Radio România Internațional

Tag: varza murata

  • Varză murată

    Varză murată

    Vremea rece, cu ploi, cu lapoviţă şi chiar şi cu puţină zăpadă căzută în munţi este un semn că a venit momentul pentru a pune varza la murat. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la murat. Conform tradiţiei, varza se pune la murat în perioada dintre sărbătoarea Sf. Dumitru (26 octombrie) şi cea a Sf. Andrei (30 noiembrie). Acrirea verzelor în butoi trebuie să se producă lent, proces favorizat şi de scăderea temperaturilor.

    Trebuie alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo 30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din lemn. Sunt îndepărtate frunzele veştejite de la exterior, iar cotorul verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de cimbru uscat, hrean curăţat şi tăiat în şuviţe, o gutuie, doi ştiuleţi de porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una, două sfecle roşii.

    După ce butoiul a fost umplut, se toarnă saramura, apă fierbinte cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare litru de apă. Saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Deasupra verzelor se pune, de obicei, o greutate pentru ca verzele să rămână scufundate în saramură.

    După două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care aceasta este turnată din nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi vânturată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în partea de jos a butoiului.

    Varza murată este folosită pentru prepararea sarmalelor, a mâncărurilor cu varză sau, pur şi simplu tocată, este servită ca salată împreună cu felul principal. Zeama de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. De asemenea, pentru că este perioada postului Crăciunului, varza poate fi folosită, după ce se va acri, pentru a face o ciorbă fără carne. Poate fi ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de pastă de tomate.

    Nu este complicat să pregătim această ciorbă, însă ne va lua câteva ore deoarece cotoarele de varză trebuie să fiarbă foarte bine, asta dacă nu le îndepărtăm Spălăm varza în apă rece şi apoi o tăiem în bucăţi mai mici, după care o lăsăm să fiarbă la foc mic. Tăiem cepele solzişori, şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi o rădăcină de pătrunjel, tăiată mărunt şi adăugăm suc de roşii sau una, două linguri de pastă de tomate. Mai lăsăm ciorba la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră după care poate fi servită.

     

  • Mâncăruri de post

    Mâncăruri de post


    De la mijlocul lunii noiembrie şi până la Crăciun creşte ponderea mâncărurilor de bază de legume, pregătite în gospodăria tradiţională. Este postul Crăciunului şi, conform tradiţiei, sunt pregătite mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. Mâncărurile de cartofi, de fasole sau cu varză murată sunt specifice pentru postul Crăciunului. Ciupercile sunt, de asemenea, recomandate în perioada postului, deoarece înlocuiesc cu succes carnea.



    Ciorbele de cartofi, de varză sau de rădăcinoase precum ţelină, pătrunjel, morcovi şi păstârnac, ciorbe acrite cu borş, sunt specifice perioadei postului Crăciunului. Mărunţite, tăiate în cubuleţe sau în rondele, legumele sunt puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăţi mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, pus separat la fiert, timp de câteva minute sau din plic, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. I se mai spune şi borş călugăresc, pentru că este un fel de bază în mănăstirile din România. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt. În cazul ciorbei la care punem numai varză murată, nu se mai foloseşte borşul. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de suc de roşii sau bulion.


    Prepararea nu este complicată, însă durează mai mult decât la borşul călugăresc deoarece se pun şi cotoarele de varză, care trebuie să fiarbă foarte bine. Varza trebuie spălată în apă rece, apoi tăiatăîn bucăţi mai mici, după care trebuie lăsată să fiarbă la foc mic, circa 2…3 ore. Tăiem cepele solzişori şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi una, două rădăcini de pătrunjel, tăiate mărunt şi turnăm suc de roşii sau punem una, două linguri de bulion. După aceea, mai lăsăm oala la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră înainte de a fi servită.



    O altă mâncare de post este cea de prune afumate, o alternativă la legume. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. După spălarea prunelor în apă caldă, acestea se pun la fiert în apă rece. Atunci când apa dă în clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final, într-o variantă mai puţin mănăstirească, adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.






  • Mâncăruri de post

    Mâncăruri de post


    De la mijlocul lunii noiembrie şi până la Crăciun creşte ponderea mâncărurilor de bază de legume, pregătite în gospodăria tradiţională. Este postul Crăciunului şi, conform tradiţiei, sunt pregătite mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. Mâncărurile de cartofi, de fasole sau cu varză murată sunt specifice pentru postul Crăciunului. Ciupercile sunt, de asemenea, recomandate în perioada postului, deoarece înlocuiesc cu succes carnea.



    Ciorbele de cartofi, de varză sau de rădăcinoase precum ţelină, pătrunjel, morcovi şi păstârnac, ciorbe acrite cu borş, sunt specifice perioadei postului Crăciunului. Mărunţite, tăiate în cubuleţe sau în rondele, legumele sunt puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăţi mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, pus separat la fiert, timp de câteva minute sau din plic, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. I se mai spune şi borş călugăresc, pentru că este un fel de bază în mănăstirile din România. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt. În cazul ciorbei la care punem numai varză murată, nu se mai foloseşte borşul. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de suc de roşii sau bulion.


    Prepararea nu este complicată, însă durează mai mult decât la borşul călugăresc deoarece se pun şi cotoarele de varză, care trebuie să fiarbă foarte bine. Varza trebuie spălată în apă rece, apoi tăiatăîn bucăţi mai mici, după care trebuie lăsată să fiarbă la foc mic, circa 2…3 ore. Tăiem cepele solzişori şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi una, două rădăcini de pătrunjel, tăiate mărunt şi turnăm suc de roşii sau punem una, două linguri de bulion. După aceea, mai lăsăm oala la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră înainte de a fi servită.



    O altă mâncare de post este cea de prune afumate, o alternativă la legume. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. După spălarea prunelor în apă caldă, acestea se pun la fiert în apă rece. Atunci când apa dă în clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final, într-o variantă mai puţin mănăstirească, adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.






  • Sarmale de post

    Sarmale de post

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate
    de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au
    înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce
    turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu
    orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca
    înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de
    porc, de pasăre sau chiar de peşte. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Pentru că în această
    perioadă nu se găsesc frunze de viță în stare proaspătă, pot fi folosite cele
    conservate. Culese în iunie – iulie, atunci când nu au nervuri, frunzele de
    viță pot fi puse în congelator sau conservate în saramură.


    În această perioadă, de
    dinaintea Crăciunului, se pregătesc sarmale de post, folosind varza murată. Avem
    nevoie de o varză acră, de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi,
    de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă,
    foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de
    sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură. Ceapa, tăiată subţire, este călită în
    ulei, după care se adaugă orezul, spălat
    în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovii, daţi pe răzătoare. În
    umplutură pot fi adăugate ciuperci, tocate mărunt sau chiar fructe uscate precum
    stafide şi prune afumate, de asemenea tocate mărunt. În vasul în care le-am călit, adaugăm la final bulion, piper
    măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine
    în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se
    pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt apoi aşezate în
    cratiţă, se toarnă puţină apă încălzită, amestecată cu o lingură de bulion, se
    pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză
    tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de
    minute, până când
    varza şi
    sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.

  • Sarmale de post

    Sarmale de post

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate
    de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au
    înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce
    turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu
    orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca
    înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de
    porc, de pasăre sau chiar de peşte. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Pentru că în această
    perioadă nu se găsesc frunze de viță în stare proaspătă, pot fi folosite cele
    conservate. Culese în iunie – iulie, atunci când nu au nervuri, frunzele de
    viță pot fi puse în congelator sau conservate în saramură.


    În această perioadă, de
    dinaintea Crăciunului, se pregătesc sarmale de post, folosind varza murată. Avem
    nevoie de o varză acră, de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi,
    de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă,
    foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de
    sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură. Ceapa, tăiată subţire, este călită în
    ulei, după care se adaugă orezul, spălat
    în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovii, daţi pe răzătoare. În
    umplutură pot fi adăugate ciuperci, tocate mărunt sau chiar fructe uscate precum
    stafide şi prune afumate, de asemenea tocate mărunt. În vasul în care le-am călit, adaugăm la final bulion, piper
    măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine
    în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se
    pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt apoi aşezate în
    cratiţă, se toarnă puţină apă încălzită, amestecată cu o lingură de bulion, se
    pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză
    tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de
    minute, până când
    varza şi
    sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.

  • Varză murată

    Varză murată

    Conform tradiţiei, varza se pune la murat în perioada dintre sărbătoarea
    Sf. Dumitru (26 octombrie) şi cea a Sf. Andrei (30 noiembrie). Acrirea
    verzelor în butoi trebuie să se producă lent, fapt favorizat şi de scăderea
    temperaturilor. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la
    murat.

    Trebuie
    alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo
    30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din
    lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştejite de la exterior, iar cotorul
    verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în
    interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de
    cimbru uscat, hrean curăţat şi tăiat în suviţe, o gutuie, doi ştiuleţi de
    porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una,
    două sfecle roşii.

    După ce butoiul a fost umplut, se toarnă saramura, apă
    fierbinte cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare
    litru de apă. Saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele
    aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Peste ele, se pune, de obicei, o greutate pentru ca acestea să rămână scufundate în saramură.


    După
    două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea
    inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care aceasta este turnată din
    nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi
    vânturată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în
    partea de jos a butoiului.

    Varza
    murată este folosită pentru prepararea sarmalelor, a mâncărurilor cu varză sau,
    pur şi simplu tocată, este servită ca salată împreună cu felul principal. Zeama
    de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace
    servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune
    carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză. Nu numai zeama de varză, ci
    şi varza poate fi folosită pentru ciorbe. Una dintre mâncărurile
    de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume.

  • Varză murată

    Varză murată

    Conform tradiţiei, varza se pune la murat în perioada dintre sărbătoarea
    Sf. Dumitru (26 octombrie) şi cea a Sf. Andrei (30 noiembrie). Acrirea
    verzelor în butoi trebuie să se producă lent, fapt favorizat şi de scăderea
    temperaturilor. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la
    murat.

    Trebuie
    alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo
    30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din
    lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştejite de la exterior, iar cotorul
    verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în
    interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de
    cimbru uscat, hrean curăţat şi tăiat în suviţe, o gutuie, doi ştiuleţi de
    porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una,
    două sfecle roşii.

    După ce butoiul a fost umplut, se toarnă saramura, apă
    fierbinte cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare
    litru de apă. Saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele
    aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Peste ele, se pune, de obicei, o greutate pentru ca acestea să rămână scufundate în saramură.


    După
    două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea
    inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care aceasta este turnată din
    nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi
    vânturată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în
    partea de jos a butoiului.

    Varza
    murată este folosită pentru prepararea sarmalelor, a mâncărurilor cu varză sau,
    pur şi simplu tocată, este servită ca salată împreună cu felul principal. Zeama
    de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace
    servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune
    carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză. Nu numai zeama de varză, ci
    şi varza poate fi folosită pentru ciorbe. Una dintre mâncărurile
    de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.

  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Comunităţile de ruşi
    lipoveni, ucraineni şi sârbi din România sărbătoresc în această săptămână
    Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice,
    care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti.


    În comunitatea ucraineană din nordul României, gospodinele
    pregătesc 12 feluri de mâncare de post pentru masa din Ajunul Crăciunului,
    folosind hribi, fasole, făină, mălai, cartofi şi varză murată. Pentru a ajunge
    la cele 12 feluri de mâncare se fac două … trei feluri din hribi sau se fac
    diverse combinaţii. Un preparat specific
    îl reprezintă coltunaşii din făină albă. Se întinde foaia, se taie în pătrate
    în care se pune umplutura, dulceată, nuci, varză murată, după gustul fiecăruia.
    După ce se pliază foaia peste umplutură, colţunaşii se pun la fiert în apă cu
    puţină sare şi, când se ridică la suprafaţă, sunt stropiţi cu ulei încins.
    Ciorba de varză murată şi sărmăluţele cu păsat sunt feluri care nu lipsesc din
    nicio gospodărie.


    Tradiţia cere ca pe
    masa de Crăciun a ucrainenilor din Maramureş să fie aşezate nouă feluri de
    mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este
    ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De
    asemenea, de pe masă nu poate lipsi grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau
    peştele. De menţionat este obiceiul ca picioarele mesei să fie legate cu un
    lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că
    astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale ale
    ucrainenilor de Crăciun se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind
    îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.


    Pentru sârbii din
    Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi
    cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an
    să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se
    pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor
    avea noroc tot anul.


    Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta
    Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate
    specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean),
    lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză. Nu
    lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau
    chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul
    principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte,
    ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din
    Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la
    proţap şi chifteluţele din peşte.

  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Comunităţile de ruşi
    lipoveni, ucraineni şi sârbi din România sărbătoresc în această săptămână
    Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice,
    care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti.


    În comunitatea ucraineană din nordul României, gospodinele
    pregătesc 12 feluri de mâncare de post pentru masa din Ajunul Crăciunului,
    folosind hribi, fasole, făină, mălai, cartofi şi varză murată. Pentru a ajunge
    la cele 12 feluri de mâncare se fac două … trei feluri din hribi sau se fac
    diverse combinaţii. Un preparat specific
    îl reprezintă coltunaşii din făină albă. Se întinde foaia, se taie în pătrate
    în care se pune umplutura, dulceată, nuci, varză murată, după gustul fiecăruia.
    După ce se pliază foaia peste umplutură, colţunaşii se pun la fiert în apă cu
    puţină sare şi, când se ridică la suprafaţă, sunt stropiţi cu ulei încins.
    Ciorba de varză murată şi sărmăluţele cu păsat sunt feluri care nu lipsesc din
    nicio gospodărie.


    Tradiţia cere ca pe
    masa de Crăciun a ucrainenilor din Maramureş să fie aşezate nouă feluri de
    mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este
    ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De
    asemenea, de pe masă nu poate lipsi grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau
    peştele. De menţionat este obiceiul ca picioarele mesei să fie legate cu un
    lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că
    astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale ale
    ucrainenilor de Crăciun se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind
    îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.


    Pentru sârbii din
    Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi
    cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an
    să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se
    pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor
    avea noroc tot anul.


    Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta
    Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate
    specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean),
    lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză. Nu
    lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau
    chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul
    principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte,
    ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din
    Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la
    proţap şi chifteluţele din peşte.

  • Varză murată

    Varză murată

    Vremea rece, cu ploi, ba chiar şi cu puţină zăpadă în octombrie, este semnalul că a venit momentul pentru a pune varza la murat. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la murat.



    Trebuie alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo 30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştede de la exterior, iar cotorul verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de cimbru uscat, câteva rădăcini de hrean, o gutuie, doi ştiuleţi de porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una, două sfecle roşii. Dacă rădăcinile de hrean sunt prea groase, atunci acestea trebuie despicate în două sau mai multe bucăti.



    După ce toate ingredientele au fost puse în butoi, se face saramura. Punem apă la fiert şi dizolvăm sare în această apă, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare litru de apă. După ce a fost adusă la fierbere, saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Deasupra verzelor se pune, de obicei, o greutate pentru ca verzele să rămână scufundate în saramură.



    După două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care este turnată din nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi vântuarată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în partea de jos a butoiului. Operatiunea trebuie repetată



    Varza murată este folosită pentru preparea sarmalelor, a verzei călite sau chiar şi ca salată. Zeama de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză.

  • Varză murată

    Varză murată

    Vremea rece, cu ploi, ba chiar şi cu puţină zăpadă în octombrie, este semnalul că a venit momentul pentru a pune varza la murat. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la murat.



    Trebuie alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo 30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştede de la exterior, iar cotorul verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de cimbru uscat, câteva rădăcini de hrean, o gutuie, doi ştiuleţi de porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una, două sfecle roşii. Dacă rădăcinile de hrean sunt prea groase, atunci acestea trebuie despicate în două sau mai multe bucăti.



    După ce toate ingredientele au fost puse în butoi, se face saramura. Punem apă la fiert şi dizolvăm sare în această apă, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare litru de apă. După ce a fost adusă la fierbere, saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Deasupra verzelor se pune, de obicei, o greutate pentru ca verzele să rămână scufundate în saramură.



    După două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care este turnată din nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi vântuarată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în partea de jos a butoiului. Operatiunea trebuie repetată



    Varza murată este folosită pentru preparea sarmalelor, a verzei călite sau chiar şi ca salată. Zeama de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză.