Tag: turneul ATP

  • Sportivul săptămânii – Jucătorul de tenis Marius Copil

    Sportivul săptămânii – Jucătorul de tenis Marius Copil

    Marius Copil a fost, duminică, la un pas de a realiza cea
    mai mare performanţă individuală a tenisului masculin românesc din ultimul
    deceniu. El a pierdut finala turneului ATP 500 de la Basel, din Elveţia. De
    zece ani, mai exact din 13 iulie 2008, un român nu a mai câştigat un turneu ATP
    la simplu. Ultimul titlu românesc din circuitul profesionist a fost câştigat la
    Gstaad, tot în Elveţia, de Victor Hănescu, în faţa rusului Igor Andreev.

    La Basel, Copil a pornit din calificări, învingând, în
    drumul către finală, şase adversari mai bine clasaţi decât el. Printre aceştia
    s-au numărat croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în
    optimile de finală, şi germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii,
    în faţa căruia s-a impus în semifinale. În finală însă, a dat piept cu Roger
    Federer, care l-a învins în două seturi: 7-6, 6-4. Este de notat că Marius a
    condus în primul set cu 3-1, dar apoi Federer a întors scorul, făcând 4-3, iar
    apoi câştigând în tiebreak, cu 7-5. În setul al doilea, Copil a avut 3-0 şi
    4-1, dar Federer a egalat şi s-a impus cu 6-4, după cinci ghemuri consecutive.

    Născut la Arad, la 17 octombrie 1990, Marius Copil vine dintr-o familie de
    sportivi. Tatăl său a practicat rugby-ul, iar mama, handbalul. A început să
    joace tenis de la vârsta de 7 ani. A trecut la profesionism în 2008. A intrat
    însă în primii 100 de jucători ai lumii abia anul trecut, în mai. Pentru el, aceasta
    a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce, la începutul anului,
    a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins de
    bosniacul Mirza Basic. În urma evoluţiei din Elveţia, Marius Copil, cel mai bun
    tenisman român al momentului, a făcut un salt de 33 de locuri în clasamentul
    mondial, până pe locul 60, iar Radio România internaţional l-a desemnat
    Sportivul Săptămânii.