Despre apariția vinului s-au scris multe legende, cele mai vechi dovezi fiind înregistrate în zonele Caucazului, Mesopotamiei sau Egiptului. Georgia ar fi locul de naștere a vinului, aproximativ în anul 6000 î.Hr, potrivit unui studiu la care au lucrat experți din șapte țări, pentru această concluzie oamenii de știință folosind datarea cu carbon a unor fragmente ceramice care au fost în contact cu vinul. Dovezi au fost descoperite și în Iran, Grecia sau Sicilia, dar și legate de un vin obținut din struguri fermentați, amestecați cu alte fructe, în China, datând de acum mai bine de 7000 de ani. Specialiștii spun că la început vița-de-vie a fost “sălbatică”, fiind domesticită ulterior. Iar cea mai veche cramă a fost descoperită de arheologi într-un complex de peșteri din Armenia. Situl găsit aici datează din anul 4100 î.Hr. și conținea o presă de vin, vase pentru fermentație, cupe și semințe de Vitis vinifera.
Pe lângă faptul că ne încântă în cele mai neașteptate feluri, în funcţie de aspect, culoare, aromă sau consistenţă, vinul din pahar spune povestea unor generații întregi, a formării unor popoare și țări, a explicat la Radio România, Cătălin Păduraru, doctor al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, președintele celui mai important concurs internațional de vin din Europa Centrală și de Sud-Est, Vinarium:
“E vorba de o caracteristică pe care o are vița de vie și care a schimbat fundamental inclusiv migrația marilor popoare. Plantele cerealiere sunt luate, depozitate, în migrație populațiile mergeau mai departe, le replantau, așteptau prima recoltă, le recoltau, consumau, păstrau semințe, plecau mai departe. În momentul în care populațiile acestea migratoare de la est la vest au trecut prin Bazinul Caucazian și au dat de Vitis vinifera și au ajuns imediat și pe teritoriul de astăzi al României și al Republicii Moldova și au pus viță de vie nu au mai plecat, pentru că nu puteau să facă un act fără nici un sens. Au trebuit să aștepte 4-5 ani să se bucure de roadele viței de vie. De asta spun că în jurul viței de vie s-au format popoare și țări. A schimbat total viteza de deplasare a popoarelor.”
În România, cultivarea viței de vie are o tradiție îndelungată, atestată istoric, care a contribuit, cu siguranță, la plasarea ţării, în zilele noastre, în topul celor cu suprafață cultivată cu viță de vie. Dar și în ceea ce privește cantitățile de vin produse – locul 13 în lume și locul 6 în Europa – vin tot mai apreciat, atât în țară, cât și în afara granițelor. O privire asupra hărții viticole relevă existența în România a 8 regiuni – Dealurile Moldovei, Podișul Transilvaniei, Dealurile Munteniei și Olteniei, Dealurile Banatului, Dealurile Crișanei și Maramureșului, Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, respectiv nisipurile și alte zone mai puțin favorabile din sudul țării. Fiecare dintre aceste zone are particularitățile sale, spun specialiștii – fie că este vorba de altitudine, expunere sau pantă, de exemplu, elemente ce își pun amprenta asupra maturării diferite a strugurilor. Aceste diferențe sunt un atu pentru România ca țară producătoare de vin, căci aceste deosebiri eco-climatice înseamnă soiuri diferite cultivate în anumite zone și perioade diferite de maturare a strugurilor. Altfel spus, diversitate.
Din nou, Cătălin Păduraru, cu o altă interpretare a celebrei butade latine in vino veritas, în vin se află ascuns adevărul: ”Noi am făcut un experiment unic în lume, am reușit să creăm vocea vinului, amprenta sonoră, și la un moment dat am început să vedem că aceste voci sunt din ce în ce mai diferite. Și am ajuns și la o concluzie logică, o repet cam în forma în care am spus-o de fiecare dată, poate la un moment dat rămâne ca atare, dacă avem încredere că o bucată de siliciu, un aparat din acesta electronic poate înregistra memorie, de ce să nu avem credința că o materie organică poate înregistra informație? Cumva, un vin care are niște ani, a fost martorul unor evenimente, are sigur inclusă și informația, singura problemă a noastră este că încă nu știm s-o descifrăm. Cam asta înseamnă, în viziunea mea, în vin e adevărul.”
În prezent, în România, circa 80 de crame practică turismul viticol – cele mai multe situate în partea de sud a țării, în Muntenia – iar aproximativ un sfert dintre ele oferă și posibilitate de cazare. Dar România ar putea fructifica mai mult această latură importantă a turismului, mai spune Cătălin Păduraru:
”Noi am gândit la Institutul Vinului, unde există și Vinarium, un nou tip de turism care se leagă de un proiect major al țării, Autostrada A7, care ajunge până în Moldova și de la Iași chiar până în Republica Moldova, care s-ar putea numi ‘Autostrada Podgoriilor’. Pentru că trece prin cele mai importante podgorii din țară, prin Dealul Mare, prin Vrancea, după aceea prin Moldova. Nu înseamnă că minimalizez importanța podgoriilor din restul țării. Se poate dezvolta un nou tip de turism, turismul cu rulote. Nu se pot construi zeci de hoteluri în crame peste noapte. Amenajarea unor spații pentru campare și rulote se poate face, însă, peste noapte, e nevoie doar de apă și curent electric. Și putem avea, pe această autorută, străini foarte mulți care consumă tipul ăsta de turism.”
Dintr-odată, cramele s-ar putea umple, spune Cătălin Păduraru.
