Disputa româno-maghiară din secolul 20 a avut și un
capitol academic legat de Universitatea din Cluj. Continuatoare a tradiției
Colegiului iezuit înființat aici în 1581 și al universității cu predare în limba
maghiară înființată în 1872, Universitatea clujeană a devenit obiect de dispută
mai ales după ce românii ceruseră în timpul revoluției din 1848 o universitate
în limba română, acea doleanță nefiindu-le îndeplinită. După 1918, când Transilvania
intră în componența României, la Cluj se înființa Universitatea Ferdinand I
iar vechea Universitate Franz Joseph se refugiază la Szeged, în Ungaria, până
în 1940. La intrarea Ardealului de Nord în componența Ungariei, în august 1940,
Universitatea maghiară revine de unde plecase. Era rândul Universității române
să se refugieze, la Sibiu, urmând ca ea să revină la Cluj după 1945, când
România reprimește Transilvania de Nord. Pentru a satisface ambele doleanțe,
comuniștii decid să se înființeze două universități la Cluj, una română
denumită Victor Babeș după numele unui mare medic român, și cealaltă maghiară
denumită Janos Bolyai în onoarea unui mare matematician maghiar. În 1959 cele
două vor fuziona și va apărea actuala Universitate Babeș-Bolyai.
Janos
Fazekaș a fost unul dintre liderii minorității maghiare în anii comunismului.
Într-un interviu acordat în anul 2002 Centrului de Istorie Orală din
radiodifuziunea Română, Janos Fazekaș considera că Nicolae Ceaușescu a fost cel
care a făcut ca Universitatea Bolyai să dispară. Să vă spun cu şovinismul lui Ceauşescu. Când el a pornit şi
a formulat în programul partidului omogenizarea socială şi naţională a
societăţii, el prin aceasta înţelegea asimilarea forţată a minorităţii
naţionale şi crearea unui popor unic, o naţiune de tip nou. El a organizat desfiinţarea
Universităţii Bolyai, la care a ajutat la timpul respectiv Ion Iliescu, atunci era
preşedintele studenţilor democraţi. A organizat la Cluj Conferinţa Naţională unde
să ia cuvântul studenţi români şi maghiari în care să se ceară unificarea celor
două universităţi, dar cu scopul ca treptat să dispară universitatea Bolyai. Şi
când a fost Conferinţa Naţională a Studenţilor, Ceaușescu s-a dus şi l-a
întrebat pe Gheorghiu-Dej: Tovarăşe Dej, ce să facem, cer studenţii să se unifice
cele 2 universităţi! Atunci Gheorghiu-Dej a răspuns: Să ascultăm de tineret,
că tineretul totdeauna vede înainte! Şi a intrat Dej în hora asta şi l-a
convins să ia şi cuvântul la conferinţă.
Janos Fazekaș a încercat să salveze
Universitatea Bolyai însă nu a reușit. Eu atunci eram la spital la Otopeni şi m-am externat și i-am spus lui
Gheorghiu-Dej: Tovarăşe Dej, cum aţi putut să faceţi aşa mare greşeală?
Dumneavoastră aţi uitat că în 1947 atunci când aţi venit de la Tratatul de la
Paris şi aţi vorbit de la Oradea aţi spus următorul lucru?: am primit înapoi
Ardealul de Nord, dar nu l-am primit înapoi ca aşa-zis drept istoric, nu l-am
primit înapoi că majoritatea sunt români, nu l-am primit înapoi pentru că am
participat la ultima parte a războiului împotriva lui Hitler, ci l-am primit
înapoi datorită politicii democratice dusă de partidul nostru, de guvernul
Groza. Asta am spus şi atunci i-am arătat ziarul unde scria că tovarăşul Dej a avut
o misiune ușoară la Tratatul de la Paris când a arătat că exista o universitate
maghiară, o altă universitate maghiară la Târgu Mureş pentru medicină, Academia
de Arte Plastice maghiară, Conservatorul maghiar la Cluj, când am avut
învăţământ organizat în limba maghiară.
Erno
Gall a fost prorector al Universității Bolyai. Într-un interviu din 1995 el
sublinia momentele grele din viața universității maghiare din perioada
stalinistă. Au existat
aceste două Universităţi după ’45 la Cluj şi s-a înjghebat o oarecare
colaborare între ele. Această colaborare era firească şi necesară şi în
conformitate cu ideologia vremii, cu ideologia internaţională, care a
propovăduit prietenia. Profesorii care au lucrat acolo au trecut și prin
perioada stalinistă, mai ales după ’49, când cei doi rectori ai acestei
Universităţi au fost arestaţi şi au fost condamnaţi în procese staliniste. E
vorba de Ludovic Csegher, care a fost rectorul Universităţii, un medic şi
Balogh Edgar, alt rector. În acei ani desigur că nivelul învăţământului a
scăzut şi au fost anii în care această universitate nu putea fi taxată mai mult
decât o şcoală medie, în nici un caz o universitate modernă nu putea fi
considerată. Spre norocul meu în 1952-53, mai ales după moartea lui Stalin, situaţia
s-a ameliorat şi universitatea a cunoscut într-adevăr o perioadă de relativă
creştere şi dezvoltare spirituală. Profesorii nu au fost schimbaţi, au crescut
cadre noi.
Erno Gall credea că soarta
universității pe care a condus-o a fost pecetluită după revoluția anticomunistă
din Ungaria din 1956. A
venit în ’56 revoluţia maghiară care era un eveniment şi o cotitură dramatică
şi tragică. Cu mai multe sensuri. Și sub impulsul evenimentelor din Ungaria
intelectualitatea maghiară din Cluj, mai ales scriitorii, au început să
critice. Adică s-a născut o mişcare de contestare a stărilor antecedente şi
acest curent şi acest suflu de eliberare relativă sigur că a influenţat şi
studenţii şi profesorii. Studenţii au elaborat un memorand în care au cerut anumite
drepturi şi am ajuns într-o situaţie destul de contraditorie. În suflet şi-n
cuget eram alături de ei, dar ca prorector a trebuit să fac faţă tuturor complicaţiilor
şi greutăţilor. A urmat un val de represalii. Mulţi studenţi şi mulţi
profesori, mai ales cadre tinere au fost arestaţi în 1957, când a venit valul
de represiune.
În
ciuda istoriei agitate dintr-un secol agitat, Universitatea Babeș-Bolyai este
astăzi una multiculturală. Este însă un exemplu pozitiv de cum o istorie
problematică poate genera un model viabil.