Tag: turism in Bucovina

  • Turist în Bucovina

    Turist în Bucovina

    Una dintre cele
    mai atractive provincii istorice ale României, Bucovina, se prezintă cu o
    ofertă bogată pentru toți acei turiști care vor să cunoască tradiții vechi de
    sute de ani, să admire peisaje superbe, să viziteze biserici pictate acum sute
    de ani sau să petreacă timpul într-un mod activ.


    Claudiu Brădățan,
    coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Suceava spune
    că Bucovina este cunoscută în rândul destinațiilor turistice la nivel național
    pentru ospitalitatea oamenilor și spiritualitatea locurilor:


    Când spui Bucovina, te gândești la cele opt monumente UNESCO, din
    categoria monumentelor religioase, mănăstiri și biserici pictat, vorbești
    despre peisaje și, nu în ultimul rând, putem vorbi despre faptul că, în
    Bucovina, autenticul e un factor foarte important în dezvoltarea turismului.
    Este o destinație turistică pentru orice perioadă a anului. Au trecut
    sărbătorile de iarnă și, în perioada imediat următoare, în ianuarie și
    februarie, turiștii pot vizita Bucovina pentru schi. În sensul acesta, noi, ca
    administrație publică locală, am încurajat și ne bucurăm mult de apariția unei
    noi pârtii de schi în județ. E vorba de pârtia Rarău, care a atras un număr mare
    de turiști când a fost deschisă în ianuarie 2019.


    Însă,
    dincolo de latura turismului activ, foarte bine dezvoltată, Bucovina este
    recunoscută printre iubitorii de cultură. Claudiu Brădățan: Nu degeaba spunem că Bucovina e o destinație în special pentru
    amatorii de turism cultural. În 2017, municipiul Suceava, care este principala
    poartă de intrare în Bucovina, a fost destinație de excelență Eden, în privința
    turismului cultural tangibil. Asta înseamnă că investițiile făcute la nivel de
    municipiu pe parte de conservare și renovare a unor obiective turistice
    importante au avut efect. Ne referim la modernizarea Muzeului de Istorie -
    Muzeul Bucovinei, la faptul că Cetatea de Scaun a primit o nouă înfățișare. În
    general, municipiul Suceava, ca destinație turistică, a renăscut în ultimii 30
    de ani.


    Pentru cei care
    își încep periplul bucovinean din Suceava, există și câteva tururi gratuite. Claudiu
    Brădățan, coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean
    Suceava: Centrul Național de Promovare și Informare Turistică Suceava pe care
    îl coordonez are în componența sa un ghid de turism care oferă tururi gratuite.
    Sunt tururi pedestre de municipiu. E foarte interesant că aceste tururi ne-au
    fost solicitate de către turiștii străini. Aceștia, în ultimii ani, sunt mai
    mulți cu circa 30%. Dacă ar fi să facem un top cinci al țărilor care trimit
    turiști în Bucovina, pe primul loc e Spania, aproape la egalitate e Germania,
    pe locul trei este Italia, pe patru, Franța, iar pe locul cinci e Republica
    Moldova. Turiștii apreciază autenticul zonei și ospitalitatea. Sunt elementele
    pe care mizăm în continuare, căci numai așa putem fi unici într-un peisaj din
    ce în ce mai diversificat al multor
    destinații turistice.


    În Bucovina găsim
    și muzee etnografice. Spre deosebire de celelalte zone ale României, aceste
    muzee vin ca o confirmare a ceea ce încă mai puteți vedea pe viu. Costumele
    populare în care, duminica, sătenii merg la biserică, obiecte casnice care încă
    își mai găsesc locul prin unele gospodării și case vechi de sute de ani.
    Bineînțeles, veți putea cunoaște și mulți meșteri populari.

    Claudiu Brădățan: O parte bună dintre meșterii populari pe care noi îi și promovăm prin
    Centrul Cultural Bucovina la diverse târguri și expoziții atât în țară cât și
    în străinătate, au deschise ateliere interactive cu turiștii. Noi, Centrul de
    Informare Turistică, atunci când participăm la târgurile internaționale și
    naționale de turism nu plecăm fără să luăm cu noi un meșter care să reprezinte
    zona. Meșterii sunt importanți pentru că asigură experiențe inedite pentru
    turiști. Meșterii, atât cei consacrați cât și cei care vin din urmă, mai
    tineri, își găsesc locul la standurile noastre de promovare, dar nu numai la
    târguri. Consiliul Județean Suceava organizează un târg itinerant care se
    numește Produs în Bucovina. Este o manifestare prin care ne promovăm cu mulți
    producători și, bineînțeles, meșteri din zona noastră.


    Având în vedere
    că sărbătorile de iarnă au trecut, este important să știți că în Bucovina
    există evenimente pe tot parcursul anului. Astfel, în orice lună v-ați programa
    sejurul, veți putea vedea lucruri foarte
    interesante. Claudiu Brădățan, coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul
    Consiliului Județean Suceava.

    Aș recomanda tot ce înseamnă manifestare de
    Paște în Bucovina. Un festival interesant, care e deja la a XI-a ediție, este
    Hora Bucovinei, organizat la jumătatea lunii mai 2020. De asemenea, un festival
    important la nivel național este Festivalul de Artă Medievală din Cetatea de
    Scaun a Sucevei. Din câte cunoaștem noi, sunt 30.000 de vizitatori, pe
    parcursul a patru zile, fiind astfel unul dintre cele mai mari festivaluri din
    țară. Iarăși, un festival foarte interesant național, este deja la ediția a
    XXV-a, Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești. Aproape lunar avem câte o
    manifestare, întrucât dorim ca Bucovina să fie o destinație turistică pe tot
    parcursul anului.


    În Bucovina se
    află nu mai puțin de 20 de rezervații naturale. Cadrul natural al Bucovinei se
    caracterizează prin complexitate și printr-o mare varietate peisagistică.
    Masivele montane Călimani, Rarău, Giumalău oferă condiții pentru drumeție,
    sporturi de iarnă și pescuit sportiv. Turismul balnear se poate practica la
    nivelul depresiunii Dorna. Vatra Dornei, una dintre cele mai importante stațiuni
    de gen din Romania, pune la dispoziția vizitatorului servicii specializate în
    tratamentul bolilor cardiovasculare, afecțiunilor aparatului respirator,
    tulburărilor neurologice, bolilor endocrine și dereglărilor ginecologice. Iată
    așadar o mulțime de motive pentru a vizita una dintre cele mai cunoscute zone
    din România.