Radio România Internațional

Tag: Ursi

  • Carnivorele mari, în atenţia Comisiei Europene

    Carnivorele mari, în atenţia Comisiei Europene

    La nivelul Uniunii Europene există două abordări
    total diferite privind situaţia carnivorelor mari. Pe de-o parte fermierii din România sau
    din Suedia, de exemplu, au adus în repetate rânduri în atenția Comisiei
    Europene problema prejudiciului provocat de carnivorele mari, în mod deosebit
    de urși, în ţara noastră şi de lupi, în Suedia, iar pe de altă parte există activiştii
    de mediu care menţin atenţia asupra scăderii globale a populaţiilor de urşi,
    lupi, sau râşi.


    Comisia îi
    invită până la data de 22 septembrie pe toţi cei implicaţi, oameni de ştiinţă,
    reprezentanţi ai comunităţilor locale, sau oricine are legătură cu domeniul să
    ofere date care să contribuie la analizarea situaţiei prezente şi, eventual,
    abordarea unor noi aspecte legislative la nivel comunitar.


    Purtătorul de
    cuvânt al Comisiei Europene, Adalbert Jahnz, a precizat că deciziile Comisiei sunt
    responsabile şi luate în interesul tuturor cetăţenilor europeni şi a adăugat:

    E ceva la care lucrăm de ceva vreme, chiar şi în aprilie anul acesta
    am colectat date de la părţile implicate. Ne-am dat seama totuşi că datele pe
    care le avem sunt insuficiente şi că trebuie să relaţionăm mai mult cu
    comunităţile locale, cu unele organizaţii din teren pentru a obţine toate
    informaţiile posibile. Apoi, desigur, acestea ar urma să fie analizate atent.
    Iar pe această bază, vom decide asupra unei propuneri posibile, pentru a
    modifica şi legislaţia privind protejarea lor, dar şi pentru a aduce în
    actualitate cadrul legal, pentru a introduce o flexibilitate mai mare, acolo
    unde este nevoie, ţinând cont de evoluţia speciilor. Şi, în special, când vine
    vorba despre întrebarea ce ar urma să se schimbe, sperăm ca în urma colectării
    acestor date despre care vă vorbeam, să ajungem aici. Ne trebuie informaţii la
    zi, privind situaţia lupilor, pentru a putea analiza ce alte acţiuni trebuie
    întreprinse.


    Pe teritoriul
    României se găseşte aproximativ 50% din populația europeană de urși. Vânătoarea
    de lupi, dar şi urşi şi râşi, din Suedia, atinge cote îngrijorătoare. Desigur,
    comunitatea fermierilor favorizează vânarea lupilor.


    Comisia
    Europeană trebuie însă să îşi pună şi problema ce e de făcut pentru protejarea
    speciei.


    Purtătorul de
    cuvânt al Comisiei Europene a mai precizat, de asemenea, că dacă sunt necesare
    derogări, acestea nu sunt responsabilitatea Comisiei. Ele revin autorităţilor
    locale, care sunt responsabile pentru obţinerea şi aplicarea prevederilor
    potrivite, inclusiv a derogărilor. Comisia Europeană îşi joacă şi în acest
    domeniu rolul normal de furnizor al cadrului creării de tratate şi de
    suplimentare a legislaţiei comunitare.


  • Problema urșilor din România – abordări diverse

    Problema urșilor din România – abordări diverse

    În România știrile despre urși care ajung în zonele
    locuite au devenit, în ultimii ani, aproape o banalitate. Aceștia produc
    pagube, iar uneori chiar atacă oamenii. Au existat și destule cazuri mortale.
    Autoritățile încearcă să rezolve problema, fie prin relocarea animalelor
    intruzive, fie – în ultima instanță – prin vânarea acestora.

    Recent, chestiunea
    a fost abordată public și de ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna
    Tanczos. Prezenţa omului în habitatul ursului şi creşterea constantă a
    numărului de urşi, care pun presiune din ce în ce mai mare asupra stânelor şi
    culturilor agricole, reprezintă principalele cauze pentru care, în 2021, a crescut
    numărul de incidente faţă de anii precedenţi, spune acesta.

    Conform datelor
    ministerului, în 2021 au fost înregistrate 41 de incidente şi 4 morţi,
    comparativ cu 2020 când au fost raportate 6 incidente şi un mort. În 2019 s-au
    înregistrat 29 de incidente şi 8 morţi. Barna Tanczos a vorbit la o conferinţa
    de presă de prezentare a implementării Planului naţional de acţiune
    pentru conservarea populaţiei de urs brun. El a subliniat că, în urmă
    măsurilor legislative luate, atât Sinaia, cât şi Băile Tuşnad, precum şi celelalte
    staţiuni au putut să relocheze, fără autorizaţii de la Bucureşti, fără
    proceduri complicate, acele exemplare sau familii de urși care frecventau
    localitățile turistice. Ministrul a atras însă atenția că doar prin intervenţie
    problema nu se poate rezolva, fiind nevoie și de prevenție.

    Exact în acest
    sens, organizația de mediu WWF România derulează un proiect inedit, în centrul
    țării, la Băile Tușnad, care să asigure conviețuirea om – urs. În ce constă
    acesta ne spune Cristian-Remus Papp, coordonator Departament Specii Sălbatice: Acest concept este unul care se bazează, până la urmă, pe colaborarea
    cu toți factorii interesați: avem sprijinul primăriei locale, sprijinul
    organizațiilor din zonă, inclusiv al gestionarilor de fonduri cinegetice, dar
    și al sectorului turistic, pentru că toți contribuie într-o oarecare măsură la
    managementul ursului la nivel local. Și atunci am format un parteneriat prin
    care noi încercăm să dezvoltăm o comunitate Bear Smart. Acest model au luat
    ființă în America, exact în zone cu probleme similare, iar aceste comunități nu
    fac altceva decât să vină cu niște exemple de bună practică, cu anumite
    activități care să demonstreze că este posibilă coexistența între om și,
    respectiv, urs. Sigur, prin aplicarea anumitor metode, această comunitate, care
    nu are o atitudine negativă asupra ursului ci, din contră, încearcă cumva să
    soluționeze problemele țînând urșii la distanță, în timp ce comunitatea, dar și
    turiștii, în cazul nostru, să fie până la urmă în siguranță.




    Conservarea urșilor și siguranța oamenilor este
    ceea ce ne dorim cu toții, iar pentru aceasta avem nevoie de soluții durabile,
    rezultate din implicarea și participarea incluzivă a tuturor părților
    interesate. Ursul brun a fost întotdeauna prezent în preajma localității
    noastre. El este un element emblematic pentru această zonă. Soluția pe care
    dorim să o implementăm este menită să păstreze siguranța locuitorilor și
    turiștilor, concomitent cu protejarea ursului brun a explicat la rândul sau
    Butyka Zsolt, primarul orașului Băile Tușnad.

    Proiectul derulat aici se
    constituie într-o soluție completă. Iată câteva aspecte, descrise de
    Cristian-Remus Papp:
    Venim inclusiv cu echipament
    suplimentar de protecție, astfel încât proprietățile care sunt expuse să fie
    securizate. Și aici vorbim de garduri electrice, care sunt 100% inofensive,
    practic. Sigur că provoacă un anumit impuls, dar asta nu face rău animalului pe
    termen lung, adică nu vorbim de o metodă care să ucidă urșii. Pe de altă parte,
    ne gândim și la un sistem care să avertizeze urșii atunci când se apropie
    mașinile, pentru că și pe o intrare și pe cealaltă intrare a localității Băile
    Tușnad există incidente cu urși loviți de către autovehicule. Vorbim de o zonă
    care este practic un coridor ecologic, coridor care nu face altceva decât să
    faciliteze trecerea urșilor dintr-o parte în altă a râului Olt. Și, desigur,
    anumite soluții pot fi implementate imediat, altele în timp, în funcție de
    bugetul disponibil. Ce am reușit până acum să facem este să achiziționăm
    anumite echipamente pentru echipa de intervenție care funcționează deja la
    nivel local. Noi dorim să venim și cu un studiu care să documenteze
    interacțiunea între urși și respectiv om, să vedem în ce condiții urșii rămân
    în zonă, ce îi atrage – dacă vorbim poate de gestionarea precară a deșeurilor
    sau de hrănirea complementară care se practică în pădurile din jurul
    localității. Pentru asta vom folosi inclusiv niște colare cu GPS, adică îi vom
    putea monitoriza prin satelit. Vrem să achiziționăm două colare video care să
    documenteze interacțiunile între urși, dar și între urși și alte specii,
    respectiv între urși și oameni.



    România are cea mai mare populaţie de urşi din
    Europa, aproximativ 8 mii de exemplare, potrivit datelor primului studiu de acest
    fel din ultimii opt ani.


  • The Wooden Church in the village of Urși

    The Wooden Church in the village of Urși

    The
    restauration of this small church in Valcea county, southern Romania, which
    started in 2009 and was completed in 2020 thanks to the funds obtained through
    donations and the volunteer work of numerous students, architects and
    professional painting conservators, has become not only a model to imitate but
    also a way to learn how they used to build things at that time. According to
    architect Raluca Munteanu, who got involved with the restoration works, the
    church, which was dedicated to the Annunciation and the Archangel Michael, was
    built between 1757-1784.






    Raluca Munteanu: The church we see today isn’t likely to be
    the church that was built first, as we ‘ve learnt that it survived a
    devastating fire in 1883 and subsequently underwent a series of restauration
    works. An 1843 inscription placed at its entrance mentions founder Nicolae
    Milcoveanu who did the restauration works and the church’s extremely valuable
    wall paintings date back to the same year. Nicolae Milcoveanu wasn’t a boyar, but a
    wealthy local who got actively involved in the community life like they used to
    back then. He repaired the church and gave it back to the community.


    However,
    the woodcarvers, those who actually built the church, remained anonymous until
    nowadays, though the painters were mentioned, Gheorghe, Nicolaie and Ioan.
    Gheorghe was seemingly one of the locals, as architect Raluca Munteanu
    believes.






    Raluca Munteanu: They could have been locals who got their
    inspiration from the monasteries in the area, mainly from the Hurezi monastery,
    which served, as one can easily notice, as model for the other churches in the
    area. However, documents are pretty scare in the area and it is possible that
    the names of the builders had been known to the locals, but as they didn’t have
    the routine of documenting events, their names remain unknown to us. A strange
    thing though is that we know the names of the painters… In the case of these
    village churches, few names of their builders are known. We only know they were
    well-trained professionals and went from one place to the other to build
    churches in the neighborhood. An expert painter can nowadays identify the way
    in which local style was passed down from generation to generation.




    The
    dimensions of this church are also illustrative for the village community but
    also for the wood exploitation capabilities of the region. The small church in
    Ursi is almost 8 meters long, 6 meters wide and maybe measures 2 meters and 40
    centimeters from the floor up to its ceiling. With its roof, the church’s total
    height stands at 4 meters and 50 centimeters, says Raluca Munteanu adding that its
    architecture doesn’t belong to any particular style.




    Raluca Munteanu: This is a vernacular church built as
    pragmatically as they possibly could at that time. It is a simple construction
    made with the materials they abundantly had at that time, like wood, for
    instance. This type of dovetail joints can be found all over Europe as it was
    the easiest and cheapest way to build something. At the same time, wood was
    also cheap and easy to come by in these mountainous areas. The church was
    functional and adjusted to meet the requirements of the religious services of
    the Orthodox Church and it doesn’t have anything special as compared to the
    other wooden churches in the region. It complies with the requirements of the
    Orthodox religion and the pattern of its buildings, both in terms of interior
    compartmentalization and functionality. Like I said its decorations were
    influenced by the paintings of the Hurezi monastery and are organized in keeping
    with the Orthodox rituals. What is special, not only for this region but for a
    larger area is the builders’ decision to adorn the church with wooden frescoes
    as these two techniques, the frescoes and the wooden paintings are known to be
    incompatible. Painters here employed a technique used at wall-painted
    monasteries, also known as fresco painting, which is executed upon freshly laid
    lime plaster and is different from secco painting techniques, which are applied
    to dried plaster.




    The church’s frail mural painting and its
    premises have been completely refurbished and given back to the parishioners
    concurrently with another concrete church recently built in the village.




    (bill)



  • L’église en bois du village d’Urși

    L’église en bois du village d’Urși

    La Commission européenne a annoncé, l’automne dernier, les quatre projets gagnants
    des Grands Prix européens du patrimoine/Prix Europa Nostra, le prix européen du
    patrimoine culturel financé par le programme Europe créative. La restauration
    de l’église en bois du village d’Urşi, du comté de Vâlcea (centre-sud de la
    Roumanie), un projet porté par la Fondation ProPatrimonio (Roumanie), fait
    partie de ces quatre lauréats. Elle a également été distinguée du prix du choix
    du public, qui a pu voter en ligne à travers l’Union européenne.






    Lancée en 2009 et finalisée en 2020, grâce aux dons financiers et au
    travail bénévole d’un grand nombre d’étudiants, d’architectes et de peintres-restaurateurs,
    la restauration de la petite église est devenue un modèle à suivre en la
    matière ainsi qu’une occasion de mieux comprendre les techniques de construction
    d’origine.






    L’architecte Raluca Munteanu, qui a été impliquée dans le projet, précise
    que l’église en bois d’Urși, consacrée aux fêtes religieuses de l’Annonciation
    et de Saint Michel, avait été érigée entre 1757 et 1784 : « Il est bien possible que l’église qui se dresse devant nous ne
    soit pas celle d’origine, car des documents officiels mentionnent un incendie
    dévastateur, qui l’aurait gravement endommagée en 1838, et le début de travaux
    de réparation. Ce n’est qu’en 1843 qu’une inscription est apposée au-dessus du
    portail d’entrée, disant que le fondateur Nicolae Milcoveanu avait financé et
    surveillé les travaux de réparation. Les peintures murales extrêmement
    précieuses de l’église datent de cette même année. Nicolae Milcoveanu n’était
    pas un boyard, mais plutôt un habitant aisé de la contrée. Selon les coutumes
    de l’époque, il avait donné de son argent et de son temps à la communauté dont
    il faisait partie. Il a fait réparer l’église et l’a remise en fonction. »








    Les artisans du bois, qui ont érigé
    l’église, sont restés anonymes, à la différence des peintres – Gheorghe,
    Nicolaie et Ioan – qui, eux, ont été mentionnés. En plus, Gheorghe était,
    paraît-il, originaire du village même où se dresse l’église, affirme
    l’architecte Raluca Munteanu : « Il est très possible qu’ils aient
    été des gens du coin, qui s’étaient inspirés des peintures religieuses de la
    région, notamment de celles du monastère de Hurezi, un véritable repère pour
    tant d’autres objectifs de la même zone. Comme on le sait, dans la partie sud
    de la Roumanie, les sources d’informations écrites sont très lacunaires. Il est
    tout à fait possible qu’à l’époque, les gens du village aient parfaitement
    connu les noms des artisans, mais l’absence de la pratique des documents écrits
    a fait que cette information ne nous parvienne pas. La mention des noms des
    peintres est plutôt quelque chose de rare. Dans le cas des églises de village,
    peu de noms de maîtres-artisans ont survécu au temps pour arriver jusqu’à nous.
    Et cela est aussi valable dans le cas des constructions représentatives et des
    monastères. Ces gens se rendaient d’une zone à une autre ; grâce à leur
    expérience, ils étaient appelés à travailler dans des localités voisines. Un
    spécialiste en peinture peut d’identifier, en fonction de la période ou du type
    de dessin, dans quelle mesure le style et les influences ont migré et se sont
    transmis, peut-être, d’une génération à une autre, ou d’un artisan à un autre
    de la même période. »






    Les dimensions de l’édifice parlent
    elles aussi des dimensions de la communauté villageoise et de l’exploitation du
    bois dans la région. La petite église du village d’Urși a environ 8 mètres de
    long et 6 mètres de large. Elle est aussi très basse, ayant seulement quelque 2,40
    mètres de haut jusqu’à la gouttière et environ 4,50 mètres avec le toit,
    explique Raluca Munteanu, selon laquelle l’église n’a pas de style d’architecture
    précis.






    Raluca Munteanu : « C’est une église vernaculaire,
    construite d’une manière on ne peut plus pragmatique. C’est une construction
    simple, réalisée avec la technique et les matériaux disponibles dans le coin,
    le bois en l’occurrence. L’assemblage en queue d’aronde est utilisé partout en
    Europe, du sud au nord. C’était la technique la plus simple et la plus facile de
    réaliser une construction en bois, à une époque où ce matériau était peu cher
    et facile à trouver. Sa forme est strictement fonctionnelle et adaptée aux
    besoins cultuels. De ce point de vue, l’église d’Urşi n’a rien de spécial,
    comparée à la majorité des églises en bois de cette zone, à quelques exceptions
    près. Elle est, de toute évidence, une église orthodoxe qui respecte tous les
    canons de construction en matière de plan, découpage de l’espace intérieur et
    fonctionnalité. La décoration, je le disais, est influencée par la peinture du
    monastère de Hurezi, les icônes et les dessins étant également organisés selon
    la pratique et les rituels chrétiens orthodoxes. Ce qui est vraiment spécial,
    pour la zone en question, bien sûr, mais aussi sur une aire bien plus large,
    c’est le choix des peintres-artisans d’utiliser la fresque sur bois, deux
    techniques – la fresque et la peinture sur bois – qui ne sont pas compatibles.
    Ils ont donc enduit le bois d’un crépi à la chaux, sur lequel ils ont réalisé
    la peinture alors que le crépi n’avait pas encore séché. D’habitude, la
    peinture était « a secco », directement sur le bois, ou bien, en cas
    d’utilisation du crépi à la chaux, celui-ci était renforcé avec des branchages
    qui le soutenaient. Dans le cas de l’église d’Urşi, les artisans ont choisi la
    technique utilisée dans les églises en pierre ou en brique : crépi à la chaux,
    appliqué directement sur le mur, et peint « a fresco ».






    La peinture murale tellement fragile et l’église
    du village d’Urşi sont actuellement entièrement restaurées, l’édifice
    accueillant à nouveau le service religieux, en parallèle avec la nouvelle
    église en brique, récemment construite dans le village. (Trad. Ileana Ţăroi)

  • Muzeul Cinegetic al Carpaților – Posada

    Muzeul Cinegetic al Carpaților – Posada

    Zimbrii, cerbii, lupii și urșii carpatini alcătuiesc o colecție
    bogată în Muzeul Cinegetic de la Posada.
    Alături de păsările Deltei Dunării ei oferă un tablou unic al faunei din
    România. Vizităm acest obiectiv turistic impreună cu muzeograful Florentina
    Pitic și aflăm câteva recorduri ale vânătorului-dictator comunist, Nicolae
    Ceaușescu.


  • Cum pot fi ținuți urșii la adăpostul pădurii?

    Cum pot fi ținuți urșii la adăpostul pădurii?

    Pădurile
    românești sunt, de secole, casă primitoare pentru urșii bruni: potrivit World
    Wild Fund România, din cele aproximativ 18 mii de exemplare existente în toată
    Europa, circa 8 mii trăiesc în Munții Carpați și peste 6 mii pe teritoriul
    României. Este cea mai mare populație de urs brun de pe bătrânul continent. Livia
    Cimpoeru, specialist în comunicare al organizației neguvernamentale pe
    proiectele vizând carnivorele mari, ne pune în temă. ʺUrsul este o bogăție
    naturală a României. Nu putem ignora acest aspect și cred că toată lumea este
    de acord cu faptul că aceste bogății naturale trebuie protejate, pentru că ele
    se pierd și, cumva, trebuie să ne asumăm responsabilitatea că acțiunile
    noastre, ceea ce consumăm sau ceea ce facem afectează bunăstarea și
    viabilitatea acestor resurse naturale.ʺ


    Doar că dezvoltarea
    infrastructurii de transport, a celei urbane sau rurale, tăierile legale sau
    ilegale de păduri ori supraexploatarea resurselor naturale, de exemplu a
    ciupercilor sau a fructelor de pădure, au făcut, în timp, ca ursul, omnivor, să
    fie atras de zonele cu acces facil la surse de hrană din regiunile populate de
    oameni. În consecință, unii urși devin o amenințare și mulți consideră că
    trebuie uciși. Nimic mai fals, spune Livia Cimpoeru, în viziunea organizației
    pe care o reprezintă, WWF România, un echilibru om-animal fiind perfect
    posibil.

    ʺAcest echilibru se va putea asigura numai în
    momentul în care noi vom înțelege, ca națiune, ca popor care ocupă acest spațiu
    binecuvântat cu o biodiversitate extraordinară, că noi suntem singurii, repet,
    singurii, care putem să protejăm aceste bogății. Câtă vreme noi vom da vina pe
    urs sau pe lup sau pe alte animale că există aceste conflicte om-faună
    sălbatică, nu vom ajunge nicăieri. Ursul este un animal sălbatic, el nu are
    noțiunea de ʹbineʹ și de ʹrăuʹ, drept urmare el nu poate lua decizii, nu poate
    face politici ș.a.m.d. Noi suntem specia gânditoare, cea care poate să abordeze
    în mod inteligent aceste, să zicem, neplăceri sau conflicte și să găsească
    soluții la ele. Activitățile noastre au un impact evident asupra urșilor și
    majoritatea covârșitoare a conflictelor om-urs sunt create de om.ʺ


    În Uniunea
    Europeană, urșii sunt protejați prin Directiva Habitate care îi include pe
    lista speciilor de animale protejate ce nu pot fi vânate în scop de agrement
    sau, cum se mai spune, la trofeu. Însă unele țări, inclusiv România, se folosesc
    în mod curent de articolul 16 din Directivă care permite derogări privind
    vânarea unui număr limitat de exemplare, în speță a celor periculoase pentru
    om.


    Recenta împușcare
    a ursului Arthur, considerat regele urșilor din România datorită dimensiunilor
    și posturii sale impresionante, a făcut înconjurul planetei. În România, a
    repus pe tapet modul, în viziunea multora defectuos, în care autoritățile naționale
    protejează aceste mamifere din vârful lanțului trofic. De fapt, Arthur ar fi
    fost ucis în cadrul unei partide de vânătoare la trofeu, în baza unei derogări eliberate
    pentru omorârea altui exemplar care provocase pagube în gospodăriile unor
    oameni. Ce ar trebui făcut pentru ca astfel de practici să devină istorie? Din
    nou, Livia Cimpoeru, de la WWF România.

    ʺNoi, încă din 2009 și pe tot parcursul
    anilor următori, am solicitat îmbunătățirea legislației prin care se emit aceste
    derogări pentru relocare și ʹrecoltareʹ (acesta este termenul tehnic pentru
    împușcare a urșilor), pentru că de când s-au emis aceste ordine de derogare,
    începând din 2017, dacă nu mă înșel, ordinele nu au precizat clar ce se
    întâmplă cu carcasele de urs, cine este implicat în procesul de ʹrecoltareʹ sau
    relocare, care este destinația și care este beneficiarul final al animalelor împușcate.
    În 2019 am cerut să nu mai existe în acțiunile de ʹrecoltareʹ alte persoane
    decât personalul tehnic al asociațiilor de vânătoare și, astfel, să fie
    înlăturate aceste suspiciuni că procesul de ʹrecoltareʹ este, de fapt, o
    vânătoare la trofeu deghizată. Iarăși, am mai cerut ca exemplarele-problemă să
    fie marcate și monitorizate activ pentru a înlătura orice suspiciune cu privire
    la extragerea exemplarului care provoacă probleme.

    Iar cazul ursului Arthur
    este foarte edificator în această discuție. Iarăși, nu înțelegem de ce, de ani
    de zile, nu sunt înființate echipe de intervenție rapidă care să poată acționa
    în astfel de cazuri. Adică, până să împușcăm acel urs, hai să vedem și alte
    variante care pot fi eficiente și să existe aceste echipe de intervenție peste
    tot unde, evident, există populație de urs semnificativă. Noi, la ora actuală,
    nu numai că nu avem o monitorizare reală, pe baze științifice, a populației de
    urs din România, dar nici măcar a populației de urs habituată – termen, în
    jargonul nostru, pentru urșii care, din cauza neglijenței umane, au ajuns, cu
    timpul, să asocieze omul cu sursa lui de hrană și să își facă mereu drum către
    zonele locuite.ʺ


    Între timp,
    pe fondul scandalului ʹArthurʹ, Ministerul Mediului de la București a anunțat
    că legislaţia privind împuşcarea urşilor care reprezintă un pericol pentru
    comunităţi a fost schimbată. Astfel, dacă înainte exista un termen de 60 de
    zile de la eliberarea documentelor privind avizarea ʹrecoltăriiʹ până la punerea
    ei în aplicare, iar legislaţia nu prevedea clar cine putea împuşca animalul, acum
    exemplarele periculoase pot fi ʹextraseʹ în cel mult 15 zile, numai de către
    personalul tehnic al asociaţiei care a primit derogarea. Decizia este
    binevenită, dar nu suficientă spune Livia Cimpoeru.

    ʺPe lângă aceste
    măsuri oarecum pompieristice, să mai calmăm opinia publică, mai trebuie luate
    și altele, astfel încât, pe termen lung, să ajungem la o coexistență armonioasă
    cu ursul. Mă refer aici și la implementarea, la susținerea financiară a fermierilor
    sau a gospodăriilor din zonele populate de urși, astfel încât acei oameni să
    își poată cumpăra garduri electrice, câini de pază, care să le apere animalele,
    gospodăriile ș.a.m.d. Aceste măsuri au fost anunțate, anul trecut, de fostul
    ministru Alexe, noi ne-am bucurat foarte tare când dumnealui a anunțat că
    ministerul urmează să lanseze un program de finanțare a acestor măsuri de
    prevenție, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată și nu înțelegem de ce.ʺ


    World Wild Fund
    România mai spune și că, la ora actuală, Ministerul Mediului dispune de
    suficiente date de la care se poate porni pentru a fi elaborate hărți ale
    zonelor de risc, care să fie puse la dispoziția specialiștilor,
    administrațiilor locale și a publicului larg, astfel încât aceștia să știe foarte
    clar unde sunt cele mai mari probleme. Totodată, ONG-ul este parte a unui
    proiect internațional finanțat din fonduri europene – ʹEuro Large Carnivoresʹ -
    prin care să fie îmbunătățită coexistența dintre oameni și animale prin
    cooperare transfrontalieră și comunicare. Chiar dacă nu toate măsurile luate în
    alte țări se pot aplica și în România, cu siguranță ele ar putea fi adaptate la
    specificul național. Cu alte cuvinte, idei există și nu sunt puține. E nevoie,
    însă, de voință politică pentru a le pune în practică.


  • Libearty, sanctuarul urșilor de la Zărnești

    Libearty, sanctuarul urșilor de la Zărnești

    Ne îndreptăm azi
    către centrul României, spre una dintre porțile de intrare în Parcul Național
    Piatra Craiului: Zărnești. Aici, într-un cadru natural de excepție, veți găsi cel
    mai mare sanctuar de urși bruni din lume și cea mai mare rezervație de acest
    tip din Europa de Est.


    Cristina Lapis,
    președinta Asociației Milioane de Prieteni, fondatoare a sanctuarului de urși
    Libearty, spune că, în primul rând, cei care vin sunt cei care iubesc animalele
    și natura, respectă viața și vor să vadă animale fericite, nu ținute în cușcă,
    așa cum sunt majoritatea celor din grădinile zoologice.

    În al doilea rând, s-a
    schimbat foarte mult modul de vizitare al anumitor monumente, iar lumea vrea
    acum să vadă natura. Turiștii care ne vizitează, chiar dacă au în program și
    vizite cu caracter istoric, le place foarte mult să fie o zi în natură. Avem un
    fel de paradis al urșilor, pe un deal care se numea Dealul Ursuleților înainte
    de înființarea sanctuarului. Sunt 80 de hectare de pădure în care se văd urși
    fericiți. Sunt foarte mulți turiști care vin din străinătate, de pe toate
    continentele lumii. Și pe mine m-a mirat că au venit din Australia, Noua
    Zeelandă, chiar și din Patagonia. Nu mai vorbesc de Europa și de America. Sunt
    foarte curioși, fiindcă vin din țări în care nu există urși și nu i-au văzut
    așa de aproape și în mediul lor natural.



    Tocmai pentru a le oferi
    turiștilor cât mai multe informații despre ursuleți, vizita se face ghidată. Cristina
    Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni. Fiecare grup nu va depăși 30 de persoane. Acum, în timpul perioadei
    în care avem recomandări de distanțare, grupul este ghidat de un ghid care
    aparține Asociației Milioane de Prieteni, deci o persoană care cunoaște
    povestea tuturor urșilor din sanctuar. Sanctuarul găzduiește 108 urși, toți
    provenind din locuri absolut neadecvate pentru ei: ținuți ilegal pentru
    agrement, pe lângă restaurante, pensiuni, mănăstiri, pompe de benzină, fabrici.
    Unii dintre ei provin din pădure.

    Erau urși obișnuiți să mănânce din gunoaie
    sau de pe marginea drumului și care nu mai aveau altă șansă de a reveni în
    pădure. Ghidul le povestește turiștilor despre fiecare urs. Interesul nostru a
    fost să creăm acest sanctuar pentru a închide urșii. Chiar dacă este un loc de
    cinci stele, all-inclusive, există undeva un gard, care nu le permite să iasă
    mai departe, dar asta fiindcă sunt urși care nu s-ar mai putea obișnui singuri
    în pădure.

    Totuși, sunt în mediul lor natural, au piscine naturale, cu apă
    curgătoare, aleargă, urcă în copaci, ceea ce e o mare încântare și pentru
    adulți, și pentru copii. Tururile se desfășoară în limbile română, engleză și
    germană. La cerere, putem face tur și în limba franceză. La intrare, avem un
    film de cinci minute, în cinci limbi, în care e prezentată istoria acestui
    sanctuar. Cu ajutorul filmului, vor înțelege de ce s-a creat acest sanctuar.



    La
    sanctuarul urșilor, se primesc din partea turiștilor sute de mesaje de felicitări
    și de încurajare, continuă Cristina Lapis. Foarte mulți turiști care au venit din
    străinătate se întorc la sanctuar. La început, unii ajung la sanctuar destul de
    sceptici, gândindu-se că este un parc zoologic, că este o grădină mai mare. La
    plecare, ne mulțumesc și ne spun cu lacrimi în ochi că nu vor mai privi
    animalele sălbatice în același fel după ce au văzut sanctuarul urșilor.



    Ursul brun european este o specie
    strict protejată de către Convenția de la Berna. România a ratificat Convenția
    de la Berna în 1993, dar abia în 2005 dreptul de proprietate asupra unui urs
    luat din sălbăticie a devenit ilegal în România.

  • Vânătoare de urși în România

    Vânătoare de urși în România

    O strategie a
    Ministerului Mediului din România se află în dezbatere publică pentru a stabili numărul optim de urși care ar
    trebui să populeze pădurile din Carpații românești. Se estimează că în România
    ar exista 6500 de exemplare care reprezintă cea mai bogata faună de urși din
    Europa. Am fost în jud Covasna,
    la Comandău, unde urșii trăiesc în numar foarte mare. Aici l-am întâlnit pe
    Țică Lazăr care vânează de 45 de ani; uneori, într-un fel aparte. El furnizează
    grădinilor zoologice ăi circurilor pui de urs. Dar, nu oricum, ci la normă.


    Fotografii :
    Valentin Țigău


  • Coexistenţa dintre carnivorele mari şi om

    Coexistenţa dintre carnivorele mari şi om

    La sfârşitul anului trecut a
    avut loc la Bruxelles şedinţa Comisiei pentru mediu, schimbări climatice şi
    energie din cadrul Comitetului Regiunilor, ocazie cu care a fost dezbătut
    draftul proiectului de aviz întocmit de Borboly Csaba pe tema coexistenței
    dintre carnivorele mari şi om. Acesta urmează a fi votat pe 31 ianuarie.

    Ţinând cont
    de importanța aspectelor socio-economice, precum și de importanța carnivorelor
    mari, Comisia Europeană, împreună cu un grup de organizații reprezentative au
    fost de acord să colaboreze şi, în iunie 2014, a fost lansată oficial Platforma
    Uniunii Europene privind coexistența dintre oameni și carnivorele mari.

    La sfârşitul anului
    trecut a avut loc la Bruxelles ședința Comisiei pentru mediu, schimbări
    climatice și energie din cadrul Comitetului Regiunilor, ocazie cu care a fost
    dezbătut draftul proiectului de aviz întocmit de Borboly Csaba pe tema
    coexistenței dintre carnivorele mari și om. În proiectul propus Borboly Csaba
    menţionează că nu se dorește împușcarea urșilor, ci asigurarea siguranței
    oamenilor: Avizul a fost aprobat de către Comisie dar au fost şi voturi
    împotrivă, dar am avut un vot majoritar şi, aşadar, am trecut de Comisie şi
    urmează ca la 31 ianuarie să fie votat în cadrul plenarei Comitetului
    Regiunilor. Ca şi
    raportor am susţinut şi am propus noi măsuri. Sunt necesare nişte programe
    locale şi regionale care trebuie să ajute la prevenţie. Totodată, trebuie să
    spunem că viaţa omului primează. Aşadar, dacă un animal va fi considerat de populaţia care
    trăieşte împreună cu acest animal un pericol, un pericol iminent, chiar şi
    biodiversitatea poate să se strice. Noi credem că trebuie o viziune, o viziune
    modificată, având în vedere că nu numai la noi în România este această
    problematică… şi în Finlanda şi în Germania şi Spania, Suedia, Croaţia,
    Slovenia, Slovacia, deci sunt mai multe state membre unde coexistenţa dintre om
    şi animalele protejate trebuie să primească o nouă susţinere şi trebuie
    analizate datele. Trebuie modificată legislaţia, de exemplu, în privinţa
    deşeurilor pentru că s-a modificat şi comportamentul animalelor. Deci, foarte
    mulţi carnivori mari deja trăiesc mai bine în rândul oamenilor şi asta creează
    probleme, dar şi noi creăm probleme. Nu ar trebui să aruncăm gunoiul în afara
    localităţilor, nu ar trebui să avem tomberoane de gunoi care să nu fie sigure
    împotriva acestor mari carnivori.