Tag: Valeriu Gheorghiţă

  • Despre restricţii şi centre de vaccinare

    Despre restricţii şi centre de vaccinare

    Epidemia
    de COVID-19 a intrat pe un trend descendent accentuat în România, rata de
    reproducere a virusului fiind în prezent mai mică de 0,9%. În aceste condiții,
    autoritățile vorbesc tot mai mult despre ridicarea restricțiilor și renunțarea
    la starea de alertă. Aceste măsuri vor fi luate, însă, doar în corelare cu doi
    indicatori importanți, a precizat ministrul Sănătății, Alexandu Rafila: În primul rând e vorba, sigur, despre
    scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre
    scăderea numărului de pacienţi internaţi în Secţiile de Terapie Intensivă. Și, din cauza asta, rugămintea
    către toată lumea este să mai aibă puţină răbdare şi, mai ales, să respecte în
    continuare regulile pe care le-am menţionat de atâtea ori: să continue
    vaccinarea acolo unde este o recomandare la categoriile vulnerabile, încât să
    putem să avem o primăvară cât mai apropiată de o primăvară normală şi, cu atât
    mai mult, vara sau toamna acestui an.


    Ministrul a mai spus că prima relaxare care va fi luată va fi
    probabil renunţarea la mască în spaţiile deschise, dar şi alte măsuri, în
    funcţie de evoluţia cazurilor în următoarele săptămâni. Doar jumătate dintre
    adulţii din România beneficiază în prezent de protecţia vaccinurilor, un
    procent sub cel înregistrat în alte state europene, iar această diferenţă se
    resimte în numărul mai mare de pacienţi internaţi şi de cazuri grave, a
    explicat responsabilul de la Sănătate.


    În pofida apelurilor repetate, interesul
    populației pentru imunizare se menține, însă, scăzut, iar în perioada următoare
    mai multe cabinete de vaccinare îşi vor încheia activitatea din cauza cererii
    scăzute. O parte din cele care vor rămâne deschise ar putea fi transformate,
    parţial sau total, în centre de testare, a precizat coordonatorul campaniei de
    vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă: Noi am identificat un număr
    de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă, ceea ce înseamnă mai
    puțin de 10 doze administrate zilnic. 171 își vor încheia activitatea. De
    asemenea, parte din celelelate centre vor fi, probabil, transformate în centre
    de testare, acolo unde permite circuitul și accesibilitatea pentru pacienți,
    mai ales în mediul rural, și, de asemenea, o parte din centre vor funcționa în
    format hibrid, în sensul în care va exista atât activitate de vaccinare cât și
    activitate de testare.


    În România, sunt circa 8,1 milioane de persoane care au măcar o doză de vaccin.



  • Sinkende Infektionszahlen: Wann kommen die Lockerungen?

    Sinkende Infektionszahlen: Wann kommen die Lockerungen?



    Mehrere europäische Staaten wie Gro‎ßbritannien, Dänemark, Schweden, Frankreich, Spanien und Italien haben die pandemiebedingten Einschränkungen im öffentlichen Leben schrittweise zurückgefahren; nun überlegen auch die rumänischen Behörden, ähnliche Ma‎ßnahmen zu treffen. Laut Gesundheitsexperten geht die Zahl der Neuinfektionen und der Hospitalisierungen aktuell zwar zurück, doch die Zahl der auf der Intensivstation behandelten Patienten bleibt konstant. Der Arzt Raed Arafat, Leiter des staatlichen Katastrophenschutzes, geht von einer Lockerung der Ma‎ßnahmen kurz vor Ostern aus, das hie‎ße also beginnend mit Mitte April.



    Wir wollen uns deutlich am Beispiel anderer Länder orientieren, die den Höhepunkt dieser Pandemiewelle vor uns erreicht haben. Daher werden die in Rumänien zu treffenden Ma‎ßnahmen ähnlich wie jene sein, die andere Länder bereits getroffen haben. Der einzige Unterschied zu diesen Ländern bleibt die Durchimpfungsrate. Doch hinsichtlich neuer Ma‎ßnahmen bzw. Lockerungen beobachten wir, was andere Länder bereits gemacht haben und wie sich dieses Vorgehen ausgewirkt hat.“



    Gesundheitsminister Alexandru Rafila glaubt seinerseits, dass Rumänien in wenigen Wochen eine Inzidenzrate von 1 pro 1000 Einwohner erreichen wird, was Anlass für eine graduelle Lockerung der Einschränkungen geben würde. Unter der günstigen Voraussetzung einer niedrigen Inzidenz könnten sogar die Maskenpflicht und das Vorweisen des grünen Covid-Passes entfallen, so der Minister:



    Die Einschränkungen müssen stufenweise aufgehoben werden, und die Bürger müssen verstehen, dass sie auch danach immer noch Verantwortung für ihre Mitmenschen tragen. Man kann die Entstehung neuer Virusvarianten nicht ausschlie‎ßen, die bestimmte Gemeinschaften oder vulnerable Gesellschaftsgruppen nach wie vor gefährden. Ich hoffe dennoch, dass diese Welle die letzte mit gravierenden Problemen gewesen sein wird. In den nächsten 3–4 Wochen wird die Zahl der Infektionen voraussichtlich auf ein ähnliches Niveau wie jenes Mitte Dezember zurückfallen. Erst wenn das tatsächlich so eintritt, dann können wir über ein Revidieren der derzeit geltenden Einschränkungen sprechen, etwa die Aufhebung der Pflicht eines digitalen Covid-Zertifikats.“



    Der Gesundheitsminister plädierte allerdings nach wie vor für die Impfung — insbesondere vulnerable Gruppen sollten sich immunisieren lassen. Der Militärarzt Valeriu Gheorghiţă, Koordinator der nationalen Impfkampagne, teilte indessen mit, dass in Rumänien über 8 Mio. Menschen mindestens eine Impfdosis verabreicht bekommen haben — das entspricht etwa 50 % der erwachsenen Bevölkerung und nur 42 % der Gesamtbevölkerung, und Rumänien gehört damit europaweit immer noch zu den Schlusslichtern hinsichtlich des Impffortschritts. Was die künftige Entwicklung der Pandemie anbelangt, ist Gheorghiţă allerdings optimistisch — das Virus würde künftig abgeschwächt und nur noch saisonal auftreten, was nur noch einen entsprechend angepassten Impfstoff erforderlich machen könnte.

  • 8 million people vaccinated in Romania

    8 million people vaccinated in Romania

    More than a year after the start of the vaccination campaign, Romania has struggled to exceed the threshold of eight million fully vaccinated people, i.e. half of the eligible adult population. Of these, over 2.4 million have also had the booster dose. According to official data, the figure is similar to the number of people who have got infected since the onset of the pandemic in Romania almost two years ago. However, the health minister has recently said on a private television station that the real figure could be over ten million infected people.



    The authorities warn that the vaccination pace is slow, and remind people that immunization primarily reduces the risk of death or hospitalization. On January 26, vaccination for the age group of 5-11 started in Romania as well. There are more than 300 vaccination offices that carry out such activities. So far, only a few thousand children have been vaccinated, even though official data show that there are a total of 1.2 million eligible children.



    According to the coordinator of the national vaccination campaign, Valeriu Gheorghiță, about one third of the currently active COVID vaccination centers reports less than ten doses administered daily in the last two weeks. He believes that the strategy for vaccination against COVID should be reconsidered in the coming months and that vaccination should be included in the National Vaccination Program, especially for risk groups, and the vaccine should be administered in the family doctors offices.



    Moreover, vaccination centers that no longer have sufficient addressability will be temporarily or permanently closed. Meanwhile, the evolution of the COVID-19 pandemic has been constant for several days in Romania. The contamination rate has remained at one third of the number of tests performed, and the number of hospitalized infected patients increases daily, but the growth rate is small. Authorities expect more than 50,000 cases a day in the next period, even though the transmission of the virus has slowed.



    The Secretary of State with the Health Ministry, Adriana Pistol, has more: “The transmission rate has dropped. This means that the number of contaminations will still grow, but the level of growth is not accelerated, it is even lower than in previous weeks. We have this booming number of cases especially on Tuesdays, because not all labs perform tests on weekends.



    The state secretary added that the health authorities did not consider the introduction of the mandatory booster dose for internal activities. However, she recommends that vulnerable people should have the booster dose to protect themselves from serious forms of illness and death. (LS)

  • Un nou prag de infectare – 40.000 de cazuri

    Un nou prag de infectare – 40.000 de cazuri

    România
    a depăşit, marți, pragul de 40.000 de noi cazuri de Covid-19 în 24 de ore – cel
    mai mare de la debutul pandemiei de coronavirus. Cifra reprezintă mai mult
    decât dublu faţă de vârful valului anterior din toamnă. Au fost făcute şi cele
    mai multe teste într-o singură zi – peste 122.000, iar unul din trei rezultate
    a confirmat infecţia. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva
    COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, consideră că, în prezent, capacitatea de
    testare nu e comparabilă cu cea din alte ţări. La un post privat de televiziune,
    acesta a declarat că, deşi în România a crescut capacitatea de testare pentru
    virusul SARS-CoV-2, încă nu se testează suficient de mult. Potrivit medicului,
    pentru a avea un număr de infectări aproape de realitate, ar trebui să se
    testeze de şase ori mai mult.


    Pe de altă parte, circa 10.000 de persoane
    diagnosticate cu COVID sunt internate în unităţile sanitare din întreaga ţară,
    o cifră dublă faţă de cea raportată în urmă cu două săptămâni. În secţiile de
    terapie intensivă se află aproximativ o mie de bolnavi. Mai bine de trei
    sferturi dintre ei sunt nevaccinaţi anti-COVID. Şi numărul copiilor internaţi
    creşte în mod constant şi a ajuns la câteva sute în secţii şi câteva zeci la
    ATI. Autoritățile atrag atenția că pentru a limita răspândirea coronavirusului
    nu sunt suficiente doar măsurile de protecţie sanitară, este importantă şi
    testarea încă de la primele simptome de boală. Și pentru că ambulanțele nu mai
    fac față numărului mare de cazuri, au fost deschise mai multe centre la care se
    pot prezenta cei simptomatici pentru recoltarea probelor, inclusiv la
    cabinetele unor medici de familie.
    Chiar și în cazul creșterii alarmante a
    infectărilor, numărul persoanelor care se vaccinează pentru prima oară
    anti-Covid este de ordinul miilor zilnic, un număr mult prea mic față așteptările
    autorităților.


    Cât privește certificatul verde, acesta este deocamdată valabil
    pe teritoriul României şi pentru cei care au depăşit nouă luni de la doza a
    doua, chiar dacă, de la 1 februarie, în Uniunea Europeană s-a limitat valabilitatea
    acestuia la această perioadă fără doza booster. Şeful Departamentului pentru
    Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, avertizează, însă, că şi România va trebui să
    se adapteze, în curând, regulilor comunitare, iar persoanele care au făcut doza
    a doua de vaccin în urmă cu mai mult de nouă luni vor fi nevoite să o facă şi
    pe a treia pentru a pastra valabilitatea certificatului verde.


    Între timp, România
    a renunţat la împărţirea statelor pe liste în funcţie de incidenţa cazurilor de
    COVID-19, iar toate persoanele care intră în ţară vor sta cinci zile în
    carantină indiferent de unde sosesc, dacă nu prezintă dovada vaccinării, a
    trecerii prin boală sau un test PCR negativ. Comitetul Naţional pentru Situaţii
    de Urgenţă a stabilit şi carantină de 5 zile pentru persoanele care intră în
    contact cu un bolnav de COVID-19, chiar dacă sunt vaccinate, din cauza celei
    mai contagioase variante a coronavirusului – Omicron.


  • Nachrichten 21.01.2022

    Nachrichten 21.01.2022

    Rumänien verzeichnete am Freitag, mit über 19.000 Fällen, einen neuen Rekord an Coronavirus-Infektionen. Im Vergleich zu dem Höhepunkt der 4. Welle, im Herbst, befinden sich diesmal weniger Patienten in Krankenhäusern – knapp über 4.900, von denen fast 550 auf Intensivstationen. Laut Gesundheitsminister Alexandru Rafila ist die Zahl der Corona-Todesfälle jetzt bis zu zehnmal niedriger als im Oktober, als eine ähnliche Zahl von Fällen gemeldet wurde. Er kündigte an, dass bald eine innovative antivirale Behandlung zur Verfügung stehen werde. Über 8 Millionen Rumänen sind mindestens einmal gegen Corona geimpft. Die Durchimpfungsrate der anspruchsberechtigten Bevölkerung über 12 Jahren liegt bei 47,5 %, teilte der Vorsitzende des nationalen Corona-Impfausschusses, Valeriu Gheorghiță, mit. Ihm zufolge ist die höchste Impfrate – 56 % – in der Altersgruppe der 50- bis 59-Jährigen zu verzeichnen. Gemäß dem Gesundheitsministerium sind die Krankenhausbetten für COVID-Patienten zu 22 % belegt. Nächste Woche findet in den Schulen Präsenzunterricht statt.



    Am Donnerstag hat das Parlament in Wien ein Gesetz verabschiedet, wonach alle Erwachsenen gegen COVID-19 geimpft werden müssen. Österreich ist das erste EU-Land, das trotz zahlreicher Proteste eine solche Maßnahme ergreift. Das Gesetz tritt am 4. Februar in Kraft. Darüber abgestimmt wurde zu einem Zeitpunkt, als Österreich eine Rekordzahl von fast 30.000 Infektionen täglich verzeichnete. Etwa 72 % der Bevölkerung sind vollständig geimpft. Die Zahl der Infektionen mit dem neuen Coronavirus geht im Vereinigten Königreich weiter zurück. Die Regierung in London kündigte für kommende Woche Lockerungen an: Masken und Corona-Zertifikate sind nicht mehr vorgeschrieben. Täglich werden etwa 92.000 Fälle gemeldet, und über 90 % der Bevölkerung sind geimpft. In Frankreich dürfen ab nächste Woche nur noch Personen, die einen vollständigen Impfschutz nachweisen können, Restaurants, Bars und Cafés, Einkaufszentren, Kinos, Theater, Konzertsäle, Stadien oder Sporthallen betreten und den Fernverkehr nutzen, nachdem das Parlament ein entsprechendes Gesetz verabschiedet hat. Am Donnerstag wurden mehr als 400.000 Menschen als infiziert gemeldet, und 93 % der erwachsenen Bevölkerung sind mit mindestens einer Dosis geimpft. Dennoch kündigte die Regierung eine schrittweise Lockerung der Maßnahmen an.



    Der Streik der Gewerkschaftsmitglieder der Bukarester Verkehrsbetrieben (STB) wurde auch am heutigen Freitag fortgesetzt. Die Fahrer weigerten sich, mit Bussen, Trolleybussen und Straßenbahnen aus den Depots zufahren, obwohl das Bukarester Gericht den Streik am Donnerstag ausgesetzt und die sofortige Wiederaufnahme des öffentlichen Verkehrs in der Hauptstadt angeordnet hat. Das Gericht verhandelt heute auch über einen zweiten Antrag der Bukarester Verkehrsbetriebe, betreffend die Rechtswidrigkeit des Protestes. Der Gewerkschaftsvorsitzende Vasile Petrariu machte die Wiederaufnahme des öffentlichen Verkehrs vom Rücktritt des Leiters des Unternehmens abhängig und forderte eine Lohnerhöhung von 10 %. Der Leiter der Bukarester Verkehrsbetriebe, Adrian Criță sagte, er habe die Gewerkschaft Anfang des Jahres zu einer Tarifverhandlung eingeladen, aber keine Antwort erhalten. Der Bürgermeister der Hauptstadt, Nicușor Dan, erklärte, dass der Protest politisch motiviert ist und fordert die Einhaltung der Gesetze.



    Das rumänische Außenministerium weist die Äußerungen des Außenministeriums der Russischen Föderation zur Militärpräsenz der Alliierten auf der östlichen Seite der NATO zurück, die es als unangemessen und unbegründet“ nennt. Das Außenministerium erinnert in einer Mitteilung daran, dass die Präsenz der NATO in den alliierten Staaten, die das Ergebnis von Entscheidungen ist, die auf höchster Ebene von alliierten Führern getroffen und von den dafür verantwortlichen politischen und militärischen Strukturen umgesetzt werden, eine strikte Abwehrreaktion auf das aggressivere Verhalten der Russischen Föderation in der östlichen Nachbarschaft ist, insbesondere seit 2014, als das ukrainische Territorium Krim von Russland illegal besetzt wurde. Dieses Verhalten verstärkt sich heute weiter, trotz der Versuche der NATO, einen konstruktiven Dialog zu beginnen“, fügte das Außenministerium in Bukarest hinzu. Russland forderte am Freitag den Abzug der Nato-Truppen aus Rumänien und Bulgarien, als Teil der sogenannten Sicherheitsgarantien, die es vom Westen fordert. Das Moskauer Außenministerium sagt, es wolle Truppen, die es Ausländer nennt, militärische Ausrüstung und Waffen aus den ehemals kommunistischen Ländern, die 1997 nicht Mitglieder der Nordatlantischen Allianz waren, abziehen , weisen Analysten darauf hin, dass solche Behauptungen möglicherweise auch für Polen oder die baltischen Länder gelten.



    US-Außenminister Antony Blinken sagte am Freitag, er werde die Gespräche mit Moskau fortsetzen, forderte Russland aber auf, seine Massentruppen an der Grenze zur Ukraine abzuziehen. Nach den aufrichtigen und substanziellen“ Gesprächen in Genf mit dem russischen Außenminister Sergej Lawrow, sagte Blinken, Washington werde Moskau nächste Woche Ideen“ in Form schriftlicher Antworten vorlegen. Lawrow seinerseits bestätigte, dass die USA eine schriftliche Antwort auf Moskaus Forderungen nach einer europäischen Sicherheitsarchitektur versprochen hätten, wonach ein neues Treffen auf gleicher Ebene stattfinden werde. Der rumänische Präsident Klaus Iohannis begrüßte am Donnerstag die Ankündigung des US-Amtskollegen Joe Biden am Vorabend, die US-Militärpräsenz in Rumänien an der Ostflanke der Nato zu verstärken, falls sich die Sicherheitslage verschlechtert. Er sagte auch, dass die strategische Partnerschaft Rumänien-Frankreich in der Schwarzmeerregion gestärkt werde, nachdem sein Amtskollege Emmanuel Macron angekündigt habe, dass Frankreich bereit sei, im Rahmen der Missionen des Bündnisses Truppen nach Rumänien zu entsenden. Russland hat an der Grenze zur Ukraine mehr als 100.000 Soldaten geschickt, bestreitet jedoch die Planung einer Invasion.

  • Regierung verlängert Alarmzustand

    Regierung verlängert Alarmzustand

    Vor dem Hintergrund der raschen Ausbreitung des Omicron-Stammes von Covid-19, wird das Tragen einer Schutzmaske ab Samstag in allen geschlossenen und offenen Räumen in Rumänien verpflichtend. Au‎ßerdem ist die Verwendung von Textil- oder Kunststoffmasken nicht mehr zulässig, da sie nur eine sehr geringe Wirksamkeit haben. Der Arzt Valeriu Gheorghiță wies auf die falsche Art und Weise hin, in der Schutzmasken oft getragen werden, ohne Nase und Mund richtig zu bedecken. Valeriu Gheorghiță: Ich würde die Empfehlung, eine medizinische Maske zu benutzen, mit der korrekten Anwendung der Maske verdoppeln, denn eine gute Maske nützt nichts, wenn sie nicht richtig getragen wird. Chirurgische Masken, dreilagige OP-Masken, sollten nach etwa vier Stunden gewechselt werden.



    FFP2-Masken können über einen längeren Zeitraum getragen werden, da sie eine viel stärkere Filterung aufweisen. Neben dem obligatorischen Tragen von Masken wird es je nach den örtlichen Gegebenheiten auch Einschränkungen für Restaurants, Veranstaltungen und Sportveranstaltungen geben. Die Geschäfte und Restaurants werden bis 22 Uhr geöffnet sein”. In der Zwischenzeit legen die Behörden für die fünfte Welle der Pandemie fest, wo ambulante Zentren zur Beurteilung und Behandlung von COVID eingerichtet werden sollen, um das Risiko einer Überfüllung der Krankenhäuser wie im Herbst zu verringern. Laut der Ärztin Beatrice Mahler, Leiterin des Instituts Marius-Nasta in Bukarest, werden diese Zentren nicht nur zur Entlastung der Krankenhäuser beitragen, sondern auch zur schnellen Heilung der Patienten. Beatrice Mahler: Im Moment nähern wir uns der Welle 5 aus der Perspektive einer Therapie, die bereits in den ersten Tagen der Krankheit verabreicht werden kann. Es ist wichtig, dass es für Patienten, bei denen das Risiko besteht, dass sie eine schwere Form annehmen, über 65-Jährigen oder chronische Patienten, in den ersten Tagen nach Ausbruch der Krankheit ein ambulatorisches Zentrum gibt.



    Natürlich sollten wir nicht ausschlie‎ßen, dass es Patienten gibt, die symptomatisch sind und einen Verdacht auf eine SARS-CoV-2-Infektion haben. Sie können sich auch zur Diagnose an diese Zentren wenden”. Die Behörden empfehlen nachdrücklich eine Impfung, da sie das Risiko einer schweren COVID-19-Erkrankung und das Sterberisiko deutlich verringert. Nach Ansicht von Fachleuten sind geimpfte Personen, die eine Auffrischungsdosis erhalten haben, oder Personen, die die Krankheit bereits erlebt haben, die am besten geschützten Gruppen vor der neuen Pandemiewelle. Doch die Rumänen haben es nicht eilig, sich impfen zu lassen, obwohl die Zahl der Infektionen mehr als viermal so hoch ist wie noch vor einer Woche und die Zahl der täglich verabreichten Impfstoffe recht niedrig ist.

  • Catandisea di alertă, prilundzită diznău

    Catandisea di alertă, prilundzită diznău

    Tu hăvaia anda s’arăspăndeaşti iruşi lumakea Omicron a coronaviruslui, cari s’pitreaţi unu-alantu multu ma lişor, purtarea a prusupidăllei di protecţie năpoi agiundzi s’hibă obligatorie di sâmbătă tru tuti locurli ncllisi şi dişcllisi ditu România, unăoară cu prilundzirea a catandisillei di alertă di cătră Guvernu. Ma multu, numata s’da izini ta s’ufilisească prusupidili textile ică aţeali ditu laşticu, di itia a eficienţăllei a lor multu scădzută.


    Yeaturlu Valeriu Gheorghiţă feaţi timbihi ti turlia alăthusită tru cari easti purtată di nai multi ori prusupida di protecţie, fără s’anvălească aşi cumu lipseaşti narea şi gura.


    Valeriu Gheorghiţă: “Diplo va u fac aestă urminie ti cum lipseaşti s’ufilisimu ună prusupidă medicală di turlia di ufiliseari corectă a prusupidăllei, tră aţea că geaba am ună prusupidă bună, cara nu u ufilisescu cumu lipseaşti. Prusupidili chirurgicali, ateali trei dipli, iuva la patru săhăţ lipseaşti s’hibă alăxiti. Prusupidili FFP2 pot s’hibă purtati ti un kiro ma mari, di itia că au ună filtrare multu ma hăirlătică”.



    Pi ningă obligativitatea ti purtarea a prusupidăllei, va s’aibă limitări tră activitatea a restaurantilor, tră spectacole şi evenimente sportive, andicra di incidenţa ditu cathi localitati ahoryea. Magazinili şi restaurantili va s’hibă dişcllisi până la oara 22:00.


    Tru aestu kiro, tră dalga 5 a pandemiillei, autorităţli apufusescu iu va s’hibă dişcllisi ţentri di evaluare şi tratament anti-COVID tru ambulatoriu, misură ţi ari scupolu s’ñicureadză para-călbălăkea a spitalelor, aşi cum s’feaţi astă toamnă.


    Uidisitu cu yeaturlu Beatrice Mahler, managerlu a Institutlui Marius Nasta ditu Capitală, aesti ţentri va s’hibă di mari agiutor nu maş ti hăbinisearea-a spitalilor, ama şi tru vindicarea ntrăoară a pacienţlor.


    Beatrice Mahler: “Tru aesta oară, n’ampulisimu cu dalga 5 ditu videala a unei terapii cari poati s’hibă faptă ditu protili dzăli di lăngoari. Easti important ca aeşti pacienţă cari au riscu di evoluţie cătă ună turlie greauă, aţelli cama di 65 di ani,, tu ilikie ică pacienţă cari au ună lăngoari cronică tru tratament, s’aibă iu s’ducă tru protili dzăli di la debut. Sigura, nu lipseaşti s’excludim prezenţa a pacienţălor cari sunt simptomatiţ şi au şubei di infecţie cu SARS-CoV-2. Şi aeşţă pot si s’ducă la aesti centre, tră diagnostic”.



    Autorităţile fac urminie maxusu ti vaccinari, di itia că aesta ñicureadză cbaia multi riscul ta s’dizvolta ună formă severă di COVID-19 şi riscul di moarti. Uidisitu cu specialiştillli, persoanele vaccinate cari feaţiră doza booster ică aţelli cari tricură pritu lăngoari sunt categoriile nai ma viglleati tru perspectiva a nauăllei dalgă a pandemiillei.


    Românii nu s’ayuñiusescu, ama, să s’imunizeadză, acă numirlu a infectărilor easti di patru ori ma mare andicra di aoa şi ună săămână, numirlu a vaccinurilor administrate cafi dzuuă hiinda multu ñicu, di ordinlu a ñilliloru. Aţelli cari, ama, au, faptă schema completă di vaccinari apufusescu ma lişoru s’facă şi aşi-număsita doză booster.



    Autor: Eugen Coroianu


    Armânipsearia: Taşcu Lala
















  • Starea de alertă, prelungită din nou

    Starea de alertă, prelungită din nou

    Pe fondul răspândirii rapide a tulpinii Omicron a
    coronavirusului, care se transmite mult mai uşor, purtarea măştii de protecţie
    redevine obligatorie de sâmbătă în toate spaţiile închise şi deschise din
    România, odată cu prelungirea stării de alertă de către Guvern. Mai mult, nu
    mai este permisă folosirea măştilor textile sau a celor din material plastic,
    din cauza eficienţei lor foarte scăzute.

    Medicul Valeriu Gheorghiţă a atras
    atenţia asupra modului greşit în care este purtată de multe ori masca de
    protecţie, fără să acopere în mod corespunzător nasul şi gura.

    Valeriu
    Gheorghiţă: Aş dubla această
    recomandare de a folosi o mască medicală de modalitatea de utilizare corectă a
    măştii, pentru că degeaba am o mască bună, dacă nu o folosesc corect. Măştile
    chirurgicale, cele în trei straturi, undeva la patru ore ar trebui schimbate.
    Măştile FFP2 pot să fie purtate o perioadă mai lungă de timp, pentru că au o
    filtrare mult mai riguroasă.


    Pe lângă obligativitatea purtării măştii, vor
    exista limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole şi
    evenimente sportive, în funcţie de incidenţa din fiecare localitate în parte. Magazinele
    şi restaurantele vor fi deschise până la ora 22:00.

    Între timp, pentru valul 5
    al pandemiei, autorităţile stabilesc
    unde vor fi înfiinţate centre de evaluare şi tratament anti-COVID în
    ambulatoriu, măsură menită să reducă riscul supraaglomerării spitalelor, aşa
    cum s-a întâmplat în toamnă.

    Potrivit medicului Beatrice Mahler, managerul
    Institutului Marius Nasta din Capitală, aceste centre vor fi de mare ajutor nu
    doar în degrevarea spitalelor, ci şi în vindecarea rapidă a pacienţilor.

    Beatrice Mahler: În acest moment,
    abordăm valul 5 din perspectiva unei terapii care poate fi administrată din primele
    zile de boală. Este important ca aceşti pacienţi care au risc de evoluţie spre
    formă severă, cei peste 65 de ani sau pacienţi care au o boală cronică în
    tratament, să aibă unde să se prezinte în primele zile de la debut. Sigur, nu
    trebuie să excludem prezenţa pacienţilor care sunt simptomatici şi au suspiciune
    de infecţie cu SARS-CoV-2. Şi aceştia se
    pot prezenta la aceste centre, pentru diagnostic.


    Autorităţile recomandă
    insistent vaccinarea, deoarece aceasta reduce semnificativ riscul de a dezvolta
    o formă severă de COVID-19 şi riscul de deces. Potrivit specialiştilor,
    persoanele vaccinate care au făcut doza booster sau cei care au trecut prin
    boală sunt categoriile cele mai protejate în perspectiva noului val al
    pandemiei.

    Românii nu se grăbesc, însă, să se imunizeze, chiar dacă numărul infectărilor
    este de peste patru ori mai mare decât acum o săptămână, numărul vaccinurilor
    administrate zilnic fiind destul de redus, de ordinul miilor. Cei care, însă, au, deja, schema completă de
    vaccinare decid mai uşor să facă şi aşa-numita doză booster.



  • Prusupida va s’hibă purtată obligatoriu tu locurli dişcllisi

    Prusupida va s’hibă purtată obligatoriu tu locurli dişcllisi

    Autorităţli di București s’ndregu tră 5-a dalgă a pandemiillei di coronavirus, cari, uidisitu cu născănti isăki pot s’aducă până la ună miliuni di cazuri activi. Prota apofasi spuni că prusupida di protecţie va s’hibă obligatorie tru locurli ncllisi şi dişcllisi, după cum dclară șeflu a Departamentului tră Situaţii di Ananghi Raed Arafat. Easti zborlu ti prusupidi medicale ică aţeali di turlia FFP 2, cari asigurisescu ună viglleari ma bună, și eliminarea a prusupidiloru textile — nihăirlătiţi dinintea a variantăllei Omicron. El nica spusi că s’agiundzi diznău ta s’bagă restricții andicra di incidenţă. Ase, Apofasea di ñiercuri a Comitetlui Național tră Situații di Urgență pruveadi ñicurarea a capacitatillei la 30% tră conţerte și cinematografe, la ună incidinţă di cama di un caz la ñillea di bănători, şi la restauranti, la ună incidinţă cama di 3 la ñille. Arafat cundille că acceslu va s’hibă ma largu cu căftarea a certificatlui veardi. El lă feaţi timbihi a agenţăloru icunomiţ că suntu tu piriclliu tra ş-curmă lucărlu di itia a infectarillei a unlui mari numir di lucrători, tru cazlu tru cari nu sunt tiñisiti regulili sanitari.



    Va s’aibă şi excepţii di la obligativitatea ti purtarea a prusupidăllei di protecţie, ditu aestea activităţile sportive. Administratorlli a infrastructurilor critiţi pot s’bagă tu practico testarea a lucrătorloru ică purtarea a prusupidiloru di protecţie di turlia FFP2, caplu a DSU dânda exemplulu a centralăllei nucleară di Cernavodă. Tutunăoară, responsabilii ditu sănătate dimăndară că persoanili cu turliii di mesi di COVID va s’aibă la dispoziţie 160 di ţentri di evaluare ambulatorie. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cundille că ari vrearea ti ñicurarea a cazurloru greali și a deceselor, iara tră aesta s’organizeadză sistemul di sănătate, așe că oamiñilli s’adreseadză cât ma lişor şi câ ma ayoñea.



    Coordonatorlu ali campanie di vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, exighisi tu arada a lui, că naua variantă Omicron s’llia şi aerogen, iara perioada di incubaţie easti multu ma şcurtă andicra di variantili preţedenti şi, tru aesta noimă, imunizarea armâne nai bună protecţie andicra di turliili greali a lăngoarillei. “Vaccinarea cu schemă primară a persoanilor nica nivaccinate şi administrarea a dozăllei di booster la aţelli cari sunt eligibili armâne ună prioritate, tră aţea că, aestă turlie, va s’ñicurămu numirlu di persoane cari va s’aibă ananghi di tratament antiviral, di spitalizare, di internare tru Terapie Intensivă, i, cari, ti amărtie, va u keară alumta cu aestă afecţiune”, cundille Valeriu Gheorghiță. România easti penultima tru Uniunea Europeană la capitolu vaccinare, maş 41 la sută ditu populaţie hiinda imunizată contra COVID-19. Niheamă pisti dauă milioane di persoane feaţiră şi doza booster.


    Autor: Eugen Coroianu


    Armânipsearia: Taşcu Lala


















  • Masca devine obligatorie în spaţiile deschise

    Masca devine obligatorie în spaţiile deschise

    Autorităţile de la București se pregătesc pentru cel de-al 5-lea val al pandemiei de coronavirus, care, potrivit unor estimări, ar putea aduce până la un milion de cazuri active. Prima măsură constă în faptul că masca de protecţie va fi obligatorie în spaţiile închise şi deschise, după cum a declarat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Este vorba despre măști medicale sau cele de tip FFP 2, care asigură o protecție mai bună, și eliminarea măștilor textile – ineficiente în fața variantei Omicron. El a mai arătat că se revine și la impunerea de restricții în funcție de incidenţe. Astfel, Hotărârea de miercuri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevede reducerea capacităţii la 30% pentru concerte și cinematografe, la o incidenţă de peste un caz la mia de locuitori, şi la restaurante, la o incidenţă peste 3 la mie. Arafat a precizat că accesul va fi condiţionat în continuare de certificatul verde. El i-a avertizat pe agenţii economici că riscă să îşi întrerupă activitatea ca urmare a infectării unui mare număr de angajaţi, în cazul în care nu sunt respectate regulile sanitare.

    Vor fi şi excepţii de la obligativitatea purtării măştii de protecţie, între care se numără activităţile sportive. Administratorii infrastructurilor critice pot impune testarea angajaţilor sau purtarea măştilor de protecţie de tip FFP2, șeful DSU dând exemplul centralei nucleare de la Cernavodă. De asemenea, responsabilii din sănătate au anunțat că persoanele cu forme medii de COVID vor avea la dispoziţie 160 de centre de evaluare ambulatorie. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că se dorește reducerea cazurile grave și a deceselor, iar pentru asta se organizează sistemul de sănătate, așa încât oamenii să se adreseze cât mai uşor şi cât mai repede.

    Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a explicat, la rândul sau, că nouă variantă Omicron se transmite şi aerogen, iar perioada de incubaţie este mult mai scurtă decât la variantele precedente şi, în aceste context, imunizarea rămâne cea mai bună protecţie faţă de formele grave ale bolii. Vaccinarea cu schemă primară a persoanelor încă nevaccinate şi administrarea dozei de booster la cei care sunt eligibili rămâne o prioritate, pentru că, în felul acesta, vom reduce numărul de persoane care vor avea nevoie de tratament antiviral, de spitalizare, de internare în Terapie Intensivă, sau, care, din păcăte, vor pierde lupta cu această afecţiune, a subiniat Valeriu Gheorghiță. România este penultima în Uniunea Europeană la capitolul vaccinare, doar 41 la sută din populaţie fiind imunizată împotriva COVID-19. Puțin peste două milioane de persoane au făcut şi doza booster


  • Vaccination and restrictions

    Vaccination and restrictions

    Romanians’ interest in vaccination continues to drop, despite doctors’ assurances that immunisation greatly reduces the risk of severe forms of Covid-19 and associated deaths. Experts point to a decrease in the incidence of cases in recent weeks across the country and recall the end of October, when Romania recorded the highest number of people vaccinated with the first dose since the beginning of the pandemic, 111,000. Back them, however, it was announced that Romanians would be allowed to go to work only if they had a green certificate and, specialists say, that prompted them to get vaccinated.

    After the bill on the digital certificate was rejected by the Senate and blocked in the Chamber of Deputies, interest in immunisation has steadily declined. In this context, the coordinator of the national vaccination campaign against COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, is of the opinion that the implementation of the green certificate must be done in such a way as to prevent a new wave of diseases and not in the middle of such a wave. He says the certificate will not be one hundred percent effective in preventing the disease, but will significantly reduce the risk of contracting it.

    According to Valeriu Gheorghiță, any action taken by the authorities must be both preventive and encourage vaccination. He says that studies show a high level of protection in the case of people who have had the disease and are fully vaccinated, but also of those who have taken the booster dose. It should be mentioned that so far, Romanians have not rushed into taking this third jab either. About 1.8 million of them have done so, and the fully vaccinated stand at just over 7.6 million.

    Even if the number of those immunised is not up to the authorities’ expectations, they have eased the restrictions against the background of a drop in the number of infections and deaths in Romania and in anticipation of the winter holidays. Measures include wearing a mask indoors, but only in crowded areas outdoors. Access to restaurants and shops is allowed until 10 p.m., instead of 9. All activities that were limited to 30% of capacity are now allowed up to 50%, as in cinemas, theatres and gyms, but only for those vaccinated, who’ve had the diseases or have a negative test result. As for Christmas and New Year’s Eve, the restaurants are allowed to stay open.

    However, the head of the Emergency Department, Raed Arafat, has warned that the effects of New Year’s Eve parties will be seen after about two weeks and that not everyone will follow the sanitary rules to prevent the spread of the COVID-19 pandemic. And doctors warn that indoors the risk of infection with the new coronavirus remains extremely high. (MI)

  • Vaccination and restrictions

    Vaccination and restrictions

    Romanians’ interest in vaccination continues to drop, despite doctors’ assurances that immunisation greatly reduces the risk of severe forms of Covid-19 and associated deaths. Experts point to a decrease in the incidence of cases in recent weeks across the country and recall the end of October, when Romania recorded the highest number of people vaccinated with the first dose since the beginning of the pandemic, 111,000. Back them, however, it was announced that Romanians would be allowed to go to work only if they had a green certificate and, specialists say, that prompted them to get vaccinated.

    After the bill on the digital certificate was rejected by the Senate and blocked in the Chamber of Deputies, interest in immunisation has steadily declined. In this context, the coordinator of the national vaccination campaign against COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, is of the opinion that the implementation of the green certificate must be done in such a way as to prevent a new wave of diseases and not in the middle of such a wave. He says the certificate will not be one hundred percent effective in preventing the disease, but will significantly reduce the risk of contracting it.

    According to Valeriu Gheorghiță, any action taken by the authorities must be both preventive and encourage vaccination. He says that studies show a high level of protection in the case of people who have had the disease and are fully vaccinated, but also of those who have taken the booster dose. It should be mentioned that so far, Romanians have not rushed into taking this third jab either. About 1.8 million of them have done so, and the fully vaccinated stand at just over 7.6 million.

    Even if the number of those immunised is not up to the authorities’ expectations, they have eased the restrictions against the background of a drop in the number of infections and deaths in Romania and in anticipation of the winter holidays. Measures include wearing a mask indoors, but only in crowded areas outdoors. Access to restaurants and shops is allowed until 10 p.m., instead of 9. All activities that were limited to 30% of capacity are now allowed up to 50%, as in cinemas, theatres and gyms, but only for those vaccinated, who’ve had the diseases or have a negative test result. As for Christmas and New Year’s Eve, the restaurants are allowed to stay open.

    However, the head of the Emergency Department, Raed Arafat, has warned that the effects of New Year’s Eve parties will be seen after about two weeks and that not everyone will follow the sanitary rules to prevent the spread of the COVID-19 pandemic. And doctors warn that indoors the risk of infection with the new coronavirus remains extremely high. (MI)

  • Vaccinuri şi restricţii

    Vaccinuri şi restricţii

    Dorința de vaccinare a românilor continuă să scadă, în ciuda asigurărilor pe care le dau medicii că imunizarea reduce considerabil riscul formelor grave de Covid și al deceselor asociate. Specialiștii pun acest lucru pe scăderea incidenței cazurilor din ultimele săptămâni în toată țara și amintesc de sfârșitul lunii octombrie, când România a înregistrat cel mai mare număr de persoane vaccinate cu prima doză de la începutul pandemiei, 111.000. Atunci, însă, se anunța că românii vor fi primiți la locul de muncă doar cu certificat verde și, spun specialiștii, acest lucru i-a impulsionat să se vaccineze. După ce proiectul de lege privind certificatul a fost respins de Senat și blocat în Camera Deputaților, interesul pentru imunizare a scăzut constant, ajungând astăzi și la circa un sfert din record.


    În context, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, este de părere că implementarea certificatului verde trebuie să se facă în aşa fel încât să fie prevenit un nou val de îmbolnăviri şi nu în mijlocul unui astfel de val. El afirmă că acest certificat nu va avea o performanţă de sută la sută în evitarea cazurilor de îmbolnăvire, dar va reduce considerabil riscul de îmbolnăvire. Medicul declară că orice măsură pe care o iau autoritățile trebuie să fie atât de prevenție, cât și de încurajare a vaccinării. Valeriu Gheorghiță spune că studiile arată un nivel de protecție ridicat în cazul persoanelor trecute prin boală și vaccinate cu schemă completă, dar și al celor care au făcut doza booster.


    Trebuie menționat că până acum, românii nu s-au grăbit să facă nici această a treia doză de vaccin. Circa 1,8 milioane dintre ei au făcut-o, iar vaccinați cu schemă completă sunt doar puțin peste 7,6 milioane. Chiar dacă numărul celor imunizați nu este la nivelul așteptărilor autorităților, acestea au relaxat totuși restricțiile în contextul scăderii numărului de infectări și al deceselor în România și în așteptarea sărbătorilor de iarnă. Între măsuri se numără purtarea măştii în exterior doar în spaţiile aglomerate, precum şi în interior. Accesul în restaurante și în magazine este permis până la ora 22:00, în loc de 21.00.

    Toate activităţile care erau limitate până la 30% din capacitate sunt permise acum până la 50%, aşa cum este cazul cinematografelor, teatrelor şi sălilor de sport, dar numai pentru cei vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi. Cât privește noaptea de Crăciun şi cea de Revelion, restaurantele vor putea rămâne deschise. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, atenționează însă că efectele petrecerilor din noaptea de Revelion se vor vedea în aproximativ două săptămâni şi că nu toată lumea va respecta normele sanitare de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19. Iar medicii atrag atenția că în spaţiile închise riscul de infectare cu noul coronavirus rămâne încă extrem de mare.


  • Caravana informării pentru vaccinare

    Caravana informării pentru vaccinare

    În România, numărul persoanelor care se vaccinează anti-COVID-19
    a scăzut în ultimele zile faţă de săptămânile trecute. Peste 6,6 milioane de persoane au primit, până acum,
    schema completă. În acest context, prima
    caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică a pleacat, joi, din
    Bucureşti.


    În următoarele zile, locuitorii din județele Dolj, Olt şi Argeş, din
    sudul țării, au ocazia să participe la sesiuni informaţionale, cu caracter
    educativ, despre importanţa, necesitatea şi beneficiile vaccinării împotriva
    virusului COVID-19. Publicul va putea astfel interacţiona cu reprezentanţi ai
    lumii medicale, profesionişti, medici din comunităţile locale. Acest demers
    face parte dintr-o amplă campanie de comunicare intitulată sugestiv, Oameni
    ca Mine
    , care este iniţiată și susținută de mediul de business din România.


    Iniţiativa vine în completarea tuturor eforturilor depuse de către autorităţile
    naţionale şi locale, cu scopul de a responsabiliza şi conştientiza asupra
    vaccinării împotriva virusului. Până în prezent, 25 de companii din diverse
    sectoare de activitate – servicii de
    sănătate, financiar, IT, energie, agricultură, retail, transport, producţie,
    construcţii, real estate – s-au mobilizat, ca o soluţie de urgenţă faţă de
    situaţia critică pe care o traversează România.


    Preşedintele
    Comitetului Naţional pentru
    Vaccinare, medicul militar Valeriu
    Gheorghiţă, a precizat că cei care vor dori vor putea şi să se vaccineze în
    caravană, după sesiunile de discuţii cu medicii specialişti. El a explicat că,
    vaccinarea
    reprezintă cea mai bună variantă pe care o avem pentru a reduce riscul să facem
    o
    formă gravă de boală, să ajungem la spital şi să ne pierdem
    viaţa
    .


    Suntem ca într-un război. Chiar dacă nu vedem cu ochiul liber acest
    inamic, vedem cât de mult rău poată să facă. Acest inamic este virusul. Dar noi
    avem o armă la îndemână, care se numește vaccin. Unii știu să folosească deja
    această armă. Sunt multe persoane încă ezitante, cărora le e frică să
    folosească această armă. Înțelegem și de aceasta suntem aici, să le arătăm
    oamenilor cum să folosească vaccinul și de ce trebuie să se vaccineze,
    a spus Valeriu
    Gheorghiță.


    El a subliniat că lipsa vaccinului
    se vede zilnic în numărul mare de persoane care decedează după ce s-au infectat
    cu coronavirusul. Aceasta nu este însă singura inițiativă provaccinare.

    La Timișoara, o echipă de medici rezidenţi de Terapie Intensivă ai Spitalului Victor
    Babeş a decis să facă o campanie provaccinare din casă în casă şi pe străzile
    din oraş, pentru a le explica oamenilor de ce imunizarea este importantă şi că
    trebuie să respecte în continuare toate restricţiile şi normele sanitare.


    De la izbucnirea crizei sanitare în ţară, peste
    50.000 de persoane şi-au pierdut
    viaţa în lupta cu virusul.


  • Präsenzunterricht unter Auflagen wieder aufgenommen

    Präsenzunterricht unter Auflagen wieder aufgenommen

    Etwa zwei Drittel der insgesamt rund 3 Mio. Schüler und Kinder im Vorschulalter gehen seit heute wieder in den Präsenzunterricht, nachdem die Behörden sie für zwei Wochen in Zwangsferien“ geschickt hatten, wie einige Kritiker diese Ma‎ßnahme bezeichnet haben. Sie war mit steigenden Covid-19-Infektionszahlen — auch an Schulen — begründet worden, wobei ausschlaggebend war, dass selbst viele Lehrer ungeimpft gewesen seien, so die rumänischen Behörden. Wiedereröffnet werden daher vorerst nur jene Schulen, wo mindestens 60% des Lehr- und Verwaltungspersonals gegen das Coronavirus geimpft sind. Bildungseinrichtungen, die dieser Auflage nicht entsprechen, müssen weiterhin Online-Unterricht anbieten.



    Der Nationale Schülerrat ist nicht gerade glücklich mit dieser Regelung, dessen Vertreter sind der Auffassung, dass die Schulen bei weitem nicht vorbereitet seien, den Präsenzunterricht unter Einhaltung aller Vorlagen wiederaufzunehmen. Man hätte viel besser auch andere Kriterien als allein die Impfquote der Lehrer heranziehen sollen, sagen die Vertreter der Schülerinnen und Schüler, so etwa die lokale Inzidenzrate der Infektionen, die sanitäre Infrastruktur der Schulen, die jeweiligen Testkapazitäten und die vorhandenen Möglichkeiten, die Vorlagen des physischen Abstands auch tatsächlich einhalten zu können.



    Der Arzt Valeriu Gheorghiţă, Koordinator der nationalen Impfkampagne, räumt zwar ein, dass der Präsenzunterricht das Risiko steigender Neuinfektionen zwar erhöhe, doch könne man den Kindern die absolut notwendigen sozialen Kontakte nicht mehr lange vorenthalten. Die Erwachsenen — Eltern und Lehrer — haben dafür zu sorgen, dass der Unterricht unter möglichst sicheren Bedingungen stattfinde. Valeriu Gheorghiţă:



    Ich glaube, dass wir Erwachsenen keine Mühe scheuen sollten, um unseren Kindern Sicherheit in der Schule zu bieten. Wie das geht? Indem wir die Hygiene- und Abstandsregeln selbst einhalten, die Kinder immer wieder darauf verweisen und uns selbst impfen lassen. Nur so kann man die Pandemie schrittweise kontrollieren oder zumindest ihre Folgen begrenzen. Es stimmt ohne Zweifel, dass die Wiederaufnahme des Präsenzunterrichts ein zusätzliches Infektionsrisiko mit sich bringt, doch müssen wir hier ein Gleichgewicht herstellen zwischen der epidemiologischen Entwicklung und den erzieherischen Nutzen bzw. Schaden für unsere Kinder.“



    Der interimistische Bildungsminister Sorin Cîmpeanu gibt seinerseits zu, dass die Regelungen für die Wiederaufnahme des Präsenzunterrichts zwar umstritten seien, sie hätten aber auch die Lehrer dazu angespornt, sich in steigender Anzahl impfen zu lassen:



    Dem Bericht von Freitag, dem 29. Oktober, zufolge hatten wir zum damaligen Zeitpunkt in 54% der öffentlichen und privaten Bildungseinrichtungen eine Impfquote von 60% — hier ist eine Wiedereröffnung der Schulen unproblematisch. Der aktualisierte Bericht vom 5. November zeigt eine Zunahme der vorgeschriebenen Impfquote — jetzt sind in 68% der Schulen mehr als 60% des Lehrpersonals geimpft — die Ma‎ßnahme hat also Wirkung gezeigt. Mehrere Kontrollgruppen des Bildungsministeriums werden demnächst vor Ort überprüfen, ob die sanitären Schutzma‎ßnahmen eingehalten werden und ob die gemeldete Impfquote der Wahrheit entspricht. Ich wei‎ß, das ist ein Kompromiss, und man kann vieles beanstanden bei dieser Regelung, es ist jedoch eine Möglichkeit, für Schüler und Lehrer eine besser schützende Umgebung zu gewährleisten. Es ist sicherlich auch für Lehrer beruhigend, zu wissen, was die Ärzte sagen: Geimpfte werden seltener krank und übertragen das Virus auch seltener.“



    Es bleiben allerdings administrative Fragen für den Unterricht offen — der während der verordneten Ferien versäumte Schulstoff muss nachgeholt werden. In dieser Hinsicht hat das Bildungsministerium die Winterferien der Grundschüler und Gymnasiasten verkürzt.