Tag: vaccin Pfizer

  • Măsuri de urgenţă în pandemie

    Măsuri de urgenţă în pandemie

    România
    se îndreaptă cu pași repezi către vârful valului patru al pandemiei de
    Covid-19. Crește alarmant numărul celor confirmaţi cu Sars Cov-2 și internaţi
    în spitalele din întreaga ţară, precum și numărul celor cu forme grave, care au
    nevoie de îngrijiri la terapie intensivă, unde cele circa 1.500 de locuri
    disponibile sunt aproape în totalitate ocupate. Cazurile noi sunt cu aproape
    50% peste nivelul de acum o săptămână, iar numărul deceselor se menține, de
    asemenea, ridicat.


    Pe fondul presiunii tot mai mari cu care se confruntă
    sistemul medical şi cel de urgenţă, autorităţile au decis suspendarea
    operaţiilor şi internările pacienţilor non-Covid, care nu reprezintă urgenţe,
    timp de 30 de zile. Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed
    Arafat, explică de ce s-a luat o astfel de măsură:

    Este una din
    soluţiile care s-a aplicat în foarte multe ţări când au fost probleme serioase
    şi când au intrat în valuri grave, cum este valul prin care trecem la acest
    moment. Suntem nevoiţi să emitem un ordin de 30 de zile, care prevede că,
    începând cu data emiterii acestuia, managerii unităţilor sanitare publice
    dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale
    şi pentru alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă o urgenţă.

    Raed Arafat a precizat că managerii acestor unităţi
    publice vor distribui personalul, care devine, astfel, disponibil către
    structurile care tratează pacienţii COVID. Totodată, personalul de la unităţile
    de primiri urgenţe va fi completat cu medici rezidenţi, iar la spitalele cu
    deficit de cadre se vor face ture de 12 ore. Pe
    de altă parte, șeful DSU și-a expimat speranța că oamenii vor respecta regulile
    impuse pentru ca situaţia să poată fi ţinută sub control. Mai mult, el a
    anunțat că în acest moment, nu s-a luat în calcul carantinarea Capitalei, unde
    se înregistrează cele mai multe noi cazuri de Covid, şi că acest lucru se
    urmăreşte a fi evitat, întrucât ar avea un ‘impact major’.


    Din partea medicilor,
    managerul Institutului Marius Nasta din București, Beatrice Mahler, a spus, la
    Radio România, că ce se întâmplă în acest moment este fără precedent de la
    începutul pandemiei. Beatrice Mahler:
    Cu certitudine ce trăim în
    acest moment nu am trăit în niciunul din valurile anterioare, nici ca număr de
    cazuri, nici ca dificultate a cazurilor şi nici ca forme severe care au nevoie
    de terapie intensive. Din păcate şi în terapie intensivă au nevoie de
    intubaţie, aproape toţi. Nu există în acest moment niciun tratament care să
    ştim că ar fi curativ. Singurul tratament destinat prevenirii infecţiei
    SARS-CoV-2 care a fost creat pentru asta este vaccinul.


    Agenţia
    Europeană a Medicamentului a aprobat, luni, administrarea celei de-a treia doze
    de vaccin Pfizer la persoanele peste 18 ani, la cel puţin şase luni de la a
    doua doză. În contextul agravării situației din țară, România administrează a
    treia doză începând de săptămâna trecută.