Tag: victimele regimului comunist

  • Jurnal românesc – 29.01.2020

    Jurnal românesc – 29.01.2020

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a reacţionat la anunţul
    planului de pace în Orientul Mijlociu prezentat de preşedintele american Donald
    Trump la Casa Albă. Bogdan Aurescu a scris pe reţeaua Twitter că România
    a luat notă de planul american şi îl analizează
    . Şeful diplomaţiei române
    a reiterat faptul că România susţine soluţia două state pentru a asigura
    pacea şi securitatea durabilă, că va participa activ la dialogul
    din interiorul Uniunii Europene şi va promova eforturile
    diplomatice cu toate părţile relevante. Planul de pace prevede, printre
    altele, suveranitatea Israelului asupra întregului Ierusalim, care va fi
    recunoscut drept capitala ţării, anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi
    a teritoriilor ocupate din Cisiordania. Preşedintele Autorităţi Palestiniene,
    Mahmoud Abbas, a respins planul american şi a declarat că acesta nu va
    funcţiona. Uniunea Europeană a transmis că va susţine un plan de pace care să
    ţină cont de aspiraţiile legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale
    israelienilor şi care să respecte toate rezoluţiile ONU pertinente
    şi acordurile internaţionale.




    Proiectul Fading Borders a câştigat Concursul Naţional
    pentru reprezentarea României la cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale
    de Arhitectură din cadrul Bienalei de la Veneţia, care se va desfăşura în
    perioada 23 mai – 29 noiembrie. Tema expoziţiei de anul acesta este Cum
    vom trăi împreună? şi aduce în discuţie problema extinderii diviziunilor
    politice şi accentuarea inegalităţilor economice la nivel global. Echipa de
    arhitecţi care a elaborat Fading Borders, alcătuită din Irina
    Meliţă, Ştefan Simion, Cristi Bădescu, Ştefania Hîrleaţă şi Radu Tîrcă, a ales
    pentru ilustrarea acestui concept fenomenul migraţiei. Artiştii au explicat că
    proiectul aduce în discuţie implicaţiile mobilităţii unor mari mase de persoane
    asupra modului în care arhitecţii şi urbaniştii vor putea imagina viitoarele
    forme ale locuirii. Fading Borders va fi prezentat în Pavilionul
    României din Giardini della Biennale şi în Noua Galerie a Institutului Român de
    Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.




    Forţele Aeriene Române vor achiziţiona încă patru aeronave F-16, în
    2020, şi o a cincea în 2021, a anunţat ministrul Apărării Naţionale, Nicolae
    Ciucă. Acesta s-a deplasat la Lisabona unde s-a întâlnit cu omologul portughez
    cu care a stabilit principalele etape ale achiziţiei. Astfel, două avioane F-16
    vor fi livrate României în iunie, alte două, în octombrie, iar al cincilea, la
    începutul anului viitor. Nicolae Ciucă a spus că va avea loc şi un transfer de
    cunoştinţe şi tehnologie pentru ca România să poată moderniza aparatele F-16 şi
    să le asigure mentenanţa în ţară. În acest sens, compania portugheză OGMA şi
    cea americană Lockheed Martin şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini
    industria română de Apărare. Ministrul a precizat că în vederea executării unor
    astfel de lucrări, în România au fost identificate două alternative: la
    Aerostar Bacău şi la Romaero Bucureşti. Ţara noastră a cumpărat, până în
    prezent, 12 aeronave F-16 Fighting Falcon din Portugalia şi are în plan
    achiziţia a 36 de astfel de aparate. Acestea vor fi folosite, în principal,
    pentru a asigura poliţia aeriană a spaţiului NATO din zona Mării Negre.




    Expoziția Home/ward Bound/less, în care sunt expuse şi
    lucrări ale artistei Iulia Toma, este deschisă la Galeria Budapesta din
    capitala Ungariei în parteneriat cu reprezentanţa locală a Institutului
    Cultural Român. Manifestarea este curatoriată de Erőss Nikolett şi prezintă
    creaţii semnate de româncă, de cecenul Aslan Goisum şi de artiştii maghiari
    Fátyol Viola şi Neogrády-Kiss Barnabás. Expoziția tratează fenomenul
    persoanelor fără adăpost și în tranziție, cei care se află pe pământul nimănui,
    care se găsesc între necesitatea părăsirii unei locuințe și dorința de a se
    reîntoarce. Pentru documentare Iulia Toma a intervievat afgani, sirieni si
    irakieni refugiați în România, iar creaţiile sale evidențiază detalii ale
    acestor conversații, dorința unei locuințe, lipsa locuinței si circumstanțele
    pierderii acesteia. Expoziția de la Budapesta poate fi vizitată până pe 15
    martie.




    Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria
    Exilului Românesc va înfiinţa o Direcţie specială care se va ocupa de
    investigarea ştiinţifică şi demascarea crimelor şi abuzurilor din timpul
    Revoluţiei din decembrie 1989. Experţii din cadrul acestei direcţii vor
    continua să culeagă date, documente, mărturii şi vor realiza cercetări cu
    privire la desfăşurarea şi efectele evenimentelor din decembrie ’89. Instituţia
    a anunţat că va prelua patrimoniul şi arhiva fostului Institut al Revoluţiei
    Române din Decembrie 1989, desfiinţat de Guvern şi că îşi consolidează astfel
    misiunea de păstrare a memoriei victimelor regimului comunist din România şi de
    identificare a responsabililor pentru crimele comise în perioada 1945 – 1989.