Născut în 1970 în comunităţile marginalizate rome din Caransebeş, Valeriu Nicolae ştie ce înseamnă defavorizarea şi discriminarea, dar şi efortul încununat de reuşită de a depăşi aceste probleme. După studiile universitare în informatică al Universitatea din Craiova, după activitatea de programator în SUA şi Canada, a urmat activismul civic şi… scrisul. Valeriu Nicolae este jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului. A lucrat cu migranți și refugiați în Europa, Turcia și Liban, a condus numeroase traininguri pe tema instituțiilor europene pentru organizații guvernamentale, ONG-uri și companii multinaționale și deține o firmă ce oferă traininguri de comunicare și diplomație pentru instituții financiare, ministere de externe și organizații din Europa, Africa și Asia.
Activitatea sa de la instituţiile comunitare din Bruxelles a dus la adoptarea unor serii de strategii europene și naționale în domeniul social. Iar în Bucureşti, lucrează de peste 10 ani lucrează cu copiii defavorizaţi din cartierele sărace. Mai ales, în Ferentari, zonă notorie a capitalei României din cauza problemelor sociale şi economice a romilor de acolo, Valeriu Nicolae şi-a axat activitatea civică. Datorită lui şi a voluntarilor care-i sunt alături, mulţi copii romi au fost ajutaţi la teme şi n-au mai abandonat studiile. Iar recent, pentru a obţine fondurile necesare înfiinţării unei grădiniţe tot în Ferentari, Valeriu Nicolae a tipărit cartea “Ţigan ţăndări, o semi-autobiografie presărată cu elemente fictive prin vânzarea căreia se vor suplimenta banii destinaţi acestui proiect. Aşadar, deşi “Ţigan ţăndări a fost scrisă dintr-un impuls civic, a exista cumva şi o motivaţie interioară? Ne răspunde autorul Valeriu Nicolae:
Aveam de gând să scriu cartea asta, doar că n-am avut niciodată nici timpul, nici imboldul s-o scriu. Dar acum m-am simțit dator să o fac și am scris-o. Mi-a fost foarte greu să o scriu, căci conține o grămadă de aspecte intime. Mă expun pe mine și descriu foarte multe lucruri extrem de personale, dar sper ca cititorilor să le placă. Până acum o mulțime de oameni, mi-au scris că le-a plăcut foarte mult cartea și că-mi mulțumesc că am scris-o.
Reticent când e vorba să se descrie oral, nu în scris, Valeriu Nicolae e la fel de reţinut când discută despre impactul pe care cartea lui ar putea să-l aibă asupra tinerilor în căutare de modele de viaţă.
Valeriu Nicolae: Mie mi-e frică de partea asta referitoare la exemplu, mă feresc să fiu un exemplu, căci chiar nu cred că merit asta. Sunt oameni mult mai valoroși ca min care merită să fie exemple. Cred că aș fi foarte entuziasmat dacă cartea ar fi citită de cât mai multă lume și dacă aș avea un impact asupra celor care o citesc. Sper că așa va fi. Mama mie nu mi-a găsit niciodată nici un fel de scuze. Oricât de greu mi-a fost într-o situație, mi-a spus că trebuie să muncesc un pic mai mult, să trag un pic mai tare și lucrurile vor fi bine. Deci frica asta de a o da în bară eu n-am avut-o niciodată. Să greșești e ceva absolut normal. Atâta timp cât înveți ceva din greșelile pe care le faci, e o chestie normală. Și sper ca un cititor tânăr să vadă asta, să vadă că nu este nicio nenorocire să nu știi încotro s-o iei sau să fii dezamăgit. Face parte din viață, treci peste asta și înveți ceva din greșelile pe care le-ai făcut.
Mult mai deschis la discuţiile despre proiectul grădiniţei Casa bună, Valeriu Nicolae ne-a împărtăşit planurile sale. Noi am vrea să construim un model de grădiniță pe care apoi să-l împrumutăm autorităților. Lucrăm cu o femeie extraordinară care are un doctorat în Statele Unite pe educație preșcolară. Se numește Corina Olteanu și ea face o treabă senzațională și avem din ce în ce mai multe cereri pentru copii care vor să vină la grădinița noastră. În momentul de față sunt peste 40. Noi estimăm că am avea minim undeva la 90 de copii care vin la grădiniță. Încercăm să construim un curriculum foarte bine pus la punct, care amestecă metodele Montessori cu metode de învățare pentru copii care nu au un vocabular foarte bogat. Încercăm să îmbinăm foarte mult activitățile practice cu activități de învățare. Copiii noștri sunt implicați aproape în orice, de la gătitul micului dejun până la spălatul vaselor și curățenia de după. Încercăm să construim un tip de disciplină, pe lângă faptul că încercăm să-i ajutăm să recupereze cât mai repede diferența asta enormă care există între copiii care locuiesc în Ferentari și copii care trăiesc în familii cu venituri medii sau peste medie.
Dar pe lângă motivele sociale cu care a fost scrisă Ţigan ţăndări, cartea oferă și o experiență literară de foarte bună calitate, îmbinând astfel utilul cu plăcutul.
