Tag: turism balnear

  • Oferte la Târgul de Turism al României

    Oferte la Târgul de Turism al României

    Aproape 300 de companii au participat la cea de-a XXXV-a ediţie a Târgului
    de Turism al României, organizată în perioada 25 – 28 februarie la Bucureşti,
    cu oferte interne, dar şi cu atractive destinaţii de pe întreg globul. Aşa cum
    era de aşteptat, tour-operatorii au fost prezenţi cu numeroase oferte
    early-booking şi last minute pentru toate zonele turistice ale României.
    Turismul balnear a fost intens promovat la ediţia din acest an a evenimentului.
    Molnar Akos, este directorul unui complex hotelier din Băile Tuşnad. Staţiunea
    este renumită pentru calitatea apelor noastre naturale, care sunt ideale pentru
    afecţiunile cardiovasculare. Avem o bază de tratament foarte
    bine dotată, avem confort şi oferim servicii de welness. Am venit cu un pachet
    pentru Paştele ortodox la hotel de patru stele. Sunt trei nopţi de cazare, de
    vineri până luni. Lângă hotel se află şi o bisericuţă ortodoxă şi am adaptat
    programul cinei din hotel în funcţie de slujba acesteia. Pentru o persoană
    preţul pachetului este de 740 de lei (165 de euro), în care sunt incluse toate
    mesele festive, tradiţionale, româneşti. Mesele sunt în regim de bufet suedez.
    Pentru vară avem pachete cu SPA, masaje şi tratamente incluse. Pachetul include
    consult medical şi durează minim cinci zile, pentru a obţine rezultate
    satisfăcătoare, recomandarea este însă de 10-12 zile. Avem clienţi din Israel
    care vin şi stau o lună de zile şi vin în fiecare an, fiindcă sunt mulţumiţi de
    tratament şi de efectele apelor.



    Rodica Pencea, secretar general al Organizaţiei Patronale
    al Turismului Balnear din România, OPTBR, aminteşte că peste o treime din apele
    minerale ale Europei se găsesc în România. Efectele lor miraculoase au fost cunoscute
    încă din antichitate, iar azi, aceste izvoare de sanatate sunt
    ideale pentru trup şi suflet. Aş vrea să vă recomand cel puţin
    două dintre programele pe care le promovăm: O săptămână de refacere în
    staţiunile balneare, care cuprinde cazare, mic dejun şi două proceduri
    zilnice, la un preţ de 330 de lei (75 euro) şi Decada balneară, care înseamnă
    10 zile într-o staţiune balneară, cu pensiune completă şi două proceduri pe zi,
    la un preţ de 650 de lei (145 euro). Acestea sunt tarifele pentru două stele.
    La trei stele, tariful creşte cu aproximativ 30 de lei. Avem şi alte programe,
    cum ar fi Hai la băi, la un preţ de 545 de lei (120 euro) sau Wellness balnear pentru cei care vor să-şi refacă buna dispoziţie, la acelaşi preţ
    de 545 de lei.



    Călin Doba, marketing manager al unui hotel din staţiunea Băile Felix vă propune băi cu plante, băi cu nămol şi diverse tratamente
    care au efect maxim în perioada februarie-martie şi septembrie-octombrie. Am deschis de curând şi un Aqua Park, s-au amenajat aleile de promenadă.
    Avem pachete pentru 7 nopţi, două persoane, cazare cu demipensiune, la
    aproximativ 500 de euro, iar cu pensiune completă până în 600 de euro, pachetul
    pentru două persoane, cu tratament inclus. Avem turişti din Austria, Germania,
    Israel, am încheiat recent o colaborare şi cu Finlanda.



    Irina Sandu, de la Centrul de informare turistică al Primăriei municipiului
    Iaşi, spune că evenimentele culturale vor fi numeroase în anul 2016. Totuşi, nu
    trebuie să rataţi principalele obiective turistice. Anul
    acesta venim în întâmpinarea turiştilor cu materiale de promovare: un ghid
    bilingv, o revistă despre datini, obiceiuri şi tradiţii şi obiective din Iaşi,
    Botoşani, Galaţi şi Republica Moldova, harta municipiului Iaşi, cu prezentarea
    obiectivelor. Am colaborat şi cu agenţii de turism în vederea promovării
    turismului educaţional şi a câtorva oferte de city break. Iaşiul are foarte
    multe de oferit. Palatul Culturii se va redeschide în luna aprilie. Avem muzee
    care trebuie vizitate neapărat: Muzeul Universităţii Alexandru Ioan Cuza,
    Bojdeuca scriitorului român Ion Creangă, casele memoriale Sadoveanu, Eminescu.

    Venit din centrul României, Nicolae
    Teşculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, ne invită în Transilvania. Sighişoara e singurul oraş din România integrat în patrimoniul
    universal UNESCO. De asemenea, e unul dintre puţinele oraşe din Europa care
    şi-a păstrat în proporţie de 90% vechile fortificaţii medievale, vechile străzi
    şi vechile construcţii. De peste 800 de ani, centrul istoric este locuit în
    continuu. Este în centrul României, se poate ajunge foarte rapid, Este un oraş
    care reflectă foarte bine istoria evului mediu transilvănean, românesc şi chiar
    şi a modului în care oamenii trăiau acum sute de ani. Avem un muzeu de istorie
    organizat într-un turn cu ceas. Este singurul muzeu din România, organizat pe
    verticală, într-un monument de secol XIV.


    Diţu Gabriel, administratorul unui complex turistic din Delta Dunării, de
    la Gura Portiţei, ne propune o vacanţă la mare. Ce vor descoperi turiştii? Vor descoperi o zonă unică în Europa – o fâşie de nisip de aproximativ 150
    de metri lăţime, situată între Marea Neagră şi complexul lagunar Reazim Sinoe.
    În al doilea rând pentru liniştea pe care o oferă satul de vacanţă Gura
    Portiţei, relaxarea. Valurile mării se pot auzi din cameră. Un sejur de cinci
    nopţi în extrasezon, numai cazare, ar fi 100 de euro pentru două persoane. Dacă
    se alege pensiune completă, în extrasezon, se mai adaugă încă 90 de euro de
    persoană. Dacă programaţi o vacanţă în plin sezon, în luna august, în loc de
    280 de euro, veţi plăti aproape 400 de euro pentru aceleaşi cinci nopţi.

    Au fost prezentate în cadrul Târgului de Turism şi
    programe Paşte în Bucovina şi Paşte în Marmureş, două provincii, bogate în tradiţii. Aceste programe au avut preturi cuprinse
    între 65 de euro şi 300 de euro, în funcţie de gradul de confort şi de
    serviciile incluse.

  • Turism balnear, monahal şi montan

    Turism balnear, monahal şi montan

    Bun găsit la o nouă ediţie de concurs a rubricii noastre! Ne întoarcem în staţiunea balneoclimaterică Băile Govora pentru a cunoaşte atracţii turistice deosebite ale zonei. Astăzi vom vorbi despre trei dintre principalele forme de turism care fac ca destinaţia noastră să fie atractivă pentru toate categoriile de vârstă: turismul balnear, monahal şi cel montan. Acestea se pot îmbina perfect, spune Mihai Mateescu, primarul oraşului Băile Govora: Am introdus conceptul de turism medical, care să aducă turişti de peste hotare pentru a-şi reface sănătatea la noi. Am găsit deja două primării serioase din Italia şi din Elveţia. Lucrurile vreau să se concretizeze rapid, fiindcă şi vizita a 45 de ambasadori la Băile Govora şi a atâtor consuli au asigurat lumea că aici se întâmplă ceva, că oraşul Băile Govora are o altfel de ţinută. Aici nu se face numai tratament, există şi divertisment. Când mergem undeva, suntem hotărâţi să ne odihnim, eventual să ne tratăm şi mai puţin să ne aplecăm asupra istoriei locului, să vizităm locurile care merită vizitate. Avem un muzeu extraordinar în oraş, Muzeul Balnear, hotelul Palace, emblema staţiunii, care este un model de arhitecură şi este restaurat de curând. Vom începe şi reabilitarea cinematografului conceput de prima femeie arhitect din Europa, în anul 1929, Virginia Haret Andreescu. Lansăm un îndemn să veniţi să vă bucuraţi de microclimatul unic în Europa. Inclusiv cei sănătoşi pot veni să se bucure de acest aer. La acestea adăugăm binefacerile tratamentului, traseele de cură balneară, aleile, plimbările, mănăstirile. Toate creează un ambient extraordinar, iar turiştii trebuie să vadă Băile Govora. Haideţi la noi!”



    Andreea Sârbu, consultantă în turism şi director al unui hotel din Bucureşti s-a întors recent din staţiunea Băile Govora. Îşi aminteşte cu plăcere de această destinaţie pe care o vizita de mică, în compania străbunicilor. Acum a încercat s-o privească dintr-un unghi obiectiv, al expertului în turism. Acel parc de care îmi aminteam, plin de veveriţe şi căprioare, există şi am fost foarte impresionată de un hotel care s-a renovat recent, Hotelul Palace. Este o clădire istorică, monument, care s-a renovat din fonduri europene şi-şi aşteaptă turiştii acum. M-a impresionat în primul rând clădirea. Este superbă. Amenajarea este de vis. Îi invit pe toţi să-l vadă, chiar dacă nu merg să stea în staţiune. Chiar dacă aleg să meargă în împrejurimi. Avem acolo Salina Ocnele Mari, oraşul Râmnicu Vâlcea — un oraş destul de măricel. La Palace, într-adevăr, vorbim despre calitatea serviciilor, despre oameni foarte ospitalieri. Deşi nu era sezon, toată lumea era încântată să explice. N-am reuşit să vizitez încă baza de tratament, însă am auzit că oferă servicii cardio de cea mai bună calitate, servicii pentru problemele respiratorii, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Aşadar, fie că mergi pentru vacanţă, ca să vezi împrejurimile, ori că mergi pentru tratament, Hotel Palace e chiar o alegere înţeleaptă.”



    Salina Ocnele Mari, situată la doar 17 km de Băile Govora, este destinaţia ideală atât pentru cei care vor să petreacă o zi departe de soarele arzător al verii, cât şi pentru cei care vor să facă terapie pentru sistemul respirator. Aşadar, în subteran, la 170 de metri adâncime, turiştii vin nu numai din toată Europa, ci chiar şi din America. Motive au destule. Pe lângă aerul sănătos de salină aici găsesc un magazin de suveniruri, un cinema, spaţii de relaxare şi chiar o biserică. Iar asta nu e tot. Lista continuă, într-o prezentare realizată chiar la faţa locului de către Anca Maria Perţ ghidul turistic al salinei: Cinematograful are o capacitate de 40 de locuri. Se pot viziona filme, desene animate. De obicei, sunt mai mulţi copii la cinematograf. Spaţiul de relaxare este special amenajat. Acolo pot viziona un film, pot bea un ceai cald şi, bineînţeles, pot inhala aerosolii salini, recomandaţi pentru tratarea numeroaselor afecţiuni respiratorii. Vă aşteptăm la Salina Ocnele Mari în primul rând pentru că e un loc deosebit, care se remarcă prin alternanţa straturilor de sare, care se datorează condiţiilor climatice în care s-a format zăcământul. Spectacolul oferit de alternanţa acestor straturi e unic în România. De altfel, salina Ocnele Mari oferă multiple posibilităţi pentru petrecerea timpului liber incluzând un magazin de suveniruri, restaurant, sală de cinema, un spaţiu de relaxare, un lăcaş de cult — cea mai mare biserică subterană din ţara noastră, spaţiu de agrement unde se pot practica diverse sporturi, sală de fitness. În centrul restaurantului cu specific românesc se află o minunată fântână arteziană, realizată din bulgări de sare. Pe lângă posibilităţile de divertisment, se pot realiza şi cure de aerosoli. Speleoterapia, aşa cum e numit tratamentul în subteran, are o eficienţă dovedită ştiinţific şi se bazează pe depunerea de efort dozat, pe stimularea căilor respiratorii. De asemenea, se remarcă şi efectul de calmare, antiinflamator şi bronhodilatator al ionilor din salină, indicaţi pentru calmarea tusei.”



    În apropiere de Băile Govora se află şi Horezu, localitate renumită pentru meşterii olari din mâinile cărora ies adevărate minunăţii din ceramică neagră. Însă Horezu este renumit şi printre iubitorii turismului montan. De aici pornesc câteva trasee frumoase, marcate, prin Munţii Căpăţânii. Racheru Ştefan, consultant în turism, spune că de la Horezu, în orice parte te-ai îndrepta întâlneşti numeroase obiective turistice de interes. La 5-6 km maxim, întâlneşti superbe mănăstiri, cum ar fi Mănăstirea Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab, al cărui mormânt se află acolo. Coborând şase km în vadul apei se înalţă o altă mănăstire, de această dată în stil gotic: Bistriţa. În România, mănăstirea Bistriţa se află printre puţinele a cărei pictură e realizată de marele pictor român Gheorghe Tătărescu. Cel mai îngust defileu săpat de apă se găseşte în zona Horezu, în spatele mănăstirii Bistriţa. Defileul are 4,6 metri lăţime. Muzeul Trovanţilor, al pietrelor care cresc, se află în zona noastră. Ceramica de Horezu este cea mai frumoasă din România. Meşterii ceramişti s-au format din tradiţie, de secole, din tată în fiu, ei duc mai departe această minunată îndeletnicire. Pe cei care plămădesc lutul şi-l decorează eu îi numesc artişti. Vă veţi minuna de precizia decorării cu corn de vacă şi pană de gâscă.”



    Iată aşadar motive destule să vă programaţi o vacanţă la Băile Govora. Pe lângă tratamentul de care puteţi beneficia în staţiune, veţi avea şi numeroase obiective turistice în imediata apropiere.