Tag: Victor Bogdan Bila

  • Jurnal românesc – 12.09.2018

    Jurnal românesc – 12.09.2018

    Ministrul pentru
    românii de pretutindeni, Natalia Intotero, şi ambasadorul Italiei la Bucureşti,
    Marco Giungi, s-au aflat, la Târgovişte, unde au participat la o dezbatere din
    cadrul Campaniei naţionale de informare privind drepturile pe care le au
    românii care lucrează în ţările Uniunii Europene. Cu acest prilej, Natalia
    Intotero a vorbit despre riscurile la care se pot expune românii migranţi care
    nu cunosc legislaţia muncii. ‘Având în vedere numeroasele evenimente nefericite
    la care au fost părtaşi românii noştri de pretutindeni, am decis ca în acest an
    să ajungem în toate judeţele României. Dacă aceşti români pleacă neinformaţi,
    ajung să cadă pradă traficului de persoane, sclaviei moderne. Prin intermediul
    acestei campanii, să ştiţi că nu-i încurajăm pe românii noştri să plece în
    străinătate, în găsirea unui loc de muncă. Încercăm să facem prevenţie’ – a
    declarat oficialul de la Bucureşti.




    Guvernatorul
    statului Florida, Rick Scott, a emis o proclamaţie de felicitare a României cu
    ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. În document este menţionată
    ‘prietenia adâncă şi de lungă durată’ dintre România şi SUA, ‘construită în
    jurul aceloraşi valori democratice, legături istorice şi a angajamentului comun
    pe calea asigurării securităţii transatlantice şi a prosperităţii reciproce’. ‘Legăturile
    dintre Florida şi România sunt din ce în ce mai diverse datorită extinderii
    comerţului bilateral, a programelor educaţionale şi a apariţiei unei comunităţi
    deschise de tineri americani şi români care se angajează liber în inovaţie şi
    antreprenoriat’, se arată în textul proclamaţiei semnate de guvernatorul Rick
    Scott. Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a salutat emiterea acestei
    proclamaţii şi a mulţumit guvernatorului american pentru onorarea Marii Uniri
    de la 1918. ‘Aprecierile noastre pentru statul Florida sunt cu atât mai mari cu
    cât în acest stat se află una dintre cele mai noi şi mai importante comunităţi
    româneşti, care contribuie activ şi substanţial la strângerea legăturilor
    dintre România şi Statele Unite ale Americii’, a declarat ambasadorul George Cristian
    Maior. Florida este al zecelea stat american care omagiază Centenarul Marii
    Uniri printr-o proclamaţie specială.




    Angajatorii din
    Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.702
    locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Spania, respectiv 951, majoritatea
    pentru muncitor necalificat în agricultură, informează Agenţia Naţională pentru
    Ocuparea Forţei de Muncă. În Germania sunt oferite 454 de locuri de muncă,
    între altele de curier, personal curăţenie, electrician şi instalator. Locuri de muncă sunt oferite
    şi în Letonia, Irlanda, Olanda, Norvegia, Malta, Polonia, Danemarca. Câteva
    locuri sunt oferite, de asemenea, în Franţa, Slovenia, Suedia, Ungaria, Marea
    Britanie, Belgia şi Bulgaria. Persoanele interesate să ocupe unul dintre aceste
    locuri de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro.




    Un militar român
    – Victor Bogdan Bila – a fost medaliat de armata americană în urma participării
    sale la exerciţiul ‘Saber Guardian’ din 2017, a anunţat Ministerul Apărării
    Naţionale de la Bucureşti. Festivitatea de premiere a avut loc la Cluj-Napoca
    (nord-vest), la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”.
    Locotenentului Victor Bogdan Bila i-a fost conferită distincţia ‘The Army
    Achievement Medal’ drept recunoaştere faţă de implicarea şi sprijinul pe care
    acesta l-a acordat trupelor americane.