Tag: Universitatea Bucuresti

  • Colocviul aniversar „Litere 160”

    Colocviul aniversar „Litere 160”

    Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din București organizează în perioada 2-4 noiembrie 2023 Colocviul aniversar Litere 160”.



    Sărbătoarea comunității academice a Literelor bucureștene marchează 160 de ani de la înființarea instituției și 3 decenii de la crearea primului program de licență de “Comunicare și Relații Publice” din România.



    Colocviul aniversar, al cărui motto este “Numele mari se formează cu Litere”, reunește toate direcțiile de cercetare și toate domeniile prezente în Facultatea de Litere (filologie, studii culturale, științe ale comunicării, științe administrative).



    Programul Colocviului aniversar include conferinţe plenare, dezbateri, mese rotunde, expoziţii de fotografie, o lansare de carte, un concert susţinut de Ansamblul de muzică veche Anton Pann”, ca şi numeroase sesiuni paralele de comunicări știinţifice.



    Profesorul de origine română Toma Pavel (University of Chicago) va susţine conferinţa plenară Ce ne amintește literatura”, profesoara Oana Chelaru-Murăruș (Universitatea din București) va susţine conferinţa plenară Figuri emblematice ale școlii bucureștene de lingvistică”, iar cunoscutul scriitor şi profesor Mircea Cărtărescu (Universitatea din București) va susţine conferinţa plenară Literatura română a mea. Ce mai pot și ce nu mai pot citi”.

  • Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni – Bucureşti -16 – 21 august

    Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni – Bucureşti -16 – 21 august

    Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni (FSRP) se va desfăşura la Bucureşti, între 16 – 21 august. Studenţilor români din ţară şi din străinătate vor dezbate teme de importanţă pentru societatea românească, informează organizatorii.

    La Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, peste 150 de studenţi din străinătate şi din România vor avea ocazia să dezbată probleme relevante cu care se confruntă societatea noastră. Soluţiile identificate în urma dezbaterilor vor alcătui un document scris de tip rezoluţie. La finalul proiectului, rezoluţiile adoptate vor fi prezentate şi votate în cadrul Adunării Generale, care va avea loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Ulterior, acestea vor fi promovate în mediul public şi către autorităţile relevante pentru a fi implementate, precizează FSRP.

    Temele dezbătute sunt: Modalităţi de combatere a violenţei de gen şi a violenţei domestice la nivel European, Dezvoltarea sistemului şi procesului educaţional românesc prin inovarea formării factorului uman, Analiza surselor de energie durabilă în România din perspectivele rentabilităţii şi legislaţiei, Consolidarea protecţiei şi a promovării drepturilor minorilor aparţinând minorităţilor etnice din România, Influenţele digitalizării şi ale Inteligenţei Artificiale în munca şi economia românească, Sănătatea mintală, integritatea şi profilaxia în rândul tinerilor români, Digitalizarea şi aplicarea Inteligenţei Artificiale în sporirea culturii şi turismului românesc.

    Forumul va găzdui, în acest an, şapte comitete de lucru: afaceri europene, educaţie şi tineret, energie şi mediu, justiţie şi drepturile omului, muncă şi economie, sănătate, cultură şi turism.

    Asociaţia Tineretul ONU din România (UN Youth), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Uniunea Studenţilor din România (USR), sunt organizaţiile care stau la baza FSRP.

  • Cunoaştem natura în care trăim?

    Cunoaştem natura în care trăim?

    Presiunea pusă de către om asupra cadrului natural în care își desfașoară activitatea, transformările la care a fost supusă natura de-a lungul anilor, dispariția unor specii de plante sau de animale au provocat o serie de dezbateri, culminând, în aceasta perioadă, cu discuții aprinse în cadrul trilateralei UE, între Comisie, Parlament și Consiliu, pe tema legilor pentru restaurarea naturii.



    Dar, dincolo de orice măsuri, naționale sau europene, se pune întrebarea, pertinentă de altfel: Cunoaștem natura în care trăim? Cu alte cuvinte, suntem în stare să protejăm natura dacă nu o cunoaștem? Suntem deconectați de natură, astfel încât mulți nu știm denumirea copacilor, a păsarilor sau cântecele acestora. Ca atare nu ar trebui sa fim educați pentru a înțelege natura, astfel încât să o protejăm în cunoștință de cauză?



    Am discutat despre inițiative naționale sau europene pentru a promova o mai bună cunoaștere a naturii cu Petronela Carmen Comănescu, biolog la Grădina Botanică a Universității București, cu prof. Ovidiu Ionescu, de la Facultatea de Silvicultură a Universităţii Transilvania din Braşov, şi cu Daniel Buda, eurodeputat, vicepreședintele Comisiei de agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European.




  • Pregătiţi pentru viitor?

    Pregătiţi pentru viitor?


    Universitatea Politehnică din Bucureşti a găzduit SpaceFest, un eveniment dedicat explorării spațiului cosmic. A fost o experiență unică pentru câteva mii de tineri participanţi. Dumitru Prunariu, singurul astronaut român care a zburat în spaţiu, Nicole Stott, din SUA, a zecea femeie care a zburat în spaţiu, şi Sara Sabry, din Egipt, prima femeie africană, arabă şi egipteană care a ajuns în spaţiu, au venit cu poveşti incitante.



    Google Maps şi Timpul probabil sunt tot rezultate ale cercetării spaţiului cosmic, precum şi alte contribuţii la activităţile terestre, abordările tradiţionale nemaifiind folosite pentru ineficienţa lor, deja. Iar acestea sunt domenii în care românii joacă un rol important, chiar dacă prezenţa oficială a noastră în spaţiu nu a mai fost înregistrată de la Dumitru Prunariu. Prezent la eveniment, acesta a declarat pentru Radio România Internaţional:


    Aici la Universitatea Politehnică Bucureşti, într-o sală de 1200 de oameni, am mai avut parte de o întâlnire foarte interesantă cu tineri, cu copii, cu studenţi, care nu numai că au ascultat cu atenţie ceea ce le-au povestit cei trei astronauţi care sunt aici, ci au şi pus întrebări foarte interesante. Noi (n.r. astronauţii) ne întâlnim regulat şi în cadrul Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, este asociaţia profesională a astronauţilor şi cosmonauţilor. Este adevărat că astronauta din Egipt încă nu face parte din această asociaţie, ea a efectuat un zbor balistic, scurt, a petrecut zece minute în imponderabilitate, noi ceilalţi, cum este şi Nicole Stott, am călătorit mai departe şi am zburat mai mult, avem altă experienţă, dar orice zbor cosmic, cât de scurt, îţi deschide alte perspective şi oricine are de povestit lucruri inedite, din experienţa lui pe care ceilalţi colegi ai lui poate nu le ştiu, din experienţa personală, din trăirile personale, din interacţiunea cu oamenii, de după zborul cosmic. În momentul de faţă pe lângă înţelegerile guvernamentale între anumite state, firme, organizaţii care pregătesc astronauţi, iar acestea sunt numai trei în lume, sunt americanii, ruşii şi chinezii, acum, există şi înţelegeri private. Există firme de brokeri de astronauţi, care au început să trimită, e adevărat, pe milioane de dolari, oameni în spaţiul cosmic, iar turismul spaţial se dezvoltă tot mai mult. Deci s-ar putea să avem surpriza ca un al doilea român să facă parte din această categorie.



    Tot de la Dumitru Prunariu am aflat şi că există planuri, pe care le-am putea numi interstelare:


    Luna este un avanpost pentru zborul spre Marte. În programul Artemis, programul american care deja a fost declanşat, care a trimis deja o navă test în jurul lunii, iar anul viitor trimite un prim echipaj uman în jurul lunii, pentru a testa echipamentele, a testa nava, a testa mediul în care urmează să îşi desfăşoare activitatea oamenii, reprezintă doar un început. În 2025 e prevăzută prima aselenizare în cadrul noului program Artemis. Iar acela va fi numai un început. Pentru că de data aceasta noi nu ne ducem pe Lună să ne reîntoarcem de acolo pe Pământ, ci să rămânem. Este un mesaj foarte important, că oamenii vor rămâne. Desigur, vor rula echipaje, la unele baze permanente care vor fi construite în zona Polului Sud al Lunii, va exista într-un viitor previzibil o staţie orbitală circumlunară, care va reprezenta un Hub pentru astronauţii care vin de pe Pământ şi coboară pe Lună şi se reîntorc pe Pământ. De asemenea, o bază de cercetare ştiinţifică, pentru mediul lunar, iar toate acestea vor pregăti în viitor zborurile pilotate spre Marte.



    Nicole Stott,a zecea femeie care a ajuns în spaţiul cosmic, ne-a spus că deşi a stat puţin peste o sută de zile în spaţiu s-ar mai întoarce pentru măcar încă o zi, bucuria, curiozitatea şi încântarea fiind emoţiile experimentate în permanenţă


    O sută patru zile în spaţiu nu a fost suficient! Adică, m-am simţit de parcă timpul a zburat, nici nu îmi venea să cred atunci când a venit vremea să ne reîntoarcem acasă, şi mi-aş dori să mă pot întoarce şi să mai stau măcar încă o zi în spaţiu! Ar fi frumos! Am fost a zecea femeie care a mers în spaţiu, nici nu mă gândisem la asta la acel moment, chiar dacă ştiam la ce număr s-a ajuns. Cred că rachetei de fapt nu îi pasă dacă eşti bărbat sau femeie, aşa că toţi trebuie să facem totul cât mai bine putem. Şi am dovedit că femeile sunt tot atât de bune ca şi bărbaţii, dacă nu şi mai bune în aceste misiuni. Aşa că eu cred că trebuie doar să încurajăm tot mai multe tinere să urmeze o astfel de carieră. Chiar şi lucrurile nu mergeau tocmai bine (n.r. în spaţiu), de exemplu, pornea o alarmă sau aşa ceva, cred că era vorba mai degrabă de agitaţie, decât de frică, pentru că suntem atât de bine antrenaţi ca să ştim cum să procedăm în toate situaţiile. Aş repeta cu siguranţă zborul în spaţiu şi, într-un fel, parcă aş spera să fie exact cum a fost, cu echipajul cu care am fost şi toate experienţele pe care le-am avut. Dar ar fi o bucurie şi să pot zbura din nou şi să experimentez ceva diferit într-o misiune.



    Sara Sabry din Egipt, este prima femeie africană, arabă şi egipteană care a ajuns în spaţiu. A fost prezentă la SpaceFest şi ne-a împărtăşit bucuria de a marca o schimbare


    Este o onoare incredibilă să îmi reprezint ţara, să fiu pentru prima dată în spaţiu şi să fiu prima femeie arabă care o face. Arată cât de mult se schimbă lucrurile. Într-un sfârşit suntem reprezentate. Am crescut înconjurată de oameni care nu aveau şansa să facă aşa ceva, în lumea din care veneam. Aşa că am fost prima, ceea ce mă onorează şi mă umple de recunoştinţă. Sunt fericită să văd că oameni ca mine pot face aşa ceva! Că femeile din această parte a lumii pot face asta. Sî vezi Pământul din spaţiu îţi schimbă perspectiva asupra întregii lumi. Pentru că nu am evoluat biologic pentru a privi Pământul din spaţiu sau din afară, aşa că atunci când se întâmplă îţi întoarce lumea pe dos.Iar la întoarcere trebuie să o reasamblezi, să vezi ce credeai înainte despre Pământ, despre viaţă, despre Univers, despre relaţiile tale cu tot ce există. Iar când te întorci ai de înţeles toate acestea, să faci tot ce poţi cu noua răspundere căpătată din faptul că ai această nouă perspectivă. Eu am fost atât de entuziasmată, nu mi-a fost frică deloc, încărcată de adrenalină şi atât de împăcată! Pentru că trebuie să fii împăcat cu orice s-ar întâmpla! Oricare ar fi deznodământul! Trebuie să ai încredere totală în vehicol, în tine, în echipaj, să ştii că totul este bine, că orice s-ar întâmpla ştii cum să reacţionezi, ştii ce ai de făcut şi că şi dacă nu mai revii, ai acceptat şi asta. Şi aceasta e un lucru care te schimbă! Când s-a întâmlat parcă nici nu îmi venea să cred că e aievea, pentru că visezi atât de mult să se întâmple! Iar atunci când se întâmplă e parcă totul se trezeşte la viaţă în tine!


    Iar dacă nu v-aţi gândit vreodată cum ar fi să trăiți sau să călătoriți pe altă planetă, este sigur momentul să o faceţi!


  • Memoria Bucureștiului

    Memoria Bucureștiului

    Străbătută în zona ei centrală, capitala
    României oferă turistului roman sau străin tabloul unei arhitecturi eclectice
    de sec XIX-XX, îmbinând stilul clasic francez cu cel românesc. De la Clădirea
    Universității la cea a Muzeului Antipa,
    rememorăm nume importante de arhitecților români. Primul presedinte al Uniunii arhitectilor a fost Alexandru Orăscu despre a cărui
    personalitate ne-a vorbit dr. Virgil
    Nițulescu , managerul general al unei alte clădiri cu poveste care adăpostește
    acum Muzeul țăranului Roman dar care in lungul istoriei a fost și Muzeul Lenin
    Stalin, și Muzeu de istorie a Partidului
    Comunist roman. Revenim insa la arhitectul Alexandru Orăscu. Multi dintre
    dumneavoastră , poate se intreabă, oare
    cine a fost ?


  • Stare de fapt 19.07.2022

    Stare de fapt 19.07.2022

    A fi sau a nu fi… “om de radio”? Invitată, profesoara Florica Iuhas, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universităţii Bucureşti:



  • Maria Axinte

    Maria Axinte

    Maria Axinte, cu studii în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi în România, fondatoarea Memorialului Închisoarea Piteşti (unde a avut loc ”Experimentul Piteşti”, cel mai mare şi mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est), memorial care din august 2022 va găzdui în premieră europeană şi Muzeul Comunismului pentru Copii – totodată, creatoarea Editurii Manuscris, cu cărţi pe teme legate de detenția politică anticomunistă, colectivizare și represiune în România



  • Club Cultura 23.09.2021

    Club Cultura 23.09.2021

    Despre etică și virtuți – dialog cu Cristian Iftode, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității București, despre cartea sa “Viața bună”; Să ne amintim de represiunea comunistă de la Ploieşti prin intermediul interviului cu istoricul Lucian Vasile, pe baza cărții sale “Cei pe care l-am uitat”.



  • Admiterea 2020. Provocări pentru viitorii studenți în era informației și documentării

    Admiterea 2020. Provocări pentru viitorii studenți în era informației și documentării

    Cine deține informația deține puterea. Dar cum învățăm gestionarea ei și
    cum învățăm să învățăm? O provocare adresată candidaților la studenție de
    prof. univ. dr. Ionel Enache, Universitatea din
    București.




  • Julien Rodsphon din Franţa

    Julien Rodsphon din Franţa

    Datorită unei cooperări ştiinţifice între
    Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne şi Universitatea București, din toamna
    lui 2019, Julien Rodsphon studiază dreptul la Colegiul juridic franco-român de studii
    europene din Capitală. Înainte de a sosi la noi în ţară, timp de doi ani, el a
    aprofundat arbitrajul internaţional în Suedia, la Universitatea din Stockholm.


    Aceea a fost prima mea experienţă în străinătate, am
    devenit mult mai independent, în primul an la Stockholm am beneficiat de o bursă Erasmus, aveam mai mult timp liber atunci, n-a fost nevoie să
    îmi găsesc un stagiu de practică în paralel cu studiile, cum am făcut aici, în
    România, aşa că am călătorit mult prin ţările scandinave, m-am familiarizat cu
    o nouă cultură, cea suedeză. De obicei se spune că suedezii sunt reci, dar mie
    nu mi s-au părut aşa. Deci am călătorit mult şi pentru a mă convinge cum
    sunt cu adevărat, dincolo de clişee.


    În România, Julien Rodsphon a
    început şi un stagiu de practică în domeniul juridic la sediul din Bucureşti al
    unei companii petroliere franceze, stagiu pe care îl continuă acum în regim de telemuncă după declanşarea pandemiei
    de Covid 19. Cum s-a simţit în ţara noastră?


    Am călătorit puţin, am fost la Braşov, la Cluj. România
    e total diferită de Suedia ca arhitectură, ca peisaje, peisajele de aici îmi plac
    foarte mult. Am călătorit şi în Bulgaria, am traversat deci un pic şi sudul României,
    dar mai sus de Bucureşti, înspre Braşov, e o zonă mai frumoasă, de munte, iar eu
    am avut norocul să ajung acolo toamna, când culorile pădurii erau pur şi simplu
    minunate. Cât priveşte oamenii, mulţi dintre cei întâlniţi au fost foarte
    primitori, mulţi români vorbesc franceza şi am impresia că le şi place să îşi
    exerseze franceza. Dar am întânit şi oameni care nu vorbeau nici franceza, nici
    engleza, cu care mi-a fost un pic mai greu să mă înţeleg. Am întâlnit aşadar oameni
    şi din prima, şi din cea de a doua categorie amintită.


    Cei doi ani
    trăiţi în Suedia şi cele câteva luni petrecute în România l-au schimbat mult pe
    tânărul Julien
    Rodsphon, masterand în drept la Sorbona.


    În primul rând am devenit mult mai independent. La
    Paris, până în anul al treilea de facultate, deci până la 20 de ani, am locuit
    cu părinţii, ceea ce e total diferit faţă de ce mi se întâmplă acum. Am învăţat
    să trăiesc împreună cu alţii, să fiu pe picioarele mele, să mă descurc singur. Aşadar
    cred că independenţa dobândită a contat mult. În plus, am prins gustul
    călătoriilor, inclusiv prin intermediul locului de muncă, şi parcă nu mai vreau
    să rămân într-un singur loc mult timp.


    Ori de câte ori are ocazia, Julien Rodsphon
    alege să descopere locuri noi. Pe lista călătoriilor sale viitoare se afla şi
    Turcia. În timpul liber cântă și la chitară. Iată în încheiere cum se gândea la
    viitorul său profesional.


    Mi-ar plăcea să mai fac un stagiu, de data aceasta
    într-un cabinet de avocatură mai degrabă decât în departamentul juridic al unei
    companii, apoi vreau să-mi iau examenul de intrare în barou în Franţa, să devin
    avocat. După care vreau să lucrez timp de câţiva ani ca avocat, dar pe termen
    lung vreau să devin profesor de drept la universitate şi să călătoresc aproape
    peste tot. Sunt și profesori care nu călătoresc, rămân să predea la o singură
    universitate, însă de exemplu profesorii noştri de la masterat, de la Colegiul
    Juridic franco-român, provin şi din România, şi din Paris, iar eu ca ei vreau
    să fiu, vreau să şi călătoresc prin profesia mea. De ce vreau să devin profesor?
    Pentru că ştiu atâţia profesori excelenţi al căror exemplu vreau să-l urmez.


  • 30 de ani de la renașterea politicii democratice în România

    30 de ani de la renașterea politicii democratice în România

    În decembrie 1989 românii și-au
    câștigat și dreptul de a face politică, alături de celelalte drepturi și
    libertăți. În primele luni ale anului 1990 reapărea multipartidismul în
    România, după o pauză forțată de cei 45 de ani de regim comunist. Începea o
    nouă istorie a implicării în politică a societății române care, la fel ca
    celelalte societăți central și est europene, trecuse prin cea mai grea perioadă
    a istoriei ei.


    Împreună cu politologul și profesorul
    Ioan Stanomir de la Universitatea București am încercat să aflăm care au fost
    principalele trăsături ale partidelor politice românești reapărute sau
    nou-apărute după 1989. Ioan Stanomir consideră că una dintre trăsăturile
    definitorii ale căderii comunismului în materie de pluripartidism a fost însăși
    apariția acestuia:

    De la
    finalul lui decembrie 1989 și începutul lui ianuarie 1990 asistăm la un fenomen
    care nu are precedent în ultimele decenii și nu are corespondent în ceea ce s-a
    întâmplat în timpul regimului comunist, și anume renașterea pluralismului. În
    cazul României există o particularitate: pe de-o parte existența unui partid cu
    vocație hegemonică care s-a confundat cu statul din chiar primele sale momente,
    este vorba de Frontul Salvării Naționale. Pe de altă parte este vorba de
    reînființarea partidelor democratice dizolvate în timpul regimului comunist și
    ai căror membri fuseseră obiectele unor persecuții politice nemiloase. Este
    vorba despre Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și Partidul Național
    Liberal și Partidul Social democrat.


    Din reinventarea jocului politic va
    rezulta profilul vieții politice din România în anii care vor urma. Mai trebuie
    adăugat și faptul că la nivel politic apar o serie de entități care vor fi
    deosebit de importante în coagularea sentimentului civic și al sentimentului
    democratic în România, organizații precum Grupul de Dialog Social și, mai
    târziu, Alianța Civică. Ioan Stanomir a identificat și o a doua trăsătură a
    politicii române postcomuniste, și anume pulverizarea ofertei electorale:

    Cadrul normativ imediat de după
    Revoluție a fost unul gândit tocmai pentru a permite o pulverizare politică. Se
    vorbea în epocă de posibilitatea de a constitui un partid cu colegii de scară
    dintr-un bloc. Și nu era departe de adevăr. De ce această pulverizare politică
    era importantă pentru Frontul Salvării Naționale? Pentru a conduce la
    fragmentare, pe de-o parte, și pentru a institui confuzia, pe de altă parte.



    Cu toate că noul cadru politic a
    permis crearea partidelor celor mai diverse, analiștii politici consideră că au
    existat mari diferențe între formațiunile politice în scopurile urmărite de
    ele. Aceasta s-a observat în formele de manifestare din dezbaterile din
    Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, prima formulă parlamentară de după
    căderea regimului Ceaușescu. Ioan Stanomir:

    În mod evident există o diferență fundamentală între
    partide politice constituite pentru a se atinge un scop de parvenire personal
    și partide politice care sunt înființate pentru a răspunde unui comandament
    etic și politic. Dacă ne uităm la această dinamică politică ea va avea
    consecințe foarte importante în primul rând în primul parlament provizoriu al
    României, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.

    Dacă observăm cu atenție,
    formula la care s-a ajuns a fost aceea a parității, jumătate dintre mandate erau
    alocate Frontului Salvării Naționale și expresiilor sale teritoriale, jumătate
    din mandate erau alocate partidelor politice. Or, s-a ajuns la o majoritate
    calificată a Frontului Salvării Naționale pentru că o parte semnificativă din
    noile partide politice înființate erau în realitate organizații-paravan ale
    Frontului Salvării Naționale. Pentru fiecare partid democratic clasic existau
    una, două sau trei clone.

    Dacă luăm cazul Partidului Național Țărănesc Creștin
    Democrat, pentru a i se limita influența este înființat Partidul Democrat Agrar,
    condus printre alții de Victor Surdu. Era un partid care reprezenta interesele
    nomenclaturii din fostele complexe agricole de stat. Pentru Partidul Național
    Liberal, în vederea confuzionării electoratului, se alege o altă strategie:
    constituirea unei Uniuni Liberale prezidată de un personaj politic pitoresc,
    Brătianu zis și Cartof, în timpul campaniei electorale se prezenta în
    studiourile de televiziune însoțit de un cartof. Dar nu despre cartof era vorba,
    ci despre revigorarea unei practici care a fost esențială în anii 1944-1947
    atunci când partidele democratice au fost clonate și subminate de Partidul
    Comunist Român.



    În cei
    30 de ani scurși de la momentul 1989 s-a produs și o profesionalizare a
    politicii române. Cu toate acestea, moștenirile de dinainte de 1989 și
    automatismele de după au continuat să existe. Ioan Stanomir:

    Profesionalizarea politicii
    este un fapt, apariția unei elite politice care nu mai are nicio legătură
    biologică cu cea comunistă este de asemenea un fapt. Dar continuitatea unor
    practici moștenite din epoca comunistă și din anii imediat postcomuniști este
    de asemenea un lucru cert. Și am să mă refer la ceva pe care îl înțelege
    oricine: clientelismul. De multe ori, partidele politice din România sunt
    vehicule prin care se afirmă clientelismul. Ce înseamnă acest clientelism?
    Recompensarea celor care sunt fideli prin posturi în administrația publică,
    posturi pentru care nu sunt calificați cu nimic. Anumite partide din România,
    și mă gândesc mai ales la Partidul Social Democrat, au moștenit în ADN-ul lor
    politic această materie a Frontului Salvării Naționale.


    Partidele
    politice române continuă să se schimbe și la 30 de ani de la anul eliberării.
    Sunt însă schimbările pe care le urmează societatea.

  • Jean-Paul Missé Missé din Camerun

    Jean-Paul Missé Missé din Camerun

    Bună ziua, mă numesc Jean-Paul Missé Missé, Missé Missé
    e numele de familie, care în dialectul meu, abo, înseamnă nisip. Vin
    din Camerun, din Yaoundé, capitala politică a ţării mele, dar m-am născut în Douala,
    capitala economică. În Yaoundé am studiat la IFTIC-SUP (Institut Supérieur de Formations aux
    Métiers des télécommunications, de l’innovation technologique, de commerce et
    de gestion), deci sunt inginer de reţele în telecomunicaţii, am venit în
    România să îmi continui studiile, iar aici urmez ştiinţe politice. Am visat
    dintotdeauna să studiez în acest domeniu, mi-am dorit de fapt să le pot îmbina
    pe amândouă, pentru că am deja proiecte politice pentru ţara mea.


    Jean-Paul Missé Missé sosea în România în
    toamna lui 2019, e student în primul an la Facultatea de Ştiinţe Politice a
    Universităţii din Bucureşti. A obţinut o viză pentru ţara noastră prin Ambasada României în Republica Federală Nigeria.


    M-a atras dintotdeauna România. Ştiţi, desigur,
    Arcul de Triumf (n.r. din Bucureşti), eu îl ştiu foarte bine de dinainte de a
    veni aici, de pe internet, tot de acolo ştiam şi de castelul lui Dracula (n.r. de
    la Bran), pe care mi-ar plăcea să îl vizitez într-o zi. Deci m-am interesat de
    România cu mult timp înainte de a sosi aici. Şi mi-am spus că trebuie să ajung
    odată şi odată aici să văd cum e în realitate. Oamenii, nimeni nu e perfect, iar
    oamenii sunt drăguţi, dar pe lângă oameni drăguţi întâlneşti şi contrariul.

    Am
    ales România şi pentru că, pe lângă faptul că e o ţară pe care o admiram de
    dinainte de a sosi aici, e o ţară unde pot obţine o diplomă recunoscută la
    nivel internaţional, ceea ce a fost foarte important pentru cariera pe care
    mi-o doream. În plus, m-au ajutat nişte prieteni de-ai fratelui meu mai mare.
    Eu am un frate mai mare care a studiat şi el aici ştiinţe politice, după care
    s-a întors în Camerun, lucrează acolo în politică şi el m-a îndemnat să merg în
    România, unde e foarte bine.


    În 2022 Jean-Paul Missé Missé
    din Camerun îşi va încheia studiile în România, apoi se va întoarce în ţara sa,
    unde vrea să îşi deschidă o afacere în telecomunicaţii şi să urmeze o carieră
    în politică. În timpul liber urmăreşte filme pe internet, ţine legătura cu
    prietenii şi familia de acasă, joacă tenis de masă sau fotbal. Se simte bine în
    capitala României, în drumul său zilnic spre facultate remarca entuziasmul cu
    care se îndreaptă bucureştenii spre locurile lor de muncă. Iată la final şi
    câteva impresii despre ţara noastră.






    România m-a primit bine. M-a impresionat că din
    prima seară când am sosit studenţii de la căminul unde locuiesc m-au primit
    foarte bine, mi-au urat bun venit, eram singurul student de culoare printre
    atâţia albi, am stat împreună până târziu atunci, iar din acea zi am rămas
    foarte buni prieteni. M-am integrat foarte bine deci, dar e întotdeauna un mic
    dar.

    Chiar şi la şcoală e totul bine, profesorii, colegii se poartă foarte
    frumos, ne înţelegem foarte bine. Dar uneori, i se poate întâmpla oricui, mergi
    pe stradă şi pentru că eşti de culoare auzi în româneşte: Negru!. Negru e
    cred echivalentul în română pentru noir din franceză. Asta e, nu-i nimic,
    sunt negru, e o diferenţă de culoare, deci nu iau prea mult în seamă remarca.
    Sau: se întâmplă să fiţi în tramvai, mai mulţi tineri vă văd şi izbucnesc în
    râs, nu ştiu exact de ce râd. În fine, trec în general prin situaţii de acest fel
    şi-mi spun că e normal, mă aşteptam de fapt la astfel de reacţii. În general însă
    e bine.

    Am întâlnit şi tot felul de oameni în vârstă, spre exemplu unul pe care
    l-am întâlnit recent într-un supermarket m-a întrebat în franceză: Ça va, mon
    fils?/Cum merge, fiule? Şi i-am răspuns: Ça va très bien./E foarte bine.
    Apoi dumnealui m-a întrebat dacă vorbesc franceza, i-am răspuns că da şi el a
    început să-mi cânte Comment ça va, comme ci, comme ci,
    comme ça (n.r. versuri dintr-un cântec din anii `80 al formaţiei olandeze The
    Shorts). Am izbucnit în râs, la fel şi cei din jurul nostru din supermarket,
    mi-a plăcut, deci cam asta ar fi.

  • Deschiderea anului universitar 2019 – 2020

    Deschiderea anului universitar 2019 – 2020

    Pentru
    aproape o jumătate de milion de tineri din România, această perioadă este
    marcată de începutul unui nou an universitar. Este vorba de aproximativ 450 de
    mii de studenţi, care au ales să urmeze cursurile uneia dintre cele 54 de
    universităţi publice şi 47 private existente în ţară. Printre univesităţile din
    capitală sau din alte oraşe ale ţării care au ales să organizeze aceste
    festivităţi la începutul acestei săptămâni se numără Universitatea din
    Bucureşti, Academia de Studii Economice şi mai multe facultăţi din cadrul
    Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative.

    De asemenea,
    Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, înfiinţată în urmă cu 100
    de ani, unde la ceremonie a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. Cu acest
    prilej, şeful statului a decis să decoreze cele şase universităţi de stat din
    municipiu, care, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, au
    avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în
    spiritul multiculturalismului, şi care reprezintă un pilon important în
    conservarea şi promovarea valorilor şi a culturii naţionale. Rectorul Universităţii
    Babeş Bolyai, Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vorbit la Radio
    România despre valoarea instituţiilor de învăţământ din România, în condiţiile
    în care instituţia de învăţământ superior pe care o conduce se află în topul
    celor mai bune 1.000 de universităţi din întreaga lume.

    Ioan Aurel Pop:
    Sunt universităţi de mare prestigiu şi
    de mare valoare. Condiţia este să fie susţinute bine de către guvernanţi, de
    către factorii politici, pentru că nu se poate face şcoală fără bugete
    generoase. Când s-a făcut topul 500 erau în lume vreo 10.000 de universităţi şi
    acum sunt aproape 30.000 care participă la top, prin urmare, a fi în top 1000
    acum este chiar mai bine decât odinioară în top 500. Asta înseamnă că
    universităţile din România, câteva dintre ele sunt în rând cu universităţile
    din Polonia, din Ungaria, din Slovenia, din Slovacia, adică din partea noastră
    de Europă care în anii comunismului a suferit între altele şi un proces de
    izolare în plan internaţional. Eforturile însă trebuie conjugate, trebuie să
    fie permanente pentru că datoria unui profesor este să-i instruiască pe
    studenţi în cercetare în primul rând, să le transmită cunoştinţele cele mai noi
    în domeniile lor şi dinamica asta internaţională, schimburile de valori ne
    ajută foarte mult.

    Marţi sunt aşteptaţi la deschiderea noului an
    universitar şi studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie
    Carol Davila din capitală, în timp ce alte universităţi, precum
    Politehnica din Bucureşti, au deschis deja anul universitar în urmă cu o
    săptămână.

  • Samara Indi din Brazilia, absolventă a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti

    Samara Indi din Brazilia, absolventă a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti

    Mă numesc Samara Indi, ascultaţi Radio România
    Internaţional, vin din Brazilia, mai exact din Fortaleza, statul Ceará.



    Samara Indi a locuit în România prima oară între 2011 şi 2014, când a
    urmat un masterat în Drept internaţional la Universitatea din Bucureşti, după
    care s-a întors în Brazilia, pentru că îi era foarte dor de casă, iar de acolo ulterior
    a revenit în 2016 în România.






    Pentru că mi-a fost dor de România. Pentru că după ce am ajuns în
    Brazilia mi-am dat seama cât îmi plăcea România şi a început să-mi fie foarte
    dor, iar cum prietenul de atunci, astăzi – soţul meu, era în România, m-am
    hotărât să mă întorc. Vlad Ciucu se numeşte, ne-am cunoscut pe internet acum 12 ani şi am
    început să vorbim pornind de la exersarea limbii engleze şi în cele din urmă
    ne-am apropiat foarte mult şi foarte repede şi ne-am hotărât în 2007 să începem
    o relaţie. Până atunci eu voiam să studiez la masterat în Portugalia sau în
    Marea Britanie, dar după ce l-am cunoscut pe el mi-am schimbat planurile.


    Samara Indi a terminat în 2011, în Brazilia, Facultatea de Drept la Unifor/Universitatea din Fortaleza. A beneficiat
    apoi de o bursă oferită de Ministerul român al Afacerilor Externe studenţilor
    străini, a învăţat limba română la Facultatea de Litere din Capitală, iar în
    2013 şi-a încheiat masteratul în Drept Public Internaţional la Universitatea
    din Bucureşti. În prezent lucrează pentru un operator de turism din Bucureşti.
    Are şi un canal de youtube.


    Am început vorbind despre frumuseţe, în special despre sfaturi de frumuseţe
    pentru persoanele de culoare, iar după multe comentarii am început să fac video-uri
    şi despre România, astfel încât momentan canalul meu e mai mult focusat pe
    România – cultură, curiozităţi, dacă ajung undeva de obicei fac vloguri. Un
    video care a avut multe comentarii şi vizualizări a fost cel în care am vorbit
    despre bursa de studii, dar şi cel în care am vorbit despre relaţia la
    distanţă, şi soţul meu a participat atunci, am spus povestea noastră, cum ne-am
    descurcat cu limba română, cum ne-am înţeles la început, acest video cred că a
    fost cel mai vizualizat dintre toate. Am mai avut un filmuleţ interesant, cel
    în care am vorbit despre obiceiuri de Crăciun, am arătat nişte mâncăruri,
    cozonac, piftie.


    Samara Indi a vizitat oraşe precum Sinaia, Sibiul, Branul sau Constanta,
    dar cel mai plin de farmec i s-a părut Braşovul. Când nu lucrează, îşi petrece
    timpul călătorind sau ascultând muzică românească:

    Muzică populară, Tudor Gheorghe sau Maria Dragomiroiu. Îmi place în
    primul rând, dacă pot, să călătoresc şi să mă plimb prin parc, pentru că unul
    dintre lucrurile cele mai frumoase din Bucureşti sunt parcurile, îmi place să
    petrec timp cu pisica mea, Mina, am adoptat-o în 2013, şi să stau cu soţul meu,
    să ieşim.


    Dintre toate ţările vizitate, Samara Indi din Brazilia are una preferată:


    Grecia, mereu am visat să ajung în Santorini, am ajuns acolo în 2014, iar
    apoi m-am îndrăgostit de această ţară şi an de an merg acolo, într-o insulă
    diferită.



    În 2018, odată cu vizita mamei sale în România, Samara Indi a reuşit să
    îi îndeplinească şi acesteia un vis.


    I-au plăcut foarte mult Sinaia, Braşov, Buşteni, şi am avut ocazia să o
    ducem în Franţa, era visul ei. România i-a plăcut foarte mult şi pe oriunde am
    fost cu ea a fost o fericire. Iar când s-a întors în Brazilia, mi-a spus că în
    primele zile visa despre România, visa că se plimba prin parcurile din
    Bucureşti.


    Un model în viaţă pentru Samara Indi e chiar mama sa.


    Mama e asistentă medicală. Eu am un frate mai mare şi mama ne-a crescut
    singură pe amândoi. Iar pentru mine mama e o eroină, pentru că am trecut prin
    perioade foarte grele şi ea a avut grijă de noi singură. De la mama am învăţat
    să fiu puternică, în special să fiu pozitivă şi, dacă cineva spune că nu poţi
    ceva, să nu iau în considerare şi să lupt pentru ce vreau. Eu aşa am reuşit să
    ajung aici, ţin minte că atunci când am aplicat pentru bursă multe persoane mă
    întrebau de ce merg în România, nu credeau că voi reuşi, iar eu am reuşit şi am
    venit aici.


    De ce a ales să rămână în România? Aceeaşi Samara Indi.


    Pentru că e o ţară mai liniştită, e un loc mai sigur. Din păcate, nu-mi
    place să spun aşa ceva, dar în Brazilia situaţia cu violenţa nu e deloc bună,
    în schimb aici eu pot să spun că duc o viaţă mai liniştită şi pot să mă şi
    distrez mai mult, pe lângă muncă. Şi anotimpurile îmi plac aici, acolo e vară
    tot timpul, aici există cele patru anotimpuri.


    Samara Indi şi-a făcut şi prieteni în România, deşi i-a fost puţin mai
    greu la început. Ne-a spus şi ce îşi propune în viitor.


    Am observat că fiecare popor are cultura lui, la fel şi cu oamenii, şi
    am descoperit oameni buni, numai că sunt unii de care te apropii mai greu, dar
    în rest sunt oameni minunaţi aici. Am cunoscut oameni minunaţi aici, am o
    prietenă foarte-foarte bună, e româncă şi ţin foarte mult la ea. Printre
    planurile mele e şi să fac un masterat în turism sau în management aici în
    România. Mai mult, eu mereu m-am gândit la ideea asta, dar nu ştiu cum s-o
    concretizez, mi-ar plăcea să-mi deschid o afacere în turism sau în modă. În
    turism îmi place pentru că iubesc să călătoresc, eu lucrez la un operator de
    turism şi pentru mine e o bucurie să-i ajut pe alţi oameni să îşi împlinească
    visul de a călători undeva.

  • Cultura idiş în România

    Cultura idiş în România

    Limba
    şi cultura idiş cuprind un vast areal în Europa Centrală şi de Est, de la Marea
    Baltică la Dunăre, marele fluviu paneuropean fiind considerat frontiera sa de
    sud. Este limba și cultura evreilor central și est-europeni din fostul Imperiu
    habsburgic și din fosta Rusie țaristă, de pe teritoriul Țărilor Baltice și până
    în România. Vorbitorii români de idiş aproape au dispărut mai ales din cauza
    emigrărilor masive începând cu anii 1950. În România, conform recensământului din
    1930, locuiau aproximativ 800.000 de evrei din care jumătate foloseau idișul ca
    limbă curentă.


    Cercetarea
    limbii idiș a început în ultimul sfert al secolului al 18-lea, mai ales de
    către elitele evreiești din spațiul german. Limba idiș a
    suferit influențe din toate culturile europene în mijlocul cărora evreii
    europeni au trăit și, în mod natural, cultura idiș a fost o întâlnire a
    iudaismului cu formele culturale ale timpului său. Ea a fost în egală măsură
    națională și transnațională, una specifică poporului evreu în care se regăseau și
    elemente ale celorlalte etnii.

    Lista celor care au creat limbă și cultură idiș
    este impresionantă, printre cele mai importante nume cunoscute în cultura
    română prin traduceri fiind cel al lui Șalom Alehem și cel al poetului şi
    romancierului Iţic Mangher, cel mai cunoscut scriitor şi romancier de idiș din
    spaţiul românesc. Din data de 30 mai 2018 se aniversează ziua internațională a
    climbii și culturii idiș, ziua în care s-a născut Ițic Mangher.


    Camelia Crăciun
    predă cultură iudaică la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la
    Universitatea din București. Împreună am realizat o scurtă introducere în lumea
    fascinantă a limbii și culturii idi:
    Idişul este limba comunităţii aşkenade, adică a comunităţii evreieşti
    est-europene. Este o limbă care a fost vorbită timp de peste un mileniu în tot
    spaţiul est-european, pornind de la Marea Baltică până la Dunăre, Dunărea fiind
    considerată graniţa acestei culturi, mai la sud fiind dominantă cultura ladino,
    a evreilor sefarzi.

    În România, în mod firesc, majoritatea populaţiei evreieşti
    până în secolul 20 vorbea în mod natural idişul, o limbă înrudită cu limba
    germană, dar o limbă distinctă, care foloseşte caracterele ebraice, dar care
    are o componentă germanică foarte importantă, atât gramatical, cât şi lexical.
    Mai sunt, desigur, influenţe ale limbilor şi culturilor din Europa de Est: este
    o componentă polonă, una rusă, una ucraineană, bineînţeles aramaică şi ebraică
    biblică. Este o limbă extrem de flexibilă, s-a adaptat foarte bine realităţilor
    social-istorice în spaţiile în care a fost vorbită. În felul acesta se explică
    această diversitate lingvistică excepţională.



    Idișul în România a fost o cultură
    activă, au existat şcoli, teatru, presă, texte politice în idiş, a fost o
    adevărată manifestare plenară a unei limbi vii. Camelia Crăciun. Una dintre direcţiile mele de
    cercetare şi de care îmi face foarte mare plăcere să vorbesc este istoria
    teatrului de limbă idiş, teatru care porneşte, practic, din spaţiul românesc.
    În 1876, din toate ţările est-europene în care se vorbea idişul, tocmai la Iaşi
    a apărut contextul cel mai bun din care să pornească acest fenomen cultural
    care a ajuns până în SUA, iar cel care a creat acest fenomen, Abraham
    Goldfaden, evreu rus ajuns în Iaşi în preajma războiului de independenţă, este
    poate cel mai cunoscut creator în idiş care porneşte din România.

    A mai fost
    Iţic Mangher, scriitorul pe care l-am reeditat anul trecut, cu celebrul lui
    roman aparent pentru copii dar de fapt într-o cheie ludică accesibilă oricărei
    vârste, Cartea raiului. A fost un poet cunoscut, tradus în foarte multe
    limbi. Îl mai pot enumera pe celebrul fabulist Eliezer Steinbarg, pe poetul
    Jacob Groper, pe marele regizor Jacob Sternberg care a influenţat teatrul
    românesc nu numai pe cel de limbă idiş pe scenele bucureştene. Din câte am
    cercetat până acum, nu am găsit autoare de limbă idiş. Nina Cassian face
    traduceri din idiş în română ale unor poeţi cunoscuţi, dar ea e poetă de limbă
    română, nu creează în idiş.



    Presa a fost mediul prin care
    intelectualii de limbă idiș se adresau propriei comunități, dar și acelei
    comunități mai largi care depășeau granițele unei țări. Cu detalii, Camelia
    Crăciun: Presa de limbă idiş
    este un domeniu destul de puţin cercetat şi extrem de ofertant, având în vedere
    că există o populaţie atât de consistentă vorbitoare de idiş, mai ales în
    secolul 19 şi început de secol 20. Spre exemplu în Iaşi, unde populaţia era
    aproape jumătate de origine evreiască, marea ei majoritate vorbitoare de idiş,
    este un mare centru de presă evreiască. Primele publicaţii de limbă idiş deja
    apar acolo, prin anii 1850.

    Este o presă foarte dinamică dar care din motive
    economice fluctuează foarte mult, apar foarte multe publicaţii care nu sunt
    foarte longevive şi care reflectă realitatea social, politică şi culturală a
    momentului. În perioada interbelică şi mai ales după Holocaust, presa de limbă
    idiş scade ca pondere dar în anii 1950 radioul naţional avea emisiuni în limbă
    idiş. Până de curând există publicaţii de limbă idiş, inclusiv revista
    Realitatea evreiască a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România avea o
    pagină din care își făcea un titlu de onoare să o continue.




    Actualmente, limba și cultura idiș în România sunt
    pe cale de dispariție. Însă bogata moștenire și vitalitatea idișului sunt
    oricând surse de inspirație pentru prezent.