Tag: Vârful Toaca

  • Parcul Naţional Ceahlău

    Parcul Naţional Ceahlău

    Astăzi vă invităm să descoperiţi o zonă ce
    se laudă a fi « mai mult decât un muzeu sau o expoziţie » : Parcul
    Naţional Ceahlău. Ne aflăm în extremitatea central-vestică a județului Neamț
    (aproape de limita de graniță cu județul Harghita), în apropierea drumului
    național DN12C care leagă municipiul Piatra Neamț de orașul Gheorgheni.


    Parcul Național Ceahlău a fost declarat
    arie protejată în anul 2000 și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate
    de relief : turnuri, ace, creste calcaroase, relief carstic cu vârfuri
    ascuțite, peșteri, chei şi văi, cu păduri, pajiști și fânețe. Ne aflăm în Masivul
    Ceahlău, situat în grupa centrală a Carpaților Orientali, un munte unic în
    spaţiul românesc, având hram şi sărbătoare, dar şi nenumărate legende şi
    poveşti. Una dintre legende spune că « muntele ăsta al nostru, Ceahlăul,
    n-a fost dintotdeauna aşa cum îl ştim noi, înalt, cu stânci multe îngrămădite
    spre vârf şi cu codri spre poale. Se spune că Satana vroia să ajungă până sus
    la cer. A suflat o zi şi-o noapte de-a rândul de s-a strâns mulţime de piatră
    grămadă. Când a vrut Dracul să se urce spre cerul din
    care fusese alungat, Dumnezeu a blagoslovit şi a pus mâna pe muntele care s-a
    clădit Ceahlăul. De atunci,
    Ceahlăul este muntele lui Dumnezeu, cel pe care a pus mâna Sa şi l-a sfinţit. »


    Cătălin Gavrilescu, director al Parcului
    Național Ceahlău, ne-a invitat pe munte, dar şi la Centrul de vizitare de la
    Izvorul Muntelui: Având în
    vedere că timpul s-a încălzit, în perioada următoare aşteptăm foarte mulţi
    turişti, sunt deschise toate traseele. Centrul de vizitare e un centru
    interactiv, adresat în principiu, copiilor, elevilor. Sunt şase stânci în
    miniatură, care sunt dotate cu nişte căşti şi fiecare îşi spune legenda, avem o
    sală de cinema 3D, în care au posibilitatea să vizioneze un film de prezentare
    a Ceahlăului şi o sală pentru faună şi una pentru floră.


    Ce îi atrage aici pe turişti am aflat tot
    de la Cătălin Gavrilescu, directorul parcului: În primul rând
    peisajul, faptul că scările au fost date în folosinţă. Pentru
    majoritatea turiştilor, scările prezintă mare interes, pentru că urcarea pe (vârful)
    Toaca oferă o privelişte extraordinară. Sunt trasee de o oră sau de 4-5 ore, turiştii putând să îşi aleagă traseul
    în funcţie de condiţia fizică pe care o au şi de echipamentul din dotare.


    Fiind vorba de munte, însă şi de diferenţe
    de nivel atunci când porniţi pe un traseu de 1000 de metri şi mai mult chiar,
    este bine ca vizitatorii să nu se aventureze pe trasee care le depăşesc condiţia
    fizică şi starea de sănătate şi să fie echipaţi pentru munte, chiar dacă
    serviciul de salvamont este eficient.


    Platoul superior al muntelui provoacă cu altitudini
    mari: vârful Ocolașul Mare (1907m) în extremitatea sudică și vârful Toaca (1904
    m), în partea de nord. Între cele doua vârfuri platoul se extinde pe o lungime
    de aproximativ 5 km, lăţimea maximă fiind de cca.1 km. Platoul este delimitat
    de abrupturi înalte de 200 … 300m brăzdate de văi înguste, adevărate jgheaburi pe
    unde se rostogolesc grohotişurile. Cele mai impresionante abrupturi sunt la obârşia
    pâraielor Izvorul Muntelui și Maicilor și în Piatra Sură. O altă caracteristică
    o reprezintă microrelieful format din stânci și formaţiuni stâncoase cu forme
    bizare: turnuri, coloane, clăi, piramide. Impresionante sunt Clăile lui Miron,
    Căciula Dorobanţului, Panaghia, Cetăţuia și Călugării, Detunatele, Dochia, etc.


    Cu speranţa că vă veţi bucura de munte şi
    peisaje încântăroare în deplină siguranţă, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă
    destinaţie.


  • Vizitaţi România: Durău

    Vizitaţi România: Durău


    Clubul Presei de Turism – FIJET România, organizaţie a jurnaliştilor şi scriitorilor de turism, şi-a propus să atragă atenția asupra unor locuri din țară care se remarcă din punct de vedere turistic în mod deosebit, locuri în care lucrurile se fac bine și oamenii merită să fie încurajați pentru eforturile depuse. A apărut astfel un Top 10 destinaţii turistice, dintre care pe poziţia a zecea se găseşte Durău, destinaţia în care vă propunem să poposim astăzi.



    Ne aflăm în judeţul Neamţ, la 100 km de Piatra Neamţ şi la 6 km SV, în comuna Ceahlău (de care aparţine din punct de vedere administrativ), la o altitudine de 780-800 m la poalele faimosului masiv Ceahlău – renumit pentru legendele sale şi tradiţiile magice. Staţiunea Durău se află într-o regiune montană frecventată încă din secolul al 18-lea şi este recomandată pentru odihnă şi tratament al nevrozelor astenice, a stărilor de slăbiciune, a anemiei, pentru refacerea după eforturi psihice sau intelectuale. Dintre factorii naturali de cură amintim aerul curat, fără praf şi particule alergice şi atmosfera ozonată.



    Puiu Nistoreanu, membru FIJET România ne-a spus de ce a făcut această propunere pentru Top: “E poveste lungă, dar să încercăm s-o spunem pe scurt. În primul rând, pentru că locul este unul de poveste. Este de poveste pentru că este un cătun al unui sat care poartă același nume cu masivul muntos din apropiere. E vorba de comuna Ceahlău. În al doilea rând, pentru că peisajele de aici sunt o frumusețe răpitoare. În al treilea rând, pentru un loc în care te pot să simți bine în orice anotimp. Urmează apoi faptul că este un loc plin de spiritualitate și de jur împrejur sunt o groază de legende, sunt niște denumiri care ne fac să îl simțim, să-l gustăm prin toate cele cinci simțuri cunoscute: Cascada Duruitoarea, Cabana Fântânele, Cabana Dochia, Vârful Colașul Mare, Vârful Toaca sunt doar câteva din denumirile cu care ne vom întâlni în plimbările sau drumeţiile noastre. Sunt foarte multe lucruri interesante, dar, dacă ar fi să ne oprim la un singur element care să pună în valoare Durăul, poate ar trebui să ne gândim la ziua muntelui, la ziua Ceahlăului și la faptul că în acea zi pe cer apare o hologramă asemănătoare cu o piramidă.”



    Acest eveniment are loc pe data de 6 august, când este Hramul Muntelui Ceahlău, după cum ne-a spus interlocutorul nostru şi a adăugat: “Durăul are gustul locurilor care ne rămân în memorie din copilărie. Este asemănător cu satul bunicilor, are gustul cetinei de brag, al liniștii, al bucatelor făcute la mănăstirea pictată într-o manieră deosebită. E vorba de o pictură în ceară. Durăul are gust, parfum și miros.”



    Pictura în ceară despre care aminteşte Puiu Nistoreanu este la Mănăstirea Durău şi a fost realizată de Nicolae Tonitza, printr-o tehnică unică în România și foarte puțin se folosită în lume, la acea vreme, mai precis în anul 1935, când el şi ucenicii săi au zugrăvit pereții bisericii cu ceară fiebinte și au lăsat lucrarea să se odihnească toată iarna. În primăvara anului următor au trecut la pictura propriu-zisă. De aici se poate observa o anumită transparență a picturilor.



    Tot aici pot fi făcute excursii pe Ceahlău, către vârfurile Ocolaşu Mare-1907 m şi Toaca-1904 m, dar şi de a practica sporturile de iarna, existând pârtii de schi, cu diferite grade de dificultate. Până la premierea destinaţiilor turistice din Top 10 într-o gală-eveniment FIJET România, care va fi organizată la Târgul de Turism al României de la Romexpo (23-26 februarie 2023), vă invităm să le cunoașteți, pe site și pe pagina de Facebook FIJET Romania – Clubul Presei de Turism şi ascultând RRI.






  • Parcul Național Ceahlău

    Parcul Național Ceahlău

    Parcul Național
    Ceahlău este o arie protejată, de interes național, situată în nord-estul
    României, în masivul Ceahlău, cu o suprafață de peste 7000 de hectare. În acest
    munți, turiștii găsesc păduri adânci, pajiști alpine, cascade, stânci izolate, dar
    și monumente ale naturii. Veți vedea un masiv montan format din roci
    sedimentare. Astfel, aspectul este unul particular, cu foarte multe structuri
    create din stâncă, sub acțiunea apei, a vântului, înghețului și a celorlalte
    fenomene naturale.

    Liviu Moscaliuc, șef birou și biolog, la Direcția de
    Administrare a Parcului Național Ceahlău:

    Sunt foarte multe
    stânci, iar acestea au legendele lor. Pe lângă asta, parcul păstrează un
    eșantion de ecosistem montan tipic pentru Carpați, ceea ce înseamnă că găsim
    aici păduri, pajiști înalte și specii de animale, inclusiv cele mari, de
    carnivore: lup, râs, urs, pisici sălbatice. Unul dintre scopurile principale
    ale Parcului Național Ceahlău este promovarea turismului de calitate. În acest
    context, există opt trasee montane marcate care, în majoritate, duc de la
    poalele Muntelui Ceahlău până în vârf. Sunt și două trasee de legătură. Toate
    sunt foarte bine marcate și sunt potrivite pentru orice nivel de pregătire
    fizică. Totuși, este indicat ca turiștii care vin să ne viziteze să-și ia
    măsurile de precauție tipice drumețiilor montane: haine în mai multe straturi,
    bocanci sau a
    didași potriviți pentru așa ceva, cu crampoane, să aibă la ei
    dulciuri, apă, lanternă, indiferent de sezon.



    Muntele este
    vizitat în prezent în principal de turiști din România, iar numărul de
    vizitatori crește de la an la an, continuă Liviu Moscaliuc, de la administrația
    Parcului Național Ceahlău:

    Anul trecut am înregistrat 70.000
    de vizitatori care au venit și au plătit bilet. Există o taxă de acces pentru
    trasee, care se folosește ulterior pentru administrarea parcului. Prin
    comparație, acum doi ani am avut 50.000 de vizitatori. Așadar, există trasee de
    vizitare, centre de informare la Durău, în jurul muntelui. Și există un centru
    de vizitare în Izvorul Muntelui. Acesta are trei săli principale. Există niște
    machete ale stâncilor, care prezintă poveștile lor. Astfel, se pot asculta
    multele legende ale muntelui Ceahlău. Există un cinematograf 3D și niște săli
    cu senzori și jocuri mai ales pentru copii. Materialele audio și cele scrise
    sunt traduse și în engleză.



    Din totalul
    turiștilor care au ajuns anul trecut în Parcul Național Ceahlău, două, trei mii
    sunt străini, spune Liviu Moscaliuc, de la administrația parcului.

    În general, turiștii străini sunt foarte receptivi la indicațiile și
    informațiile pe care le primesc la centrele de informare. Le iau foarte în
    serios, spre deosebire de turiștii din România, care sunt mai independenți. Au
    fost mulți care au campat la poalele muntelui și s-au bucurat câteva zile acolo
    de trasee în natură. Pe de altă parte, unii erau în trecere și au legat Masivul
    Ceahlău de vizitarea altor munți. În general, impresiile lor sunt foarte bune.
    Apreciază peisajul, dar și starea traseelor, întreținute de administrația
    parcului și de Salvamont.



    Stațiunea montană
    Durău, aflată în arealul parcului, este recomandată pentru odihnă, dar și
    pentru tratamentul nevrozelor astenice, al stărilor de slăbiciune, al anemiei
    și pentru refacere după eforturi psihice sau intelectuale. Dintre factorii
    naturali de cură, se remarcă aerul curat, fără praf și particule alergice și atmosfera
    puternic ozonată. Durăul poate fi și punctul de plecare pentru o serie de
    excursii.

    Liviu Moscaliuc, de la administrația Parcului Național Ceahlău: Din Durău, există un traseu foarte utilizat, care duce la Cascada
    Duruitoarea. Este o cascadă tipică pentru zona asta de conglomerat. Tot din
    Durău se poate urca de la Cabana Fântânele până sus, pe Vârful Toaca, cel mai
    vizitat și mai impozant vârf al masivului. Pe parcurs, mai sunt opriri în
    diverse zone, fie de belvedere, fie cu stânci reprezentative. Sus, pe Vârful
    Toaca, există o scară de acces, care duce la stația meteorologică de sus, de pe
    vârf. Aceasta a devenit un punct important de atracție turistică. Scara are 519
    trepte destul de abrupte, dar foarte sigure. De asemenea, există un muzeu în
    Ceahlău, care nu este mare, dar destul de interesant, care prezintă animale și
    obiecte locale. Însă, pentru a explora arta meșteșugarilor este indicat să se
    lege vizita pe Muntele Ceahlău cu una în orașul Târgu Neamț, aflat la 40 de km,
    sau în orașul Piatra Neamț. Mai ales în orașul Piatra Neamț, recomand o vizită
    la Muzeul de Istorie, în care se pot vedea elemente din civilizația Cucuteni



    Totodată, în comuna
    Grințieș, veți putea participa la Festivalul Haiducilor. Este organizat, de
    obicei, în luna august și este un eveniment foarte interesant, în cadrul căruia
    se pot vedea portul popular, tradițiile zonei, dar care include și întreceri pe
    baza unor îndeletniciri tradiționale. Iar în ceea ce privește comunitatea
    locală, administrația Parcului Național Ceahlău are în plan, printre altele, promovarea
    ecoturismului, cu accent pe parc și pe natură.

    Liviu Moscaliuc: Totodată,
    în interiorul parcului, am dori să promovăm un turism de nișă pentru cei care
    vor să stea izolați și pierduți în natură câteva zile. De asemenea, ne mai
    dorim să realizăm niște tururi ghidate în rezervațiile științifice. Acolo se
    pot face vizite cu un număr maxim de nouă, zece oameni și tot timpul ghidați.
    Avem niște rezervații științifice interesante care chiar pot să impresioneze.
    De exemplu, avem o pădure de larice foarte frumoasă, care se vede și din vârf,
    de mare interes mai ales în octombrie când laricele își schimbă culoarea și își
    pierde acele. Devine de un portocaliu intens. Reamintesc că pe Muntele Ceahlău,
    fiind parc național, se aplică niște reglementări. Una dintre ele este că
    vizitarea se face preponderent pedestru. Foarte multă lume vine și întreabă
    până unde se poate ajunge cu mașina. Mașinile pot ajunge până în staţiunea
    Durău sau Izvorul Muntelui. De acolo, traseele ar trebui să fie pe jos. Noi
    sperăm să vină cât mai mulți vizitatori și să se bucure de natură pe jos și în
    liniște.



    Invitația a fost, așadar, lansată. În speranța că v-am
    convins, vă așteptăm și data viitoare, când vom coborî spre centrul României,
    pe tărâmul caprelor negre, în Parcul Național Piatra Craiului.


  • Parcul Naţional Ceahlău

    Parcul Naţional Ceahlău

    Ne aflăm în extremitatea central-vestică
    a județului Neamț, în
    apropierea drumului național DN12C care leagă municipiul Piatra Neamț de orașul
    Gheorgheni.


    Parcul Național Ceahlău a fost declarat
    arie protejată în anul 2000 și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate
    de relief. turnuri, ace, creste calcaroase, relief carstic cu vârfuri ascuțite,
    peșteri, chei şi văi, cu păduri, pajiști și fânețe. Masivul Ceahlău, în
    cuprinsul căruia se încadrează Parcul Național Ceahlău, este situat în grupa
    centrală a Carpaților Orientali şi este un munte unic în spaţiul românesc,
    având hram şi sărbătoare, dar şi nenumărate legende şi poveşti. Niciuna dintre
    stâncile Ceahlăului n-au aprins mai tare imaginaţia rapsozilor populari decât
    Dochia şi Panaghia. Stânca Panaghiei, situată lângă vârful tocit al Toacei, se
    ridică maiestuoasă şi strălucitoare în razele soarelui.


    Cătălin Gavrilescu, director al Parcului
    Național Ceahlău, ne-a relatat:

    Având în vedere că timpul s-a încălzit, în perioada următoare aşteptăm foarte
    mulţi turişti, sunt deschise toate traseele, mai puţin deocamdată Cascada
    Duruitoare-Dochia. Îi aşteptăm şi la Centrul de vizitare de la Izvorul
    Muntelui. Centrul de vizitare e un centru interactiv, adresat în principiu,
    copiilor, elevilor. Sunt şase stânci în miniatură, care sunt dotate cu nişte
    căşti şi fiecare îşi spune legenda, avem o sală de cinema 3D, în care au
    posibilitatea să vizioneze un film de prezentare a Ceahlăului şi o sală pentru
    faună şi una pentru floră.


    Ce atracţii au turiştii aici am aflat tot
    de la Cătălin Gavrilescu, directorul parcului:

    În primul rând
    peisajul, faptul că scările au fost date în folosinţă încă de anul trecut.
    Pentru majoritatea turiştilor, scările prezintă mare interes, pentru că urcarea
    pe Toaca oferă o privelişte extraordinară. Sunt trasee de o oră sau de 4-5 ore,
    turiştii putând să îşi aleagă traseul în funcţie de condiţia fizică pe care o
    au şi de echipamentul din dotare.


    Cătălin Gavrilescu i-a atenţionat pe
    vizitatorii interesaţi să nu se aventureze pe trasee care le depăşesc condiţia
    fizică şi starea de sănătate, chiar dacă serviciul de salvamont este eficient
    şi a adăugat îndemnuri la început de sezon:

    Aş dori ca toţi cei care vizitează Ceahlăul să respecte
    regulile de vizitare, să nu îşi abandoneze deşeurile şi să respecte strict
    traseele!


    Cu speranţa că vă veţi bucura de munte şi
    peisaje încântăroare în deplină siguranţă, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă
    destinaţie.