Tag: turnee de tenis

  • Sportivul săptămânii: Jucătorul de tenis Dan Alexandru Tomescu

    Sportivul săptămânii: Jucătorul de tenis Dan Alexandru Tomescu

    Dan Alexandru Tomescu (Sursa foto: Federatia Romana de Tenis)
    Dan Alexandru Tomescu (Sursa foto: Federaţia Română de Tenis)

    În ultimii ani, în tenisul românesc, performanțele băieților au fost cu mult sub cele ale fetelor. În acest moment, avem trei sportive între primele 100 de jucătoare ale lumii și alte patru între locurile 100 și 200. La masculin, jucătorul cel mai bine clasat, Nicholas David Ionel, se află pe locul 255 în ierarhia mondială. Rezultatele bune ale tenismenilor români se lasă așteptate, așa încât, atunci când ele apar, ne grăbim să vi le prezentăm. Astfel, duminică, jucătorul român Dan Alexandru Tomescu a câștigat turneul ITF găzduit de orașul cipriot Larnaca și dotat cu premii de 15.000 de dolari. Pentru această performanță, Radio România Internațional l‑a desemnat Sportivul Săptămânii.

    La turneul din Cipru, Tomescu a fost cap de serie numărul 4. A trecut în primul tur de Markus Molder, din Estonia, cu 6-1, 6-3. Scorul a fost identic în turul secund, când românul l-a învins pe italianul Iannis Miletich, venit din calificări. În sferturile de finală, Dan Alexandru Tomescu l-a întâlnit pe Gianluca Cadenasso, un alt italian, de care a trecut tot în două seturi, cu 6-4, 6-2. Cel mai greu meci a fost cel din semifinale, cu sportivul israelian Ishai Oliel, favoritul numărul unu al concursului. A câștigat primul set cu 6-1, l-a pierdut pe al doilea, cu 5 la 7, iar în decisiv s-a ajuns la tie break. Tomescu s-a impus la 3, calificându-se în finală. În ultimul act, el l-a învins pe favoritul numărul 2, germanul Lucas Gerch, cu 6-3, 6-4.

    Dan Alexandru Tomescu s-a născut în București, la data de 30 martie 1999. Ocupă, în clasamentul profesionist mondial, locul 645. A pierdut 37 de locuri față de săptămâna trecută, ținând cont că victoriile din turneele ITF nu dau puncte pentru ierarhia ATP. Concursul de la Larnaca a fost al treilea turneu din circuitul Federației internaționale câștigat de Tomescu. Anul trecut, el s-a impus la Kish Island, in Iran, și la Târgu Jiu, în două concursuri desfășurate pe zgură, la fel ca și cel de anul acesta, din Cipru.

     

  • Anul sportiv 2023 (I)

    Pentru sportul românesc, anul 2023 a adus multe rezultate de valoare. Fiind
    an preolimpic, sportivii s-au concentrat pe calificarea la Jocurile de la Paris.
    La această oră, delegaţia olimpică română a depăşit deja 60 de sportivi,
    numărul exact depinzând de soluționarea, la forurile internaţionale, a
    formalităților legate de reprezentativitatea mai multor alergătoare
    naturalizate.


    Anul a început cu turneele de tenis din emisfera sudică care au precedat primul
    concurs de Mare Şlem al anului, Openul de la Melbourne. Dintre româncele aflate
    la antipozi, cel mai bine s-a comportat Irina Begu. Ea a ajuns până în
    semifinalele turneului Adelaide International 1, de categoria WTA 500 şi dotat
    cu premii de 826 de mii de dolari. Românca
    a ratat intrarea în ultimul act al concursului după ce a fost învinsă de
    bielorusa Arina Sabalenka, sportivă care avea să devină, în cursul anului,
    numărul 1 mondial. La Melbourne, la simplu, dintre românce a ajuns în turul
    secund numai Irina Begu. La dublu, Monica Niculescu a mers până în optimile de
    finală, alături de elveţianca Viktorija Golubic. Cel mai departe a ajuns
    Elena-Gabriela Ruse, respectiv până în semifinale, alături de ucraineanca Marta
    Kostiuk.


    În luna februarie am înregistrat, după o lungă pauză, un rezultat românesc
    de valoare la sporturile de iarnă. Valentin Creţu s-a impus în Cupa Naţiunilor
    la sanie, concurs desfăşurat în cadrul etapei de Cupă Mondială din localitatea
    germană Winterberg. În Rugby Europe Championship, Grupa B, România a pierdut cu
    20 la 38 în faţa Portugaliei, în deplasare. În clasamentul grupei, lusitanii au
    ocupat primul loc, cu 15 puncte, iar Stejarii s-au clasat pe locul secund, cu
    10 puncte. La judo, opt sportivi au reprezentat România la Openul European de
    la Varşovia. Cel mai bine s-a comportat Mircea Croitoru, care a câştigat
    medalia de aur la categoria +100 de kilograme.


    În martie, sportivii români au câştigat două medalii la Campionatele
    Europene de atletism în sală de la Istanbul. Claudia Bobocea a fost medaliată
    cu argint la 1500 de metri, iar Gabriel Bitan a câştigat bronzul la săritura
    în lungime. La rugby, echipa României a încheiat pe locul 3 ediţia 2023 a celui
    de-al doilea eşalon valoric continental, Rugby Europe Championship. În finala
    mică a întrecerii, la Badajoz, Stejarii au trecut de echipa ţării gazdă,
    Spania, cu 31 la 25. Performanţa
    lunii a fost calificarea a două echipe româneşti de handbal feminin în
    sferturile de finală ale Ligii Campionilor, şi anume formaţiile bucureştene CSM
    şi Rapid. CSM îşi asigurase locul în sferturi direct prin ocuparea locului
    secund în Grupa A. Rapid a avut nevoie de o dublă de baraj, cu Krim Ljubljana.
    În tur, slovenele au câştigat, pe terenul lor, cu 29 la 24. În retur, la
    Bucureşti, Rapid s-a impus la şase goluri diferenţă, cu 30 la 24, şi s-a
    calificat. Cele două formaţii din România s-au oprit însă în sferturi. Rapid a
    fost eliminată de Vipers Kristiansand, din Norvegia, iar CSM, de Team Esbjerg,
    din Danemarca.


    În aprilie, la turneul WTA 1000 găzduit de Miami şi dotat cu premii
    de 8,8 milioane de dolari, Sorana Cîrstea a ajuns până în semifinale. Ea a fost
    depăşită însă, în penultimul act al competiţiei, de cehoaica Petra Kvitova, dar
    a urcat, pentru performanţa sa, 33 de locuri în clasamentul WTA. La Zagreb, la
    Campionatele Europene de lupte, delegaţia României a obţinut cinci medalii.
    Andreea Ana, la categoria 55 de kilograme, şi Alexandra Anghel, la 72 de
    kilograme, au urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului. Cătălina Axente, la
    categoria 76 de kilograme, Kriszta Incze, la 65, şi Denis Mihai, la categoria
    55 de kilograme, stilul greco-roman, au obţinut medalii de bronz. La
    Campionatele Europene de haltere care au avut loc la Erevan, România a câştigat
    14 medalii. Mihaela Cambei, la categoria 49 de kilograme, Andreea Cotruţa, la
    55 şi Loredana Toma, la 71, au obţinut câte trei medalii de aur fiecare, şi
    anume la stilul smuls, la aruncat şi la total. Tot la feminin, la 45 de
    kilograme, Cosmina Pană a luat argintul la smuls şi la total, iar la masculin,
    la categoria 55 de kilograme, Valentin Iancu a fost medaliat cu argint la
    aruncat şi cu bronz la smuls şi la total. La Europenele de gimnastică de la
    Antalya, principala performeră a
    delegaţiei române a fost Sabrina Voinea. Ea a câştigat medalia de bronz la sol
    şi locul patru la sărituri. Tot pe poziţia a patra s-au situat, în concursul
    masculin, Gabriel Burtănete, la sărituri, şi Andrei Muntean, la paralele.


    În mai, echipa de handbal
    masculin a României s-a calificat la Campionatul European programat în
    Germania, în ianuarie 2024. Tricolorii au ocupat locul 2 în Grupa a patra
    preliminară. Echipa României nu se mai calificase la un turneu final
    continental din 1996. Apoi, Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA 100
    desfăşurat în Spania, la Reus, dotat cu premii de 100 de mii de euro. La
    Campionatele Europene de canotaj de la Bled din Slovenia, delegația României a
    adunat un total de cinci medalii de aur și una de argint. În prima zi a
    finalelor, echipajul feminin de patru rame a câştigat aurul, apoi cel masculin de
    8+1 a obţinut medaliile de argint. În a doua zi de lupte pentru medalii, Ionela
    Cozmiuc a câştigat aurul în proba de schif simplu feminin categorie uşoară, iar
    Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au devenit campioane europene la doi rame feminin. Campioanele olimpice Ancuţa
    Bodnar şi Simona Radiş au adus României o nouă medalie de aur la dublu vâsle feminine,
    iar tricolorele au încheiat concursul câştigând aurul şi în proba de 8+1. În
    clasamentul pe medalii, România s-a clasat pe locul secund, după Marea
    Britanie.


    În iunie au avut loc, în Polonia,
    la Cracovia, Jocurile Europene. România a obţinut, în total, 17 medalii, dintre
    care 6 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz. Au fost medaliaţi cu aur Vlad Dascălu
    la mountain bike, atleta Claudia Bobocea la 1.500 de metri, apoi, în
    concursurile individuale de teqball, Kinga Barabasi la feminin şi Apor
    Gyorgydeak la masculin, iar la tenis de masă, Bernadette Szőcs, la simplu
    feminin, şi selecţionata feminină în concursul echipelor.


    Stimaţi ascultători, prima parte
    a retrospectivei sportive a anului 2023 se oprește aici. Mâine, partea a doua.


    —–