Radio România Internațional

Tag: Vasile Blănaru

  • Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Ca instituţie de presă şi ca progres al tehonologiei, radioul era o noutate absolută în domeniul mass-media în perioada interbelică. Radioul a fost în centrul evenimentelor celor mai importante începând cu anii 1930 şi are o istorie care îl califică drept sursă foarte importantă în studierea istoriei contemporane.



    La sfârşitul anilor 1930, regimurile fasciste şi cele autoritare de dreapta erau instalate în întreaga Europă. Ele foloseau radioul ca mijloc de propagandă, de legitimare şi de consolidare a lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în România cu instituţia Radiodifuziunii, înfiinţată în 1928. Politizarea a fost unul dintre cele mai mari obstacole pe care Radioul a trebuit să le depăşească, instaurarea regimurilor toalitare de dreapta şi de stânga fiind de natură să afecteze obiectivitatea şi echidistanţa.



    Mărturiile culese de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în anii 1990 şi 2000 au confirmat dificultatea de a ţine un echilibru între presiunea regimului politic şi conştiinţa profesională. Marile evenimente şi-au găsit însă locul în programele de ştiri, aşa cum a fost, de pildă, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, în 1938. Profesorul Olimpiu Borzea îşi amintea în 2001 cum a aflat despre acel episod de la Radio.


    “În ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, în fiecare an se comemora apostolul Andrei. În sala mare de la Academia Teologică, în aulă, într-o parte era un pian, şi acolo se aduna crema intelectualităţii sibiene. Veneam de la şcoala nouă, şcoală ultra-modernă, pusă la punct, eram în al doilea an acolo. Am ajuns în Piaţa brânzei, plină de ciobani. Şi auzim la megafon “Atenţiune, atenţiune!”, un anunţ de la postul de radio, că erau megafoane pe străzi: o echipă de legionari în frunte cu Corneliu Codreanu, a vrut să fugă de sub escortă şi au fost împuşcaţi!” Ne-am oprit toţi. “Cum?!” A înlemnit piaţa, pur şi simplu!”



    Vasile Blănaru s-a angajat la Radio în 1938 la redacţia teatru, după care a ocupat funcţii de conducere. În 1999, el povestea despre cum se făcea simţită prezenţa fascismului în instituţie.


    “În Radio, legionarii erau o secţie. Făceau parte din Organizaţia Răspândiţi, adică erau cei din Radiodifuziune, din viitorul minister Culturii, erau tipografii şi era şi o unitate de la Straja Ţării. Erau vreo 5-6 secţii şi toate acestea aveau sediul la Radiodifuziune, pe strada Esculap, aproape de Radio, aproape de Berthelot. Şi eu am condus acest serviciu, această direcţie până după rebeliune. Eu, în calitatea care o aveam, şi ca reprezentant politic, luam parte la şedinţele consiliului de administraţie al cărui preşedinte era Nichifor Crainic. A apărut un decret în care evreii erau scoşi din funcţiile de stat. Eu eram şi şeful salarizării, şi am venit cu o propunere: dacă concediem sau dăm aviz de plecare din Radio, trebuie să dăm salariu pe cel puţin 6 luni. A fost un evreu acolo la programele Radiodifuziunii, care a fost singurul care a fost dat afară şi căruia i s-a dat salariul pe 6 luni de zile.”



    Un alt eveniment important a fost asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939, de către o echipă de legionari. După comiterea crimei, atacatorii au anunţat de la microfonul postului de radio fapta. Vasile Blănaru a fost acolo când legionarii au pătruns în emisie.


    “Eram în Radio, chiar m-am nimerit în ziua aceea în Radio. Erau Miti Dumitrescu, cu Traian Popescu şi cu Moldovanu, 6 dintre cei care l-au executat la Cotroceni pe Armand Călinescu. Şi au venit, au urcat sus, în sala de emisie, unde cânta orchestra. Erau înarmaţi, aveau arme, pistoale şi grenade. Erau foarte bine înarmaţi! Orchestra s-a ridicat, s-a speriat grupul din orchestră, şi atunci unul din ei, Traian Popescu, a anunţat la Radio că o echipă de legionari l-a executat pe duşmanul poporului, în sfârşit, toată povestea. După uşă, în studio, au aşezat toate armele, grenadele, pistoalele şi s-au dus jos la comisariatul poliţienesc al Societarii de Radio şi s-au predat. Eu i-am văzut când s-au dus şi s-au predat.”



    Radiodifuziunea Română a fost un loc fierbinte şi în timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, când generalul Ion Antonescu, beneficiind de sprijinul armatei şi de cel al Germaniei naziste, a înlăturat Garda de Fier de la putere. Inginerul Gheorghe Crisbăşanu a lucrat la emiţătorul de la Bod din 1934. În 1997, el îşi amintea evenimentele:


    “Eu am venit cu maşina de la Bucureşti şi la poartă nu mi-au dat voie să intru în curte, la staţii, pentru a nu aduce armament să-l dau legionarilor. Şi atunci, colonelul, cu care eu eram acolo, i-a spus santinelei din post să-l cheme pe comandantul gărzii formată de legionari pentru a discuta cu el. Ăla a venit, s-a prezentat şi colonelul i-a cerut să predea tot armamentul şi să se ducă de unde a venit fiecare, că nu se va întâmpla nimic. Ăla s-a dus şi a venit cu toată garda, şi-au desfăcut centurile cu pistoale, le-au pus grămadă, şi din cei care se prezentaseră au fost luat toţi. Adică erau vreo 12 inşi, i-au dus şi i-au vârât într-o dubă şi i-au dus direct la puşcărie, în Braşov. Şi după aia mi-au dat mie drumul de-am intrat în curte, după ce mi-au făcut un control pentru a verifica dacă nu am armament, aşa cum se credea.”



    Radiodifuziunea română redevenea liberă după 23 august 1944. Din păcate, pentru puţin timp, deoarece istoria a vrut altfel. Celălalt totalitarism, comunismul, o va supune pentru câteva zeci de ani.

  • (Concursu Radio România 85): Radiodifuziunea Română şi faschismul

    (Concursu Radio România 85): Radiodifuziunea Română şi faschismul

    Radiodifuziunea Română şi faschismul (Concursu Radio România 85)



    Ca instituţie di presă şi ca progres a tehonologhiil’ei, radioulu eara unâ noutate absolută tru domeniul mass-media în perioada interbelică. Radioulu fu în chentrul a evenimentilor aţeale mai importantile arhiusinda cu an’l’i 1930 şi are unâ istorie care îl califică dreptu sursă multu importantă tru studiarea a istoril’ei contemporanâ.



    La bitisita an’ilor 1930, reghimurile faschiste şi aţeale autoritare di dreapta eara curdisite tru în întreaga Europă. Eale folosea radioulu ca mehanie di propagandă, di leghitimare şi di consolidare a lor. Tut aţel lucru si feaţe şi în România cu instituţia Radiodifuziunil’ei, înhiinţată tru 1928. Politizarea fu unul di aţeale ma mările obstacole pi care Radioul fu anaghe s-li depăşească, instaurarea a reghimurilor toalitare di dreapta şi di stânga hiinda di natură să ncheadicâ obiectivitatea şi echidistanţa.



    Mărturiile culeapte di Chentrul di Istorie Orală di-tru Radiodifuziunea Română tru an’l’i 1990 şi 2000 confirmarâ dificultatea di a ţânire un echilibru anamisa di presiunea a reghimului politic şi conştiinţa profesională. Mările evenimente şi-aflarâ ama locul în programile di hâbări, aşi cum fu, bunâoarâ, vâtâmarea a lu Corneliu Zelea Codreanu, liderul a Gardâl’ei di Her, tru 1938.



    Profesorul Olimpiu Borzea îşi aduţea aminte tru 2001 cum aflăt dispri aţel episod di la Radio. El dzâţe: “Dicuseara, prindu Sâmtul Andrei, pi 29 brumar, tru iţe arada si comemora apostolul Andrei. În sala mare di la Academia Teologhică, tru aulă, într-unâ parte eara un pian, şi aclo si aduna crema a intelectualitatil’ei sibianâ. V’ineam di la şcoala nauă, şcoală ultra-modernă, bâgatâ la punctu, earam tru al doilea an aclo. Agiumsim în Piaţa brânzei, mplină di cioban’i, di picurari. Şi avdzâm la megafon “Atenţiune, atenţiune!”, un anunţu di la postul di radio, că avear megafoane pi strădz: unâ echipă di legionari în frâmte cu Corneliu Codreanu, vru să fugă di sum escortă şi furâ împuşcaţ, vâtâmaţ cu gugoşlu!” Nâ d`nâsim tuţ. “Cum?!” Limnusi piaţa, pur şi simplu!”



    Vasile Blănaru si angajă cu lucurlu la Radio tru 1938 la redacţia teatru, după care ocupă funcţii di conduţire. Tru 1999, el spunea tru moabeţ dispri cum si făţea simţită prezenţa faschismului tru instituţie. El dzâse: “În Radio, legionaril’i eara unâ secţie. Făţea parte din Organizaţia Răspândiţ, adică eara aţei din Radiodifuziune, di-tru v’initorul minister a Culturâl’ei, avea tipografii şi eara şi unâ unitate di la Straja Ţării. Avea vârâ 5-6 secţii şi tute aestea avea sediul la Radiodifuziune, pi strada Esculap, aproapea di Radio, aproapea di Berthelot. Şi eo am condusâ aestu serviciu, aţistă direcţie până după rebeliune. Eo, în calitatea ţi u aveam, şi ca reprezentantu politic, loam parte la şedinţile a consiliului di administraţie a cure preşedinte eara Nichifor Crainic. Apăru un decret tru care evreil’i eara scoşi din funcţiile di stat. Eo earam şi şeful a salarizaril’ei, şi vin’iu cu unâ propunire: ma că si concediem ică dăm aviz di fudzire din Radio, prinde să dăm salariu pi barim 6 meşi. Eara un evreu aclo la programile a Radiodifuziunil’ei, care fu singurul care fu dat afoară şi a cure l’I si deade salariul pi 6 meşi di dzâle.”



    Un altu evenimentu importantu fu asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pi 21 agheazmăciune 1939, di cătră unâ echipă di leghionari. După comiterea a crimâl’ei, atacatoril’i anunţarâ di la microfonul a postului di radio fapta. Vasile Blănaru fu aclo cându leghionaril’i pitrunsirâ, intrarâ în emisie. El dzâse: “Earam în Radio, başi mi tihisiiu dzua aţea în Radio. Eara Miti Dumitrescu, cu Traian Popescu şi cu Moldovanu, 6 di aţel’i ţi lu executat la Cotroceni pi Armand Călinescu. Şi vinirâ, s-alinarâ analtu, în sala di emisie, iu cânta orchestra. Eara înarmaţ, avea arme, pistoale şi grenade. Eara multu ghine înarmaţ! Orchestra si mută, si aspâre grupul di-tru orchestră, şi atumţea unul di el’i, Traian Popescu, anunţă la Radio că unâ pareie di leghionari lu executarâ pi duşmanul poporului, tru bitisitâ, tut paramitulu. După uşă, în studio, alâsarâ tute armile, grenadile, pistoalile şi dipusirâ la comisariatul poliţienescu a Soţietatil’ei di Radio şi si predeadirâ. Eo l’i vidzuiu cându si dusirâ şi si prideadirâ.”



    Radiodifuziunea Română un loc di mare cân’inâ şi în timpul a rebeliunil’ei leghionarâ di-tru 21-23 ianuariu 1941, cându gheneralul Ion Antonescu, ţi beneficia di ndrupumintul ale armatâ şi di aţel ale Ghirmânie nazistâ, avinarea a Gardâl’ei di Her di la putere. Inginerul Gheorghe Crisbăşanu lucră la emiţătorul di la Bod di-tru 1934. Tru 1997, el îşi aduţea aminte evenimentile. El dzâse: “Eo vin’iu cu maşina di la Bucureşti şi la poartă nu mi alâsarâ să intru în curte, la staţii, tra-s nu aduc armamentu să-l dau a leghionarilor. Şi atumţea, colonelul, cu care eo earam aclo, l’i dzâse a santinelâl’ei din post să-l cl’eamâ pi comandantul a gardâl’ei formată di leghionari trâ a discutare cu el. Aţel vine, si prezentă şi colonelul l’i câftă să da tut armamentul şi să si ducă di iu vine catheun, că nu va sâ si facâ ici ţiva. Aţel si duse şi vine cu tută garda, îşi disfeaţirâ centurile, bârnile, chimerile cu pistoale, li bâgarâ grămadă, şi di aţel’i ţi si avea prezentatâ furâ loaţ tuţ. Adică eara vârâ 12 inşi, l’i dusirâ şi l’I pimsirâ într-unâ dubă şi l’i dusirâ directu la puşcărie, ahapse în Braşov. Şi diapoaia mi alâsarâ şi pi mine di intraiu tru curte, după ţi-m’I feaţirâ un control trâ a verificare desi nu am armamentu, aşi cum si credea.”



    Radiodifuziunea română agiundzea diznou liberă după 23 agustu 1944. Din păcate, cu pâreare di arău trâ puţân chiro, di aform’ia că istoria a vrut altâ turlie. Alantu totalitarismu, comunismul, va u supunâ trâ ndauâ dzăţ di an’i.


    Hristu Steriu

  • Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Ca instituţie de presă şi ca progres al tehonologiei, radioul era o noutate absolută în domeniul mass-media în perioada interbelică. Radioul a fost în centrul evenimentelor celor mai importante începând cu anii 1930 şi are o istorie care îl califică drept sursă foarte importantă în studierea istoriei contemporane.



    La sfârşitul anilor 1930, regimurile fasciste şi cele autoritare de dreapta erau instalate în întreaga Europă. Ele foloseau radioul ca mijloc de propagandă, de legitimare şi de consolidare a lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în România cu instituţia Radiodifuziunii, înfiinţată în 1928. Politizarea a fost unul dintre cele mai mari obstacole pe care Radioul a trebuit să le depăşească, instaurarea regimurilor totalitare de dreapta şi de stânga fiind de natură să afecteze obiectivitatea şi echidistanţa.



    Mărturiile culese de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în anii 1990 şi 2000 au confirmat dificultatea de a ţine un echilibru între presiunea regimului politic şi conştiinţa profesională. Marile evenimente şi-au găsit însă locul în programele de ştiri, aşa cum a fost, de pildă, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, în 1938. Profesorul Olimpiu Borzea îşi amintea în 2001 cum a aflat despre acel episod de la Radio: “În ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, în fiecare an se comemora apostolul Andrei. În sala mare de la Academia Teologică, în aulă, într-o parte era un pian, şi acolo se aduna crema intelectualităţii sibiene. Veneam de la şcoala nouă, şcoală ultra-modernă, pusă la punct, eram în al doilea an acolo. Am ajuns în Piaţa brânzei, plină de ciobani. Şi auzim la megafon “Atenţiune, atenţiune!”, un anunţ de la postul de radio, că erau megafoane pe străzi: o echipă de legionari în frunte cu Corneliu Codreanu, a vrut să fugă de sub escortă şi au fost împuşcaţi!” Ne-am oprit toţi. “Cum?!” A înlemnit piaţa, pur şi simplu!”



    Vasile Blănaru s-a angajat la Radio în 1938 la redacţia teatru, după care a ocupat funcţii de conducere. În 1999, el povestea despre cum se făcea simţită prezenţa fascismului în instituţie: “În Radio, legionarii erau o secţie. Făceau parte din Organizaţia Răspândiţi, adică erau cei din Radiodifuziune, din viitorul minister Culturii, erau tipografii şi era şi o unitate de la Straja Ţării. Erau vreo 5-6 secţii şi toate acestea aveau sediul la Radiodifuziune, pe strada Esculap, aproape de Radio, aproape de Berthelot. Şi eu am condus acest serviciu, această direcţie până după rebeliune. Eu, în calitatea care o aveam, şi ca reprezentant politic, luam parte la şedinţele consiliului de administraţie al cărui preşedinte era Nichifor Crainic. A apărut un decret în care evreii erau scoşi din funcţiile de stat. Eu eram şi şeful salarizării, şi am venit cu o propunere: dacă concediem sau dăm aviz de plecare din Radio, trebuie să dăm salariu pe cel puţin 6 luni. A fost un evreu acolo la programele Radiodifuziunii, care a fost singurul care a fost dat afară şi căruia i s-a dat salariul pe 6 luni de zile.”



    Un alt eveniment important a fost asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939, de către o echipă de legionari. După comiterea crimei, atacatorii au anunţat de la microfonul postului de radio fapta. Vasile Blănaru a fost acolo când legionarii au pătruns în emisie: “Eram în Radio, chiar m-am nimerit în ziua aceea în Radio. Erau Miti Dumitrescu, cu Traian Popescu şi cu Moldovanu, 6 dintre cei care l-au executat la Cotroceni pe Armand Călinescu. Şi au venit, au urcat sus, în sala de emisie, unde cânta orchestra. Erau înarmaţi, aveau arme, pistoale şi grenade. Erau foarte bine înarmaţi! Orchestra s-a ridicat, s-a speriat grupul din orchestră, şi atunci unul din ei, Traian Popescu, a anunţat la Radio că o echipă de legionari l-a executat pe duşmanul poporului, în sfârşit, toată povestea. După uşă, în studio, au aşezat toate armele, grenadele, pistoalele şi s-au dus jos la comisariatul poliţienesc al Societarii de Radio şi s-au predat. Eu i-am văzut când s-au dus şi s-au predat.”



    Radiodifuziunea Română a fost un loc fierbinte şi în timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, când generalul Ion Antonescu, beneficiind de sprijinul armatei şi de cel al Germaniei naziste, a înlăturat Garda de Fier de la putere. Inginerul Gheorghe Crisbăşanu a lucrat la emiţătorul de la Bod din 1934. În 1997, el îşi amintea evenimentele: “Eu am venit cu maşina de la Bucureşti şi la poartă nu mi-au dat voie să intru în curte, la staţii, pentru a nu aduce armament să-l dau legionarilor. Şi atunci, colonelul, cu care eu eram acolo, i-a spus santinelei din post să-l cheme pe comandantul gărzii formată de legionari pentru a discuta cu el. Ăla a venit, s-a prezentat şi colonelul i-a cerut să predea tot armamentul şi să se ducă de unde a venit fiecare, că nu se va întâmpla nimic. Ăla s-a dus şi a venit cu toată garda, şi-au desfăcut centurile cu pistoale, le-au pus grămadă, şi din cei care se prezentaseră au fost luat toţi. Adică erau vreo 12 inşi, i-au dus şi i-au vârât într-o dubă şi i-au dus direct la puşcărie, în Braşov. Şi după aia mi-au dat mie drumul de-am intrat în curte, după ce mi-au făcut un control pentru a verifica dacă nu am armament, aşa cum se credea.”



    Radiodifuziunea română redevenea liberă după 23 august 1944. Din păcate, pentru puţin timp, deoarece istoria a vrut altfel. Celălalt totalitarism, comunismul, o va supune pentru câteva zeci de ani.