Tag: Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi

  • Jurnal românesc – 21.01.2019

    Jurnal românesc – 21.01.2019

    Ministrul
    pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, s-a întâlnit, la
    Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate
    şi Extindere, cu care a discutat despre iniţiativele destinate comunităţilor
    istorice româneşti şi evenimentele organizate de minister în perioada
    Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Johannes Hahn a apreciat că această
    perioadă reprezintă o oportunitate deosebită pentru a pune în practică un număr
    cât mai mare de proiecte. La rândul său, ministrul Intotero a subliniat
    preocuparea MRP pentru cultivarea şi valorificarea identităţii lingvistice,
    spirituale şi culturale a românilor de pretutindeni şi a reafirmat interesul
    României de a contribui la promovarea, în statele din vecinătatea UE, a
    valorilor europene şi a respectării drepturilor omului şi a statului de drept.
    Alte teme abordate au fost migraţia din interiorul Uniunii Europene, dar şi
    dinspre state terţe către bolcul comunitar, precum şi demersurile pentru încurajarea
    reinserţiei socio-profesionale în statele de origine.




    Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni derulează, în comunitățile istorice și în
    diaspora, o campanie de informare privind finanțările nerambursabile oferite de
    instituţie în 2019. După vizita de lucru din Ucraina, la Cernăuţi şi raioanele
    Hliboca şi Herța, secretarul de stat Victor Alexeev s-a deplasat în Maramureşul
    istoric, la Slatina/Solotvino şi la Apșa de Jos, unde s-a întâlnit cu primarii
    localităților cu populație românească din Transcarpatia, cu reprezentanți ai
    mediului asociativ, ai clerului, ai mass-mediei în limba română și cu directori
    de școli și profesori. Victor Alexeev le-a explicat pe larg prevederile și
    mecanismele cuprinse în Ghidul Beneficiarului 2019, documentul cadru care
    stipulează condițiile în baza cărora se pot accesa fonduri nerambursabile de la
    MRP. După vizita în Ucraina, delegaţia românească s-a oprit în Ungaria, la
    Gyula, unde a vizitat Liceul Nicolae Bălcescu, instituţie care
    împlineşte, în 2019, 70 de ani de la înfiinţare. La întâlnirile care au avut
    loc s-a discutat despre finanțările nerambursabile, dar şi despre situaţia
    comunităţii româneşti din Ungaria. În paralel cu vizitele de lucru din
    comunităţile istorice, delegaţii ale Ministerului s-au deplasat la Bruxelles, la
    Washington, şi, cel mai recent, în Italia la Catania. Secretarii generali din
    MRP Alina Hagima și Elena Ilie le-au prezentat românilor din sudul Italiei,
    mijloacele și condițiile prin care aceștia pot accesa fonduri nerambursabile
    precum și pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a depune proiecte
    eligibile. Cei doi oficiali au programate, în perioada următoare, sesiuni de informare
    la Torino și Roma.




    Senatul
    Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi a
    aprobat metodologia de înscriere la concursul de admitere în anul universitar
    2019/2020 pentru românii din afara graniţelor. Candidaţii vor fi admişi pe baza
    unui concurs de dosare. Potrivit Universităţii, sunt consideraţi români de
    pretutindeni cei care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română,
    persoanele de origine română, cele care aparţin filonului lingvistic şi
    cultural românesc şi care locuiesc în afara frontierelor României, românii
    emigraţi, fie că au păstrat sau nu cetăţenia română, descendenţii acestora,
    precum şi cetăţenii români cu domiciliul stabil sau reşedinţa în străinătate. Anul
    trecut, concurenţa a fost peste aşteptări, de 16/loc, a declarat prof. univ.
    dr. Viorel Scripcariu, rectorul instituţiei de învăţământ. Perioada de
    înscriere este 08 – 14 iulie 2019, evaluarea dosarelor va avea loc pe 15 şi 16
    iulie, iar afişarea rezultatelor, pe 16 iulie. Contestaţiile se pot depune pe
    17 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 19. Dosarul de candidatură
    trebuie expediat sau depus direct la Registratura Universităţii de Medicină şi
    Farmacie din Iaşi, cu menţiunea pe plic Admitere români de
    pretutindeni. Există şi posibilitatea depunerii candidaturii prin email
    la admitere.etnici.romani@umfiasi.ro sau la adresa dosarerompret@edu.gov.ro.
    Oferta locurilor alocate precum şi Metodologia de admitere vor fi publicate pe
    site-ul Universităţii www.umfiasi.ro, la secţiunea Admitere.