Tag: Victor Ieronim Stoichiţă

Format la Bucureşti,
unde a şi atins maturitatea profesională, devenit apoi cunoscut în Franţa şi
Germania, Victor Ieronim Stoichiţă este, în prezent, şeful Catedrei
de Istoria Artei de la Universitatea din Fribourg, Elveţia. A ajuns acolo după
un parcurs care l-a dus de la Bucureşti, la Paris, Munchen, dar şi la
Universitatea Harvard, peste tot strălucind prin calităţile sale de hermeneut,
de interpret al operelor de artă, inclusiv al operelor cinematografice. Victor
Ieronim Stoichiţă a fost asistent la Catedra de
istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973-1981)
şi la Institutul de Istorie a Artei al Universităţii din München (1984-1990). A
fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona (1987),
Göttingen (1989-1990), Frankfurt (1990), Harvard (2005-2007), precum şi la
Collège de France (2008). Din 2012 este membru al Academiei Naţionale Italiene,
iar din 2014 membru al Academie Europene. Tot anul trecut a fost titularul
Catedrei Anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de Chevalier Des
Arts et des Lettres al Republicii Franceze. Editura Humanitas din Bucureşti
i-a dedicat o serie de autor, sub genericul căreia au apărut până acum:
Efectul Sherlock Holmes, Instaurarea tabloului, Scurtă istorie a umbrei,
Efectul Pigmalion. De la Ovidiu la Hitchcock şi altele.

Cea mai recentă carte
se numeşte Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei,
publicată tot la Humanitas, editură care, de altfel, îi dedică lui Victor
Ieronim Stoichiţă, o serie de autor. Volumul lansat recent este o colecţie de
12 studii publicate sau rostite în circumstanţe diferite şi care abordează
probleme foarte diferite. Ele se referă la un interval cronologic destul de
vast, cel dintre secolele XIV şi XX. O primă variantă a acestei culegeri a
apărut deja în spaniolă, iar versiunea românească se datorează Ancăi
Oroveanu şi Ruxandrei Demetrescu, la rândul lor cadre didactice la
Universitatea de Arte din Bucureşti. De altfel prima invitaţie la lectură
acestei culegeri de studii scrise de Victor Ieronim Stoichiţă o face chiar acum Anca
Oroveanu: Aş spune despre această culegere de studii, două
tipuri de lucruri. Mai întâi mă refer la natura textelor care sunt incluse în
volum. E o mare acribie, o mare atenţie şi minuţie în analiza operelor de artă
de care se ocupă, fără să piardă din vedere, un unghi mai cuprinzător. Apoi,
mai e şi bogăţia iconografică, diversitatea imaginilor la care apelează pentru
a-şi face demonstraţiile. Toate acestea la un loc caracterizează un anumit tip
de scriere, scrierea academică. Imediat însă aş adăuga că există în acelaşi
timp în felul în care scrie Victor o mare grijă ca rigorile literaturii
academice să nu funcţioneze ca o barieră de netrecut pentru nespecialist.
Există o mare cordialitate faţă de cititori şi dorinţa de a-i angaja pe drumul
propus de autor către investigarea unei probleme.

Imaginile analizate de
Victor Ieronim Stoichiţă în volumul Cum se savurează un tablou aparţin unor
mari maeştri ai trecutului cum ar fi Tiţian şi Caravaggio, dar şi unor figuri
emblematice ale culturii pop cum ar fi Andy Warhol. Şi toate comentariile
criticului de artă sunt străbătute de o temă fundamentală pentru Victor Ieronim
Stoichiţă, cea a
plurisenzorialităţii, după cum aflăm de la Anca Oroveanu: E vorba de situaţii în care pictura evocă şi suscită impresii
senzoriale din alte zone decât ale văzului, dar o face cu mijloacele care-i
sunt proprii şi fără a-şi părăsi teritoriul. Cum se întâmplă acest lucru este
pariul textelor din acest volum. În primul text din cuprins, simţurile care
sunt avute în vedere sunt gustul şi mirosul mai ales. În altele, este vorba de
un alt simţ, aflat în concurenţă cu văzul. Este vorba de auz, pornind de la
care se edifică opere artistice, mai ales muzicale. În studiul dedicat lui
Caravaggio există referirea la acest simţ. Problematica de felul acesta
traversează întreg volumul.

Cine
ar putea fi interesat de această problematică, prin urmare? Ruxandra Demetrescu
oferă un răspuns. Ne putem întreba care este adresabilitatea cărţii.
Evident, primul răspuns este lumea mică a istoricilor de artă de la noi. Pe de
altă parte, adresabilitatea e mult mai mare. Victor Stoichiţă are vocea unui
istoric de artă care nu e tradiţional. De ce nu este aşa? Pentru că el face
parte din lumea avangardei acestei discipline, din lumea celor mari. E vorba de
critici care-şi pun problema sensului mai profund al unei imagini, care nu doar
ilustrează o temă şi care spune ceva despre lumea în care trăim sau despre
lumile în care au fost create aceste imagini. Prin urmare, autorul lansează o
invitaţie la lectură şi la privire, la recitirea unor texte fundamentale precum
romanele lui Emile Zola. Este mai ales o invitaţie de a privi, în detaliu, cu
lupa. Această amplificare a detaliului este asumată de autor încă din prefaţa
cărţii. Pe scurt, cred că fiecare cititor de texte bune poate găsi ceva
interesant de citit în acest volum.

Prezent
la lansarea volumului său Cum se savurează un tablou, Victor Ieronim Stoichiţă
s-a referit, cu speranţă, tot la receptarea cărţii sale.

Nu spun nici o
noutate când amintesc că drumul oricărui creator e format din suişuri şi
coborâşuri, din entuziasme şi căderi. Suişurile şi coborâşurile sunt
inevitabile chiar la vârsta pletelor albe. Faptul că mi se sugerează că drumul
meu a meritat să fie făcut şi merită în continuare, este benefic. Într-adevăr,
orice carte este, în afară de rezultatul strădaniei unui autor şi a unei
echipe, şi rezultatul cititorului, a modului în cartea a fost citită. În cazul
nostru lucrurile sunt şi mai interesante, căci atât Ruxandra, cât şi Anca sunt
colaboratoarele acestei cărţi, prin traducerea ei, dar au avut posibilitatea
de a se detaşa şi judeca obiectiv. M-a impresionat modul foarte fin în care au
citit această carte, dându-i, de fapt viaţă. Sper ca şi ceilalţi cititori să
fie la fel de receptivi la conţinutul acestei cărţi.

Cum se savurează un
tablou reprezintă al zecelea titlu al seriei de autor Victor
Ieronim Stoichiţă, aparţinând editurii Humanitas.