Tag: vernisaj

  • Jurnal românesc – 25.09.2024

    Jurnal românesc – 25.09.2024

    Paris-Saclay ocupă prima poziţie în clasamentul universităţilor franceze şi locul al 12-lea în clasamentul mondial Shanghai 2024. Cooperarea dintre Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Paris-Saclay acoperă domenii academice variate, care vor fi extinse şi mai mult în următorii ani. ‘În preajma alegerilor, m-aş bucura să văd planuri în acest sens în programele partidelor şi/sau în proiectele candidaţilor la prezidenţiale, dacă dorim universităţi ‘world-class’ în România tot mai reprezentative internaţional, dincolo de discuţii interminabile, adesea defensive şi neinformate’, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

     

    Scriitorul Andrei Pleşu va participa la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), care va fi organizată în perioada 26-29 septembrie la Chişinău, au anunţat organizatorii. Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii şi fost ministru de Externe, va fi prezent, pe 26 septembrie, în prima zi a festivalului, la Serile FILIT, unde, pe scena Teatrului Fără Nume, va purta un dialog cu jurnalistul Cătălin Ştefănescu. Evenimentul, organizat de Fundaţia Ka-tet, va reuni prozatori din Republica Moldova, dar şi din România, Irlanda, Austria sau Spania, alături de poeţi, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri culturali, jurnalişti și artişti. Totodată, pentru al doilea an consecutiv, ”Trenul Literaturii” va uni simbolic cele două capitale ale Moldovei – Iaşi şi Chişinău. Trenul va porni din Iaşi pe 26 septembrie, ora 11.40, şi va ajunge la Chişinău la ora 16.10. În tren se vor afla numeroşi oameni de cultură români, iar pe durata deplasării va avea loc şi un concert Adam’s Nest. În cele patru zile de FILIT Chişinău vor fi organizate mai multe evenimente culturale: întâlniri cu scriitori din România şi din Europa, ateliere tematice pentru copii, întâlniri ale cluburilor de lectură, ateliere de scriere creativă pentru liceeni, mese rotunde şi întâlniri profesionale.

     

    ICR Tel Aviv va organiza, împreună cu membrii clusterului EUNIC Israel, prima ediţie a Zilei Europene a Limbilor, proiect menit să familiarizeze publicul israelian cu bogăţia şi diversitatea limbilor europene. Organizat în colaborare cu Delegaţia Uniunii Europene în Israel, proiectul va avea loc joi, data oficială a Zilei Europene a Limbilor, de la ora 19.00, în portul Tel Aviv, un loc cu un important aflux de vizitatori. Alături de ICR Tel Aviv, la acest proiect mai participă institute şi centre culturale precum Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Institutul Italian, Centrul Ceh, Institutul Polonez şi Ambasada Lituaniei din Tel Aviv. Fiecare ţară participantă are un stand dedicat, în cadrul căruia vor fi organizate sesiuni de ‘speak-dating’ pentru publicul israelian care doreşte să se familiarizeze cu limbile europene prezentate. La standul românesc, atelierele de limbă vor fi susţinute de Einat Maayan Segal. Joi seara mai sunt programate o conferinţă susţinută de reputatul lingvist israelian Ruvik Rosenthal şi un moment muzical în interpretarea lui Harel Skaat. Participarea la eveniment este gratuită, dar este condiţionată de înregistrare şi aprobare prealabilă prin SMS.

     

    Institutul Cultural Român a organizat, luni, vernisajul expoziţiei de fotografie ‘Din piatră şi oţel. O călătorie în lumea Urbex’/ ‘Of Stone and Steel – A Voyage into the World of Urbex’, semnată de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României. Expoziţia, realizată de ASR Principesa Sofia împreună cu Jean Milligan şi Irina Andreea Cristea, cuprinde peste 20 de panouri fotografice, care aduc în prim-plan o excepţională incursiune în istoria şi starea actuală a unor clădiri abandonate din România. Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României şi echipa sa au ales să imortalizeze locuri specifice din diferite părţi ale ţării, în special fabrici din zona Braşovului, pentru semnificaţia lor industrială, precum şi case de prestigiu şi mici locuinţe, pentru valoarea lor culturală şi tradiţională în regiunea nordică a Maramureşului. Echipa a inclus, de asemenea, mine care prezintă un interes deosebit în aceeaşi zonă. Atrăgând atenţia asupra acestor locuri, Alteţa Sa Regală speră să contribuie la evitarea căderii lor în uitare. În perioada 29 octombrie-15 noiembrie, expoziţia va fi prezentată în Galeria ‘Constantin Brâncuşi’ a ICR Londra.

  • Jurnal românesc- 16.09.2024

    Jurnal românesc- 16.09.2024

    Ministerul de Externe de la București îi avertizează pe românii care călătoresc în Germania să se pregătească pentru timpi mai mari de aşteptare. Guvernul de la Berlin a decis să extindă, de luni, pentru o perioadă de şase luni, controalele temporare la toate frontierele terestre, ca să reducă migraţia ilegală. Pe lângă cele deja existente la frontierele cu Austria, Elveţia, Cehia şi Polonia, vor fi controale şi la granițele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca. Românii care se confruntă cu situaţii speciale pot suna la telefoanele de permanenţă ale ambasadei la Berlin, precum şi la consulatele României din Germania. Corespondentul Radio România în Germania notează că fiecare persoană care trece granița poate fi oprită şi controlată de poliţia federală, în orice regiune de frontieră şi la orice oră. Nu numai identitatea, ci şi vehiculul pot fi supuse examinării în timpul controalelor la frontieră. Bagajele, bunurile şi obiectele de valoare pot face, de asemenea, obiectul verificărilor operate de poliţiști.

     

     

    Comitetul Interministerial pentru Schimbări Climatice din cadrul Guvernului de la București a început seria consultărilor cu experţii români din diaspora pe tema tranziţiei către economia verde. Potrivit unui comunicat oficial, prima consultare s-a desfăşurat în format online, cu sprijinul Ambasadei României la Paris, și i-a avut invitaţi pe specialiştii români care îşi desfăşoară activitatea în companii, în administraţia publică sau în mediul academic din Franţa. Ei au discutat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai Metrorex despre adaptarea legislaţiei şi posibilităţile de finanţare în sectorul mobilităţii verzi rutiere şi feroviare, cercetare şi soluţii tehnice inovative care să ducă la reducerea amprentei de carbon, managementul tranziţiei către un transport mai puţin poluant. Consultările pe această temă cu specialiştii din comunităţile româneşti din diaspora vor continua.

     

     

    Păstrarea identităţii româneşti în comunităţile istorice rămâne o prioritate pentru autorităţile române – i-a declarat consulul României la Cernăuţi, Irina Stănculescu, trimisului special al Radio România în Ucraina invadată de trupele ruse. Ea a amintit de organizarea Programului de Tabere ARC, în cadrul cărora s-au recreat în centre de agrement din România circa 3.200 de copii din Ucraina. Din regiunea Cernăuţi au fost peste 2.000 de copii. Diplomata a menţionat că, în fiecare an, statul român a acordat elevilor şi cadrelor didactice circa 6.200 de burse, precum și o serie de proiecte implementate cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de rezultatele acestora beneficiind inclusiv familiile defavorizate din comunităţile cu populaţie preponderent românească din regiunea Cernăuţi, care au primit, după declanşarea conflictului, pachete cu bunuri alimentare şi de primă necesitate. Prin modernizarea unităţilor de învăţământ şi cabinetelor de limbă română, peste 50 de şcoli din regiunea Cernăuţi au fost dotate cu material, mobilier didactic şi aparatură IT, tablete pentru elevi şi profesori, videoproiectoare, laptopuri.

     

     

    Universitatea din Bucureşti şi Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ anunță vernisarea, pe 19 septembrie 2024, a expoziţiei ‘Icoană în ţesătura memoriei: macedoromânii. Arc peste timp’. Expoziţia, care va fi deschisă până pe 10 ianuarie 2025, marchează, în anul aniversar al Universităţii (160 de ani de la fondare), și o serie de evenimente relevante pentru istoria macedoromânilor. Sunt 145 de ani de la fondarea Societăţii de Cultură Macedo-Română, 160 de ani de la constituirea primei şcoli pentru aromâni, la Târnova, lângă Bitolia (azi, în Macedonia de Nord), şi 190 de ani de la naşterea lui V.A. Urechia, primul preşedinte al Societății şi mare sprijinitor al românilor macedoneni, în lupta lor pentru emancipare naţională. Scopul expoziţiei este acela de a face cunoscut publicului larg istoria, cultura şi civilizaţia macedoromânilor, precum şi contribuţia acestora la dezvoltarea statului naţional român. Expoziţia surprinde, din perspectivă colaborativă şi interdisciplinară, o serie de aspecte importante legate de destinul macedoromânilor, parte componentă a poporului român, aflaţi în dreapta sau în stânga Dunării.

     

     

    Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ organizează, până pe 15 octombrie, o nouă sesiune de înscrieri la audiţii pentru poziţiile de artişti lirici şi dirijor secund. Audiţiile se adresează candidaţilor din România şi Republica Moldova, care cunosc limba română şi au absolvit sau urmează cursurile unei facultăţi de muzică. În 2023, la 60 de ani de la fondare, Madrigal a făcut al şaselea turneu în Statele Unite, unde a cântat în cele mai mari catedrale, precum şi în Congresul american. Anul acesta, corul a întreprins primul său turneu în America de Sud, cu concerte şi filmări la Lima, Cusco şi Machu Picchu.

     

     

  • Două vernisaje la “Celula de Artă”

    Două vernisaje la “Celula de Artă”

    Finalul lunii iulie a adus două noi vernisaje
    ale galeriei neconvenționale Celula de Artă: o perspectivă nostalgică asupra
    filmului din 1927 al regizorului german Fritz Lang (1890-1976), Metropolis,
    perspectivă artistică adusă în fața publicului de către sculptorul și artistul
    vizual Daniel Loagăr, și expoziția Wrong Freedom a artistei Gizella Popescu.

    Despre cele două expoziții am stat de vorbă cu PR-ul cultural Anca Spiridon:


    La Galeria Verticală privitorii
    pot explora perspectiva nostalgică, dar în cheie steampunk, asupra filmului din
    1927, Metropolis, realizată de Daniel Loagăr, co-fondatorul și curatorul
    Celulei de Artă. Iar la Kulterra Gallery se poate vedea expoziția Wrong
    Freedom a artistei Gizella Popescu, ce aduce publicului două studii asupra
    condiției umane și artistice. Metropolis este o expoziție pentru care
    artistul nu a dorit să pună în fața publicului un text curatorial. În schimb,
    și-a expus perspectiva asupra filmului Metropolis, care este, cum spune el,
    un film genial, plin de efecte speciale pentru acea perioadă, dar care nu
    trebuie luat prea în serios. Este un amestec nebun între teatru absurd și
    jocuri video retro, cu costume ciudate și scenografie supradimensionată, de
    parcă Charlie Chaplin ar fi întâlnit Star Wars într-o discotecă. Pe scurt,
    tipul popular se transformă într-un erou, salvează orașul de la un bătrân rău
    și îl cucerește alături de inima unei fete faine. Există explozii și distracția
    în stil retro, iar lucrările propuse de Daniel Loagăr vor să surprindă un pic
    esența acestei pelicule clasice, de neratat pentru orice spectator.


    Gizella Popescu, în schimb, își propune să
    reflecte deopotrivă o critică și o introspecție asupra modului în care noi
    percepem moștenirea estetică, raportat la valorile actuale ale societății în
    general și ale artei contemporane în particular. Ea prezintă două lucrări
    Wrong Freedom, care vorbește despre asumarea condiției de pictor într-o lume
    contemporană, jonglând cu tema libertății reprezentată de păsări, dar și cu
    ispitele. Ce anume consumăm și cum? Lucrarea After Party e gândită ca o
    lăsarea cortinei peste ultimul personaj rămas la masă după bal. Și această
    lucrare reflectă la condiția umană, la cine și ce rămâne după ce consumăm
    totul, iar decorul parizian reflectă o oarecare ciclicitate a întrebărilor
    naturii umane. Ceea ce este astăzi a fost și ieri.


    Anca Spiridon ne-a făcut și câte un scurt
    CV-portret al celor doi artiști expozanți la Celula de Artă:


    Daniel Loagăr este co-fondatorul
    atelierului de creație Wood Be Nice, dar și al Galeriei de Artă
    Neconvențională Celula de Artă, inițiată în 2017 de membrii hub-ului cultural
    Carol 53, ce a pornit din dorința de a promova mesajul artistic direct și de
    a crea în acest fel o punte între obiectul de artă și privitor. Celula de
    Artă e un proiect independent care aduce spectatorilor lucrări de artă din
    numeroase arii tematice, incluzând fotografie, pictură, performance sau colaj,
    de regulă ale artiștilor la început de drum, de fiecare dată în premieră, fiind
    expuse în Celula de Artă. Gizella Popescu este artist vizual care a expus în
    galerii private și spații neconvenționale, în saloane de artă și expoziții de
    grup și personale, ale cărei lucrări se află în colecții private din țară și
    străinătate și au fost incluse în mai multe cataloage de artă editate de către
    Uniunea Artiștilor Plastici din România. În practica sa recentă, artista
    explorează într-un stil fluid și ușor ironic arhetipurile umane tradiționale și
    contemporane, punând accent atât pe diluarea memoriei colective, cât și pe
    căutările de descifrare a sensului din perspectiva omului contemporan.



  • Copilărie şi culoare

    Copilărie şi culoare

    Deşi are numai 12 ani, Giulia Pintea nu se joacă
    de-a pictura! Mai mult decât atât, la începutul lunii februarie a vernisat la
    Centrul Internațional de Conferințe – Sala de expoziții Constantin Brâncuși a
    Palatului Palamentului, prima expoziție personală din România, intitulată Simfonie
    în culori. Pictorița de origine română, stabilită pe Riviera Franceză dar
    cu naționalitate canadiană și italiană, a atras atenția mediului artistic din
    țara care a dat lumii unii dintre cei mai mari pictori din istoria artelor
    frumoase. Giulia Pintea a avut expoziții personale pe toată Coasta de Azur, în
    Anglia, Germania și Spania.A fost eleva cunoscutului pictor francez
    conteporan José Curti, remarcat pentru creațiile sale abstracte,
    semi-figurative, care omaginază imaginarul prin mixarea unor culori mereu
    surprinzătoare, de altfel prezent şi la vernisajul micii artiste.


    Expoziția Simfonie în culori semnată Giulia
    Pintea oferă privitorului accesul la o taină: cea a sincronizării dintre două
    lumi în oglindă, imaginarul și realul.Creațiile Giuliei Pintea fac deja parte
    din colecții private atât din Franța, cât și din Anglia, Irlanda, SUA, Franța
    și Noua Zeelandă.


    Giulia Pintea este vorbitoare a 4 limbi: română, italiană,
    franceză şi engleză şi ne-a povestit despre începuturile sale în pictură, dar
    şi despre expoziţia din România: De mică, totdeauna mi-a plăcut să
    creez, să pictez. Trendul e moștenit de la tata și destinul a făcut să mă
    întâlnesc cu pictorul José Curti, care m-a inspirat în stilul abstract cu
    acrilic. Am adunat 55 de tablouri, foarte colorate și pline de viață. Este
    Simfonia de culori, care este tabloul expoziției (n.r. tabloul care dă titlul
    expoziţiei), este Întâlnirea îngerilor, care este primul tablou pe care l-am
    făcut, este Chitaristul care este tabloul meu preferat și este Le Voyage
    vers le Lumière
    pe care foarte multe persoane l-au adorat. Profesorul meu a fost foarte mândru de mine și
    zicea că era foarte frumos. Eu pictez pentru că îmi place să pictez și că mă
    face bucuroasă și vreau să transmit bucuria asta prin tablouri. Eu pictez cam
    2-3 ore. Un tablou mare îmi ia între 2-5 ore şi unul mic îmi ia cam 2 ore.


    Întâlnirea dintre Giulia şi artistul Jose Curti de
    73 de ani a avut loc când Giulia avea 6 ani, în mai 2016. Se dusese împreună cu
    mama ei « Pe urmele lui Picasso » şi s-a oprit în faţa pânzei pe care artistul
    Jose Curti lucra în Piaţa Artiştilor din Antibes şi uimită de ceea ce făcea a
    intrat în vorbă cu el. O sinergie s-a produs între cei doi şi de atunci José
    Curti a devenit mentorul ei. În scurt timp, motivată de mentor, la doar 6 ani,
    Giulia a avut prima expoziţie împreună cu el. Iar la 8 ani a deschis porţile
    primei expoziţii solo în Franţa, în februarie 2019 şi mai apoi în Anglia, în
    octombrie 2019 şi Germania în decembrie 2019. Elanul succesului a fost
    întrerupt de pandemie, timp în care expus doar în Spania în mai 2021 şi în cadrul
    Taberei Romane organizate de MAI Academy.


    Am întrebat-o pe Giulia Pintea dacă doreşte să fie
    ca vreun artist cunoscut şi ce altceva mai face în afară de pictură:


    Eu vreau să fiu ca Giulea Pintea. Mai fac înot, balet, teatru, circ acrobatic,
    baschet, canto, călărie, aikido, piano. De mică-s obișnuită, că de mică, fac
    multe activități. Colegii mei sunt foarte drăguți cu mine, mi-am făcut prieteni
    foarte ușor, și mă susțin în pasiunea mea.


    Alexandra Pintea, mama
    Giuliei, ne-a spus de ce a ales fiica sa România pentru expoziţia sa: Pentru că originile sunt româneşti și nu știu la alții, dar Giula de
    mică, a fost în vacanțe în România și în tabere în România şi a dorit mult ca
    să împărtășească cu românii bucuria pe care o redă prin tablouri. Sunt
    recunoscătoare tuturor care au venit la vernisajul Giuliei. A fost un foarte
    mare număr de persoane prezente de peste tot, de peste tot din țară. Au venit
    din Satu Mare, bunica cu fratele meu cu toată lumea, verișoare. A fost
    impresionantă mobilizarea lor, au venit de foști colegi de la facultatea de
    aici, din București și de la Craiova. Au venit și din străinătate, a venit
    tatăl ei cu nașa Giuliei, din Italia, au venit verișoare din Germania, au venit
    din Franța, a venit mentorul ei, Jose Curtii a fost prest aici la vernisaj cu
    un grup de 6 artiști care o adoră și o susțin pe Giulia mereu și toată lumea
    frumoasă care a fost acolo, care printre care numesc și grupul Miniton care a
    dat deschiderea vernisajului, cărora îl suntem foarte recunoscători și
    prezentatoarea Roxana Ioana Gavăr Iliescu.


    Giulia Pintea își donează o parte din lucrări
    pentru cauze umanitare în sprijinul copiilor defavorizați. Artista este
    pasionată și de teatru, balet, pian, arta circului și canto, domenii în care a
    fost distinsă cu premii. Giulia Pintea se adaugă multor nume de copii cu
    origini româneşti, ce sunt recunoscuţi pentru geniul lor de la vârste foarte
    fragede.


  • SRR- Invitaţie vernisaj expoziţie de fotografie “Ucraina-Chipuri ale războiului”

    SRR- Invitaţie vernisaj expoziţie de fotografie “Ucraina-Chipuri ale războiului”

    Societatea Română de Radiodifuziune vernisează pe 23 februarie în foaierul Sălii Radio din Bucureşti. expoziţia de fotografie ‘Ucraina – Chipuri ale războiului’, a jurnalistului Radio România Actualităţi Ilie Pintea. Se împlineşte un an de război în Europa, cu impact la nivel mondial. După o experienţă de peste 20 de ani în calitate de corespondent de război în zone fierbinţi ale lumii, Ilie Pintea, trimis special pe frontul din Ucraina, surprinde cu aparatul de fotografiat, în privirea şi gesturile simple ale localnicilor, temeiuri pentru preţuirea fiecărei clipe de viaţă. Expoziţia este parte din seria de evenimente prin care Radio România reflectă implicaţiile pe care războiul din Ucraina continuă să le aibă în realitatea românească şi, implicit, în cea europeană.

    Radio România Cultural şi Orchestrele şi Corurile Radio organizează, la Sala Radio, pe 25 februarie, recitalul ‘Viaţa într-o valiză’, dedicat celor care au trebuit să plece cu ‘viaţa într-o valiză’, şi ai cărui protagonişti vor fi violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Sînziana Mircea. Radio România Cultural lansează şi a doua ediţie a mesajului Rugă pentru pace la un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Mesajul e citit de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertăţii româneşti.

    Începând din 25 februarie, Sala Radio găzduieşte şi expoziţia de pictură şi artă contemporană ‘Viaţa într-o valiză’. De-a lungul ultimului an, proiectul iniţiat de actriţa Iulia Mihalcea şi regizorul Iulian Furtună a urmat traseul Paris – Berlin – Viena – Bucureşti – Constanţa – Tulcea. Totodată, în foaierul Sălii Radio vor fi proiectate fragmente dintr-un film documentar realizat de Iulian Furtună şi va avea loc un performance susţinut un grup de tineri coordonaţi de coregraful Daniel Pop.

    Postul de radio Bucureşti FM şi Agenţia de Presă RADOR a Radio România lansează site-ul ştirilerăzboiului.ro. Platforma conţine o sinteză a ştirilor transmise în prima lună de război din perspectivă politică, militară, economică, socială şi de mediu, dar şi interviuri cu Ilie Pintea, Alex Buzică şi Mario Balint, cei 3 corespondenţi de război ai Radio România Actualităţi. Site-ul este o sursă de documentare utilă tuturor celor care vor să afle ce s-a întâmplat în primele 30 de zile ale războiului ruso-ucrainean.

  • “DINCOLO DE PICTURĂ”

    “DINCOLO DE PICTURĂ”

    La București, a fost vernisată
    expoziția lui Nicola d Arco, artist
    care ne poartă în lumea decolajului, în
    lumea cinematografiei, a circului, a vechilor reclame ale secolului XX.
    Lucrările prezintă o formă de manifestare artistică specifică în special
    artelor vizuale și care presupune îmbinarea mai multor elemente pentru a
    rezulta opera de artă în sine.



  • Festivalul Classix de la Iași

    Festivalul Classix de la Iași

    Aproape de granița de Nord-Est a României, la
    Iași, în luna februarie, a avut loc un festival de muzică clasică – Classix
    Festival, un eveniment dedicat iubitorilor de muzică, tinerilor, o reapropiere
    atât de muzica clasică consacrată, cât și de cea contemporană. O propunere
    culturală ce a reunit concerte, lansări și dezbateri, expoziții – toate într-un
    format adaptat vremurilor pe care le traversăm – un format hibrid, offline și
    online. Despre ce este Classix Festival, despre desfășurarea evenimentului și
    despre surprizele pregătite publicului, am stat de vorbă cu Anca Spiridon,
    PR-ul festivalului:


    Classix Festival este un festival de muzică clasică sau cum îi spunem noi: o
    aventură clasică contemporană ce a pornit la Iași în anul 2020, și care își
    propune prin programul ales, prin locațiile neconvenționale în care se
    desfășoară, și prin evenimentele conexe să atragă un public nou către muzica
    clasică. Cea de-a treia ediție a Festivalului Classix se desfășoară anul acesta
    în perioada 13-19 februarie, în format fizic și online, și va cuprinde 8
    concerte de muzică clasică, desfășurate în locații din Iași, precum Palatul
    Culturii, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Biblioteca Centrală
    Universitară Mihai Eminescu, Casa Balș, Muzeul Literaturii, și va include și
    o serie de evenimente conexe: 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de
    ilustrație, o dezbatere, o prelegere, șapte proiecții de film, care așteaptă ca
    exploratorii aventurii clasice contemporane să ni se alăture. Programul Classix
    reunește peste 60 de artiști internaționali din 13 țări, care vor sosi la Iași
    pe durata Classix. Cea de-a III-a ediție a festivalului și-a propus să
    descopere frumusețea într-o formă feminină și mistică, plină de putere și în
    cadrul programului o să vedeți că avem foarte multe momente interpretate de
    artiști femei, compuse de compozitoare, atât de muzică clasică cât și de
    clasică contemporană. Continuăm și anul acesta tradiția instaurată la Classix
    în 2021, și anume formatul hibrid al evenimentului, ceea ce înseamnă că vom
    avea atât concerte și prezența la evenimente în săli, cu capacitate de 30% dar
    și că toate cele 8 concerte de muzică clasică vor fi difuzate online pe pagina
    de Facebook a festivalului și a partenerilor noștri și vor putea fi urmărite
    încă vreme de o lună după terminarea festivalului.


    Care au fost
    provocările acestei ediții a festivalului? Ce artiști s-au alăturat
    evenimentului? Și care este tematica Classix din 2022? La aceste întrebări ne-a
    răspuns Anca Spiridon, PR-ul Classix Festival:


    Provocările lui Classix 2022 au fost, înainte de toate, creșterea
    evenimentului, atât ca durată de la cinci la șapte zile, cât și din punctul de
    vedere al complexității programului. Și, cum spuneam, cei peste 60 de artiști
    invitați, acomodarea lor pentru un eveniment unde doar 30% din public a putut
    să se bucure fizic de prezența în sală, poate să fie o provocare extraordinar
    de mare, dar, pe de altă parte, suntem conștienți de impactul pe care
    evenimentul îl are în online, de zecile de mii de privitori care s-au bucurat
    de programul de muzică clasică adus anul acesta în cadrul festivalului și, așa
    că trăgând linie, putem spune că absolut tot are sens și merită. Cei peste 60
    de artiști care ni se alătură la Classix 2022 vin din 13 țări, iar dintre ei mă
    bucur să îi menționez pe Auner Quartet din Austria, pe violoncelistul german
    Gustav Rivinius, pianistul norvegian Håvard Gimse, de
    asemenea alături de noi, la două concerte, o să fie un cvintet de suflători
    deosebit de special aflat la intersecția dintre Danemarca, România și Insulele
    Feroe, și unul dintre starurile festivalului este violonistul norvegian Bjarne
    Magnus Jensen. Tematicile abordate în cadrul celei de-a treia ediții a Classix
    au să sublinieze feminismul în muzica clasică, autenticitatea și
    visceralitatea, dar o să celebreze și trăirile umane autentice. Iar, intrând în
    lumea pe care am pregătit-o pentru această ediție, frumusețea o să se vadă
    într-o formă feminină mistică, plină de putere și gata să impresioneze prin
    detalii, iar instinctul primordial o să ne poarte pe toți către abandonul
    temporar al melodiei și al ritmului.


    În finalul
    discuției noastre, Anca Spiridon ne-a mărturisit despre apropierea publicului
    tânăr de muzica clasică prin intermediul evenimentului.


    O
    asociere deosebit de interesantă, apropo de muzica clasică, pe care am aflat-o
    la ediția din 2021, în timpul unei lansări de carte, este că pentru mulți
    dintre noi muzica clasică este un tren în care nu ne-am urcat la timp. Avem rar
    educația și deschiderea necesare pentru a o aprofunda. Și pentru noi e o mare
    bucurie să vedem că de fiecare dată, la fiecare ediție a Classix, publicul
    tânăr vine alături de noi pentru plăcerea experienței, pentru plăcerea de a
    asculta muzica și de a simți ceea ce le transmite, fără niciun soi de
    background muzical extraordinar de doct, fără a o fi ascultat cu un anumit
    sistem, compozitor cu compozitor, sau interpret cu interpret. Și, când vedem că
    reușim să ne apropiem de public de toate vârstele, și mai ales publicul tânăr
    este preponderent la Classix, ne bucură foarte tare și pentru noi e un semn că
    ceea ce facem, facem bine. Într-o lume care este digitalizate, totuși
    sentimentul și trăirile pe care le trezește în noi muzica sunt importante și
    contează și că trebuie să ne continuăm treaba cât mai bine.

  • Jurnal Românesc – 17.08.2021

    Jurnal Românesc – 17.08.2021

    Cea de-a 27-a ediţie a Sarajevo Film Festival continuă până pe 20 august, anunță ICR. În acest an, festivalul prezintă nouă producţii şi coproducţii cinematografice româneşti, dintre care cinci sunt incluse în programul competițional. Institutul Cultural Român de la Viena este pentru a şasea oară partener al Sarajevo Film Festival. Printre filmele românești prezentate la această ediție se numără Prin oraș circulă scurte povești de dragosteˮ, regia Carina Daşoveanu, Apartamentul Xˮ, de Marius Papară, Interfon 15, în regia lui Andrei Epure, Planuri de vacanțăˮ, regizor Alexandru Mironescu. Secţiunea In Focus cuprinde filmele Babardeală cu bucluc sau porno balamucˮ, regia Radu Jude, La Civilˮ, regia Ana Teodora Mihai, și Quo Vadis, Aida?ˮ, regia Jasmila Žbanić, coproducţie Bosnia şi Herţegovina /Austria /România/ Olanda/Germania/Polonia/Franţa. De asemenea, în cadrul celei de-a 13-a ediții a Zilei Drepturilor Omului organizată de Sarajevo Film Festival sub auspiciile Regatului Tărilor de Jos, va fi difuzată producţia colectivˮ, regia Alexander Nanau. Proiecția va fi urmată de o dezbatere inspirată de tema filmului, intitulată Societatea și individul — o responsabilitate care dispare?”, moderată de jurnalistul și regizorul Robert Zuber. Talents Sarajevo se desfășoară pe toată durata festivalului, fiind o platformă regională de întâlnire și pregătire a artiștilor aspiranți din lumea filmului. Printre participanții selectați din România se numără Alin-Gheorghe Duruian, Teona Galgoțiu, Alexandru Mironescu, Iulian Postelnicu, Andra Gheorghiu.



    În perioada 19 august — 10 septembrie, Galeria ICR Lisabona va găzdui expoziția 50 de ani de la dispariția lui Max Hermann Maxy“, realizată de istoricul și cercetătorul Lucian Pricop. Vernisajul expoziției, care va cuprinde un număr de 27 de panouri, va avea loc joi. Expoziția aduce în atenția publicului personalitatea lui Max Hermann Maxy, la 50 de ani de la dispariția acestuia. Pictor, inițiator de publicații, scenograf și creator de costume de teatru și de obiecte decorative, întemeietor de școală, profesor la Academia de Arte Decorative, Şcoala de desen pentru artiștii evrei și la Institutul N. Grigorescu“, director al Muzeului Național de Artă, Max Hermann Maxy s-a născut pe 26 octombrie 1895, la Brăila și s-a stins din viață pe 19 iulie 1971, la București. Prima expoziție personală, la București, în 1920, cuprinde numeroase scene de pe front. În spiritul Bauhaus, înființează la București, în 1924, Academia de Artă Modernă și Decorativă (din 1928, sub numele Studioul de Artă Decorativă).



    Tabăra de scriere creativă Leonard Tuchilatu” organizată de Institutul Cultural Român Mihai Eminescu” de la Chișinău, în colaborare cu Atelierul de scriere creativă Vlad Ioviţă”, are loc, anul acesta, în perioada 15-20 august, la Trebujeni, raionul Orhei. Potrivit ICR, la eveniment vor participa 10 tineri scriitori din Republica Moldova pe cale de a debuta sau proaspăt debutanţi, pentru a audia cursuri de creative writing ale unor specialişti în domeniu. Cursurile vor fi moderate de Șerban Axinte din România și Dumitru Crudu din Republica Moldova. Pe parcursul celor cinci zile, profesorii invitaţi ţin cursuri despre cum se scrie o poezie, un roman, o povestire sau o nuvelă, iar tinerii prozatori şi poeţi îşi vor perfecţiona arta scrisului, în care vor reflecta realitatea basarabeană sau românească. În fiecare zi, tinerii scriitori îşi vor citi producţiile scrise, care vor fi discutate şi analizate de scriitorii-profesori. La final, mentorii proiectului vor selecta cele mai bune poezii şi texte de proză, care vor fi publicate în paginile revistei Timpul”.



    Vernisajul expoziției “Potential Agrarianisms”, curatoriată de Maja and Reuben Fowkes, va avea loc, vineri, la Kunsthalle Bratislava. Potrivit ICR, expoziția este una de grup, cuprinzând lucrările a 12 artiști europeni. România este reprezentată de artista Anetta Mona Chișa, ce expune o sculptură orizontală, intitulată “One Are” / Un ar”. Aceasta cartografiază un câmp de 100mp, în formă de matriță a terenului ales. Cei 100mp (un ar”) fac aluzie la metoda utilizată de romani pentru delimitare și împărțire a pământului prin intermediul unor limite ortogonale și echidistante denumită centuriatio. Lucrarea face referință la diferitele politici de guvernare a pământului și solului, revendicări de proprietate asupra terenurilor, agronomie politică, culturi, încadrare, cadastre sau colonii. Anetta Mona Chișa este o artistă româncă stabilită la Praga, Republica Cehă. Lucrările sale sunt frecvent expuse în muzee și spații artistice celebre, precum Art in General (New York), MuMoK (Viena), The Power Plant-Contemporary Art Gallery (Toronto), Whitechapel Gallery (Londra).






  • Jurnal românesc – 17 septembrie 2019

    Jurnal românesc – 17 septembrie 2019

    Artista de
    origine română Augusta de Schucani deschide Săptămâna Culturilor
    Străine de la Paris cu expoziţia Pinacoteca cu celebrități.

    Vernisajul va avea loc pe 20 septembrie la Galeria Macadam a Institutului
    Cultural Român din capitala Franţei. Pentru Pinacoteca cu
    celebrităţi artista s-a inspirat dintr-un eveniment care a avut loc la
    Centrul Pompidou denumit American Icons.

    Din dorinţa de a vorbi
    despre România, artista a aşternut pe pânză personalităţi de origine română
    care au marcat cultura franceză. Augusta de Schucani este originară din Turda
    şi trăieşte şi lucrează în Paris din 1994. A urmat cursurile Școlii de Pictură
    Bizantină din București şi este absolventă a Facultăţii de Arhitectură din
    Cluj. S-a afirmat atât în ţară, unde a lucrat la restaurarea unor monumente
    istorice şi s-a specializat în icoane şi mozaicuri, cât şi peste hotare la New
    York şi Paris. Pinacoteca cu celebrități poate fi vizitată între 12
    septembrie şi 20 octombrie.




    De la 1 noiembrie, va deveni operațională o nouă
    vamă cu Ucraina, la Isaccea – Orlovka, notează BucPress.
    Va fi o vamă fluvială, la
    care traversarea Dunării va fi asigurată cu nave de tipul RO-RO, care sunt
    dotate cu rampe hidraulice pentru ambarcarea și debarcarea autovehiculelor de
    mărfuri și autoturismelor, potrivit publicației România Liberă. Construcțiile
    și amenajările au fost finalizate pe ambele maluri ale Dunării. Suprafaţa pe
    care e amenajat punctul de trecere de pe malul românesc este de 13,9 hectare,
    investițiile totale fiind cifrate la 12 milioane de euro. În prezent, se fac
    ultimele lucrări de amenajare a punctului de trecere a frontierei de la
    Isaccea.


    Institutul Cultural Român
    de la Varşovia participă, şi în acest an, la proiectul Ziua Europeană a
    Limbilor, organizat, în Polonia, în perioada 17-28 septembrie, de clusterul
    EUNIC Varşovia în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia.

    Ziua Europeană a Limbilor este un proiect anual, adresat în egală măsură
    specialiştilor şi publicului larg. În acest an, programul cuprinde varii
    evenimente nu doar la Varşovia, ci şi la Cracovia şi Wroclaw: concerte, cursuri
    de limbă, concursuri pe teme lingvistice pentru şcolari, prezentări despre
    culturile lumii, susţinute de diferite instituţii şi organizaţii locale şi un
    joc urban lingvistic. Proiectul EUNIC Ziua Europeană a Limbilor este dedicat
    diversităţii lingvistice, promovând importanţa învăţării şi utilizării limbilor
    străine, indiferent de larga sau redusa lor circulaţie.




    În perioada 15-22 septembrie, la Chișinău și
    Cernăuți se desfășoară proiectul internațional Politici ale istoriei și
    conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia, informează
    Bucpress. Participă studenți, lectori și doctoranzi din Georgia, Ucraina,
    Germania și Republica Moldova
    .
    Proiectul este realizat la Cernăuți de
    Moldova Institut Leipzig în parteneriat cu Centrul Media BucPress – asociația
    jurnaliștilor români din Ucraina, care asigură faza de documentare a
    cercetărilor de peste hotare pe marginea memoriei istorice a românilor din
    Bucovina.

    Pe 20 septembrie, la Universitatea Națională Iuri Fedkovici, vor fi
    prezentate cartea de memorii 20 de ani în Siberia de Anița Nandriș-Cudla,
    documentare realizate de BucPress TV și TV Bucovina Cernăuți despre deportări
    și foamete în regiunea Cernăuți. Va avea loc o excursie de documentare la
    Fântâna Albă, acolo unde au fost masacrați mii de români la 1 aprilie 1941 și
    la Mahala, unde vor avea loc întâlniri cu martori ai crimelor sovietice comise
    împotriva comunității românești.




    Concertul Teach Me Tonight – De la Blues la Etno-Jazz,
    susținut de Harry Tavitian (pian, voce) și Cserey Csaba (percuție) va avea loc pe
    scena Conservatorului Santa Cecilia, pe 21 septembrie, in deschiderea celei
    de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente
    Românești,
    desfășurat la Roma în perioada 21 septembrie – 26 octombrie. Concertul
    este inclus și în programul Europa in Musica.

    Stagiunea muzicală a clusterului
    EUNIC Roma, proiect inițiat de Accademia di Romania in Roma și Conservatorul
    Santa Cecilia din Roma, în parteneriat cu membrii cluster-ului EUNIC Roma. Considerat
    de International Herald Tribune cel mai interesant jazzman
    român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ în apariția școlilor
    naționale de jazz din Estul Europei. Jazzul de avangardă şi bluesul arhaic
    alternează în creația sa, traversată de la începutul carierei sale de un
    puternic filon etnic.

  • Another East/Un alt fel de Est

    Another East/Un alt fel de Est

    Să te faci remarcat în peisajul artistic
    actual de la New York este o ispravă demnă de luat în seamă. Chiar dacă nu ai
    dat o lovitură care să dea peste cap bursele de artă, faptul că ai încheiat
    cu succes de public o expoziţie amplă, găzduită de o galerie din inima
    metropolei nord-americane nu este lucru puţin. De altfel, Another East
    (Galeria RIVAA,18 mai- 9 iunie 2019) este rezultatul unei colaborari de aproape
    un an de zile pusă la punct de echipa Institutului Cultural Roman de la New
    York.

    Dorian Branea, directorul ICR New York precizează: Este un proiect de
    anvergură pentru că îi cuprinde pe toţi reprezentanţii Departamentului de
    pictură al Universităţii Naţionale de Artă de la Bucureşti. Nu sunt numai
    profesori foarte respectaţi, personalităţi ale învăţământului de artă din
    România, ci şi pictori foarte buni, nume importante ale artei contemporane de
    la noi. 11 artişti care au pus pe simeze o expoziţie mai puţin obişnuită. Titlul ei, Another East
    s-a născut din dorinţa de a oferi o altă faţă a ceea ce se crede
    îndeobşte despre arta est-europeană.

    De a împrăştia anumite prejudecăţi care
    mai există în Europa occidentală, poate şi în America de Nord, conform cărora
    arta est-europeană ar fi puţin defazată, puţin întârziată la capitolul noi
    formule şi noi ideologii estetice. Expoziţia care s-a încheiat recent tocmai
    asta a demonstrat, în termenii cei mai precişi şi mai interesanţi. Că arta care
    se face în România este o artă perfect racordată, mai mult, că formulele
    plastice abordate de pictori din generaţii diverse acoperă un spectru foarte
    larg, cu stiluri foarte diferite. Cu alte cuvinte, un alt mesaj transmis, poate cel mai puternic, a fost cel
    al libertăţii de expresie, al experimentului neîngrădit, al curajului.



    Am mai aflat că publicul, prezent în număr
    mare şi la vernisaj, dar şi în zilele următoare, a fost în mare măsură
    american. Lucru deloc surprinzător. S-au adăugat, evident, figuri
    reprezentative ale comunităţii româneşti de la New York. Se pare că locul care
    a găzduit expoziţia, Galeria RIVAA (aflată pe insula Roosevelt, lângă Manhattan
    şi gestionată de o asociaţie de artă, Roosevelt
    Island Visual Art Association) a fost unul dintre ingredientele
    succesului de public. Oricum, vorbind despre curaj, proiectul însuşi face parte
    dintr-un program mai amplu şi categoric curajos.

    Despre care vorbeşte, cu
    entuziasm, Dorian Branea, directorul ICR New York: Nu vrem să facem din
    acest proiect, chiar dacă este unul reuşit, o iniţiativă singulară,
    accidentală. El face parte dintr-o abordare programatică pe care o avem: aceea
    de a încerca, prin câteva canale principale, să prezentăm cât se poate de bine
    şi de mult arta românească contemporană şi poate cea clasică, în Statele Unite.
    Ne preocupă să punem la punct parteneriate pe termen lung cu alte galerii sau
    muzee de artă, locuri în care este puţin mai greu de pătruns.

    Suntem într-un
    lobby permanent pe lângă cei care fac programele, pe lângă curatori şi alţi
    decidenţi care reprezintă asemenea spaţii. Sper ca acest gen de parteneriate să
    se fructifice şi să ne ducă spre galerii şi mai mari, pe circuite şi mai
    prestigioase. Şi nu în ultimul rând, ne-am făcut un plan de acţiune foarte bine
    organizat prin care să sprijinim participarea artiştilor, a galeriilor româneşti
    la marile festivaluri din Statele Unite, marile târguri de artă, cum ar fi cele
    din New York, Miami sau Los Angeles. Este viziunea echipei noastre şi sperăm să
    avem resursele necesare ducerii ei la bun sfârşit.




    Până la urmă, fiecare
    proiect începe cu un vis. Cel puţin aşa ni se spune. Atâta timp cât credem în
    el şi nu renunţăm de la primele obstacole, şansele de reuşită sunt mari. Cred
    că este una dintre ideile care îi mână pe artişti din toată lumea, de toate
    culorile şi convingerile spre New York, un adevărat tărâm al tuturor
    oportunităţilor în materie de creaţie.

  • Afganistan: chipuri ale războiului

    Afganistan: chipuri ale războiului


    Dincolo de dramatismul conflictului care macină Afganistanul, dincolo de tragediile care fac breaking news şi de diferenţele uriaşe, dar nu de nedepăşit, dintre mentalitatea orientală şi cea occidentală, războiul de aici înseamnă, în primul rând, oameni.



    Chipurile militarilor din cadrul Coaliţiei, ale copiilor din satele afgane ori ale oamenilor care se mişcă pe drumurile dintre oraşe cu o siguranţă pe care nu o aveau cu câţiva ani în urmă, sunt o oglindă plină de semnificaţii a acestei lumi.



    Pentru orice fotograf, o incursiune în acest spaţiu e o sursă inepuizabilă de inspiraţie, iar în misiunile desfăşurate în ultimii ani alături de Armata Română corespondentul Radio România, Ilie Pintea, a avut ocazia să fotografieze chipuri care, fără cuvinte, spun povestea acestui război.



    Nu mai puţin de 50 de fotografii realizate în Afganistan vor putea fi văzute chiar în baza militară de la Kandahar, în cadrul unei expoziţii-eveniment, realizată de Radio România în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale. Evenimentul este dedicat memoriei sublocotenentului post mortem Mădălin Stoica, militar al Batalionului 280 Infanterie Focşani, căzut la datorie în teatrul de operaţii la 15 septembrie anul acesta, iar vernisajul va avea loc chiar de Ziua Naţională a României, în prezenţa unor înalţi oficiali ai Coaliţiei.



    Fotografiile realizate de jurnalistul Radio România de-a lungul mai multor ani pun în valoare sacrificiul militarilor care îşi fac datoria în Afganistan, inocenţa copilăriei şi frământarea pentru prezentul nesigur oglindită pe chipurile localnicilor de aici. Contextul acestui vernisaj este cât se poate de potrivit, deoarece anul acesta România marchează 20 de ani de la semnarea parteneriatului strategic cu SUA şi 15 ani de prezenţă a Armatei Române în teatrul de operaţii Afganistan. În plus, dedicând această expoziţie memoriei sublocotenentului post mortem Mădălin Stoica (Ilie Pintea a fost jurnalistul care l-a fotografiat şi intervievat pentru ultima dată) subliniem, o dată în plus, faptul că parteneriatul acesta nu este doar unul la nivel de state, ci unul despre oameni.



    Chipurile războiului


    Orice militar care ajunge în misiunile de patrulare din teatrul de operaţii vă poate spune că cei mai curioşi şi dornici de a comunica sunt copiii afgani care, parcă în ciuda faptului că s-au născut şi trăiesc în mijlocul unui conflict de proporţii, sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Copiii aceştia, care zâmbesc din toată inima spre aparatul de fotografiat, pot fi luptătorii de mâine, ori pot fi cei care pun capăt unui conflict ce pare să nu se mai sfârşească. În ciuda sărăciei şi a războiului, ei se bucură de copilărie: şi-au făcut un teren de fotbal la câteva zeci de metri de turnul din care o mitralieră supraveghează perimetrul bazei militare Kandahar sau aleargă pe uliţele pline de praf, în jurul plutonului românesc sosit la maliqul satului.



    În misiune ori în timpul dintre două patrule, militarii întâlniţi în Afganistan i-au dat prilejul jurnalistului să observe cum te schimbă războiul, iar imaginile cu ei dau măsura dedicării totale de care e nevoie pentru a duce la bun sfârşit ceea ce au de făcut, dar vorbesc și despre camaraderia profundă ce se naşte între oameni într-un astfel de loc.



    Cât despre portretele localnicilor – mulţi cu priviri neîncrezătoare, mulţi cu un zâmbet optimist, şi imaginile din satele în care praful şi deznădejdea sunt la ele acasă, acestea ilustrează cel mai bine prezentul Afganistanului, dominat de incertitudine şi nesiguranţă.



    Despre autor


    Ilie Pintea este corespondentul Radio România Actualităţi din aprilie 2000 şi a însoţit de cinci ori batalioanele româneşti în Afganistan. Este coautorul proiectului Reporter Special, care a dat startul exprimării multimedia la Radio România, cu zece ani în urmă, iar cu documentarele video realizate în Afganistan a participat la mai multe festivaluri de film, inclusiv internaţionale. A fost premiat pentru fotografiile realizate de-a lungul timpului în Afganistan la mai multe concursuri naţionale şi a expus alături de Radu Dobriţoiu şi Mario Balint la Bucureşti, în cadrul unei expoziţii-eveniment a corespondenţilor de război ai Radio România.



    Cele mai recente reportaje multimedia realizate în Afganistan (august-septembrie 2017)


    http://www.romania-actualitati.ro/Portal/Afganistan%202017-168.



    Reportajul cu Mădălin Stoica, militarul căzut la datorie căruia îi e dedicată expoziţia din Afganistan


    http://www.romania-actualitati.ro/cine_are_grija_de_sanatatea_militarilor_din_afganistan-106466




  • Expoziția Fikl. Puneri în scenă portugheze, la Muzeul Palatului Naţional Ajuda din Lisabona

    Expoziția Fikl. Puneri în scenă portugheze, la Muzeul Palatului Naţional Ajuda din Lisabona

    Cu ocazia celebrării a 100 de ani de relații diplomatice româno – portugheze, Ambasada României
    în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona, Fundaţia
    Bonte şi Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural din Portugalia a fost
    inaugurat în 15 mai 2017, la Muzeul Palatului Naţional Ajuda din Lisabona,
    expoziţia Fikl. Portuguese Storylines/ Fikl. Puneri
    în scenă portugheze.


    Vernisajul a avut loc în
    Salonul Ambasadorilor unde au fost expuse o parte dintre lucrările monumentale
    ale artistului, la eveniment luând cuvântul José Alberto Ribeiro, Director al
    muzeului și reputat istoric, Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii din România,
    Luís Filipe Castro Mendes, Ministrul Culturii din Portugalia, Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român și
    autorul lucrărilor, Gheorghe Fikl.


    Gheorghe Fikl
    este unul dintre artiştii contemporani cei mai impresionanţi prin ascensiunea
    de cotă şi interesul din partea colecţionarilor în România post-comunistă. A
    studiat la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi la nou-înfiinţata
    Universitate de Arte Plastice a Universităţii de Vest din Timişoara natală,
    absolvind în 1998, cu o lucrare de diplomă care se află de atunci în expunere
    permanentă în Facultate.

    În cadrul
    expoziției sunt expuse 17 lucrări de pictură și 15 lucrări de fotografie aflate
    în colecții private. Însoţită de un catalog care să orienteze publicul prin
    diferitele etape şi stiluri de creaţie ale artistului, expoziţia îşi propune să
    reconstituie un traseu şi o practică artistică ce au condus la recunoaşterea
    lui Fikl drept unul dintre cei mai originali şi apreciaţi artişti români pe
    plan internaţional.

    Sursa: comunicat ICR