Tag: Victor Ionescu

  • Jurnal românesc – 22.07.2019

    Jurnal românesc – 22.07.2019

    Aproximativ
    8.000 de cetățeni români care trăiesc în Israel au fost recunoscuţi de guvernul
    german drept supraviețuitori ai Holocaustului. Ca urmare a deciziei Berlinului,
    aceştia ar putea să primească o pensie lunară și o despăgubire retroactivă,
    scrie cotidianul Jerusalem Post. Potrivit hotărârii, inițiată de Ministrul
    israelian pentru Egalitate Socială, Gila Gamliel, urmașii legali ai
    imigranților români născuți după 1910 și care au murit după 1 iunie 2002, de
    asemenea vor putea cere o formă de compensație de la guvernul german.
    Recunoașterea va fi acordată celor care vin din 20 de orașe specifice, inclusiv
    Botoșani, Galați și Iași. De asemenea, sunt incluși cei care au fost ținuți în
    ghetouri, cei născuți până în 1928, cei care au imigrat în Israel după 1
    octombrie 1953 și care nu au beneficiat anterior de o alocație lunară de
    supraviețuitor. Populația evreiască din România, care număra aproximativ 750.00
    de oameni înainte de al Doilea Război Mondial, a fost decimată în timpul
    Holocaustului. Agerpres scrie că, potrivit estimărilor, între 380.000 și
    400.000 de evrei români au murit în Holocaust.




    Subsecretarul de
    stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, s-a deplasat
    în weekend la Sulina, unde se desfăşoară una dintre taberele ARC la
    care participă copii din Republica Moldova și Ucraina. Oficialul le-a transmis
    participanţilor că taberele ARC, prin toate activitățile derulate, sunt o
    ocazie să descopere România şi să se bucure că sunt români. Taberele ARC
    sunt organizate de MRP în perioada 1 iulie – 27 august 2019, în serii
    consecutive de câte 7 zile în Centrele de Agrement din Sulina, în județul
    Tulcea, Oglinzi, în județul Neamț, Căprioara, în județul Hunedoara, și Săcelu,
    în județul Gorj. La ediția din acest an sunt așteptați să participe peste 3.000
    de copii și tineri români din comunităţile istorice şi din diaspora.








    Universitatea
    din Bucureşti organizează, în perioada 22 iulie – 4 august, o nouă ediţie a
    Cursurilor de vară de limba română, de cultură şi civilizaţie românească. La
    ediţia din acest an vor participa 30 de cursanţi din 14 ţări din cele două
    Americi, Europa şi Asia. Tinerii vor participa la cursuri intensive de limba
    română, la ateliere de lucru şi la conferinţe pe teme de cultură şi civilizaţie
    românească, la evenimente culturale, precum şi la vizitarea unor muzee. Această
    şcoală de vară reprezintă cea mai veche iniţiativă a unei universităţi
    româneşti de a promova limba şi cultura română în lume. Manifestările datează
    din anii ’60, când marele lingvist Alexandru Rosetti a iniţiat acest proiect la
    Sinaia, demers continuat vreme îndelungată de profesorul Boris Cazacu.




    Episcopia
    Ortodoxă Română a Europei de Nord şi Centrul pentru Tineret Sfântul
    Voievod Ștefan cel Mare organizează, în perioada 22 – 27 iulie, o tabără
    de vară în Dobrogea și în Delta Dunării pentru familiile de români stabilite în
    ţinuturile nordice ale Europei. Aceasta va include drumeții montane în
    Parcul Național Munții Măcinului, un pelerinaj la Mănăstirea
    Sfânta Maria din Techirghiol, unde se află mormântul Părintelui
    Arsenie Papacioc și vizitarea portului Constanța cu obiectivele sale turistice,
    culturale și religioase. Punctul culminant al taberei îl constituie croaziera
    de o zi cu vaporul în Delta Dunării, concursul de pescuit și activitățile
    recreative. Peste 30 de copii vor fi prezenţi la tabăra de vară.

  • Jurnal românesc – 16.05.2019

    Jurnal românesc – 16.05.2019

    Ministerul
    Afacerilor Externe a salutat decizia din 15 mai a Consiliului Federal din
    Elveţia de a acorda libera circulaţie cetăţenilor români, începând din 1 iunie.
    Pentru a putea rămâne în Confederaţia Elveţiană, românii vor trebui să-şi
    găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt
    inactivi pe piaţa muncii. Executivul de la Berna a aprobat modificarea
    Ordonanţei privind libera circulaţie a persoanelor, precizând că la data de 31
    mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera
    circulaţie pentru cetăţenii români şi bulgari, precizează MAE într-un
    comunicat de presă. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, în jur de 30.000 de
    români locuiesc în Elveţia, stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar
    face parte din zona economică europeană şi din spaţiul Schengen şi care are
    unele dintre cele mai ridicate costuri şi niveluri ale calităţii vieţii din
    Europa. forbes.ro scrie că un salariu mediu în Elveția este de aproximativ 5.500-6.000
    de euro, în funcție de domeniu.




    Românii din
    Ucraina i-au adresat Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale,
    Lamberto Zannier, un document prin care îi solicită să ia toate măsurile
    necesare pentru apărarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina, după
    ce preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko, a promulgat legea privind
    utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieţii publice.
    Conaţionalii spun că aplicarea legii ar putea să devină o lovitură puternică
    asupra educației, culturii, identității și spiritualității comunității
    românești băștinașe din Ucraina, care locuiește în mod tradițional și compact
    în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. În pofida
    articolului 22 al Constituției Ucrainei, noua lege reduce substanțial
    drepturile dobândite de noi la educație în limba maternă, la acces la
    informație în limba maternă, la organizarea de evenimente publice, activități
    culturale, dezvoltarea de proiecte informaționale electronice, tipărirea presei
    scrise în limba română, se precizează în textul adresei preluat de
    Agenţia Bucpress. Aproape 410.000 de români trăiesc în Ucraina şi reprezintă a
    treia etnie ca pondere în statul vecin.




    Subsecretarul de
    stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Victor Ionescu a participat
    la derularea campaniei de prevenire a exploatării sexuale Distruge Zidul
    Indiferenței!, derulată de Agenția Națională Împotriva Traficului de
    Persoane. 100 de elevi și profesori au participat la conferințele de la
    Colegiul Ion Borcea din Buhuși și de la Direcția Generală de
    Asistență Socială și Protecția Copilului a municipiului Bacău, unde a fost
    reiterată importanța informării asupra riscurilor privind traficul de persoane
    și a exploatării prin muncă precum și necesitatea organizării acestor campanii
    de prevenire. Reprezentanţii autorităţilor au vorbit şi despre Campania
    Națională Informare acasă! Siguranță în lume!, derulată de MRP în
    toate județele țării și în municipiul București, care, potrivit Agenției
    Naționale Împotriva Traficului de Persoane, a contribuit la reducerea cu 25% în
    2018 a numărului victimelor traficului de persoane și sclaviei moderne.




    România este una
    dintre primele ţări din lume care lansează servicii de comunicaţii 5G, după ce
    operatorul de telecomunicaţii Vodafone a anunţat activarea, în Bucureşti, a
    primelor staţii radio 5G în reţeaua sa mobilă. Compania a anunţat că reţeaua de
    mare viteză este acum activă doar în zonele aglomerate din capitală, dar că va
    fi extinsă în alte oraşe mari ale ţării până la sfârşitul acestui an. Abonaţii
    vor avea acces treptat la această tehnologie pe măsură ce telefoanele 5G vor
    deveni disponibile pe piaţă. România se plasează pe primele locuri în lume şi
    în ceea ce priveşte costul şi viteza Internetului. În clasamentul vitezei transmiterii
    de date, România ocupa, în 2018, poziţia a 5-a după Singapore, Suedia,
    Danemarca şi Norvegia şi locul 10 în topul celui mai redus cost mediu pentru o
    conexiune la Internet.

  • Jurnal românesc – 08.05.2019

    Jurnal românesc – 08.05.2019

    Ambasadorul
    României la Chișinău, Daniel Ioniță, a vorbit la Radio Chişinău despre
    relațiile dintre România şi Republica Moldova.
    Cred că Republica Moldova
    are şansa să revină în prim-planul atenţiei europene, cu condiţia să-şi urmeze
    calea respectivă
    , a declarat diplomatul român. El a afirmat că, în
    momentul de faţă, Chişinăul trece printr-o perioadă de incertitudine după
    alegerile parlamentare şi în aşteptarea formării noului guvern.

    România
    este dispusă să sprijine parcursul european al Republicii Moldova cu expertiză
    tehnică, cu know-how, cu schimb de informaţii şi cu oportunităţi majore pe care
    dorim să le oferim tuturor celor interesaţi să rămână orientaţi cu faţa spre
    UE
    , a subliniat Daniel Ioniţă.

    Oficialul a precizat însă că Republica Moldova
    trebuie să-şi dorească să se menţină pe acest drum şi să-şi asume obligaţiile
    din Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb semnate cu Uniunea
    Europeană. Ambasadorul a amintit, de asemenea, că pe 13 şi 14 mai va avea loc o
    reuniune la nivel înalt destinată Parteneriatului Estic, iar în iunie, la
    Bucureşti, este programat un Forum economic la care vor participa şi oameni de
    afaceri din Republica Moldova.




    Seria de
    întâlniri organizate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în cadrul
    campaniei naționale Informare acasă! Siguranță în lume! a continuat
    în județele Mehedinți și Gorj.
    Subsecretarul de stat Victor Ionescu s-a
    deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde le-a vorbit celor peste 300 de elevi
    reuniţi la Palatul Cultural Theodor Costescu despre riscurile la
    care se expun atunci când decid să plece din ţară la studii fără o documentare
    prealabilă temeinică.

    După întâlnirea din Mehedinţi, subsecretarul a ajuns în
    județul Gorj, la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, unde le-a
    prezentat celor câteva sute de participanți modalitățile prin care pot să se
    protejeze și să prevină situațiile de neplăcute cu care se pot confrunta în
    străinătate.

    Campania Națională Informare acasă! Siguranță în lume!
    se derulează în două etape. Prima, organizată în perioada aprilie-mai îi vizează
    pe elevi, studenți, profesori și directori de școli, iar a doua etapă, care va
    avea loc între august şi septembrie, se adresează adulţilor interesaţi să
    muncească pe teritoriul altor state. Totodată, MRP a anunţat că intenţionează
    să extindă campania şi în Republica Moldova pentru a răspunde solicitărilor
    venite din partea românilor de peste Prut.




    Secretarul de
    stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Victor Alexeev a participat
    la lansarea cărții Dragă Cioran (Cronica unei prietenii), semnată de
    Alina Diaconu, scriitoare argentiniană de origine română.
    Alina Diaconu
    este unul dintre acei români frumoși, care ne aduc cinste și care arată că
    România are valori și valoare
    a declarat oficialul, care i-a oferit
    autoarei o distincţie simbolică pentru păstrarea și promovarea identității
    românești peste hotare.

    La eveniment, care s-a desfăşurat la Muzeul Național al
    Literaturii Române din Bucureşti, au participat şi reprezentanți ai
    Institutului Cultural Român, ai Ambasadei Argentinei în România, ai Uniunii
    Scriitorilor din România şi ai Ligii Culturale România-Franța din
    Sibiu.

    Românii aflați peste hotare se simt conectați cu România și au
    nevoie ca locul din care au plecat, în care s-au născut, să nu-i uite și să le
    fie aproape atât în momentele de reușită, cât și în cele de cumpănă,
    a
    mai spus Victor Alexeev, care a reiterat faptul că recunoașterea contribuției
    românilor din afara granițelor ocupă un loc important pe agenda MRP.

  • Reuniunea la nivel de experți europeni

    Reuniunea la nivel de experți europeni

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a organizat, în perioada 3-5 mai 2019, la Bacău, Reuniunea la nivel de experți europeni privind contribuția diferitelor categorii de cetățeni europeni la dezvoltarea țării gazdă, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

    Valorificarea contribuțiilor culturale, economice, sociale și din domeniul educațional pe care cetățenii români și cei ai țărilor cu diasporă numeroasă precum și schimbul de bune practici între experții europeni au fost principalele teme abordate în cadrul dezbaterilor care au avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău și la sediul Consiliului Județean, cu sprijinul CJ, al Primăriei și al Instituției Prefectului.

    Secretarul de stat Lilla Debelka și subsecretarul de stat Victor Ionescu au prezentat prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene precum și rezultatele celor două evenimente organizate în aceste luni de MRP. Discuțiile au vizat apoi exemple de bune practici privind modalitățile de încurajare a diferitelor categorii de cetățeni din UE în vederea dezvoltării de acțiuni de succes în țările-gazdă. De asemenea, au fost evocate și raporturile între aceștia și autoritățile din statele de reședință.

    La nivelul guvernelor multor state membre s-a înregistrat un interes major de sprijinire a propriilor cetățeni care aleg să lucreze, să studieze și să se stabilească peste hotare. Sunt convinsă că, așa cum MRP s-a angajat cu toate forțele în această provocare comună de a veni în sprijinul românilor de pretutindeni, vom găsi, alături de partenerii noștri, soluții sau strategii comune la aceste provocări, a spus secretarul de stat Lilla Debelka.

    Reuniunea a prilejuit un schimb de bune practici la nivel european privind valoarea diasporei, fie că ne referim la realizări pe plan economic, cultural, sau educațional. Am urmărit, în demersurile MRP din cadrul Președinției rotative, să aducem diaspora pe agenda europeană și să deschidem posibilitatea unei cooperări la nivelul Uniunii, pentru politici adresate diasporei. Cred că această reuniune va genera dezbateri și idei care vor fi puse în practică cu succes, atât pentru toți românii de pretutindeni, cât și pentru cetățenii europeni, a subliniat și subsecretarul de stat Victor Ionescu.

    Reuniunea de la Bacău este a doua întâlnire la nivel de experți și a treia organizată de MRP în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. La eveniment au participat experți din state UE, reprezentanți ai Parlamentului României, ai autorităților județene, ai mediului academic și ai instituțiilor partenere MRP.

  • Jurnal românesc – 11.04.2019

    Jurnal românesc – 11.04.2019

    Secretarii de
    stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Victor Alexeev şi Lilla
    Debelka şi subsecretarul de stat Victor Ionescu au început Campania
    Informare acasă! Siguranță în lume!, ediția 2019, la Baia Mare,
    Bucureşti, Satu Mare şi Oradea. Victor Alexeev le-a vorbit elevilor,
    profesorilor și directorilor de școli reuniţi la Colegiul Naţional
    Gheorghe Şincai din Baia Mare despre riscurile la care se pot
    expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau
    alte oportunități în afara granițelor României. La Bucureşti, peste 400 de
    oameni au participat la întâlnirea cu subsecretarul de stat Victor Ionescu care
    a avut loc la Universitatea Spiru Haret, şi în cadrul căreia s-a discutat despre drepturile
    şi obligaţiile pe care le au românii atunci când părăsesc ţara, dar şi despre
    pericolele existente. La rândul său, Lilla Debelka s-a deplasat în judeţele
    Satu Mare şi Bihor, unde a participat la întâlniri organizate cu sprijinul
    reprezentanților liceelor și universităților locale, ai inspectoratelor școlare
    județene, ai asociațiilor și organizațiilor de liceeni și studenți. Peste tot
    s-a pus accentul pe importanţa unei mai bune documentări înainte de a părăsi
    ţara. Campania Informare acasă! Siguranță în lume! se derulează în
    toate județele țării și Municipiul București, în două etape, prima în perioada
    aprilie-mai şi a doua între august şi septembrie.




    Numărul
    instituţiilor şcolare din regiunea Cernăuţi şi implicit al elevilor care
    studiază în limba română s-a redus semnificativ în ultimii 17 ani. Departamentul
    de Politică Informațională și Relații Publice din cadrul Ministerului
    Învățământului din Ucraina a comunicat că în regiunea Cernăuți există 57 de
    școli cu predare în limba română, în care învaţă 10.829 de elevi, și 19 mixte
    româno-ucrainene la care merg 2.638 de elevi, scrie publicaţia cernăuţeană
    Libertatea cuvântului citată de Radio Chişinău. În anul școlar 2001/2002, în regiune funcționau 83 de școli cu
    predare în limba română, ale căror cursuri erau urmate de 21.672 de elevi, și 9
    școli mixte, cu 2.141 de elevi. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei de la
    Kiev, în regiunea Transcarpatia își desfășoară activitatea 12 școli cu predare
    în limba română, cu 2.220 elevi, și o școală mixtă româno-ucraineană, cu 419
    elevi, iar în regiunea Odesa au rămas 2 școli cu predare în limba așa-zis
    moldovenească, cu 406 elevi, și 15 școli mixte, unde învaţă 2.152 de elevi.
    Aproape 410.000 de români locuiesc în Ucraina, potrivit recensământului
    populaţiei realizat din 2001, concentraţi cu precădere în regiunile Cernăuți,
    Odesa şi Transcarpatia.




    Deputatul Doru
    Petrişor Coliu, reprezentant al românilor din diaspora, anunţă că a elaborat
    împreună cu parlamentarul Petru Movilă un proiect de lege prin care îşi propune
    să ajute familiile românilor decedaţi pe teritoriul Uniunii Europene să aducă
    acasă trupurile celor dragi. Conform propunerii legislative, statul român ar fi
    obligat să suporte cheltuielile de repatriere, în condiţiile în care, spune
    Doru Petrişor Coliu, cetăţenii români rezidenţi în străinătate sunt mari
    contributori la bugetul României, prin plata impozitelor şi taxelor aferente
    proprietăţilor pe care le au în ţară. Deputatul precizează că, în
    prezent, în cazul decesului unui român în străinătate statul român nu decontează
    absolut nimic din costul procedurilor de repatriere care, de cele mai
    multe ori, sunt de ordinul a câtorva mii de euro, iar în cazul în care
    familia nu îşi permite să suporte cheltuielile de transport, autorităţile
    locale procedează la incinerarea sau înmormântarea defunctului. Prin urmare, susţine
    parlamentarul, foarte mulţi cetăţeni români decedaţi în străinătate nu
    ajung niciodată acasă.




    Guvernul de la
    Kiev a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Ucraina
    şi România. Este vorba despre vama Orlivka – Isaccea, care va deservi transportul de
    pasageri şi marfă în regim de bac şi pietonal. În prezent, în regiunea Odesa nu
    există niciun punct de trecere a frontierei româno-ucrainene, iar cei care
    doresc să ajungă în cele două state sunt nevoiţi să treacă întâi prin Republica
    Moldova.

  • Jurnal românesc – 22.11.2018

    Jurnal românesc – 22.11.2018

    O delegație a Ministerului pentru Românii de
    Pretutindeni a efectuat, zilele trecute, o vizită de lucru în Regatul Unit al
    Marii Britanii și Irlandei de Nord,
    în condițiile celor mai recente evoluții
    privind procesul de ieșire a Marii Britanii din UE și a nevoii de informare a românilor
    stabiliți pe teritoriul britanic cu privirile la drepturile și obligațiile ce
    le revin post-Brexit. Potrivit unui comunicat al ministerului, delegația MRP
    condusă de subsecretarul de stat Victor Ionescu a avut o întrevedere cu
    reprezentanți ai filialei din Marea Britanie a Ligii Studenților Români din
    Străinătate, cu reprezentanți ai cultelor și cu membrii comunității. Toate
    reuniunile au avut ca temă principală elementele acordului de retragere a
    Regatului Unit din UE, bunăstarea cetățenilor români stabiliți pe teritoriul
    britanic fiind o prioritate a MRP – mai precizează comunicatul.

    Totodată,
    delegația MRP a participat la o sesiune de informare pe tema Brexit. Victor
    Ionescu le-a prezentat participanților elementele principale ale acordului de
    retragere, precum și mesajul de susținere si implicare a ministerului. În
    discuțiile cu reprezentanții ministerului, românii din Londra s-au referit la
    necesitatea de a fi mai bine informați cu privire la aspecte precum dreptul de
    ședere și contextul economic. Victor Ionescu le-a comunicat existența punctului
    de contact ce le este dedicat la nivelul MRP, încurajându-i să trimită
    întrebări și sesizări la adresa brexit@mprp.gov.ro. De asemenea, demnitarul s-a
    referit la măsurile luate de Guvernul României pentru reîntoarcerea și
    reinserția profesională a românilor din diaspora.


    Deputatul
    Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din
    afara graniţelor ţării, a întreprins o vizită de lucru în Italia,
    în perioada
    15-22 noiembrie, având întâlniri oficiale la Roma, Torino, Milano şi Veneţia. Discuţiile
    s-au axat pe identificarea unor soluţii în beneficiul românilor din Italia,
    ţara cu cea mai mare comunitate românească. Potrivit Institutului Naţional de Statistică al Italiei, românii reprezintă
    prima comunitate de cetăţeni străini din Italia, cu 1.152.000 de persoane.
    Constantin Codreanu s-a întâlnit cu români din Italia care, potrivit lui, merită mai multă atenţie, înţelegere şi sprijin din partea statului român.
    S-a convenit ca oficialul să revină în Peninsulă în februarie 2019 pentru a
    extinde discuţiile cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi
    regionale, cu precădere în ceea ce priveşte sprijinul oferit comunităţii
    româneşti şi implicarea membrilor ei atât în viaţa politică din România, cât şi
    din Italia.




    RePatriot anunţă pentru 7 şi 8 decembrie
    conferințe în Spania, la Valencia și Castellon,
    unde poţi afla în mod direct de
    la antreprenori de succes din România și Diaspora cum să valorifici
    oportunitățile de afaceri din țară, care sunt modelele pe care le poți urma,
    pașii necesari și dacă te poți întoarce acasă, ca antreprenor. Obiectivul
    principal al conferinţelor îl reprezintă informarea românilor din Diaspora
    asupra importanței dezvoltării competențelor antreprenoriale și atragerea lor
    din străinătate înapoi acasă, prin prezentarea oportunităților de afaceri pe
    care le au în România. Conferințele vor reuni ca speakeri antreprenori din
    România care vor prezenta studii de caz și povești de succes, precum și
    modalități concrete de dezvoltare a unei afaceri. Înscrierea se poate
    face completând formularul de participare de pe repatriot.ro. RePatriot este o
    platformă de inspirație, informație și consiliere dedicată românilor din
    străinătate.

  • Jurnal românesc – 06.11.2018

    Jurnal românesc – 06.11.2018

    În contextul vizitei oficiale în Sultanatul Oman,
    prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a participat luni la ceremonia de
    inaugurare a Ambasadei României de la Muscat. Potrivit unui comunicat,
    deschiderea misiunii diplomatice din Sultanatul Oman reprezintă o concretizare
    a acțiunilor derulate de Guvernul României, de amplificare și consolidare a
    relațiilor bilaterale cu statele din Golf. La ceremonia de deschidere au
    participat miniștri ai Guvernul omanez, reprezentanți ai corpului diplomatic
    local, precum și membri ai comunității românești din Sultanatul Oman. Totodată,
    deschiderea misiunii diplomatice de la Muscat, în apropierea aniversării a 45
    de ani de relații diplomatice bilaterale neîntrerupte, în 2019, reprezintă o
    modalitate concretă a Guvernului României de a susține comunitatea românească
    din Sultanatul Oman, alcătuită din aproximativ 300 de persoane – mai precizează
    comunicatul.


    Subsecretarul de stat Victor Ionescu a participat, luni, la
    Forumul Național al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării,
    eveniment care a deschis mandatul de
    președinte al României la SUERD. Mandatul SUERD va oferi o oportunitate unică
    României pentru a avansa proiecte care să asigure dezvoltarea durabilă a unor
    regiuni importante din țară, având totodată efecte puternice și asupra
    comunităților de români din afara granițelor din state membre SUERD, fapt care
    ne obligă și onorează, a subliniat secretarul de stat. România coordonează
    trei arii prioritare: navigația pe căile navigabile interioare (împreună cu
    Austria), promovarea culturii, turismului și a contactelor directe dintre
    oameni (împreună cu Bulgaria) și gestionarea riscurilor de mediu (împreună cu
    Ungaria). România va deține mandatul SUERD în perioada 1 noiembrie 2018 – 31
    octombrie 2019.


    Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena
    Intotero s-a întâlnit, duminică, cu reprezentanți ai organizației H.O.R.
    (Asociația Imigranților din România) în ultima zi a vizitei de lucru în Israel.
    Potrivit unui comunicat, ministrul le-a prezentat acestora programele de
    finanțare ale MRP și proiectele prin care asociațiile și organizațiile de
    pretutindeni pot primi sprijin din partea ministerului pentru activități și
    programe menite să conserve și să promoveze identitatea românească. De asemenea,
    oficialul român i-a felicitat pe membrii H.O.R. pentru proiectele derulate în
    parteneriat cu MRP. Demnitarul s-a deplasat apoi la Memorialul Martirilor şi
    Eroilor Holocaustului, a depus o coroană de flori și a păstrat un moment de
    reculegere în memoria victimelor Holocaustului. Comunicatul mai precizează că
    ministrul a vizitat și Muzeul Diasporei Evreiești, dedicat istoriei
    comunităților evreiești din întreaga lume.


    Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de
    pretutindeni a desfăşurat proiectul Cheia spre Ţară – excursii tematice pentru
    tinerii români din Basarabia istorică, în perioada 27 octombrie – 4 noiembrie,
    la Cetatea Albă din sudul Basarabiei, Ucraina. Derularea proiectului s-a
    realizat în parteneriat cu Asociația Național – Culturală a Românilor din
    regiunea Odesa Basarabia. 800 de persoane, majoritatea elevi, dar și cadre
    didactice sau părinți însoțitori, din satele cu populaţie majoritar românească
    din Bugeac au participat la proiect . Potrivit unui comunicat, scopul acţiunii
    a fost acela de a facilita cunoaşterea unor realități din trecutul istoriei
    naționale românești, în vederea recuperării și menținerii vii a memoriei
    istorice, şi a conştientizării apartenenţei la neamul românesc.

  • Jurnal românesc – 30.07.2018

    Jurnal românesc – 30.07.2018

    Ministrul pentru
    Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a făcut public luni bilanțul
    MRP pentru primul semestru al anului și stadiul angajamentelor bugetare din
    programul de guvernare 2018-2020. Demnitarul a prezentat principalele linii de
    acțiune si proiectele derulate de MRP, precum și stadiul proiectelor destinate
    românilor din afara granițelor. Raportul de activitate include detalii despre
    finanțările acordate organizațiilor și asociațiilor românilor de pretutindeni,
    ale căror proiecte au fost aprobate în sesiunile de evaluare din cursul acestui
    an, precum și despre parteneriatele încheiate de minister. Ministrul s-a
    referit şi la modificările legislative inițiate de MRP și la propunerile de
    măsuri în vederea stimulării reinserției socio-profesionale a românilor de
    peste hotare care decid să se întoarcă în ţară.


    O delegație a
    Guvernului României formată din subsecretarul de stat Victor Ionescu, din
    cadrul MRP și deputatul Florin Manole, reprezentant al Comisiei pentru
    drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, a vizitat
    săptămâna trecută mai multe tabere de romi amplasate în apropiere de orașele
    italiene Bologna, Torino și Milano. Victor Ionescu a discutat cu cetățenii
    români de etnie romă din tabere despre situația lor, despre problemele cu care
    se confruntă și despre campaniile MRP. De asemenea, demnitarul a avut
    întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale și ai misiunilor României
    în teritoriu. Victor Ionescu le-a prezentat românilor din aceste tabere
    măsurile luate de Guvern pentru creșterea salariilor și pentru îmbunătățirea
    condițiilor de trai, evocând posibilitatea revenirii în țară, unde este nevoie
    de forță de muncă. La rândul său, partea italiană a manifestat disponibilitate
    pentru o cooperare mult mai strânsă cu autoritățile din România.


    Românii din
    regiunea Puglia, din sudul Italiei, au la dispoziție un nou punct de informare
    cu privire la drepturile și obligațiile privind munca pe teritoriul italian și
    la serviciile consulare. Este vorba despre al doilea infokioșk din regiune, în
    localitatea Ginosa, după cel inaugurat la Bari în luna mai. Cu această ocazie, autorităţile
    române prezente la inaugurare au vizitat puncte de lucru din regiune pentru a
    discuta cu muncitorii români despre condițiile de lucru, inclusiv condițiile
    contractuale, și pentru a le prezenta dezavantajele muncii la negru și
    soluțiile la care pot apela în caz de dificultate.


    Luna Diasporei,
    manifestare iniţiată în 2016 de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava,
    Gheorghe Flutur, a debutat la Palatul Administrativ, sâmbătă, în prezenţa a
    câtorva zeci de suceveni care trăiesc de mulţi ani în străinătate. Gheorghe
    Flutur le-a transmis că ei pot reprezenta modele şi i-a invitat să vină cu idei
    noi în promovarea de proiecte care să conducă la dezvoltarea economică a zonei.
    Programul manifestărilor a mai inclus lansări de carte, vernisajul expoziţiei
    ”Dor de casă” şi al uneia dedicate Marii Uniri, vizitarea Cetăţii de Scaun a
    Sucevei, precum şi un spectacol susţinut la Muzeul Satului Bucovinean.


    Se prelungeşte
    programul de lucru la ghişeele de eliberare a paşapoartelor. În luna august, birourile
    din 30 de judeţe vor fi deschise de luni până vineri între orele 8:30 şi 18:30.
    Pentru capitală şi judeţul Ilfov, programul va fi prelungit doar în primele
    trei zile ale săptămânii. În total, este vorba despre 209 ghişee de primiri şi
    eliberări documente de călătorii. Amintim că românii interesaţi pot depune
    cererea pentru emiterea paşaportului la orice serviciu de paşapoarte din ţară
    sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din
    străinătate, indiferent de domiciliu.

  • Jurnal românesc – 20.07.2018

    Jurnal românesc – 20.07.2018

    Vineri a intrat în vigoare Legea care
    prevede extinderea valabilităţii paşapoartelor simple electronice de la 5 la 10
    ani
    pentru persoanele care au împlinit 18 ani. Potrivit actului normativ,
    paşapoartele simple temporare vor fi eliberate în termen scurt – cum se
    întâmplă şi în prezent, doar în cazuri clar reglementate. Proiectul acestei
    legi a fost promovat de Guvernul României, la inițiativa Ministerului
    Afacerilor Externe și a celui de Interne, și reprezintă unul dintre cele mai
    importante instrumente legislative adoptate în sprijinul comunităților de
    cetățeni români din străinătate, în domeniul pașapoartelor.


    Gala 100 pentru
    Centenar
    , proiect al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care îşi
    doreşte să premieze români din diaspora cu activităţi deosebite, s-a desfăşurat,
    joi, şi la Madrid, în prezenţa ministrului Natalia-Elena Intotero. Această
    iniţiativă este dedicată Anului Centenar şi îşi propune să promoveze excelenţa
    românească şi recunoaşterea meritelor şi a valorii aduse de membrii comunităţii
    româneşti din Spania. Natalia Intotero a vorbit despre importanţa proiectului
    şi a punctat faptul că românii din diaspora conturează imaginea poporului
    nostru în ochii întregii lumi ca unul de oameni harnici, inteligenţi şi cu
    putere creatoare. Laureaţii la Gala ‘100 pentru Centenar’ de la Madrid au fost,
    între alţii, cadrele didactice ale
    cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească din Spania, principala
    modalitate prin care Guvernul României asigură pentru copiii români din
    sistemul şcolar spaniol accesul la educaţie în limba română, la cunoştinţe
    despre istoria şi geografia României şi la cultura românească în general.


    Primarul General
    al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în legătură cu neautorizarea
    protestului din Piaţa Victoriei la care şi-au anunţat participarea românii din
    diaspora, că un milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către
    organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Capitală’. ‘În
    situația în care organizatorul își va reconsidera solicitarea inițială, astfel
    încât să se încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului
    participanților, Comisia își va reevalua punctul de vedere și nu va mai exista
    niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestația
    – a adăugat Gabriela
    Firea. Oficialul a mai spus că Primăria Capitalei nu intenționează să
    obstrucționeze în niciun fel manifestațiile publice, dar solicită ca
    organizatorii să-și asume explicit respectarea legii și să-și dimensioneze
    acțiunile astfel încât să nu fie periclitată siguranța nici a participanților,
    nici a celorlalți cetățeni.


    Subsecretarul de
    stat Victor Ionescu, din cadrul MRP, şi deputatul Florin Manole, reprezentant
    al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor
    naţionale, au fost, de luni până joi, într-o vizită de lucru în Italia pentru a
    discutat cu cetăţeni români de etnie romă. Potrivit corespondentei Radio
    Romania, delegaţia a discutat cu cei care locuiesc în tabăra Camping River de
    la periferia Romei, romii prezentand situaţia dificilă în care se află. Tabăra
    lor urmează să fie desfiinţată, ceea ce ar înseamnă că ei ar trebui să fie
    relocaţi. Oficialii romani au avut întrevederi şi cu cei italieni, pentru a
    identifica modalităţi de cooperare şi acordare de sprijin. Partea italiană a
    subliniat necesitatea urmării procedurilor legale privind terenul pe care se află
    tabăra de romi din Roma şi acordarea unui sprijin financiar pentru închirierea
    unui spaţiu în vederea relocării sau pentru reîntoarcerea în ţară. Vizita
    subsecretarului de stat a continuat în Napoli, Bari şi Catania, iar discuţiile
    purtate cu reprezentanţii italieni, atât din cadrul primăriilor, secţiilor de
    poliţie, cât de la serviciile de asistenţă socială, au evidenţiat buna
    integrare a comunităţilor de romi din teritoriu.

  • Jurnal românesc – 12.06.2018

    Jurnal românesc – 12.06.2018

    România nu
    finanţează oameni politici sau organizaţii de partid din Republica. Moldova, a
    declarat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, la ‘Ora Guvernului’ din plenul
    Camerei Deputaţilor de la Bucuresti. El a precizat că sprijinul Bucureştiului
    este îndreptat spre instituţii şi spre reformele din acest stat. Una dintre
    priorităţile României pentru perioada în care va detine preşedinţia Consiliului
    Uniunii Europene se referă la consistenţa politicii comunitare în ceea ce
    priveşte parteneriatul estic, in special pentru Republica Moldova. Totodată, el
    a adăugat că, din păcate, relaţiile României cu Rusia sunt la un nivel extrem
    de scăzut din cauza evenimentelor care s-au petrecut în această zonă.



    O delegație a
    Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), condusă de subsecretarul de stat,
    Victor Ionescu, a făcut zilele trecute o vizită de lucru în Irlanda. Oficialul
    de la Bucureşti a participat la evenimentul organizat de asociația Romanian
    Community of Ireland
    , dedicat anului Centenar și Zilei Românilor, moment prin
    care s-au celebrat și 20 de ani de existență a acestei organizații a
    comunității românești din Irlanda. Agenda discuţiilor cu reprezentanții
    asociației a vizat drepturile, libertățile și responsabilitățile românilor în
    calitate de cetățeni europeni, piața forței de muncă și relațiile cu cetățenii
    români, precum și importanța asociațiilor din diaspora pentru demararea unor
    proiecte dedicate sprijinirii identității naționale. Victor Ionescu a apreciat
    coeziunea mediului asociativ românesc din Irlanda, subliniind că acesta
    reprezintă un punct de interes pentru autoritățile române atât în context
    Brexit, cât și datorită numărului semnificativ de români din această ţară. La
    eveniment, alături de delegația MRP, au participat și reprezentanți ai
    Ambasadei României în Irlanda.


    La Ministerul de Interne a avut loc, luni, o
    videoconferinţă cu prefecţii şi cu şefii serviciilor de paşapoarte şi înmatriculări
    din România. Principala temă de discuţie a fost legată de modul de organizare a
    activităţii pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la
    ghişeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de
    conducere/certificatelor de înmatriculare. Ministrul de resort, Carmen Dan, a vorbit
    despre noua lege care prevede prelungirea termenului de valabilitate a
    paşaportului electronic de la 5 la 10 ani. De asemenea, paşapoartele simple
    temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în 3 zile numai atunci
    când există o urgenţă dovedită. Altfel, termenul de eliberare este acelaşi ca
    în cazul celui electronic. Legea, aflată în prezent la promulgare, va intra in
    vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Ministerul de
    Interne a anunţat măsuri administrative pentru a se evita aglomeraţia la
    ghişee, printre care, plata la CEC a taxelor pentru paşapoarte, permise şi
    plăcuţele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în judeţele unde
    se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de
    călătorie; delegarea sau detaşarea de personal; deschiderea unor noi ghişee sau
    puncte de lucru.


    Proiectul
    Caravana identității românești în Valea Timocului, organizat de Institutul
    Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, continuă până pe 24 iunie.
    In 20 de localități de pe Valea Timocului vor avea loc dezbateri, conferințe și
    mese rotunde despre moștenirea culturală românească, despre setul de probleme
    și soluții referitoare la menținerea identității naționale în Serbia și
    semnificația Centenarului Marii Uniri. Etnografi, reprezentanți ai mediului
    asociativ, jurnaliști, preoți și formatori de opinie ai comunității de români
    din Serbia de răsărit vor susține prelegeri. Evenimentele se vor derula în
    cămine culturale, biblioteci și alte instituții.

  • Jurnal românesc – 01.05.2018

    Jurnal românesc – 01.05.2018

    Subsecretarul de stat Victor Ionescu a efectuat, în perioada 27- 29 aprilie o vizită în Belgia, la Bruxelles, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Primăvara Românească la Bruxelles. Acest eveniment se înscrie în calendarul Proiectului ”100 de ani România – sub semnul Centenarului la Bruxelles”, derulat de Asociaţia Arthis – Casa Culturală Belgo-Română din Belgia, şi este finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Festivalul s-a desfăşurat într-o locaţie centrală a capitalei belgiene, beneficiind de sprijinul Primăriei Bruxelles-ului și având ca invitat de onoare judeţul Braşov. Spectacolul a cuprins momente folclorice susţinute de numeroase formaţii româneşti, din ţară şi din Belgia, dar şi momente de muzică pop, susţinute de artişti români. La eveniment au fost organizate numeroase standuri, expoziţii şi ateliere cu obiecte şi produse tradiţionale româneşti, precum şi standuri de promovare turistică. În alocuţiunea sa, Victor Ionescu, subsecretar de stat, a marcat importanţa evenimentului şi a transmis susţinerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru comunităţile româneşti din diaspora.



    Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni, subliniază într-un comunicat de presă importanța zilei de 2 Mai – Ziua Naţională a Tineretului: La data de 2 mai sărbătorim tânăra generaţie. Ziua Naţională a Tineretului este ziua în care suntem datori să analizăm dacă facem suficient pentru generaţia adulţilor de mâine, dacă reuşim să le asigurăm un viitor în ţara natală şi dacă tinerii beneficiază de condiţii europene de educaţie şi dezvoltare personală. Dincolo de organizarea de evenimente dedicate tinerilor, binevenite în comunităţile locale, în această zi trebuie să facem atât bilanţuri, cât şi proiecte noi care să mobilizeze şi să motiveze tânăra generaţie. Măsurile care vizează această categorie trebuie să continue cu responsabilitate pentru că viitorul întregii naţiuni este strâns legat de viitorul tinerilor. Depinde de fiecare dintre noi să lăsăm tinerilor o moştenire pe care s-o preţuiască şi s-o valorifice pentru o viaţă mai bună, acasă! La mulţi ani, tinerilor români de pretutindeni!”



    Deputatul Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, împreună cu deputatul Petru Movilă, pecum și alți numeroși colegi parlamentari, au inițiat un proiect de lege care va deschide piața muncii din România pentru românii din Republica Moldova și alte state nemembre ale Uniunii Europene. Inițiativa legislativă, cu impact pozitiv atât pentru piața muncii din România, cât și pentru etnicii români din comunitățile istorice din afara granițelor, vizează completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Migrația forței de muncă din România în alte state UE, unde condițiile de muncă sunt atractive și mai bine remunerate, conduc la un deficit de forță de muncă autohton tot mai accentuat, așa cum rezultă și din studiile efectuate în ultimul an de către analiștii din domeniu. Considerăm că propunerea legislativă va aduce beneficii economiei românești şi va crea oportunități de colaborare mai strânse cu statele vecine. Această inițiativă este binevenită în contextul economic și social actual la nivel european și global, a precizat deputatul Constantin Codreanu pe marginea inițiativei legislative introduse în Parlament.



    Nava MAI 1103 a Poliţiei de Frontieră Române va supraveghea, timp de 3 luni, frontierele Europei din Marea Egee. Poliţia de Frontieră Română va participa la Operaţiunea Comună “POSEIDON 2018“, organizată de Agenţia Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă – FRONTEX. Nava maritimă de patrulare şi intervenţie şi echipajul aflat la bord, format din 26 de poliţişti de frontieră, va executa misiuni individuale de patrulare, cercetare, de căutare şi salvare, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune.


  • Jurnal românesc – 23.04.2018

    Jurnal românesc – 23.04.2018

    Protejarea, revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural comun românesc și identificarea direcțiilor de cooperare între instituțiile de cultură au fost principalele preocupări ale participanților la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale Patrimoniul cultural românesc — Centenar 2018” de la Chișinău. Ministrul Educației din Republica Moldova, Monica Babuc, a evidențiat faptul că această conferință este importantă pentru spațiul cultural comun românesc. Anul 2018 este un an foarte important, an pe care eu l-aș considera anul românilor de pretutindeni. Relația cu Republica Moldova este una specială, una de suflet. Guvernul României va susține parteneriatul nostru strategic și investițiile care au început și se află în derulare”, a afirmat Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.


    S-a discutat despre perspectivele culturale și lingvistice, rolul elitelor culturale în afirmarea și promovarea identității românești, cooperarea între instituțiile de cultură din România, Republica Moldova, cele din comunitățile istorice românești din jurul granițelor țării și din diaspora. Evenimentul se înscrie în Programul strategic al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni pe anul 2018 — Spațiul cultural comun românesc — Centenar Marea Unire 1918 — 2018.



    Fiecare român este ambasadorul ţării sale, iar cei care locuiesc în comunităţile istorice de peste graniţă este bine să cunoască originile poporului din care provin, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero. Ea s-a întâlnit cu o delegaţie formată din 50 de etnici români care trăiesc în comunităţile istorice din Ungaria şi care s-au aflat pentru trei zile în regiune. Cu această ocazie, reprezentanţii Liceului şi Şcolii generale Nicolae Bălcescu din Gyula au fost anunţaţi că Biblioteca Judeţeană Hunedoara-Deva va face, în acest an, o donaţie importantă de carte românească pentru biblioteca unităţii de învăţământ de acolo.


    Delegaţia, formată din oameni de cultură, profesori, preoţi şi jurnalişti, a vizitat Muzeul Aurului din Brad, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Mănăstirea Prislop, Castelul Corvinilor şi cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Vizita se înscrie în proiectul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) intitulat Descoperă şi Cunoaşte România. Proiectul îşi propune ca în Anul Centenarului să aducă în ţară 500 de români care trăiesc în comunităţile istorice din apropierea graniţelor.



    Subsecretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, a luat parte la o serie de întâlniri cu asociațiile românești și mediul românesc de afaceri din provincia spaniolă Almeria, dar și cu reprezentanți ai autorităților locale, în cadrul unei vizite derulate în perioada 20-23 aprilie în regiune. Este prima vizită de lucru pe care un reprezentant al conducerii MRP o efectuează în Almeria și totodată, prima de la înființarea Consulatului României în provincia din sudul Spaniei.


    Cu autorităţile din regiune, Victor Ionescu a discutat despre specificul comunității românești din provincie, care numără peste 40.000 de persoane și despre contribuția importantă pe care conaționalii noștri o au la dezvoltarea economică a zonei. Demnitarul român a prezentat oficialilor locali proiectele MRP privind comunitățile din diaspora, precum și detalii despre planurile de reinserție a diasporei de mobilitate.


  • Jurnal românesc – 14.03.2018

    Jurnal românesc – 14.03.2018

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că asigurarea
    protejării drepturilor și libertăților tuturor românilor care studiază, muncesc
    și trăiesc în Marea Britanie reprezintă o prioritate pentru MpRP. El susține
    necesitatea unei informări corecte și obiective a membrilor comunității
    românești de pe teritoriul britanic, cu privire la evoluțiile Brexit și
    demersurile ce trebuie realizate în vederea clarificării situației și
    statutului acestora. Astfel, el încurajează cetățenii români să verifice în mod
    constant website-urile oficiale dedicate problematicii Brexit, precum și să se
    aboneze la newsletter-ul oferit de guvernul britanic pe site-ul său www.gov.uk.


    Secretarul de stat Veaceslav Șaramet a efectuat, în perioada 11-13
    martie, o vizită de lucru în Albania. Agenda demnitarului român a cuprins
    întrevederi cu reprezentanți ai mediului asociativ, ai Ministerului pentru
    Europa și Afaceri Externe și ai Parlamentului din Albania. Discuțiile s-au
    concentrat pe tema legii pentru protecția minorităților naționale în Albania,
    prin care aromânii au primit statutul oficial de minoritate națională.
    Totodată, ambele părţi și-au exprimat disponibilitatea de a menține un dialog
    susținut în beneficiul comunităților. Veaceslav Şaramet a reiterat importanța
    acordată de Guvernul României comunităților de români de pretutindeni.


    În cadrul întâlnirii pe care a avut-o marţi cu ambasadorul Spaniei
    la Bucureşti, Ramiro Fernandez Bachiller, premierul Viorica Dăncilă şi-a
    exprimat aprecierea faţă de sprijinul acordat de Spania în domeniul educaţiei,
    în cei zece ani de predare a limbii române în şcolile spaniole. Referindu-se la
    comunitatea românească din Peninsula Iberică, a doua cea mai mare comunitate
    românească de peste hotare, premierul a mulţumit pentru suportul pe care
    autorităţile spaniole îl acordă în procesul de integrare. Premierul şi
    diplomatul spaniol au analizat proiecte care să contribuie la extinderea
    cooperării bilaterale în domeniile muncii şi afacerilor interne.


    O delegație a MpRP, condusă de subsecretarul de stat Victor Ionescu,
    a efectuat o vizită de lucru în Spania. El s-a întâlnit cu reprezentanți ai
    mediului asociativ românesc din teritoriu, ai cultelor religioase, precum și cu
    membri ai mass-media de limba română. O atenție deosebită a fost acordată
    modalităților prin care Guvernul României, prin intermediul MpRP, poate
    sprijini comunitatea românească din Peninsula Iberică, cât și oportunităților
    puse la dispoziție de minister prin finanțări nerambursabile pentru proiecte
    dedicate păstrării și promovării identității românești. Victor Ionescu a
    participat la prima ediție a Forumului Asociațiilor Românești din Spania și la
    slujba de comemorare a victimelor atentatului din 11 martie 2004 la Catedrala
    Episcopală Intrarea Maicii Domnului în templu din Madrid.


    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunță deschiderea
    procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații
    nonguvernamentale prin intermediul cărora se vor acorda o mie de burse
    etnicilor români cu domiciliul în Ucraina. Bursele se acordă elevilor care
    studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în
    limba română ca limbă maternă, din sistemul de învățământ preuniversitar din
    Ucraina, pentru perioada ianuarie – iunie 2018. Valoarea acestora este de 200
    lei/lună pentru fiecare bursă. Termenul pentru transmiterea cererilor este
    22.03.2018.