Centristul Emmanuel Macron, lider al unei mişcări
înfiinţate cu doar un an în urmă – En Marche! – şi Marine le Pen, reprezentanta Frontului Naţional, de
extremă dreaptă, se vor confrunta în turul al doilea al prezidenţialelor
din Franţa. Scrutinul din 7 mai va marca, astfel, o premieră – absenţa reprezentanţilor
dreptei conservatoare şi ai stângii socialiste. Explicaţia analiştilor pentru
această situaţie este simplă – survine pe fondul unei campanii electorale confuze,
într-o Franţă în care partidele tradiţionale funcţionează destul de prost, aşa
cum se întâmplă, de altfel şi în restul Europei, şi într-un moment în care în
lumea occidentală europeană au loc profunde transformări, pentru că
instituţiile au rămas oarecum în defazaj faţă de evoluţiile politice şi faţă de
evoluţia societăţii.
Vreau
încă de pe acum să construiesc o majoritate pentru a guverna şi a transforma
lucrurile, declara la scurt timp după
aflarea rezultatelor primului tur de scrutin, cel mai bine plasat dintre
candidaţi, Emmanuel Macron. Aceasta va fi compusă, preciza el, din chipuri noi, din noi talente, şi oricine îşi poate
găsi locul în ea. Nu-i voi întreba pe cei care mi se alătură de unde vin, ci
dacă sunt de acord cu reînnoirea vieţii noastre politice, cu asigurarea vieţii
francezilor, cu eliberarea energiilor pe piaţa muncii, astfel încât fiecare să
poată progresa în sânul societăţii, indiferent de unde vine, dacă sunt de acord
cu redinamizarea construcţiei europene.
Situându-se la polul opus în ceea ce
priveşte poziţia faţă de Europa, Marine le Pen şi-a continuat campania
electorală spunându-le francezilor că se află în faţa unei oportunităţi
istorice. Pentru că, spune ea, marea miză a acestor alegeri este mondializarea
fără reguli, care ne pune în pericol civilizaţia. Francezii au de făcut o
alegere simplă – fie continuăm pe aceeaşi cale, fără frontiere şi fără
protecţie, a cărei consecinţă sunt delocalizarea locurilor de muncă, concurenţa
internaţională neloială, migraţia în masă, libera circulaţie a teroriştilor,
fie alegem Franţa cu frontiere care ne protejează locurile de muncă, puterea de
cumpărare, securitatea şi identitatea naţională.
Analizând rezultatele
primului tur de scrutin, Valentin Naumescu, conferenţiar doctor la
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, consideră că, în primul rând, este vestea bună a
calificării cadidatului proeuropean Emmanuel Macron în turul al doilea, acesta
urmând să fie, foarte probabil, ales pe 7 mai drept viitorul preşedinte al
Republicii Franceze: Prin această nouă preşedinţie Franţa va rămâne
angajată în UE şi în liniile mari ale democraţiei liberale. Aceasta este vestea
bună. La o privire mai atentă, însă, observăm că cele două mari partide
tradiţionale ale Franţei postbelice, republicanii şi socialiştii, au pierdut
suportul popular, suportul democratic, nereuşind, pentru prima dată în istoria
celei de-a 5-a republici, să-şi califice candidaţii în turul al doilea. Acesta
este un semn că asistăm la un anumit tip de polarizare politică, pe o nouă axă.
Dacă până acum axa polarizării politice era centru-dreapta – centru stânga, cu
extreme sub 10% şi cu partide de centru nesemnificative, iată că asistăm la o
spectaculoasă schimbare a faliei politice după aliniamentul extreme – centru.
Şi este vorba tot de o polarizare politică şi ideologică, de seturi diferite de
valori, dar această creştere a extremelor, a populiştilor, a mişcărilor
naţionaliste antieuropene, fie ele de dreapta sau de stânga, au alimentat, aşa
cum era firesc, şi o reacţie a majorităţii raţionale, decente, a corpului
democratic francez grupat în jurul centrului. Deci, este o nesperată şansă
acordată centrului politic liberal, proeuropean, de a se reinventa, practic,
politic şi de a intra într-o competiţie, sperăm câştigătoare, împotriva
extremei drepte franceze.
Ascensiunea sau consolidarea extremismului produce
reacţia firească de mobilizare la vot a unei majorităţi raţionale, decente,
echilibrate, care doreşte să-şi apere valorile, mai spune Valentin Naumescu: Nu sunt într-atât de optimist să spun că valul populist antieuropean a
trecut. Nu a trecut, este la cel mai mare nivel din istoria postbelică a
Europei, dar, din fericire, nu formează încă o masă critică în stare să câştige
alegerile. Aceasta este partea plină a paharului. Potrivit lui Valentin
Naumescu, acesta poate fi considerat cel mai important semnal al
prezidenţialelor din Franţa, faptul că o parte importantă, şi din fericire încă
majoritară a societăţii franceze, doreşte să-şi apere valorile – aşa cum au
făcut-o şi olandezii, pe 15 martie, când procentul numărul celor care s-au
mobilizat la vot a fost unul exemplar, de 83%. La primul tur al alegerilor din
Franţa, pe 23 aprilie, rata de participare a fost de aproape 80%. Sunt exemple
de angajare politică, de responsabilitate, şi toate lucrurile acestea ne arată
că încă bătălia nu este pierdută, crede Valentin Naumescu. Cert este că date
fiind miza şi contextul internaţional, prezidenţialele de acum din Franţa sunt
poate între cele mai importante din ultimele decenii, francezii
nealegându-şi doar un preşedinte, ci drumul pe care va merge ţara lor şi
Uniunea Europeană în viitor.
