Tag: Vârful Postăvarul

  • Schi la Poiana Brașov

    Schi la Poiana Brașov

    Continuăm şi astăzi sezonul de schi şi vă invităm
    la doar 14 km de Brașov, în stațiunea Poiana Brașov. Este cea mai renumită
    stațiune pentru sporturile de iarnă din România, cu cel mai întins domeniu
    schiabil, staţiune fondată în 1895, ca loc turistic pentru brașoveni. Poiana
    Brașov se află la o altitudine de 1020 m, la baza Masivului Postavarul; cel mai
    înalt pisc este vârful cu aceeași denumire Vârful Postăvarul (popular
    Postăvaru), având o înalțime de 1799 m.


    Prima cabană a
    fost construită în 1904. Apoi, în 1906, Poiana Brașov a fost recunoscută ca
    stațiune de iarnă și a şi găzduit prima
    compeție de schi din Romania. Prima competiție importantă desfășurată a fost
    cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă din 1951. După
    aceea s-au mai construit instalaţii de transport pe cablu, s-au lărgit pârtiile
    şi totul a culminat cu Festivalul olimpic al tineretului european, din 2013,
    când s-au extins din nou pârtiile, astfel ajungându-se la un domeniu schiabil
    de 80 de hectare, s-au făcut noi
    amenajări, s-au modernizat instalaţiile de transport pe cablu şi, cel mai
    important, s-au făcut tunuri de zăpadă, funcţionale pe tot timpul sezonului
    rece.


    Christian
    Macedonschi, preşedintele asociaţiei Smart City Braşov, ne-a vorbit despre
    sezonul acesta de schi:

    Sezonul
    a fost bun de sărbători, s-a prelungit puţin cu Crăciunul şi Revelionul pe rit
    vechi, din păcate am avut relativ puţină zăpadă, dar de două zile ninge
    încontinuu, pârtiile sunt excelent pregătite, în Poiana Braşov şi aşteaptă
    turiştii de peste tot, să se bucure de o iarnă frumoasă. Ştiţi pe pârtie, când
    te urci pe schiuri, mai uiţi şi de problemele de zi cu zi, mai uiţi un pic şi
    de pandemie!


    În Poiana
    Braşov sunt 12 pârtii cu grade diferite de dificultate. Pentru începătorii în
    ale sporturilor de iarnă cele mai potrivite sunt pârtiile Bradul şi Stadion.
    Schiorii sau snowboard-erii experimentaţi se pot bucura de Pârtia Lupului,
    Drumul Roşu, Slalom, Subteleferic, Kanzel şi Pârtia Ruiului. Şcoala de schi din
    Poiana Braşov are o tradiţie de 40 de ani, oferă aproximativ 80 de instructori
    de schi şi 40 pentru snowboard, toţi calificaţi potrivit normelor
    internaţionale şi afiliaţi internaţional şi vorbitori de germană şi engleză.


    Pârtia Bradul
    are un grad de dificultate scăzut şi lungimea de aproximativ 500 metri, altitudinea
    la plecare de 1.112 metri şi la sosire de 1.035 metri. Pârtia beneficiază de
    iluminare nocturnă şi zăpadă artificială. Este deservită de o instalație de
    teleschi și o bandă rulantă pentru copii, fiind foarte populară în rândul
    începătorilor.


    Şi ca o
    confirmare a calităţii staţiunii, aici sunt programate mai multe competiţii de
    schi. Astfel în această perioadă, pârtia Subteleferic este închisă turiştilor,
    aici desfăşurându-se Campionatul Naţional de Schi Alpin al României, Cupa
    Active Ski şi Cupa ProX la schi alpin, dedicate copiilor. În plus, în perioada
    1 – 3 martie, peste două sute de schiori din întreaga lume vor participa la două
    dintre cele mai mari competiţii de schi alpin organziate la noi în ţară. Este
    vorba despre FIS Children Trophy şi FIS RACE, competiţii înscrise în caldendarul
    oficial al Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS).


    Administratorii
    domeniului schiabil din Poiana Braşov anunţă că pe pârtiile din partea
    superioară a muntelui stratul de zăpadă bătută măsoară aproximativ 60 de
    centimetri, iar pe cele din partea inferioară are 40 de centimetri.


    Tot la Poiana
    Braşov găsim cazare la standarde înalte, centre SPA, pârtii de săniuş, un
    patinoar acoperit de dimensiuni olimpice, dar şi un centru de divertisment care
    invită la bowling, ping-pong, billiard şi escaladă.