Tag: turisti

  • Pe litoralul românesc al Mării Negre

    Pe litoralul românesc al Mării Negre

    În premieră, sezonul
    estival 2017 s-a deschis pe litoralul românesc al Mării Negre în data de 15
    aprilie. Staţiunile au fost pregătite, planul de evenimente a fost creat, iar
    turiştii trebuie să-şi facă deja rezervările în avans, întrucât, în cazul
    anumitor hoteluri, gradul de ocupare a crescut constant. Acesta ajunge chiar şi
    până la 100% în weekenduri. Plimbări romantice pe malul marii, plajă şi soare,
    relaxare, concerte, veselie şi voie bună. Acestea sunt definitorii pentru
    litoralul românesc.


    Cristian Bărhălescu, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, confirmă agenda bogată de anul acesta: În 2017, litoralul
    românesc are pregătite mai multe evenimente, are, în mod evident, pregătite
    hotelurile, restaurantele, la standardul pe care îl cere piaţa din România şi
    din străinătate în acest an. Faptul că de 1 mai am avut 40.000 de bilete
    vândute la un singur eveniment în staţiunea Mamaia, dintre care 8.000 au fost
    străini, cred că este deja o carte de vizită foarte bună pentru acest sezon.
    Cel mai important eveniment din această vară va fi Neversea. Va avea loc în
    perioada 7-9 iulie în Constanţa, la care estimăm că vor veni peste 50.000 de
    persoane din ţară şi din străinătate. Este creat sub brandul Untold. Va fi
    acelaşi gen de muzică ca la celebrul festival Untold in Cluj. Va reuni DJ şi
    vedete de top care vor aduce cu siguranţă satisfacţie maximă celor care vor fi
    pe litoral în acea perioadă.


    Aproximativ 245 de km de
    plajă, de la Sulina şi până la Vama Veche, la graniţa cu Bulgaria. Nouă
    staţiuni declarate de interes turistic naţional, care oferă vacanţe pentru
    toate buzunarele, dar şi pentru toate gusturile. Iată de ce litoralul românesc
    al Mării Negre este pentru toată lumea. Cristian Bărhălescu, preşedintele
    Asociaţiei Litoral – Delta Dunării: Litoralul românesc acoperă
    toate categoriile din punct de vedere al vârstei. În partea de sud a
    litoralului avem staţiuni all inclusive pentru copii, la fel şi în Mamaia. Este
    o destinaţie pentru tineri, care se pot distra în Costineşti şi în partea de
    nord a staţiunii Mamaia, unde sunt cluburile. Pe de altă parte, persoanele mai
    în vârstă se pot îndrepta spre Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud,
    unde se pot face cure balneoclimaterice. De aici, turiştii se întorc mai
    sănătoşi cu mai mult decât satisfacţie,
    cu bucuria de a trăi. Litoralul românesc
    este o experienţă plăcută în condiţiile în care, de obicei, nu se
    cunoaşte foarte mult despre România, iar combinaţia litoral – Delta Dunării
    trebuie experimentată cel puţin o dată în viaţă.


    Pe litoralul românesc vă
    aşteaptă o mare calmă, cu o salinitate redusă în comparaţie cu alte mări
    continentale. Înotătorii sunt şi ei avantajaţi. Nu există maree şi nici vieţuitoare
    marine periculoase. Litoralul românesc satisface toate gusturile şi prin
    excursiile care se pot face în împrejurimi, spune Cristian Bărhălescu,
    preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării: În funcţie de
    vârstă şi de dorinţa de a vedea, de a cunoaşte locurile de aici, avem
    posibilitatea de a merge atât către vestigii istorice, către muzee militare,
    muzee de marină, de arheologie sau de artă populară. De asemenea, există
    spectacole, concerte şi, cu siguranţă, se pot face excursii în zonă, către Delta Dunării sau către sudul
    litoralului, unde descoperi locuri absolut fabuloase. Dacă turiştilor le place
    natura se pot face excursii 4×4, se pot face călătorii cu bicicleta sau pur şi
    simplu se poate merge la pas prin pădurile Dobrogei . Va fi o experienţă
    deosebită. Dobrogea este unul dintre leagănele civilizaţiei europene, iar mixul
    de populaţie de aici: evrei, români, bulgari, ruşi, lipoveni, greci, turci sau
    tătari oferă cu siguranţă o imagine extraordinar de colorată şi de plăcută.


    Oficial, pe litoralul
    românesc al Mării Negre sunt peste 90.000 de locuri înregistrate pentru cazare.
    Pe lângă acestea, există multe posibilităţi de campare pentru rulote,
    campinguri. Totuşi, în fiecare an, sunt schimbări în bine. Apar hoteluri noi şi
    se fac investiţii. Astfel, turiştii care au fost anul trecut şi revin anul
    acesta pot avea surprize plăcute. În fiecare an intrăm în
    contact cu turişti străini care vin şi vizitează litoralul românesc, iar
    aceştia sunt surprinşi de condiţiile din România. Imaginea României în
    străinătate e cu totul alta. În momentul în care străinii ajung aici şi
    constată că nu e cu nimic diferită de o ţară vest-europeană, la nivel de
    calitate a serviciilor sau a satisfacţiei pe sejur, atunci, într-adevăr, rămân
    uimiţi.


    Ana Maria Gheorghe este
    director la Direcţia de turism şi mediu de afaceri, din cadrul primăriei
    municipiului Mangalia şi face o scurtă trecere în revistă a câtorva staţiuni. Saturn este o staţiune estivală liniştită, plină de verdeaţă, în care
    turiştii se pot bucura din plin de efectele benefice ale factorilor naturali de
    cură. Venus este o staţiune în care majoritatea spaţiilor de cazare poartă nume
    de fete. Îşi merită pe deplin numele, inspirat de zeiţa frumuseţii. În jurul
    lacului central din staţiune, au fost ridicate zeci de vile şi căsuţe de
    vacanţe cochete, iar vegetaţia e abundentă. Staţiunea Cap Aurora a fost
    inaugurată în anul 1973, fiind ultima staţiune construită pe litorlaul românesc
    al Mării Negre. Se află pe o fâşie de teren de 250 de metri lăţime, cu o
    lungime de aproximativ un kilometru. Jupiter este o staţiune din 1969 şi se
    învecinează cu pădurea Comorova. Este o staţiune mică, dar cochetă. La vest de
    pădurea Comorova, veţi găsi staţiunea Neptun, cu clădiri a căror linie
    stilistică e atrăgătoare.



    În
    staţiunile din sudul litoralului nu au loc evenimente de talia celor din Mamaia
    şi sunt preferatele celor care preferă liniştea. Totuşi, anul trecut, Venus a
    ajuns pe locul al treilea în topul primelor staţiuni de pe litoralul românesc.
    Primele trei poziţii în top au fost ocupate în ordine de Mamaia, Vama Veche şi
    Venus. În aceasta din urmă, au apărut în ultimii ani foarte multe hoteluri de
    patru şi cinci stele, adevărate resorturi care oferă toate serviciile pentru o
    vacanţă all inclusive. Vama Veche se aşteaptă să fie şi în 2017 printre
    staţiunile preferate ale turiştilor, existând posibilitatea ca aceasta să urce
    în top trei.

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Spectacolele în aer liber şi focurile de artificii întreţin atmosfera de
    sărbătoare din marile oraşe ale României. Propunerile agenţiilor de turism
    pentru petrecerea nopţii dintre ani sunt foarte multe şi în cele mai diverse
    zone ale ţării. În ediţia de astăzi am selectat pentru dumneavoastră câteva
    oferte pentru sfârşitul de an.


    În nordul României, în Maramureş, tradiţiile şi
    obiceiurile s-au păstrat aproape nealterate. Oferte de Revelion veţi găsi atât
    în sate cât şi în staţiuni montane. De exemplu, un hotel de trei stele din
    Vişeu de Sus propune un sejur de cinci zile cu ocazia Revelionului. Veţi găsi
    aici un centru SPA cu saună finlandeză, saună de sare, baie de aburi, duş
    scoţian, duşuri emoţionale, jacuzzi, zonă de relaxare, dar şi un teren de
    minifotbal. Oferta presupune cazare cu mic dejun pe persoană în cameră dublă,
    cină festivă de Revelion şi cină în data de 1 ianuarie. Preţul propus este de
    1100 de lei. (aprox. 245 euro). Tot în nordul României, dar în Bucovina, Cătălina Velniciuc, consilier superior la Centrul
    Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, spune că puteţi petrece
    Revelionul de două ori. O dată în data de 31 decembrie, apoi în data de 13
    ianuarie. Pe site-ul nostru, turim-suceava.ro, poate fi
    accesat un program în limbile română, engleză, franceză, ucraineană, spaniolă,
    germană şi italiană. Turiştii pot afla informaţii despre tot ce înseamnă
    sărbătorile de iarnă în Bucovina şi programul detaliat, pe zone, pe localităţi,
    pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. Este o broşură editată de noi, de
    Consiliul Judeţean Suceava. În prima parte sunt descrise obiceiurile,
    tradiţiile, ce înseamnă Crăciunul, Anul Nou, sărbătorile pe stil vechi, aşa cum
    se organizează la noi. În partea a doua este programul evenimentelor. De
    exemplu, dacă turistul a ajuns în Vatra Dornei, află ce evenimente sunt în
    perioada în care se află în staţiune. La noi se organizează şi sărbătorile de
    iarnă pe stil vechi. Până în data de 14 ianuarie, în diferite localităţi, tot
    mai sunt evenimente cu datini şi obiceiuri, spectacole. Pe 7 ianuarie, în
    comuna Cornu Luncii se organizează spectacol de Crăciun pe rit vechi. Datini şi
    obiceiuri de iarnă sunt sărbătorite şi pe 13 ianuarie, cu ocazia Anului Nou, la
    Drăguşeni, Râşca, Slătioara. Până în data de 13 ianuarie sunt organizate
    evenimente în acelaşi ritm.


    Cătălina Velniciuc intră zilnic în contact cu turiştii ajunşi în Bucovina.
    Le pune la dispoziţie materiale de informare şi îi îndrumă către cele mai
    interesante destinaţii ale zonei. Cei mai mulţi sunt străini,
    fiindcă ei sunt obişnuiţi cu centrele de informare turistică. Până acum, nu am
    avut turişti nemulţumiţi de ceea ce oferă Bucovina. Poate că s-au mai plâns
    ocazional de starea drumurilor, însă ceea ce oferă pensiunile şi ceea ce văd în
    Bucovina i-a satisfăcut pe deplin. Am avut chiar un turist din Japonia care
    ne-a spus că a venit special ca să vadă mănăstirile pictate. Era atât de
    surprins şi de plăcut impresionat de ceea ce a văzut, încât a spus că nu
    înţelege mare lucru din credinţa noastră, însă mănăstirile l-au impresionat şi
    cu siguranţă va reveni cu prieteni pentru a le arăta ce a văzut aici. Avem
    materiale în primul rând în limba engleză, apoi în franceză, în rusă, în germană.
    De curând am achiziţionat şi materiale în limbile italiană şi spaniolă.


    Atmosfera de Revelion este aparte şi în vestul ţării, la Timişoara.
    Confirmarea vine de la Dan Diaconu, viceprimarul oraşului. Pe lângă miile de petreceri care se organizează în interiorul
    restaurantelor şi al cluburilor din Timişoara, şi Primăria a pregătit un
    program extraordinar tot în Piaţa Operei. Pe scenă vor urca artişti renumiţi,
    dar va aduce în faţa celor care aleg să-şi petreacă Revelionul la noi şi un
    spectaculos foc de artificii, Cu alte cuvinte, Revelionul în Timişoara poate fi atractiv nu numai pentru localnici,
    care, de altfel, s-au obişnuit să vină în număr mare în Piaţa Operei, pentru a
    petrece împreună, dar şi pentru cei care doresc să viziteze, în această perioadă,
    un oraş extraordinar şi să petreacă aşa cum se întâmplă în marile oraşe
    europene.


    Trecerea dintre ani într-un restaurant cu specific românesc costă 200 de
    lei (aprox. 45 euro) şi 150 de lei (aprox. 34 de euro) într-unul cu specific
    japonez. Dacă însă doriţi să evadaţi din aglomeraţia oraşului, puteti opta
    pentru două zile de relaxare şi de distractie în staţiunea balneoclimaterică
    Buziaş, la un hotel de trei stele. Sejurul include cazare pentru două nopţi,
    mic dejun şi masă festivă de Revelion. Meniul este cu specific internaţional,
    iar noaptea dintre ani va fi marcată de surprize şi de programe artistice
    pregătite de către organizatori. Aveţi acces gratuit la sala de fitness, la
    saună şi la piscină. Pentru o persoană, sejurul de doua zile costă 660 lei
    (aprox. 146 euro). Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei: În
    jurul oraşului, există pentru fiecare anotimp câte o destinaţie interesantă
    pentru turişti. Chiar dacă Timişoara este un oraş de câmpie, la aproximativ 100
    de km puteţi întâlni pârtii de schi, munte, zăpadă, în zona estică a oraşului
    dar mai ales în zona Caraş-Severin, care este deja o zonă de excepţie din punct
    de vedere turistic. Veţi găsi însă şi atracţii mai apropiate de Timişoara.
    Materialele noastre de promovare, din cadrul centrului de informare turistică,
    sunt tipărite în şase limbi. Cu alte cuvinte, marea majoritate a vorbitorilor
    nativi a uneia dintre limbile de circulaţie internaţională sau regională,
    fiindcă aici ajung mulţi turişti din Serbia, Ungaria, toţi vor avea la dispoziţie
    materiale de informare în propria limbă.


    Frumos, memorabil, diferit şi unic, aşa se anunţă Revelionul la Cluj, spune
    Manuela Câmpean, şef serviciu relaţii comunitare şi turism în cadrul Primăriei
    Cluj-Napoca şi coordonatoare a centrului de informare turistică: Este
    un spectacol în centrul oraşului, sunt concerte, ciocnim un pahar de şampanie
    şi este focul de artificii spectaculos, la trecerea dintre ani. Tot timpul avem
    turişti străini în vizită. Îmi amintesc un turist străin din Coreea, care a
    fost atât de încântat de atmosfera tradiţională pe care a găsit-o, încât a
    îmbrăcat o cămaşă tradiţională, ţărănească şi a plecat îmbrăcat cu ea. Sunt
    foarte impresionaţi de iile româneşti din in topit, cusute manual şi de tot
    ceea ce înseamnă artizanat sau gastronomie tradiţională locală.



    Iată, aşadar, câteva dintre ofertele pentru noaptea trecerii dintre ani
    în România. Ne reauzim în 2017, cu retrospectiva turistică anuală. La mulţi
    ani!

  • Vacanţă pe Valea Prahovei

    Vacanţă pe Valea Prahovei

    La
    aproximativ două ore de Bucureşti, cu o varietate mare de pârtii, Valea
    Prahovei îi aşteaptă pe iubitorii schiului, cu o ofertă de sezon la fel de
    diversificată ca în anii precedenţi. Este cea mai bine dezvoltată zona montană
    din România şi zona cea mai accesibilă pentru schi, deţinând staţiuni cu pârtii
    de toate gradele de dificultate, de la cele de începători la cele de
    competiţie. Însă pe Valea Prahovei nu doar împătimiţii sporturilor de iarnă
    sunt avantajaţi, căci aici se pot practica la fel de bine turismul cultural şi
    cel de relaxare. Iar călătoria către această destinaţie este din decembrie mai
    uşoară. Societatea de Transport Feroviar de Călători a introdus Trenurile
    Zăpezii către destinaţiile montane de pe Valea Prahovei. În zilele de
    weekend biletele au reduceri între 31%
    şi 56%.


    Dintre
    staţiunile Văii Prahovei, Buşteni vă aşteaptă pe pârtia Kalinderu, de nivel
    mediu. Pârtia se află la poalele Caraimanului, are o lungime de 1300 de metri
    şi o diferenţă de nivel de 300de metri, aflându-se într-un cadru natural de
    excepţie. Este deservită de un telescaun foarte modern, expres, de patru
    locuri. Kalinderu este locul ideal pentru cei care vor să-şi perfecţioneze
    tehnica de schi sau de snowboard. De asemenea, pârtia beneficiază şi de
    instalaţie de zăpadă artificială, asemeni tuturor pârtiilor de schi de pe Valea
    Prahovei, despre care am vorbit cu Mihai Coleşi, din cadrul Centrului de Informare Turistică
    Buşteni: Sunt 14 pârtii de schi, inclusiv pârtii de
    începători, pârtii pentru schiorii medii şi pentru cei avansaţi. Toate sunt
    echipate la standard european. Acum fiecare pârtie dispune de transport cu
    telescaun, telegondolă şi teleschiuri. La baza pârtiilor din Buşteni avem şi un
    Fun Park pentru toată familia. În staţiunile importante de pe Valea Prahovei se
    poate schia cu aceleaşi abonamente. Tichetele se pot procura de la birourile
    administratorile de pârtie din cele trei staţiuni, însă există câte o casierie
    şi la baza fiecărei pârtii, de unde se pot achiziţiona ski-passuri pentru mai
    multe zile. Preţurile sunt diferite. Cu cât zilele sunt mai multe, cu atât
    preţul e mai mic. Perioadele de abonament variază de la o zi, şase zile până la
    tot sezonul. La baza fiecărei pârtii de schi sunt foarte multe centre de
    închiriere de material sportiv: de la clăpari, schiuri, beţe, cască până la
    plăci pentru iubitorii snowboardului. Turiştii vor fi echipaţi de la centre cu
    tot echipamentul necesar.



    Turiştii, atât români cât
    şi străini, sunt impresionaţi de peisaj şi de oferta turistică. În plus,
    spune Mihai Coleşi, vor fi mereu îndrumaţi astfel încât sejurul să fie mereu
    reuşit. Sunt şi membri ai echipelor de la Salvamont care
    cunosc foarte bine traseele montane şi împrejurimile. Există ghizi în fiecare
    staţiune. Aceştia vorbesc cel puţin limba engleză. Apoi, există şi şcoli
    private de schi, care organizează şi tabere. Aceştia se ocupă şi cu îndrumarea
    turiştilor străini, care nu cunosc staţiunile.


    Anda Popa,
    secretar general al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului
    Prahova spune că turiştii ar trebui să vină în Prahova în primul rând pentru un
    drum al vinului, o ofertă concurentă pe plan internaţional: În
    zona Dealu Mare pot degusta Feteasca Neagră, ambasadorul vinurilor româneşti.
    Pot degusta de la patru până la şase tipuri de vin în funcţie de cramă. Un
    oenolog le explică procesul de producţie al vinului. De asemenea, avem castelul
    Peleş, unul dintre cele mai importante obiective din România, castelul regelui
    României. Există şi obiective unicat în România, cum ar fi Castelul Iulia
    Haşdeu, Muzeul Ceasului, Muzeul Petrolului, Crucea de pe Caraiman, care a
    intrat în Guiness Book pentru cea mai înaltă construcţie metalică la cea mai
    mare altitudine. Mulţi turişti au rezervat deja pachetele pentru Crăciun şi
    pentru Revelion. Unii au venit pentru bucătăria românească, alţii vin pentru
    sporturile de iarnă. Un Revelion pe pârtie este mereu interesant. În Sinaia,
    Azuga şi Buşteni avem pârtii de schi. Un Revelion poate fi interesant şi la
    castelul Cantacuzino, într-o atmosferă de poveste. De asemenea, Revelionul
    poate fi petrecut în zone balneo.


    Anda Popa spune
    că păstrează permanent legătura cu turiştii străini care ajung în Valea
    Prahovei: Am vorbit cu diferite categorii de turişti străini,
    de la turişti care au rămas mai mult la noi până la cei care s-au limitat doar
    la o vizită la castelul Peleş. Acesta este în programul celor care vizitează
    Bucureştiul, Braşovul sau Sibiul. Le place că românii sunt ospitalieri şi le
    place mâncarea tradiţională. Chiar dacă se lovesc de aglomeraţia din zona
    noastră, nu sunt deranjaţi foarte mult având în vedere că experienţa pe care o
    trăiesc este una excepţională. Există preţuri pentru toate buzunarele. Există
    lucruri pentru fiecare, sunt multe de făcut si îi invit pe visitprahova.ro.
    Acolo găsesc informaţii complete.


    Sinaia este un centru extraordinar
    pentru turismul de afaceri, spune Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru
    Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, Prahova. Se organizează conferinţe
    medicale, de anvergură internaţională, cu până la 5.000 de participanţi: S-a investit foarte mult atât în zona privată a modernizării hotelurilor,
    cât şi în partea publică. Transportul pe cablu, către platoul Bucegi s-a modernizat
    încă de anul trecut. De la începutul acestui an, funcţionează al doilea tronson
    al telegondolei. După doi ani de investiţii, s-a terminat modernizarea
    centrului staţiunii, iar acum arată ca o staţiune montană din vest. Dar nu ne
    vom limita la Sinaia. La Buşteni, trebuie vizitat castelul Cantacuzino, o
    bijuterie arhitectonică, bine pusă în valoare. Aici au loc diverse concerte
    speciale. De multe ori, sunt invitaţi ai Teatrului Balşoi, din Moscova. În
    apropiere, în Azuga există un hotel de cinci stele, foarte aproape de pârtia de
    schi. Există şi hoteluri de două sau trei stele în această staţiune, cunoscută
    şi ca destinaţie de schi pentru copii. Preţurile pentru cazare şi pentru
    practicarea schiului sunt destul de mici.

    Din cele aproximativ 15.000 de locuri
    de cazare de pe Valea Prahovei, pentru Crăciun şi Revelion gradul de ocupare
    este deja de 90%.

  • Turcia prelungește starea de urgență

    Turcia prelungește starea de urgență

    Turcia a decis prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul cu încă trei luni, începând cu 19 octombrie, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Autoritățile turce menționează că starea de urgență nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini.



    Astfel, Turcia se menține instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara, a orașelor Istanbul şi Izmir, precum şi în alte oraşe mari din Turcia, conform MAE care reiterează avertismentul adresat cetățenilor români să rămână extrem de precauți și vigilenți și să evite implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe, pe teritoriul Turciei.



    De asemenea, diplomația de la București recomandă celor care se seplasează în Turcia să se informeze asupra evoluției interne, să verifice disponibilitatea mijloacelor de transport și a orarul de funcționare a punctelor de trecere a frontierei, care poate suferi modificări. Românii sunt sfătuiți să aibă permanent asupra lor documentele de călătorie.



    Numere de telefon ale ambasadei și cosulatelor românești din Turcia: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.



    Sursa: MAE

  • Vacanţă în Delta Dunării

    Vacanţă în Delta Dunării

    Astăzi vă invităm în Delta Dunării. Majoritatea
    turiştilor care au ales o dată această desinaţie pentru petrecerea concediului
    s-au întors. Oferta turistică a Deltei
    este foarte variată. Este destinată persoanelor active, care iubesc
    natura. Într-un sejur se pot organiza chiar excursii cu elicopterul, bicicleta,
    barca rapidă, lotca pe canale şi lacuri, în căutarea cailor sălbatici şi a
    coloniilor de păsări.


    Doru Vlădescu este unul dintre administratorii unui
    hotel plutitor de patru stele. Cunoaşte foarte bine zona pe care o promovează
    turiştilor şi este îndrăgostit de ea. Şi nu e de mirare, căci Delta Dunării
    este una dintre cele mai mari zone umede din lume ca habitat al păsărilor de
    apă şi cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă. Poate fi considerată un muzeu viu al biodiversităţii, cu 30 de tipuri de
    ecosisteme. Este o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
    Delta Dunării este limitată la sud-vest de Podişul Dobrogei, la nord formează
    graniţa cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. De asemenea, Delta
    Dunării se încadrează în spaţiul cu climat temperat, semiarid, specific
    stepelor pontice. Spaţiile acvatice plane şi foarte întinse, acoperite în
    diferite grade cu vegetaţie, sunt întrerupte de insule nisipoase ale câmpurilor
    marine, alcătuind o suprafaţă activă, specifică deltei şi lagunelor. Este cu
    totul diferită de cea a stepelor pontice. De asemenea, foarte important este că
    Delta Dunării este unica deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei în
    1990, prin includerea ei în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei,
    în cadrul programului Omul şi biosfera, lansat de UNESCO.



    Este o destinaţie
    în care se practică un turism mai special, tocmai pentru că Delta Dunării este
    o zonă specială, spune Doru Vlădescu: Aici putem vorbi despre
    păsări. Sunt peste 30 de specii. Este foarte multă natură, vegetaţie. Este un
    aer foarte curat. Se pare că este cel mai curat aer din ţară. S-au făcut
    măsurători şi este mai curat chiar decât la munte. Turistul poate face
    cunoştinţă cu locuitorii Deltei, cu obiceiurile şi cu preocupările lor. El
    poate, totodată, să vadă cum se pescuieşte cu metode vechi, de sute de ani.
    Poate cunoaşte câte ceva despre marele nostru sportiv Patzaichin.
    Există un muzeu al lotcii. Poate vizita oraşul Sulina, care este cosmopolit, un
    oraş deosebit, vechi, cu câteva repere turistice foarte importante:Farul turcesc, Farul vechi, clădiri vechi şi foarte
    reprezentative. La Sulina există şi o plajă foarte frumoasă, la Marea Neagră.
    Pot vizita şi Sfântul Gheorghe, o localitate despre care ai impresia că e la
    capătul lumii. Se poate gusta mâncarea locală, nu neapărat formată numai din
    peşte, bucătăria dobrogeană este bogată.



    Clipe de
    neuitat, într-un ambient special proiectat. Aşa se promovează hotelul plutitor
    administrat de Doru Vlădescu. Însă, concret, ce înseamnă hotel plutitor? Un hotel plutitor este un concept de cazare altfel. Asemenea melcului, te
    plimbi cu căsuţa în spinare. Poţi face o croazieră de o săptămână, de trei
    zile, văzând foarte multe fără a te deranja foarte tare: nu trebuie să iei
    barca, lotca sau şalupa. Savurezi o băutură răcoritoare, o şampanie sau un vin
    bun şi priveşti în jur, fiindcă aceste hoteluri plutitoare au acces pe canale.
    Practic, te culci într-un loc, iar a
    doua zi te trezeşti în altă parte. Sau iei masa de prânz şi, în acelaşi timp,
    admiri natura. E ceva deosebit. E un altfel de turism şi confort. Singura deosebire e că se organizează grupuri
    între 14 şi 18 persoane. Majoritatea hotelurilor plutitoare au maxim nouă
    camere. E adevărat, oferta cuprinde ambarcaţiuni de două până la cinci stele.
    De exemplu, hotelul nostru este de patru stele. Nu am primit cinci stele, fiindcă
    la vremea respectivă, acum câţiva ani, nu aveam lift şi parcare. Aveam jacuzzi,
    dar nu parcare. Pentru 18 persoane, în regim all inclusive, care înseamnă
    mâncare, băuturi, inclusiv alcoolice, incluse, plimbări cu barca, ghid
    specializat, preţul se ridică la aproximativ 60-65 de euro pe zi. Avem ghid
    specializat, internet WI-FI, televiziune prin satelit – în jur de 150 de canale
    TV.



    La nivelul întâi,
    hotelul dispune de camere duble mobilate, cu un design unic deosebit, bine
    izolate fonic şi termic, dotate cu aer condiţionat. Deasupra, la nivelul al
    doilea, se află restaurantul, barul, biblioteca vitrată, sala de conferinţe cu
    dotări de transmisie audio-video, antena-satelit, plasme tv, sistem karaoke,
    musical-ambient, internet wireless si o terasa sunproof, pentru observaţie şi
    relaxare. La ultimul nivel se găseşte terasa pentru plajă, dotată cu 20
    sezlonguri pentru plajă şi un jacuzzi-spa. Terasa ofera spaţiu pentru bird
    watching, landscape watching, petreceri, discotecă, jocuri de societate. Iar
    toţi turiştii, la plecare, sunt invitaţi să scrie în Cartea de Oaspeţi, spune
    Doru Vlădescu. Noi avem un caiet în care s-au scris de-a
    lungul timpului mai multe impresii. În ultimii patru ani, de când funcţionăm,
    putem vorbi despre cetăţeni americani, francezi, englezi, elveţieni. Nu a
    existat absolut niciun comentariu negativ. Toată lumea a lăudat şi mâncarea, şi
    să nu vă imaginaţi că avem cine ştie ce bucătari renumiţi. Este o mâncare
    tradiţională, gustoasă. Folosim pe cât putem numai ingrediente din Delta Dunării:
    telemea de capră, de oaie, ouă de ţară, curcan, găină, cocoş, porc, murături.



    Iar, dacă
    doriţi să alegeţi cazarea convenţională, iată oferta unui complex hotelier de
    patru stele, prezentată de Mihaela Andrei, administrator: Oferim
    o multitudine de servicii: de la cazare, până la agrement şi excursii în Delta
    Dunării. Avem piscină exterioară, de dimensiuni olimpice, piscină interioară
    încălzită, saună, salină, sală de fitness, jacuzzi, terenuri de sport.
    Complexul nostru se întinde pe o suprafaţă de zece hectare. Putem să organizăm
    excursii pe canalele din Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, unde turiştii pot
    vedea cum se varsă Dunărea în mare, la mănăstirile din zonă. Avem suficiente
    posibilităţi de a umple un sejur de şapte zile pentru o familie.



    Preţul unei
    camere duble este de 83 de euro pe noapte, pentru doi adulţi, iar al unui
    apartament este de 104 euro. Tarifele includ micul dejun, taxa hotelieră,
    prosop şi sezlong la piscina exterioară,
    internet wireless, parcare, acces gratuit la zona de relaxare şi pescuit
    pe Lacul Murighiol.

  • Braşov

    Braşov

    Braşovul
    împlineşte în acest an 781 de ani de la prima atestare documentară, iar în
    această perioadă se desfăşoară evenimentul Zilele Braşovului. Ca în fiecare
    an, şi la ediţia a XIII-a, sărbătoarea oraşului le va oferi participanţilor
    evenimente pentru toate gusturile şi vârstele: concerte de muzică pop-rock,
    hituri contemporane, muzică populară. Nu
    vor lipsi nici târgurile de meşteri populari, de flori şi slow food, iar
    iubiorii de film vor putea urmări două producţii reprezentative pentru această
    artă: Vacanţă la Roma şi Marele Gatsby, într-un mediu neconvenţional, pe
    zidurile Cetăţii. Iar unul dintre cele mai importante şi aşteptate evenimente
    este coborârea Junilor în cetate. Un adevărat spectacol, prin care turiştii pot
    vedea şapte cete de călăreţi îmbărcaţi
    în costume populare.

    O
    săptămâna petrecută în Braşov poate fi pe gustul oricărui turist, indiferent de
    preferinţe. Aici puteţi face turism cultural, shopping, puteţi avea o vacanţă
    activă practicând sporturile montane, indiferent de anotimp sau, pur şi simplu,
    vă puteţi bucura de spectacole în aer
    liber. Şi, dacă ajungeţi la Braşov, ar fi păcat să nu vizitaţi Muzeul
    civilizaţiei urbane din incinta vechii cetăţi a Braşovului, într-o clădire
    atestată din sec. XIII – XIV. Muzeul este dispus pe trei etaje. Veţi vedea aici
    reconstituite ateliere de fotografiat, de modă, de brodat, dar şi camere
    reprezentative pentru viaţa lumii burgeze de mijloc de secol XIX. Însă monumentul laic cel mai reprezentativ
    din Braşov este Casa Sfatului, o clădire care adună câteva secole de istorie.
    Este atestată din luna decembrie a anului 1420. Iar în jurul acesteia veţi
    vedea şi alte clădiri reprezentative, despre care aflăm de la Stelian Coşuleţ,
    de la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov.

    Nu departe de Casa Sfatului, există cea mai
    veche clădire a Braşovului, Biserica Sf. Bartolomeu, care datează din anii
    1160-1690. Există încă dispute între istorici şi istoricii de artă cu privire
    la data exactă. Tot aici, Biserica Neagră. Aceasta este o biserică-hală,
    reprezentativă pentru arhitectura gotică din S-E Transilvaniei. Ea rămâne şi
    azi cel mai mare monument religios din România. Axa longitudinală a bisericii
    are circa 92 de metri. Tot atât ar fi trebuit să prevadă şi turnurile
    bisericii. Folosesc pluralul, fiindcă proiectul prevedea două turnuri. Din
    raţiuni economice s-a construit doar unul, iar acela mai scurt puţin, fiindcă
    în timpul construcţiei au avut loc câteva cutremure. Biserica rămâne locul în
    care se păstrează importante colecţii de artă. Aş aminti mostrele de pictură
    prereformiste, cum ar fi portretul Madonei cu pruncul, de la sfârşitul domniei
    lui Matei Corvin, din 1480-1490.


    Stephan Markus
    Schlandt este organist la Biserica Neagră din Braşov. Aici se organizează
    festivaluri şi concerte de muzică la orga mecanică Buchholtz. Este cea mai mare
    din România, iar cele 3.993 de tuburi,
    care ating 76 de registre, îi răsfaţă pe iubitorii muzicii clasice.

    Iniţial, Biserica Neagră se numea şi Sfânta Maria şi a fost o biserică
    catolică. Johannes Honterus, umanistul sas, a schimbat apoi confesiunea
    saşilor. Acesta a schimbat modelul de învăţământ, a realizat o hartă a
    Transilvaniei, a adus o tipografie la Braşov de unde au ieşit cărţi teologice
    în limbile română, germană şi latină. Prima perioadă de înflorire a fost în
    secolul al XVI-lea. Prin meşteşugurile care s-au practicat aici şi relaţiile cu
    Imperiul Otoman oraşul s-au dezvoltat. Astfel, s-a ajuns să avem aici cea mai
    mare colecţie de covoare otomane din afara Turciei. A urmat incendiul oraşului
    din 1689. Oraşul vechi a ars. Casele din prezent sunt ridicate sau resturate
    după acest an. În multe cazuri, nu mai există decât părţi din fundamente.
    Biserica Neagră şi-a primit denumirea după incendiu, deoarece zidurile i-au
    fost înegrite după incendiu. Au urmat 100 de ani de renovări. Prima oară s-au
    refăcut bolta, apoi tribunele, acoperişul şi s-a ajuns mai târziu şi la
    elementele de decor din interior – stranele, orga.


    Braşovul este unul dintre cele mai vizitate oraşe
    din România. Prin urmare, hotelurile şi pensiunile nu lipsesc şi sunt mereu
    pregătite de oaspeţi.

  • Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Staţiunile litoralului
    românesc al Mării Negre reprezintă destinaţia turistică internă preferată a
    românilor la început de sezon estival. Litoralul românesc al Mării Negre se
    întinde pe o lungime de 245 km, însă, ţinând cont că în partea nordică se află
    Rezeravaţia Biosferei Delta Dunării, el este valorificat în scop turistic doar
    în partea sudică, mai precis între Năvodari şi Vama Veche. Între cele două
    repere, întâlnim preponderent o plajă cu nisip fin. La acestea adăugăm marea cu
    o salinitate redusă, ţărmul uniform şi orientarea plajei spre răsărit, ceea ce
    creează premisele unei vacanţe relaxante.


    Litoralul românesc este
    exact ce trebuie pentru turişti atunci când ei îşi fac vacanţa, spune Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism. Majoritatea turiştilor îşi
    fac vacanţa vara şi preferă marea. Litoralul românesc este astăzi complet
    modernizat. Dacă până acum trei ani vorbeam despre renovări de hoteluri şi
    despre investiţii, de trei ani asistăm la o creştere a calităţii şi a
    diversităţii serviciilor oferite în hoteluri şi restaurante. Nu e lipsit de
    interes faptul că s-au diversificat foarte mult zonele de distracţii. Dacă acum
    câţiva ani aveam un singur Aqua Park, a apărut încă unul, nou, în Eforie Nord.
    A apărut şi un parc de aventură în staţiunea Neptun. Ambele investiţii au fost
    făcute acum un an. Am intrat în contact cu foarte mulţi turişti străini. Vara
    aceasta aşteptăm aproximativ 7.000 de turişti israelieni. Acum trei ani aveam
    un avion charter de turişti pe
    săptămână, care ateriza la aeroportul Mihail Kogălniceanu, din Constanţa. Anul
    trecut, au fost două avioane. Anul acesta avem trei avioane. Deci, am obţinut
    feedbackul necesar.

    La un hotel de cinci stele din
    staţiunea Mamaia, veţi plăti 171 de euro pe zi, pentru un sejur de cinci zile,
    într-o cameră dublă standard, cu balcon, cu demipensiune. Preţul la un hotel de
    patru stele scade la 66 de euro pentru două nopţi, de persoană, cu micul dejun
    inclus. Şi nu uitaţi să ajungeţi în Eforie Nord, spune Aurelian Marin: Aqua Parkul din Eforie Nord este o investiţie lansată anul trecut. Este un
    parc foarte modern, care se bazează pe nişte principii noi. Dincolo de partea
    clasică: tobogane, piscine şi alte
    facilităţi, se bazează pe foarte mult entertainment şi activităţi adiacente.
    Este unul dintre motivele principale pentru care parcul a fost plin în fiecare
    zi.


    Pe de altă parte, în Neptun, în parcul de aventură,
    vă aşteaptă tiroliene sau trasee cu diferite grade de dificultate, panou de
    căţărare, bungee jumping şi alte tipuri de activităţi. El se adresează copiilor
    de la patru ani, neexistând o limită superioară a vârstei. Iar pentru cei care
    doresc să se odihnească, oferta balneo nu este de neglijat. Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism: Litoralul românesc este o
    destinaţie balneo. Sunt câteva mii de camere. Asistăm în momentul de faţă la o
    ofensivă puternică a zonei balneo în turism. În ultima perioadă, investitorii
    s-au reorientat şi s-au investit foarte mulţi bani în bazele de tratament. Au
    apărut centre SPA noi. În fiecare weekend, centrele SPA de pe litoral sunt
    pline. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că litoralul românesc este o
    destinaţie. Dacă luăm în calcul faptul că peste un milion şi jumătate de oameni
    aleg anual această destinaţie de vacanţă, cred că turiştii de pe litoral fac
    chiar ei invitaţia: dacă noi am ales, înseamnă că este bine.


    Invitaţia a fost lansată. Până data
    viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Jurnal românesc – 23.03.2016

    Jurnal românesc – 23.03.2016

    Atentatele de marţi din Bruxelles, soldate cu
    zeci de morţi, vor induce teamă printre persoanele care vor să călătorească în
    străinătate, inclusiv în rândul turiştilor români, apreciază reprezentanţii agenţiilor de turism din
    România. Bazându-se pe experienţa unor astfel de evenimente anterioare, ei se
    aşteaptă la o scădere a fluxului de turişti români în Europa cu 10-20% în
    următoarele două săptămâni.Ţinând seama că
    avionul este un mijloc important de transport pentru turism, în astfel de
    situaţii primul efect este scăderea traficului aerian, deoarece este diminuată
    cererea pentru turism, mai spun reprezentanţii agenţiilor de profil. Ei
    amintesc de atentatele de la Paris din noiembrie 2015, când turismul a avut un
    recul în primele săptămâni.








    Un bucureştean
    care trăieşte în cen­trul capitalei României plăteşte în me­die circa 330 de
    euro (1.400 de lei) pentru plata chi­riei aferente unui aparta­ment cu o
    cameră, adică peste două treimi din salariul mediu de 480 de euro (2.150 de
    lei) încasat de aceasta. Câştigul salarial mediu net se ridică la apro­xi­mativ
    480 de euro (2.150 de lei), po­trivit Institului Naţio­nal de Statiscă. Astfel,
    unui bucureş­tean îi mai rămâne doar o treime din salariu, bani pe care îi
    consumă după bunul plac. Pe de altă parte, în Sofia, capitala Bulgariei, unul
    dintre cele mai sărace state din Europa, chiria pentru un apartament de o
    cameră în centru este de 270 de euro, adică aproape la jumătate faţă de
    salariul mediu încasat de un bulgar. Cel mai bine la acest capitol stau
    locuitorii Berlinului, capitala Germaniei, cea mai mare economie europeană.
    Unui berlinez îi rămâne în medie 65% din salariul mediu net de 1.930 de euro,
    după ce-şi plăteşte ratele de 675 de euro pentru un apartament de o cameră,
    conform Eurostat.












    Producătorul auto Ford va
    investi 200 de milioane de euro la fabrica pe care o deţine la Craiova, în
    sud-vestul României, unde va construi un al doilea model, mini-SUV-ul EcoSport,
    începând din toamna anului 2017, a anunţat compania.Modelul EcoSport
    este vândut, în prezent, de către grupul american în Europa, cu excepţia
    Rusiei, şi este construit la o fabrică din India. De la preluarea uzinei, în 2008, Ford a investit în Romania peste un miliard de
    euro. Compania produce în acest moment la Craiova un singur model auto,
    monovolumul de mici dimensiuni B-Max, si motorul Ford de 1.0 l EcoBoost. Ford se
    aşteaptă ca segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni să ajungă la vânzări de circa
    1,5 milioane de maşini pe an până în 2017, ceea ce reprezintă o creştere de 35%
    faţă de 2015.






    Aproximativ 350
    de militari români, bulgari, sloveni şi americani participă, până la sfârşitul
    săptămânii, la Babadag, la un exercitiu NATO. Black Sea Rotational Force este condus
    în fiecare an de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate
    în Europa şi Africa şi se desfăsoară în zona Mării Negre, Balcani şi în
    regiunea Caucazului. Aceste manevre îmbunătătesc cooperarea si puterea de luptă
    dintre statele NATO. În plus, prin această colaborare, există posibilitatea de
    a răspunde unei crize oriunde în lume ca forţe aliate.

  • Jurnal românesc – 18.03.2016

    Jurnal românesc – 18.03.2016

    România are nevoie de o lege a securităţii
    cibernetice, întrucât acest spaţiu este folosit, tot mai
    des, pentru promovarea unor interese economice, politice şi ideologice.
    Este concluzia dezbaterii care a avut loc, joi, la Palatul Parlamentului,
    organizată de Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, în
    colaborare cu Ambasada Olandei la Bucureşti. Directorul Serviciului de
    Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a subliniat că, la nivel global,
    frecvenţa, amploarea, complexitatea şi gravitatea atacurilor de tip cibernetic
    au crescut, concomitent cu diversificarea ţintelor acestora.




    Românii plătesc mai mult cu cardul şi mai
    puţin cu bani gheaţă la cumpărături. Potrivit preşedintelui executiv al
    Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, în ultimul trimestru al anului
    trecut s-a constatat o dinamică mai mare a plăţilor la POS la comercianţi
    faţă de cea înregistrata de retragerile de numerar de la bancomat. In ultimele
    trei luni ale anului 2015, plăţile cu cardurile la POS-uri au avut o creştere
    spectaculoasă, valoarea lor fiind de 7,5 miliarde lei, în creştere cu 16% faţă
    de trimestrul anterior, în timp ce retragerile de numerar la bancomate s-au
    majorat cu doar 3,7%.




    Zeci de universităţi de top din întreaga lume
    îşi prezintă, la Bucureşti, oferta pentru tinerii români care vor să studieze în străinătate.
    Cei interesaţi pot afla informaţii despre programele de studiu, modul de
    înscriere, sistemul de burse, chiar de la reprezentanţii instituţiilor de
    învăţământ superior. În fiecare an, mii de tineri români îşi pun această
    întrebare şi aprope 6 mii dintre ei aleg să studieze la o universitate din
    străinătate. Ei îşi conturează opţiunea după discuţii cu reprezentanţii
    instituţiilor de învăţământ superior, cu studenţii sau cu
    absolvenţii români ai universităţilor respective. Anul acesta, peste 90 de
    universităţi de top din Europa, Statele Unite, Asia sau Australia vor oferi
    informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţi de finanţare, programele
    disponibile şi procesul de înscriere.






    Peste 2,2 milioane de turişti străini au
    venit în România anul trecut şi au
    cheltuit aproape 1,3 miliarde de euro. Conform Institutului Naţional de
    Statistică, principalele motive ale vizitelor au fost afacerile şi deplasările
    de ordin personal. În aceeaşi perioadă, în Bulgaria au fost înregistraţi între
    9,3 şi 9,5 milioane de turişti străini, potrivit institutului de specialitate
    de la Sofia. Un număr similar de vizitatori străini a avut şi Ungaria, în 2015.




    Matematicianul Solomon Marcus, membru al
    Academiei Romane, decedat, joi, la vârsta de 91 de ani, a fost profesor la
    Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti şi este autorul a
    numeroase studii interdisciplinare şi cărţi ce privesc utilizarea matematicii
    în lingvistică, în analiza teatrală, precum şi în ştiinţele naturale şi
    sociale. În domeniul educaţiei, Solomon Marcus a pledat pentru noi programe
    şcolare, pentru un alt fel de relaţie între profesor şi elev sau student,
    precum şi pentru introducerea spiritului critic şi a elementului ludic în
    procesul de învăţare. Marea dramă pe care o trăieşte sistemul nostru
    educaţional, scrie Solomon Marcus într-un studiu, este că nu poate să dea seamă noilor generaţii de marile
    spectacole ale cunoaşterii pe care le-a dezvăluit secolul al XX-lea şi, în bună
    măsură, secolul al XIX-lea. Într-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele
    României, Klaus Iohannis, a afirmat că
    performanţa ştiinţifică a academicianului Solomon Marcus şi devotamentul
    acestuia pentru construirea unui sistem educaţional centrat pe nevoile reale
    ale celui care învaţă reprezintă un model la care ne putem raporta cu toţii.

  • Turism rural în România

    Turism rural în România

    Vă invităm azi într-o călătorie prin satele
    româneşti. Răsfirate la altitudine, în vârf de munte, pe culmile dealurilor, în Delta Dunării,
    acestea reprezintă oricând o destinaţie potrivită pentru cei ce caută o vacanţă
    liniştită. În multe dintre satele româneşti există centre meşteşugăreşti, de
    unde puteţi cumpăra obiecte de artizanat. Asociaţia Naţională pentru Turism
    Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) promovează de 20 de ani acest tip de
    turism. România are un peisaj deosebit, tradiţii populare, un folclor şi o
    gastronomie deosebite. Însă aceste lucruri se găsesc şi în alte ţări, spune Gabriel Zamfir, preşedinte ANTREC. Ne
    aflăm într-o competiţie uriaşă la nivel european şi mondial. Specificul
    României ar fi că am rămas în continuare oameni primitori, cu sufletul deschis,
    foarte comunicativi. Domeniul a început să se profesionalizeze. Proprietarii de
    pensiuni sunt tot mai atenţi la detalii, la siguranţa, confortul, activităţile
    conexe turismului în zona rurală. Reprezentantul biroului românesc de turism de
    la Roma îmi spunea că există mentalitatea că, în general, turiştii de vârsta a
    treia ar prefera acest gen de turism. Realităţile contrazic această
    mentalitate. Foarte mulţi oameni cu familii aleg să-şi petreacă vacanţe,
    weekenduri, iar uneori, afaceriştii preferă să facă diverse conferinţe în
    mediul rural.


    Evenimentele sunt ingredientele speciale ale
    turismului rural, pe care ANTREC le dezvoltă. Sunt promovate târgurile
    populare, festivalurile şi sărbătorile tradiţionale. Gabriel Zamfir, preşedinte
    ANTREC. Promovăm patrimoniul natural şi cultural, dar şi pe
    cel informal, imaterial: legende, poveşti, descântece, cântece de cătănie, de
    vitejie, vizite la meşteşugari, meşteri. Căutăm să păstrăm meşteşugurile şi să
    atragem tinerii către ele. Pe de altă parte, ne adaptăm vremurilor. Mai nou,
    dezvoltăm turismul nautic. Promovăm turismul nautic pe Dunăre. Avem un proiect
    amplu. Am format un cluster, Dunărea turistică, prin care încercăm să facem o
    rută de tip scenic route, de poveste, care să rămână în sufletul oamenilor.
    Traseul se desfăşoară de-a lungul a 1.000 de km, începând de la intrarea în ţară, în zona Cazanelor,
    destinaţie de excelenţă europeană, până în Delta Dunării. Avem produse
    excepţionale: plimbarea pe Dunăre cu Pânzarul Moldovenesc,
    cu vaporul cu zbaturi sau, mai nou, o plută dunăreană
    făcută, ca pe vremuri, din buşteni. Aceasta coboară pe Dunăre şi, la fiecare
    oprire, se organizează focuri de tabără. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm
    pentru tineri şi cu tinerii bio comunităţi prin care să organizăm tabere de
    creaţie în comuniune cu natura şi în respect pentru natură şi pentru tradiţii.


    Zona nordică a României este cel mai intens
    promovată prin prisma turismului rural. Cele două provincii istorice, Bucovina
    şi Maramureş, se întrec mereu în tradiţii, obiceiuri şi evenimente. Îndeosebi
    în perioada marilor sărbători religioase, Paştele şi Crăciunul, pensiunile sunt
    foarte solicitate, iar rezervările trebuie făcute din timp. Însă există multe
    alte zone din ţară, care merită atenţia noastră. Prin urmare, ne oprim acum în
    sudul României, în judeţul Dâmboviţa. Florina Teodora Brad este agent de turism
    la Centrul de informare turistică din comuna Potlogi.
    aşteptăm în comuna Potlogi pentru Palatul Brâncovenesc. A fost construit în anul
    1689 şi a fost printre primelepalate construite de domnitorul Constantin
    Brâncoveanu. Alături, avem Biserica Brâncovenească, ridicată în 1683. Apoi, vă
    invităm şi în comunele alăturate, unde avem şi acolo bisericuţe ridicate între
    anii1510 – 1790. Palatul a fost reabilitat recent, se poate vizita. Avem
    unităţi de cazare unde avem piscine exterioară, interioară, se fac lecţii de
    echitaţie, se pratcică fotbalul, tenisul. Există sală de festivităţi, de
    conferinţe.


    Roxana Dogaru, de la Centrul de informare turistică
    Aninoasa, din Dâmboviţa promovează multe obiective importante şi cunoscute la
    nivel naţional. Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, stejarul de
    1.000 de ani de la Măneşti şi multe alte bisericuţe vechi, locale. În Aninoasa
    organizăm foarte multe evenimente unice în ţară: Festivalul primarilor artişti,
    Hora de la Aninoasa, seri de poezie în incinta Mănăstirii Viforâta, şezătoarea,
    care e premiată la nivel european. Am primit foarte mulţi turişti străini din
    Canda, Germania, Franţa, Italia. Noi le putem oferi informaţii în limba engleză
    şi le putem pune la dispoziţie câteva materiale traduse de noi şi ghiduri audio
    în limbile engleză şi franceză.


    Amelia Papazisu este creator popular, tezaur uman
    viu şi distinsă cu ordinul Meritul Cultural, din parte Preşedinţiei. Este din
    Buzău şi conduce un atelier meşteşugăresc, deschis mereu turiştilor. Avem foarte multe tradiţii meşteşugăreşti: ţesutul în păr de capră,
    încondeiatul ouălor, sculptură în lemn, pictură pe sticlă. În zona noastră sunt
    şi foarte mulţi producători de vinuri, se prepară produse româneşti
    tradiţionale, cum ar fi renumiţii Cârnaţi de Pleşcoi. covrigii de Buzău. De
    exemplu, eu primesc cu drag turiştii la mine acasă. Am un atelier muzeu în arta
    ţesusutului, mai nou ţesutul în păr de capră, unicat în Europa. Ţes la război
    vertical. E o ţesătură de tip scoarţă românească, foarte simplă, pe care o
    poate învăţa oricine. Am avut turişti din Franţa, din Japonia, din Anglia în
    atelierul-şcoală pe care-l reprezint şi-l conduc.


    În speranţa că v-am convins să alegeţi turismul
    rural, să vă opriţi în satele româneşti, vă aşteptăm şi data viitoare cu nouă
    destinaţie.

  • Parcul Natural Vânători Neamţ

    Parcul Natural Vânători Neamţ

    Ne îndreptăm azi către partea de nord a ţării şi ne oprim într-un parc
    natural înfiinţat recent. Parcul Natural Vânători Neamţ a fost înfiinţat acum
    17 ani, în anul 1999 şi, deşi este preferat de turişti vara sau în perioada
    sărbătorilor de iarnă, este o destinaţie perfectă în orice anotimp al anului.
    În zona de la poalele munţilor Stânişoarei, în nordul judeţului Neamţ, care se
    întinde pe mai mult de 30.000 de hectare veţi găsi patru arii protejate,
    biodiversitate şi animale sălbatice care în alte părţi sunt pe cale de
    dispariţie. Dintre acestea, poate că cel care stârneşte cel mai mare interes
    este zimbrul.


    Sebastian Cătănoiu, director al administraţiei
    Parcului Natural Vânători Neamţ, spune că în zonă se pot parcurge anumite
    trasee turistice tematice. Toate au legatură cu obiectivele de interes din zona
    parcului. Toate aceste trasee leagă, de fapt, diverse lăcaşe de cult. Unele
    sunt arhicunoscute: Mănăstirea Neamţ, Agapia, Văratec. Altele sunt mai puţin
    cunoscute, dar la fel de interesante: Schitul Vovidenia, Mănăstirea Sihla,
    schitul Daniel Sihastru. Sunt locuri ascunse în natură, în care spiritualitatea
    este la ea acasă şi în care turistul poate avea, într-adevăr, o experienţă
    deosebită. Sunt locuri în care priveliştile sunt deosebite, dar peisajele au
    legătură şi cu factorul antropic. De exemplu, Cetatea Neamţului şi panorama de
    acolo, mănăstirile. Partea sudică a parcului este, într-adevăr, sălbatică, iar
    acolo impactul antropic este scăzut. Acolo se află şi cei mai mulţi dintre
    zimbrii aflaţi în libertate. Amenajările sunt sumare. Avem o cabană alimentată
    electric de la un generator. Nu există semnal la telefon. Pentru cei care chiar
    doresc să se piardă în natură, această zonă este de interes.


    Există mai multe programe turistice pe care
    administraţia parcului le propune. Unul dintre acestea se numeşte Pe urmele
    zimbrilor. Este un traseu pedestru, de o zi, de dificultate scăzută. Startul
    se dă la ora 8.30, ziua încheindu-se la ora 19.00 cu cină la pensiune şi foc de
    tabără. Natură şi sacralitate, al doilea program turistic propus de
    administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ, durează patru zile şi este tot
    de dificultate scăzută. Transportul se realizează cu maşini închiriate şi
    presupune vizitarea celor mai frumoase mănăstiri şi obiective naturale de pe
    raza parcului. Fiecare zi se încheie cu foc de tabără. Există şi un tur al
    mănăstirilor din zonă pentru cei interesaţi doar de latura religioasă. Preţul
    acestor programe depinde de numărul de turişti, spune Sebastian Cătănoiu, director al administraţiei
    Parcului Natural Vânători Neamţ. În general, există o taxă doar pentru
    obiectivele care pot fi vizitate. Accesul în parc este liber. Cât despre
    vizionarea zimbrilor, Parcul Natural Vânători Neamţ este fără exagerare
    singurul loc din Europa în care zimbrii pot fi găsiţi în stare de captivitate,
    într-o grădină zoologică, lângă Mănăstirea Neamţ, în semilibertate, lângă
    Centrul de Vizitare al Parcului Natural, într-o împrejmuire de 180 de hectare,
    ce reconstituie cadrul natural şi în libertate. Totuşi, pentru a-i vedea în
    libertate, recomandarea noastră este ca turiştii să apeleze la rangerii
    parcului. Pe baza colarelor
    GPS pe care acestea le poartă, animalele aflate în libertate vor fi
    identificate.


    Ajunşi în zonă nu veţi întâmpina probleme cu
    cazarea. Cele 50 de pensiuni de pe raza parcului, dar şi mănăstirile sunt
    pregătite să primească turişti. Iar, în cazul în care veţi avea nevoie de
    hărţi, pliante şi materiale informative în principalele limbi de circulaţie
    internaţională, le veţi găsi la centrele de informare turistică din zonă.
    Acestea nu lipsesc, spune Sebastian Cătănoiu, director al administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ. Există un centru de informare turistică în oraşul Târgu Neamţ, recent
    pus în funcţiune, există Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători
    Neamţ, există un centru de informare turistică şi în comuna Vânători. De
    experienţa căutării de zimbri pe baza telemetriei GPS au fost interesaţi în
    mare parte turiştii străini. Ne-au vizitat olandezi, italieni şi nemţi. În
    documentarul Wild Carpathia, în episodul trei, sunt câteva minute bune alocate
    Parcului Natural Vânători Neamţ. Cei care vin să caute zimbri reprezintă un
    anumit tip de turişti, iar ei sunt încântaţi. Ceilalţi, sunt încântaţi de
    mănăstiri. Chiar şi în acest moment, există călugări în pădure care stau ca la
    începutul vremurilor în câte o crevasă, bordei în pământ, total izolaţi,
    continuând tradiţia monahismului orotodox. Aşadar, relatările turiştilor după
    vizită, sunt diferite, în funcţie de experienţa pe care au trăit-o în parc.


    Din adâncul pădurii, spre înaltul cerului, pe urme
    de zimbru. De la întemeierea Moldovei. Cam ăsta ar fi Parcul Natural Vânători
    Neamţ, concluzionează Sebastian Cătănoiu, director al administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ. O
    destinaţie pentru toată familia, perfectă în orice anotimp.

  • Jurnal românesc – 4.02.2016

    Jurnal românesc – 4.02.2016

    Compania franceză Coface a menţinut la B calificativul privind
    riscul de ţară pentru România, ce indică un mediu microeconomic instabil.
    Raportul macroeconomic de ţara pe 2015 al companiei, lider mondial în asigurarea de credit, apreciază
    că, în ciuda echilibrului
    macroeconomic, a reculului în procesul de trecere la euro şi a îndeplinirii
    criteriilor de convergenţă nominală, România rămâne vulnerabilă, ca urmare a
    caracterului structural al dezechilibrelor interne la nivel microeconomic.
    Cauzele acestor dezechilibre ar fi nivelul foarte ridicat al creditului
    comercial, interdependenţa dintre companii, întreruperea accelerată a
    activităţii pentru multe dintre acestea şi numărul mare al instrumentelor refuzate
    la plată. Punctele forte, potrivit Coface, sunt piaţa internă relativ mare,
    forţa de muncă calificată şi ieftină, rezerva valutară semnificativă şi moneda
    locală relativ stabilă în comparaţie cu euro, gradul de îndatorare publică sub
    media UE şi dependenţa energetică redusă. Coface estimează o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an.


    Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată de Corpul de
    Control al premierului în legătură cu modalitatea în care Comisia pentru
    Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea
    Proprietăţilor, a stabilit drepturi presupus a fi supraevaluate în favoarea
    unor persoane. Inspectorii guvernamentali au constatat că ritmul de lucru al
    acestei comisii este extrem de lent, iar cele peste 42 de mii de dosare,
    înregistrate în baza legii privind imobilele preluate abuziv, ar putea fi
    soluţionate în următorii 24 de ani. Corpul de Control a mai anunţat că ANRP
    trebuie să plătească 300 de milioane de lei unui nepot al lui Gigi Becali, drept
    despăgubire pentru un teren supraevaluat de un expert deja trimis în judecată
    de DNA în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica, pentru complicitate la abuz
    în serviciu.


    Sosirile înregistrate în structurile de
    primire turistică din România au însumat, anul trecut, peste 9,8 milioane, în
    creştere cu 17 procente faţă de cele din 2014, conform datelor publicate de
    Institutului Naţional de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri,
    turiştii străini au reprezentat 22,6%, pondere similară cu aceea din 2014.
    Aproape trei sferturi dintre ei sunt europeni, iar durata medie a şederiilor a
    fost de două zile.





    Litoralul românesc şi Delta Dunării vor fi
    promovate în această vară pentru turiştii ruşi care, din cauza situaţiei din
    Turcia sau Egipt, îşi caută o nouă destinaţie de vacanţă. Colaborarea este
    prevăzută într-un acord deja semnat cu turoperatori din Federaţia Rusă şi îşi
    propune să urmeze modelul programului Litoralul pentru toţi. La
    promovarea acestuia vor participa şi sportivii din lotul naţional de karate al
    Rusiei, care se vor pregăti în iunie la Sulina, într-un cantonament comun cu
    lotul naţional al României. Reprezentanţii hotelierilor sunt, însă, nemulţumiţi
    şi afirmă că tarifele avansate de Asociaţia Litoral – Delta Dunării pentru
    ruşi, respectiv 10 euro pe noapte pentru o persoană, în hoteluri de patru
    stele, nu pot fi susţinute. Ei spun că nu au fost consultaţi de către
    preşedintele Asociaţiei, Cortina Martin, înainte să lanseze programul la
    Moscova şi adaugă că această manieră de lucru riscă să pună la îndoială
    seriozitatea României în relaţiile externe şi să compromită industria hotelieră
    de pe Litoral.

  • Vacanţe la ţară

    Vacanţe la ţară

    Turiştii care au dorit să scape de gălăgia oraşului
    au beneficiat în perioada sepembrie – octombrie de preţuri speciale la cazări
    în pensiunile din mediul rural. Vacanţe la ţară este un program desfăşurat de
    Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural. Însă, chiar dacă
    acest program este la final, ofertele continuă. Vom vorbi azi despre succesul
    programului Vacanţe la ţară, dar şi despre ofertele pentru sărbătorile de
    iarnă în satele româneşti.


    Ce înseamnă însă Vacanţe la ţară? Este un program ajuns la a XXV-a
    ediţie, derulat de ANAT (Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism
    din România) şi ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi
    Cultural) al cărui scop este promovarea turismului în pensiunile din mediul
    rural din România. Ediţia de toamnă a acestui an se desfăşoară în
    perioada 20 septembrie – 30 octombrie, iar tarifele de cazare au fost de 175 de
    lei (40 euro) de persoană într-o pensiune de 2 margarete şi de 290 lei de
    persoană (65 euro), într-o pensiune de 5 margarete. Ca de obicei, au venit cu
    oferte zeci de pensiuni, din toate zonele ţării. Marilena
    Stoian, preşedintă a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural. Programul este
    întotdeauna de interes pentru că oferă posibilitatea celor cu venituri mai
    reduse să îşi petreacă o vacanţă la ţară, în satele româneşti, iar alt element
    care-i asigură succesul este faptul că se desfăşoară de mulţi ani şi sunt deja
    turişti fideli, oaspeţi care revin. Chiar suntem întrebaţi de detalii înainte
    de deschiderea oficială a programului. Vacanţele în satele româneşti, în
    pensiunile agroturistice, se desfăşoară pe tot parcursul anului şi după
    încheierea acestui program cu oferte speciale, tarife speciale. Însă şi în
    continuare, în noiembrie, decembrie şi anul viitor se pot petrece weekenduri
    sau vacanţe în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă uneori tarifele sunt
    puţin mai mari decât în această perioadă. Ospitalitatea este însă la fel de ridicată,
    mâncărurile sunt la fel de gustoase, gazdele sunt la fel de primitoare, oferind
    diverse tipuri de programe de agrement sau programe culturale.


    Sunt mulţi turişti
    străini, foarte mulţi europeni, dar şi de pe alte continente, din America, din
    Asia, în special japonezi, care doresc să cunoască românii la ei acasă, doresc
    să cunoască tradiţiile. Acest lucru se face cel mai bine la ţară, spune
    Marilena Stoian, preşedintă a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi
    Cultural: Sunt turişti străini care vin şi în perioada
    sărbătorilor. Vor să vadă cum sunt tradiţiile la sat de Moş Nicolae, de
    Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează. Sunt interesaţi de mâncăruri, de degustări
    de vinuri şi să viziteze anumite obiective turistice: muzee, mănăstiri. Sunt
    încântaţi de autenticitate, de faptul că oamenii sunt foarte naturali, că
    mâncărurile sunt naturale, nu neapărat toate ecologice în sensul pur al
    cuvântului, dar sunt mâncăruri naturale. Sunt încântaţi de flexibilitatea
    programului, de deschiderea pe care o avem noi, românii, faţă de străini.


    Când să facem rezervările pentru sărbătorile de
    iarnă? Trebuie neapărat să le căutăm de pe acum şi să
    rezervăm. Sunt deja multe pensiuni ocupate de către turiştii care au fost în
    anii anterior oaspeţi. S-au împrietenit cu gazdele şi au făcut deja rezervări,
    dar mai sunt locuri disponibile în multe localităţi şi în zonele cunoscute ca
    destinaţii de turism rural: Bran, Moeciu, Fundata, Mărginimea Sibiului, ţinutul
    Neamţului, dar şi în locuri mai puţin cunoscute ca destinaţii, dar care în
    ultimii ani s-au ridicat: nordul Olteniei, Gorj, Vâlcea. Sunt zone în care se
    organizează programe speciale pentru turişti în perioada sărbătorilor. Sunt
    localităţi în care oamenii pur şi simplu aşa petrec, îşi menţin vii tradiţiile,
    iar turiştii doar participă, li se alătură fie la pregătirea bucatelor,
    începând cu celebra Pomană a Porcului, cu frământatul cozonacilor, cu focul la
    cuptor în curte pentru cozonaci şi pentru pâine. De asemenea, turiştii învaţă
    sau doar ascultă colindele care la ţară sunt într-o formă autentică şi nu sunt
    denaturate de modernism. Vă aşteptăm în satele româneşti. Suntem mereu bucuroşi
    de oaspeţi, iar perioada sărbătorilor de iarnă: Crăciun, Moş Nicolae, Anul Nou,
    Sf. Vasile, Boboteaza, este o perioadă foarte bună pentru a-i cunoaşte pe
    români, pentru a cunoaşte tradiţiile, a vă relaxa şi pentru a păşi în noul an.



    Cornel Poenar,
    administratorul unei pensiuni de trei margarete din nordul României, din
    Maramureş, Cavnic. Putem face programe între trei şi cinci
    zile în zona noastră. În prima zi recomandăm un scurt tur al Maramureşului. Se
    va vizita Mănăstirea Bârsana, printre cele mai frumoase mănăstiri din lemn din
    lume, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, care e unicat în lume şi Memorialul
    Durerii, cu o vizită la închisorile comuniste din Sighetul Marmaţiei. A doua zi
    recomandăm o vizită la Vişeul de Sus, pentru o călătorie cu mocăniţa pe Valea
    Vaserului. Traseul durează opt ore şi nu sunt multe ca acesta în Europa. Apoi,
    se pot face vizite la Muzeul Satului şi Muzeul de Istorie din Baia Mare.



    Albumiţa Preotescu,
    administratorul unei pensiuni de 4 margarete, din Vama, Bucovina, regiune
    recunoscută pentru tradiţii şi gastronomie. La intrarea în
    pensiune există un spaţiu amenajat, unde pot găsi hărţi cu toate obiectivele pe
    care le pot vizita în perioada şederii, diverse pliante, reviste de
    gastronomie, tot felul de informaţii, iar noi stăm tot timpul la dispoziţia
    dumnealor. Bucovina este un tărâm iubit de Dumnezeu şi vă aşteptăm pe toţi, să descoperiţi
    cu ochii dvs. acest minunat ţinut.

    Contactaţi-vă,
    aşadar, operatorul de turism şi întrebaţi de ofertele de iarnă în pensiunile
    româneşti. Acestea au apărut şi s-a dat startul rezervărilor.

  • Jurnal românesc – 2.10.2015

    Jurnal românesc – 2.10.2015

    Ministrul
    delegat pentru Relaţiile cu Românii de Peste Hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit
    cu ministrul irlandez pentru diaspora, Jimmy Deenihan, în cadrul unei vizite
    oficiale în Irlanda. Tîlvăr a prezentat direcţiile de acţiune elaborate la
    nivel interinstituţional, pe care statul român le are în ceea ce priveşte
    românii de peste hotare. El a subliniat angajamentul României de a sprijini
    comunităţile de români, în contextul în care provocările perioadei contemporane,
    care ţin de legislaţia muncii, de dobândirea cetăţeniei, de recunoaşterea
    statutului de minoritate sau de sprijinul pe care statele de reşedinţă le
    acordă noilor minorităţi, diferă de la zonă la zonă. Totodată, Tîlvăr a prezentat omologului său
    stadiul de organizare a Congresului Diasporei din România. Anterior, el s-a
    întâlnit cu ministrul diasporei din Armenia, Hranush Hakobyan. În cadrul
    întrevederii au fost prezentate obiectivele şi principalele realizări
    înregistrate de instituţiile din cele două ţări în vederea promovării
    drepturilor diasporei.




    La Bucureşti are loc, între 7 şi 11 octombrie, Forumul Educaţional Asia -
    Europa, organizat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Cea de-a treia
    ediţie a forumului este dedicată celebrării a 70 de ani de la înfiinţarea
    UNESCO. Tema Forumului este dezvoltarea durabilă şi educaţia. Subiectele
    abordate includ educaţia interculturală, cunoaşterea patrimoniului, accesul
    grupurilor dezavantajate la educaţie, rolul multilingvismului în societatea
    viitoare; alianţa civilizaţiilor, diversitatea culturală, rolul dialogului
    intercultural; parteneriatul dintre şcoală şi mediul de afaceri în învăţământul
    profesional; educaţia universitară, tehnologie şi inovare pe piaţa muncii.
    Forumul va reuni peste 150 de reprezentanţi ai cluburilor UNESCO, ai mediului
    academic, ai corpului diplomatic şi jurnalişti din 35 de ţări. Obiectivele
    Forumului includ împărtăşirea de idei, experienţe şi bune practici în ceea ce
    priveşte responsabilităţile cadrelor didactice cu privire la metodele eficiente
    de predare, dar şi promovarea unei educaţii axate pe dialogul dintre limbile şi
    culturile lumii.




    Românii vor
    plăti taxe locale care vor fi indexate cu inflaţia în fiecare an, nu la trei
    ani, aşa cum se proceda până acum. Prevederea apare în noul Cod Fiscal, care va
    intra în vigoare în ianuarie 2016. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe
    locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza
    unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la 30
    aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul
    fiscal anterior. Noul Cod Fiscal arată că sumele indexate vor fi aprobate prin
    hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal anterior. La nivelul
    municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al
    municipiului Bucureşti.




    Numărul
    turiştilor străini în România a crescut cu 17 la sută în primele opt luni ale
    acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor
    publicate de Institutul Naţional de Statistică. Numărul celor care ne-au
    vizitat ţara a fost de aproape şapte milioane de persoane, cei mai mulţi
    turişti fiind din ţările Uniunii Europene, respectiv din Ungaria, Bulgaria,
    Polonia, Germania, Italia şi Austria. Potrivit INS, Bucureştiul şi oraşele
    reşedinţă de judeţ s-au numărat printre preferinţele turiştilor străini care au
    vizitat România. În schimb, numărul românilor care au plecat în străinătate a
    fost mai mic în această vară faţă de vara anului trecut. Cei care au ales să
    rămână în ţară au vizitat mai ales capitala şi marile oraşe, dar şi litoralul.

  • Bucharest Greeters

    Bucharest Greeters

    Bucharest Greeters este o organizaţie informală, prin care oricine are timp şi disponibilitate poate să fie ghid sau se poate înscrie pe site, ca turist. Cum arată Bucureştiul de sus? Ce străzi ascunse are capitala? Unde se poate bea o limonadă delicioasă sau de unde se mănâncă cei mai buni mititei ori covrigi, sunt întrebări care îşi găsesc răspunsuri când apelaţi la Bucharest Greeters.



    Irina Botnari, cofondator Bucharest Greeters, ne-a spus de unde a venit ideea: Ideea ne-a venit, beneficiind de un astfel de serviciu în străinătate. Am descoperit o reţea de Greeters la Tel Aviv, vizitând acest oraş minunat, ne-am gândit că am vrea să-l descoperim altfel. Căutând free-walking tours, am dat peste nişte greeteri. Ne-am bucurat pentru că puteam să descoperim altfel oraşul, ne-am întâlnit cu o persoană şi în loc de două-trei ore pe care trebuia să le petreacă cu noi, a petrecut o zi întreagă, arătându-ne acel oraş într-o manieră în care nu l-am fi descoperit niciodată. Întorşi la Bucureşti ne-am dat seama că şi Bucureştiul are nevoie de o astfel de iniţiativă, ne-am documentat rapid, am aflat că este de fapt o reţea internaţională, cu peste 100 de programe în întreaga lume, am făcut demersurile necesare, suntem doi cofondatori, eu şi colegul meu Filip Bunea, este un proiect de voluntariat şi a plecat cu noi şi cu ajutorul unor prieteni, care ne-au făcut grafica site-ului şi diverse alte aspecte organizatorice. Eu m-am ocupat de comunicare, Filip s-a ocupat de partea tehnică şi din ianuarie până în aprilie am pus pe picioare proiectul, în aprilie i-am dat drumul, iar apoi a început distracţia, pentru că nu ştiam cum o să fie primit proiectul pentru Bucureşti, cum o să vină turiştii, cum o să-i atragem, dar a prins foarte bine.



    Mai mulţi operatori turistici oferă tururi ale Bucureştiului. Avantajul cu Bucharest Greeters este asigurarea unui serviciu gratuit, dar şi o perfectă adecvare a obiectivelor de vizitat la cererea turiştilor. Astfel încă de la lansare au venit turişti care au apelat la serviciile asociaţiei. Irina Botnari: Ne-am bucurat de muţi turişti între timp, primele două luni au fost mai puţini, dar după vară au început să vină tot mai mulţi oameni. Turiştii ne găsesc pe bucharestgreeters.ro, în momentul în care ei îşi doresc să vadă Bucreştiul, completează un formular în care ne spun ce ar vrea ei să vadă sau care sunt interesele lor şi zilele în care vin, iar în momentul în care primim formularul facem potrivirea dintre turişti şi greeteri, adică grupului de turişti în găsim un greeter care are aceleaşi interese şi aceeaşi disponibilitate. În momentul în care turistul vine la Bucureşti se întâlneşte cu greeterul nostru, se plimbă, se cunosc, din experienţa noastră, se leagă multe prietenii, pentru că şi asta e ideea din umbră: ne dorim să arătăm un Bucureşti prietenos.



    Când am întrebat-o despre vârsta Greeterilor, interlocutoarea noastră ne-a spus că la început s-au aşteptat ca cei interesaţi să fie Greeteri vor fi studenţi. Practica a arătat că mulţi oameni îşi doresc această experienţă: Irina Botnari: Greeterii sunt tineri în general, dar paleta de vârstă este de la 18 la 56 de ani. Nu avem o limită de vârstă pentru greeteri pentru că şi turiştii sunt de vârste diferite, de la tineri, la seniori care vin de exemplu într-un tur al Europei, am avut şi turişti cu copii mici. Fiecare om este interesat să-şi promoveze oraşul, şi dacă-i place Bucureştiul, vrea să-l arate şi străinilor şi are puţin timp liber, este dispus să investească două-trei ore pe lună, poate chiar mai puţin, se înscriu la noi. În momentul de faţă avem peste 100 de greeteri. Greeterul stabileşte de comun acord cu turistul un traseu. Vara, din ce am observat noi, turiştii au fost încântaţi oamenii de grădinile noastre de vară şi de parcuri şi de localuri care ofereau un hamac şi o limonadă. Iar iarna, plimbarea se rezumă la două-trei obiective şi în rest oamenii se retrag la un ceai cald, la o masă, la o poveste.



    În momentul în care primesc o solicitare, de exemplu de a cunoaşte Bucureştiul prin prisma atracţiilor culturale şi divertismentului, Greeterii fac o trecere în revistă a evenimentelor culturale care se desfăşoară în acea perioadă, pentru a avea ofertele cele mai atractive: Revine cu detalii Irina Botnari: Vara am dus turiştii la tot felul de expoziţii, concerte, în toamna anului trecut le-am recomandat Festivalul Enescu. Tinerii sunt interesaţi de evenimentele pentru ei, i-am dus la strada de carte, la B-FIT in the street (festivalul internaţional de teatru) care se întâmpla în vară, la Festivalul de jazz.



    Iar Greeterii nu se opresc aici. Odată cu succesul înregistrat la Bucureşti, le-a venit ideea să se extindă. Astfel, la sfârşitul anului 2014, în decembrie, a fost lansat serviciul la Cluj, iar anul acesta şi-au propus să se extindă către Sibiu şi Timişoara şi Braşov, şi să atragă cât mai mulţi turişti care să apeleze la serviciile lor, în viitorul apropiat.