Oare ce i se întîmplă Occidentului? A intrat el în faza finală a
declinului? Moare civilizaţia occidentală? Va fi Europa Occidentală islamizată,
africanizată, ocupată de milioane de migranţi veniţi din Africa şi din Asia?
Asistăm la dispariţia omului alb? Sunt câteva dintre întrebările cu care Matei
Vişniec se confruntă zilnic, ca jurnalist la Radio France Internationale. În Ultimele
zile ale Occidentului, volum apărut în colecția Fiction Ltd. a Editurii
Polirom, Matei Vişniec abordează aceleaşi întrebări, de data aceasta cu
instrumentele scriitorului, prin fabule filosofice, povestiri şi confesiuni. Cu
prilejul lansării volumului Ultimele zile ale Occidentului, scriitorul şi
jurnalistul Matei Vişniec a avut mai multe întâlniri cu cititorii din România. Întâlnirea
de la Bucureşti, de la librăria Humanitas Cişmigiu, a fost moderată de criticul
Ion Bogdan Lefter, care a prezentat volumul. Matei Vişniec ne spune că a simţit nevoia
să scrie despre aceste lucruri, dar sub formă de proză. Pentru că el a mai
publicat pe această temă atât eseuri, cât şi articole, tot la
editura Polirom. Acum revine, dar în formă literară, şi prin acest volum nu dă
nici verdicte, nu face nici profeţii negre, şi ne pune în faţă texte în care
întâlnim temele în discuţie astăzi: amestecurile etnice, lingvistice şi
culturale, migraţiiile, trecutul şi prezentul, scările de valori, raţiunea şi
excesul de raţionalitate.
Stabilit în Franţa din 1987, unde lucrează ca jurnalist la Radio France
Internationale, Matei Vişniec a povestit la întâlnirea cu cititorii de la
Humanitas Cişmigiu, cum reuşeşte să se împartă între două culturi, două
activităţi şi două limbi. Şi cum o temă de actualitate poate fi transformată în
ficţiune: Încerc să-mi salvez prima parte a zilei
scriind ficţiune, uneori tot despre actualitate. Dar ceea ce m-a interesat în
ultimii ani a fost un fel de detectare a paradoxurilor şi mai ales a dilemelor
în depeşele pe care le primesc la RFI, în ziarele pe care le citesc, în presa
pe care o urmăresc, în comentariile pe care le aud. Adică detectez în actualitate
dileme şi paradoxuri, asemenea celor care detectează aur cu instrumente
speciale. Pentru că ceea ce mă interesează cel mai mult nu sunt problemele
societăţii. Pentru că problemele, la fel ca în matematică, au soluţii. Ceea ce
mă interesează sunt dilemele care – ştim de la greci – nu au soluţii. Aceste
dileme mă preocupă – dilemele sociale, dilemele omului, psihologice – şi cred
că aşa am început să scriu cartea. Făcând această colecţie de dileme pe care le
surprind în mediul înconjurător.
Împărţit de peste treizeci de ani între Franţa şi România, Matei Vişniec
spune că Bucureştiul actual îi provoacă un amestec de suferinţă şi bucurie:
Faţă de toate capitalele europene pe care le cunosc în Europa – poate
cu excepţia Belgradului – mi se pare că Bucureştiul merge încet. Deşi vin cu
atâta plăcere în Bucureşti pentru că există atâta energie pozitivă, atâţia
oameni care îmi plac, atâta creativitate. Şi asta este teoria mea mai veche, că
România oferă sau dă mai mulţi copii talentaţi pe mia de locuitori decât alte
ţări tocmai pentru că trebuie compensat faptul că sunt mai mulţi politicieni
corupţi pe mia de locuitori. Şi atunci, într-o formă organică, pământul
românesc se străduieşte să echilibreze cele două situaţii şi creează mai multe
talente, mai multă creativitate ca să compenseze incompetenţa şi toxicitatea
politicienilor. Aşa că România, pentru mine, este, aşa cum o spun deseori,
spaţiul unde vin să-mi alimentez energiile şi resursele şi să mă hrănesc. Este
o rampă de lansare pentru dramaturgul Matei Vişniec, pentru că festivalurile de
teatru din România sunt foarte importante. Festivalul de Teatru de la Sibiu, de
pildă, este un festival internaţional extraordinar. De asemenea tot mai mulţi
regizori străini vin în România, unde pot avea întâlniri esenţiale. Astfel că
România a reuşit să creeze totuşi pelerinaje culturale importante.
Piesele lui Matei Vişniec sunt traduse şi jucate
în peste 30 de ţări. Ca scriitor, a fost distins cu numeroase premii, începînd
cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, în 1984, pentru volumul
Înţeleptul la ora de ceai. A obţinut, printre altele, Premiul Academiei Române
în 1998 şi Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cel mai jucat
dramaturg român contemporan în 2016. În Franţa, i-a fost decernat de mai multe
ori Premiul Presei la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon. În
2009, Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD) i-a acordat Premiul
European, iar în 2016, romanul Negustorul de începuturi de roman a primit Premiul
Jean Monnet pentru literatură europeană.