Tag: Universitatea de vara de la Izvoru Muresului

  • Jurnal românesc – 13.08.2019

    Jurnal românesc – 13.08.2019

    14.510 români
    s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro până luni, informează
    Autoritatea Electorală Permanentă. Instituţia precizează că, în această
    perioadă, a crescut numărul accesărilor votului prin corespondenţă şi
    reiterează îndemnul adresat românilor din diaspora de a opta pentru această
    procedură simplă şi sigură, care permite evitarea aglomeraţiei de la secţiile
    de votare şi anularea costurilor deplasării la urne. Pentru a putea vota prin
    corespondenţă, românii cu drept de vot din străinătate trebuie să completeze
    online un formular pe portalul votstrainatate.ro căruia să-i ataşeze copia
    scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care
    dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile statului gazdă. AEP
    atrage atenţia că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face
    doar în nume propriu şi că orice acţiune de utilizare a datelor de identitate
    în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală. Cei care
    au întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere le
    pot adresa prin email la adresa
    contact@votstrainatate.ro.




    Circa 1.500 de
    turişti, printre care zeci de români, sunt blocaţi, de câteva zile, pe insula
    grecească Samothraki, după ce feribotul care asigura legătura cu continentul
    s-a defectat. Alte vapoare trimise să ajute la evacuare, cu excepţia a două
    vase mai mici, nu au putut ancora în portul de pe insulă din cauza faptului că
    acesta este prea mic, iar vântul era puternic şi marea agitată. Situația s-a
    înrăutăţit odată cu izbucnirea unor incendii de vegetație, în apropierea
    portului. Oamenii se plâng că au rămas fără bani, fără mâncare şi nu au unde să
    stea pe insulă, întrucât locurile de cazare sunt pline. Primăria locală a pus
    la dispoziţia turiştilor câteva clădiri ale municipalității, însă mulţi au
    preferat să doarmă în maşini sau în apropierea portului în speranţa că vor fi
    printre primii care se vor îmbarca atunci când un nou feribot va ancora. Presa
    elenă scrie că o nouă navă ar urma să ajungă în Samothraki pe 14 august.
    Ministerul român de Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru Grecia
    încă de săptămâna trecută.


    Prefectul
    judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a declarat, în deschiderea lucrărilor
    Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că este nevoie de elaborarea unei
    strategii naţionale pentru asigurarea dreptului constituţional la identitate
    naţională şi la exercitarea libertăţilor fundamentale ale românilor din
    localităţile în care aceştia sunt minoritari. El a mai spus că este necesară şi
    o strategie de dezvoltare economică pentru zona Covasna-Harghita, ca modalitate
    de estompare a asperităţilor interetnice. Totodată, consilierul prezidenţial
    Sandra Pralong le-a transmis celor prezenţi mesajul preşedintelui Klaus
    Iohannis în care a subliniat faptul că statul român trebuie să fie mai atent cu
    nevoile pe care le au aceştia în ţările în care trăiesc. Reprezentantul
    Guvernului secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Pugna a afirmat
    că Executivul şi Preşedinţia trebuie să-şi dea mâna pentru a veni
    în sprijinul românilor din afara graniţelor, dar şi al celor din Harghita şi
    Covasna. El a amintit de ordonanţa de Guvern prin care s-a hotărât alocarea
    anuală a 4 milioane de euro bisericilor din diaspora. A 17-a ediţie a
    Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului se desfăşoară în perioada 12-17
    august şi are ca temă centrală România şi românii de pretutindeni, la un
    an de la Centenarul Marii Uniri.




    Ministrul
    Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, se întâlneşte în aceste zile cu
    reprezentanţii comunităţii româneşti din Vancouver, Canada, cu care discută
    despre posibilitatea finanţării unor proiecte de interes bilateral între firme,
    companii şi persoane fizice, atât din Canada, cât şi din România/Uniunea
    Europeană. La întâlnire, care are loc la sediul social al Bisericii
    Sfânta Treime din New Westminster, participă şi consulul general al
    României la Vancouver, Ovidiu Grecea. Conform ultimului recensământ din 2016,
    în Canada trăiesc peste 238.000 români. Consulatul României la Vancouver
    deserveşte provinciile Alberta, British Columbia şi Saskatchewan, în care
    trăiesc peste 95.600 de români.