Tag: vanzari autoturisme

  • Din 2035, doar automobile electrice la vânzare în statele UE

    Din 2035, doar automobile electrice la vânzare în statele UE


    După luni de negocieri, statele membre UE au aprobat textul legislativ care interzice punerea în vânzarea a autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2035. Excepție fac autoturismele care utilizează combustibil sintetici, fără emisii de dioxid de carbon (CO2) pentru care Germania a reușit să obțină o scutire în urma discuțiilor de la finalul săptămânii, după cum informează AFP, citată de Agerpres.



    Prin punerea în aplicare a noii directive, dispar de la comercializarea pe piața europeană atât autovehiculele pe bază de benzină sau motorină, cât și cele cu motorizare hibridă. Astfel, europenii vor putea achiziționa doar automobile electrice noi.



    La reuniunea miniștrilor Energiei de la Bruxelles, doar Polonia s-a opus noului text legislativ. Totodată, România, Italia și Bulgaria s-au abținut de la vot. Sâmbătă, cu trei zile înainte de votul reprezentanților celor 27 de state membre, Comisia Europeană şi Germania au anunţat că au ajuns la un acord în disputa cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă, după cum a transmis agenția germană de presă (DPA).

    reduceri-progresive-emisii-sursa-consiliu-ue.jpg



    Acordul prevede ca autovehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, cu condiția ca acestea să fie alimentate exclusiv cu carburanți neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2. Comisia Europeană urmează să furnizeze pașii legali necesari pentru a permite clasificarea autoturismelor care utilizează combustibili ecologici drept neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.



    Retragerea de pe piață a autovehiculelor echipate cu motoare cu ardere internă face parte din pachetul Fit for 55 (Pregătiți pentru 55). Statele membre au obiective progresive pentru autoturisme și camionete care presupun reducerea emisiilor de CO2 la nivelul Uniunii până în 2030, urmate de reducerea cu 100% a emisiilor până în 2035, pentru autoturismele și camionetele noi. Potrivit datelor puse la dispoziție pe pagina de web a Consiliul Europei, autoturismele și camionetele sunt responsabile pentru 15% din totalul emisiilor de CO2, principalul gaz cu efect de seră.



    Industria auto a Uniunii Europene generează peste 7% din PIB-ul blocului comunitar. Sectorul este al doilea ca mărime în lume, după China, și asigură 12,7 milioane de locuri de muncă, respectiv 6,6% din totalul joburilor din UE. Totodată, industria automobilistică deține și cea mai mare pondere a activităților de cercetare și dezvoltare din UE (34%) cu un buget de circa 60 de miliarde de euro.


    Beneficii preconizate în urma renunțării la autovehiculele cu motoare cu ardere internă

    beneficii-auto-emsiii-cons-europei.jpg


  • Jurnal românesc – 18.08.2016

    Jurnal românesc – 18.08.2016

    Vânzările de autoturisme în România au crescut cu aproape 15% în primele şapte luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile(APIA). Producţia de la Dacia a scăzut, însă, cu 6,6%, dar este în continuare în topul preferinţelor românilor, cu o cotă de piaţă de peste 30%. Pe locurile următoare ca vânzări se află mărcile Volkswagen, Skoda, Renault şi Ford. Raportat la tipul de combustibili, APIA a constatat că autorismele Diesel au pierdut supremaţia deţinută până acum, ajungând, pe ansamblul celor şapte luni din 2016, la o pondere de 49%. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, ponderea era de 54%.


    Reprezentanţii românilor din diaspora şi din
    Republica Moldova iau în calcul boicotarea alegerilor parlamentare de la
    sfârşitul anului, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor asigura condiţii de
    vot în toate oraşele în care există comunităţi mari de români. Mesajul a fost
    lansat miercuri, la Universitatea de Vară Izvoru Mureşului. Acestia au mai
    cerut autorităţilor de la Bucureşti o creştere a numărului de parlamentari care
    să-i reprezinte în Legislativul român. Reprezentanţii românilor din diaspora au
    solicitat şi o strategie coerentă pentru salvarea identităţii naţionale şi a
    credinţei ortodoxe, predarea limbii române în şcolile din statele de adopţie,
    precum şi respectarea drepturilor minorităţilor române aflate în pericol de
    asimilare şi deznaţionalizare.




    Doi
    cetăţeni români reţinuţi pe 13 august în Turcia în contextul tentativei de puci
    care a avut loc în iulie în această ţară au fost eliberaţi fără a fi acuzaţi de
    comiterea vreunei infracţiuni, a precizat, miercuri, Ministerul de Externe de
    la Bucureşti. Cei doi,
    profesori la Universitatea din Karabuk, au fost eliberaţi pe 16 august.
    Potrivit MAE, la solicitarea acestora, Ambasada Romaniei la Ankara le-a pus la
    dispoziţie un avocat din oficiu şi un traducator autorizat. Totodată li s-a
    recomandat celor doi să colaboreze cu poliţia turcă în procedurile de
    verificare derulate de aceasta..




    Tinerii care
    vor să-şi pornească propria afacere pot cere ajutor de la stat până la 26.000
    de euro prin intermediul programului Start 2015, derulat de Ministerul
    Economiei prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru
    IMM-uri. Suma reprezintă 90% din totalul investiţiei, iar antreprenorii vor trebui să vină doar
    cu 10% din banii pe care doresc să îi investească. Programul este valabil până
    la 31 decembrie 2016.




    In primele luni ale anului 2016, încrederea
    românilor în Justiţie a scăzut cu 13% faţă de anul precedent, releva un sondaj periodic realizat de Comisia Europeană. În
    prezent, 35% dintre români au încredere în Justiţie şi sistemul judiciar. În ciuda atentatelor care au
    zguduit Europa şi a valului de imigranţi, pentru români principalele probleme
    sunt: şomajul, situaţia economică şi nivelul de trai.





    România a urcat şase poziţii în Indexul Inovarii Globale, clasându-se în acest an pe locul 48. Podiumul este ocupat de Elveţia, Suedia şi Marea
    Britanie. 15 dintre primele 25 de economii inovatoare provin din Europa. O premieră în acest index este intrarea
    Chinei în primele 25 cele mai inovatoare economii ale lumii. Indexul Inovarii
    Globale (GII), aflat la a noua ediţie, este publicat de Cornell University,
    INSEAD şi World Intellectual Property Organization (WIPO), o agenţie
    specializată a ONU.