Radio România Internațional

Tag: unt

  • Ouă românești

    Ouă românești

    Acest preparat, servit de obicei la micul dejun, există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică sub numele de „ouă românești”. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub denumirea de „ouă Benedict”. Li se mai spune „ouă St. Charles” sau „ouă portugheze”. În bucătăriile altor popoare, oul fiert este servit direct în supă.

    La curtea domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, erau servite astfel de ouă. După ce erau sparte, erau fierte în apă sau chiar în vin. Fierberea oului în vin era un mod de preparare întâlnit în Evul mediu şi în regiunile viticole ale Franţei, de unde probabil a fost importată şi adaptată şi denumirea de ouă poşate, de la cuvântul francez „poche”, adică buzunar. La fel de bine, sursa de inspiraţie a bucătarilor de la curtea domnească a lui Constantin Brâncoveanu putea fi bucătăria otomanilor, unde tot la fel, ouăle poşate erau pregătite alături de diferite ingrediente sub denumirea „çılbır”. În varianta de astăzi, agreată, se pare, de unul dintre ultimii sultani, oul poşat este servit împreună cu iaurt aromatizat cu usturoi, cu boia de ardei şi cu frunze tocate de pătrunjel. Un preparat asemănător poate fi întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Serbia, precum şi în Bulgaria unde poartă denumirea de „ouă Panagurski”.

    Modul de preparare este simplu! Se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare. După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun, cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert circa trei minute, dacă dorim să fie mai moi sau 5 minute, dacă dorim să fie mai tari. Ouăle se scot cu o spumieră şi se lasă la scurs. Pot fi servite direct pe farfurie, după ce au fost condimentate cu piper negru. Deasupra lor se poate pune puţin unt şi frunze tocate de pătrunjel.

    Într-un almanah gastronomic apărut în România, în urmă cu peste 40 de ani, am întâlnit o rețetă de „ochiuri românești cu smântână”. Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas cu apă clocotită, în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se scurge apa în exces, iar apoi peste aceste ouă se toarnă smântână amestecată cu puțină făină și cu cașcaval ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.

    Un alt aperitiv cu un mod de preparare asemănător este cel denumit „ochiuri pe canapea cu sos de roșii”. Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt pregătite sau servite pe canapea. Avem nevoie de câteva felii de pâine pe care le prăjim în unt și pe care le punem apoi într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.

  • Preparate pentru Paştele catolic

    Preparate pentru Paştele catolic

    Credincioşii catolici se pregătesc să sărbătorească Paştele. În comunităţile creştine, sunt multe obiceiuri legate de Învierea Domnului, cum ar fi pregătirea unor mâncăruri tradiţionale, vopsitul ouălor, înnoirea hainelor sau stropitul. Sâmbătă, înainte de slujba de Înviere, se obişnuieşte sfinţirea unui coş cu ouă roşii, cu cozonac şi cu vin. Copiii primesc haine noi, pe care le poartă în ziua de Paşte, iar iepuraşul le aduce daruri.

    Deşi mâncărurile din carne de miel sunt tradiţionale pentru masa de Paşte, există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora. La italieni, specialitatea este mielul bine prăjit, agnellino, pregătit cu anghinare şi piper. De asemenea, tot la italieni, ouăle vopsite sunt păstrate în centrul unei pâini sub formă de pui sau de iepuraş. Olandezii au un preparat tradiţional, o pâine dulce cu stafide, care se aseamănă cu cozonacul italienesc.

    Un preparat pe care îl întâlnim în bucătăria europeană, dar şi în cea românească, fie ea catolică, fie ortodoxă, este pasca de Paşti. Umplutura poate fi din brânză sărată sau brânză dulce, din ciocolată sau orez. Vă prezentăm în continuare reţeta pentru pasca tradiţională, cu brânză dulce. Pentru aluat avem nevoie de jumătate de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un cub de unt, de un pahar cu lapte, de circa 200 de mililitri, de 3 ouă, de esenţă de rom şi de esenţă de vanilie şi de drojdie pentru dospit. Dacă avem drojdie uscată, o turnăm direct peste făină, amestecăm cu cele 3 gălbenuşuri de ou, cu untul topit, cu zahărul şi cu laptele încălzit, cu puţină esenţă de rom şi de vanilie, punem şi un vârf de sare şi lăsăm aluatul la dospit timp de circa o oră. Cu acest aluat se căptuşesc pereţii laterali şi fundul vasului de formă rotundă în care va fi coaptă pasca.

    Separat, pregătim umplutura pentru care avem nevoie de jumătate de kg de brânză proaspătă, de 200 de grame de zahăr, de o ceaşcă cu smântănă, de 100 de grame de stafide, de coajă rasă de lămâie, de puţin griş, de 3 ouă şi de un plic de zahăr vanilat. Amestecăm gălbenuşurile de ou cu zahărul şi cu coaja de lămâie, apoi, cu brânza de vaci, cu smântâna, cu stafidele şi cu zahărul vanilat şi omogenizăm. Dacă brânza este prea zemoasă, putem adăuga griş care ar trage surplusul de apă.

    Turnăm apoi umplutura în formă, deasupra aluatului şi putem orna cu suluri din aluat, puse de obicei sub formă de cruce. Punem vasul la cuptor, la foc potrivit pentru circa o oră, până ce pasca se rumeneşte.

  • Crap umplut, la cuptor

    Crap umplut, la cuptor


    În perioada iernii, în gospodăriile tradiţionale se pregătesc mâncăruri pe bază de peşte. Un motiv este că în 14 din cele 40 de zile ale postului Crăciunului pentru credincioşii ortodocşi este dezlegare la peşte. De obicei se foloseşte peşte sărat şi afumat, însă, având în vedere că nu este frig şi că apele nu sunt îngheţate, în magazinele specializate se găseşte peşte proaspăt. De exemplu, din crap pot fi pregătite multe feluri, începând de la crapul pe grătar sau crapul prăjit până la ciorbe şi mâncăruri din crap cu legume, pregătite în cuptor.



    Atunci când combinăm crapul cu ceapa, obţinem aşa-numita plachie. De asemenea, în cuptor poate fi pregătit şi crap pe varză. Există şi câteva reţete de crap umplut cu legume. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Ne mai trebuie jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper. Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul, pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare.



    Cu această compoziţie umplem burta crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm nişte scobitori, şi îl putem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului, putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea, tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.



    O altă variantă, specifică anotimpului rece, este crapul umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelina şi morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină.



    Scoatem tava din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles, cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.


  • Crap umplut, la cuptor

    Crap umplut, la cuptor


    În perioada iernii, în gospodăriile tradiţionale se pregătesc mâncăruri pe bază de peşte. Un motiv este că în 14 din cele 40 de zile ale postului Crăciunului pentru credincioşii ortodocşi este dezlegare la peşte. De obicei se foloseşte peşte sărat şi afumat, însă, având în vedere că nu este frig şi că apele nu sunt îngheţate, în magazinele specializate se găseşte peşte proaspăt. De exemplu, din crap pot fi pregătite multe feluri, începând de la crapul pe grătar sau crapul prăjit până la ciorbe şi mâncăruri din crap cu legume, pregătite în cuptor.



    Atunci când combinăm crapul cu ceapa, obţinem aşa-numita plachie. De asemenea, în cuptor poate fi pregătit şi crap pe varză. Există şi câteva reţete de crap umplut cu legume. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Ne mai trebuie jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper. Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul, pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare.



    Cu această compoziţie umplem burta crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm nişte scobitori, şi îl putem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului, putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea, tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.



    O altă variantă, specifică anotimpului rece, este crapul umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelina şi morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină.



    Scoatem tava din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles, cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.


  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • Plăcinte de caise

    Plăcinte de caise

    Pentru că (în România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim o reţetă de
    plăcintă, se poate spune, de sezon. Caisele pot fi transformate în dulceaţă şi
    gem, pe care le putem folosi ulterior la prepararea unor prăjituri.


    Pentru o plăcintă, avem nevoie de jumătate de kg
    de caise, de 250 de grame de făină, 100 de grame de unt, de 100 de grame de zahăr, de
    un pahar cu lapte, un ou, drojdie de bere, sare. Caisele trebuie desfăcute în
    jumătăţi şi li se îndepărtează sâmburii şi coaja. Încălzim untul într-un ibric
    şi îl amestecăm cu făina, cu oul şi cu drojdia, dizolvată în lapte uşor
    încâlzit. Compoziţia se omogenizează, se frământă, după care aluatul se întinde
    într-o tavă unsă cu unt, unde este lăsat să creacă puţin. Caisele deja
    pregătite, se pun în tavă, peste aluat. Introducem tava în cuptor, la foc
    potrivit, până când se rumeneşte. Se presară zahăr pudră şi se porţionează.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat timp de o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăşească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la
    fel ca vişinata sau afinata.

  • Plăcinte de caise

    Plăcinte de caise

    Pentru că (în România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim o reţetă de
    plăcintă, se poate spune, de sezon. Caisele pot fi transformate în dulceaţă şi
    gem, pe care le putem folosi ulterior la prepararea unor prăjituri.


    Pentru o plăcintă, avem nevoie de jumătate de kg
    de caise, de 250 de grame de făină, 100 de grame de unt, de 100 de grame de zahăr, de
    un pahar cu lapte, un ou, drojdie de bere, sare. Caisele trebuie desfăcute în
    jumătăţi şi li se îndepărtează sâmburii şi coaja. Încălzim untul într-un ibric
    şi îl amestecăm cu făina, cu oul şi cu drojdia, dizolvată în lapte uşor
    încâlzit. Compoziţia se omogenizează, se frământă, după care aluatul se întinde
    într-o tavă unsă cu unt, unde este lăsat să creacă puţin. Caisele deja
    pregătite, se pun în tavă, peste aluat. Introducem tava în cuptor, la foc
    potrivit, până când se rumeneşte. Se presară zahăr pudră şi se porţionează.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat timp de o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăşească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la
    fel ca vişinata sau afinata.

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Piața produselor lactate

    Piața produselor lactate

    Peste 60.000 de tone de stocuri de lapte
    praf degresat au fost vândute la data de 13 decembrie, reprezentând cea mai
    mare vânzare de până acum, în condițiile în care licitațiile publice au început
    în decembrie 2016. Aproximativ trei sferturi din laptele praf degresat cumpărat
    pentru stoc public au fost acum returnate cu atenție pe piață.




    Cele mai recente rapoarte ale UE privind
    piața produselor lactate publicate de Observatorul pieței laptelui evidențiază
    în această săptămână o creștere a cererii, precum și o creștere satisfăcătoare
    a prețurilor laptelui la fermă, acesta situându-se în jurul valorii de 36
    eurocenți/kg, reflectând situația actuală a pieței laptelui. Manipularea atentă
    a stocurilor de către Comisie a contribuit la menținerea unui echilibru pe
    piața de profil. Vânzarea prin intermediul licitațiilor publice din 13
    decembrie a redus stocurile publice din UE la aproximativ 100.000 de tone (în
    scădere de la 380.000 în 2017) și elimină stocurile din Polonia, Belgia,
    Germania, Olanda și Republica Cehă.


    Dorin Cojocaru, președinte APRIL, ne-a
    spus: Prețurile produselor unt bloc 25 kg, 80% grăsime și lapte praf
    degresat, precum și ofertele pe stoc echilibrează un preț la lapte la nivel
    european. Așa cum se discută pe Bursă de barilul de petrol și de uncia de aur,
    așa se discută și de cele două componente. Atunci când cresc stocurile foarte
    mult, supapa este această licitație, care în ultima perioadă s-a făcut
    săptămânal, ca licitație cu preț de intervenție prin regulament și directivă
    europene, dar nu au participat foarte mulți. Sunt două tipuri de stocuri:
    stocurile private și stocurile publice. Vânzările s-au făcut din stocurile
    publice, tocmai pentru a se elibera depozitul și a veni noul lot de stoc.
    Pentru că e posibil să se cumpere din Noua Zeelandă, Australia, care au
    producții mari, sau să se pregătească Europa pentru un 2019 în care să obțină o
    producție cu 7-8% mai mare decât în 2017 sau în 2018.





    Intervenția publică, gestionată de
    Comisia Europeană, a jucat un rol important în stabilizarea piețelor între 2015
    și 2017, contribuind la eliminarea surplusurilor într-un scenariu extraordinar.
    La sfârșitul anului 2016, Comisia a deschis un proces de licitații lunare și,
    ulterior, bianuale, pentru a pune treptat aceste stocuri pe piață. Acest lucru
    a fost făcut într-un mod atent.


    Acest proces este documentat în plină
    transparență online pe portalul Observatorul pieței laptelui. Următorul
    termen-limită pentru depunerea ofertelor va fi 8 ianuarie 2019.