În 2018, statul național unitar român împlinește
frumoasa vârstă de 100 ani, motiv de sărbătoare și bucurie. Unirea tuturor
provinciilor românești a fost un proces etapizat, care a avut loc timp de mai multe
secole. În 1600, domnitorul Mihai Viteazul realiza, pentru scurt timp, prima
unire politică a Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Un an mai târziu este
asasinat, act care răspundea perfect scopurilor puterilor vecine, care nu au
vazut cu ochi buni crearea unui stat independent care putea modifica substanțial
raporturile de forțe din zonă.
În 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara Românească se unesc din nou, într-un nou stat, România. Apoi, din 1866, primul suveran al României din Casa de Hohenzollern, Carol I, modernizează statul și în 1877, după războiul ruso-turc, România obținea independența de sub suzeranitatea muribundului Imperiu Otoman, după secole de obediență. Carol I moare în 1914, iar succesor este chiar nepotul său, Ferdinand. Sub domnia sa, România intră în Primul Război Mondial cu scopul desăvârşirii unităţii sale naţionale, proces îndeplinit patru ani mai târziu prin voinţa tuturor românilor din provinciile aflate până atunci sub stăpânire străină.
Pe 27 martie 1918, spre sfârşitul primei conflagrații mondiale, pe fondul
disoluţiei imperiului ţarist, Sfatul Ţării, organismul legislativ din
Basarabia, vota unirea acestei provincii majoritar româneşti cu Patria Mamă. A fost primul act al constituirii statului naţional unitar român, proces
care, la sfârşitul aceluiaşi an, avea să se încheie prin intrarea sub
autoritatea Bucureştiului a Bucovinei, pe
28 noiembrie, într-un context
european extrem de favorabil. După ce Puterile Centrale ies înfrânte din Primul
Război Mondial şi beneficiind de sprijinul militar acordat de Regele Ferdinand
şi de cel moral şi diplomatic al Reginei Maria, membrii Congresului General al
Bucovinei votau, la Cernăuţi, în unanimitate, unirea cu România. Au urmat apoi,
unirea cu celelalte provincii românești – Transilvania, Banat, Maramureş şi
Crişana – aflate, până atunci, sub stăpânirea imperiului habsburgic, si
astfel se năștea, la 1 decembrie, Statul Național Unitar român, după un proces extrem
de anevoios.
În plan internaţional,
noul statut politico-teritorial al României a fost recunoscut prin
tratatele încheiate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920). Din păcate, Unirea n-a durat prea mult.
În vara anului 1940, în urma unui ultimatum, Moscova lui Stalin a anexat atât
Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent,
fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina. Sute de mii de basarabeni s-au
refugiat, atunci, în România micşorată, alte zeci de mii au fost deportaţi în
Siberia sau Kazahstan, iar în locul lor ocupanţii au adus colonişti recrutaţi
din toate colțurile Imperiului.