Tag: UE salveaza vieti

  • Experienţe virtuale în campania UE salvează vieţi

    Experienţe virtuale în campania UE salvează vieţi

    Sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai au dat ocazia
    publicului interesat din România să se familiarizeze cu funcţionarea Mecanismului
    de protecţie civilă al Uniunii Europene, prin organizarea unei campanii, UE
    salvează vieți
    , în care operațiuni spectaculoase au fost ilustrate cu
    ajutorul realității virtuale.


    Bucureștiul a devenit astfel al doilea oraș în care, prin
    intermediul unor imagini filmate la 360 de grade
    , participanţii au putut
    experimenta într-un mod unic operaţiunile de protecţie civilă şi asistenţă
    umanitară
    desfășurate în Europa și în alte părți ale lumii.


    De la Ştefan Turcu, purtătorul de cuvânt al Reprezentanței Comisiei
    Europene în România, am aflat: Campania de informare UE slavează
    vieţi este organizată de Comisia Europeană pentru a explica în mod interactiv
    ce înseamnă acest lucru, adică prin intermediul unor imagini filmate la 360 de
    grade, să ilustreze care este concret contribuţia Uniunii la coordonarea
    răspunsului de urgenţă, în cazul, fie
    unor dezastre naturale, sau altor crize, provocate chiar de om, în Europa şi în
    restul lumii.



    Uniunea Europeană este principalul donator la nivel global de ajutor
    umanitar
    . Mai mult decât atât, UE contribuie la coordonarea răspunsului la
    dezastre în Europa şi în lume, prin intermediul Mecanismului de protecţie
    civilă, a mai spus Ştefan Turcu, purtătorul de cuvânt al Reprezentanței
    Comisiei Europene în România, şi a adăugat: De la lansarea sa din
    2001, acest Mecanism de protecţie civilă a monitorizat peste 400 de dezastre şi
    a primit aproximativ 250 de cereri de asistenţă. România a făcut apel la acest
    mecanism de protecţie civilă de trei ori din 2003 încoace, cel mai recent în
    luna martie, când a primit 50 kg de imunoglobulină. La rândul ei, România a
    ajutat, între 2014-2018, a răspuns la 4 apeluri de urgenţă. Dar toate aceste
    ajutoare sunt pe bază de voluntariat. Mecanismul de protecţie civilă
    funcţionează pe bază de voluntariat. UE îşi doreşte să facă mai mult, de aceea
    a propus crearea unei rezerve dedicate, care se numeşte RescEU, această rezervă
    ar urma să includă, odată aprobată, avioane destinate stingerii incendiilor,
    pompe speciale de apă, echipe de căutare, echipe de salvare sau chiar spitale
    de campanie.



    Tot de la Ştefan Turcu am aflat care sunt experiențele virtuale prin
    care sunt prezentate operațiuni de protecție civilă și asistență umanitară: Prin intermediul acestei campanii UE salvează vieţi înţelegem cu
    ajutorul realităţii virtuale: vom putea pătrunde în cea mai mare tabără de
    refugiaţi din Bangladesh, vom fi într-un avion care survolează Italia alături
    de pompieri din diferite ţări, care se pregătesc să intervină. Turneul UE
    salvează vieţi va ajunge la Berlin, Marsilia și Madrid în următoarele luni.