Construind încredere a fost tema
celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu…
încredere fără de care acest festival nu ar fi ajuns la asemenea dimensiuni -
472 de evenimente şi nume foarte importante din spaţiul teatral românesc şi
mondial. Toate aceste spectacole, desfăşurate în săli de teatru sau pe stradă
sau în alte spaţii neconvenţionale, concerte, filme, conferinţe, lansări de
carte, toate aceste personalităţi pe care aproape le poţi atinge, cu care ai
ocazia să stai de vorbă, toate parteneriatele şi prieteniile care se leagă în cele
zece zile de festival … înseamnă un uriaş câştig pentru toţi cei aflaţi la
Sibiu în această perioadă, pentru comunitate, pentru cultura română.
Organizator
şi gazdă a evenimentului, Teatrul Naţional Radu Stanca a fost prezent în
festival cu trei spectacole la secţiunea Patrimoniu: Faust, Lulu şi
Metamorfoze, toate purtând semnătura lui Silviu Purcărete. Şi-a prezentat
premierele stagiunii, despre care am vorbit deja, şi a venit cu o nouă
premieră, care reprezintă partea a doua a trilogiei CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?, o coproducţie
Teatrul Naţional Sibiu – Universitatea Lucian BLaga. Spectacolul #minor, de
Bogdan Georgescu, abordează, ca şi prima parte a trilogiei, Antisocial,
probleme legate de educaţie.
Regizorul Bogdan Georgescu: Cred că foarte
important e ca aceste spectacole să provoace discuţii, să punem nişte întrebări
şi să explorăm ce înseamnă educaţie, cum facem educaţie, unde se opresc nişte
lucruri şi încep altele… Dacă în cazul Antisocial, discuţiile erau între
părinţi, profesori şi elevi, în cazul #minor discuţia devine puţin mai
personală şi este între părinte şi copil. Toată povestea se axează în jurul
acestor mentalităţi româneşti împământenite, de tipul eu te-am făcut, eu te
omor, bătaia e ruptă din rai, unde dă tata, creşte. Şi faptul că încă, în
2016, în România, abuzul fizic asupra copiilor este tolerat şi este considerat
o problemă minoră, chiar este considerat o metodă de educaţie şi corecţie, este
scandalos.
Cum
s-a întâmplat şi cu spectacolul Antisocial, ale cărui reprezentaţii au fost
urmate de discuţii cu publicul, la fel, şi #minor cu discuţii cu cei
prezenţi. Şi, tot la fel ca Antisocial, va fi prezentat într-un turneu
naţional. Bogdan Georgescu: De data aceasta vom avea invitat un
psiholog, pentru că unele dintre subiectele atinse sunt delicate. Am simţit un
fel de tensiune la discuţia cu publicul, după premiera din cadrul festivalului.
Se simte că majoritatea e afectată direct şi că fie a abuzat, fie a fost abuzat
la un moment dat. Şi atunci, cred că e nevoie de mai multă delicateţe în
moderarea discuţiei, pentru că rişti să declanşezi nişte lucruri care trebuie
gestionate cu profesionalism.
În
2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a apărut un
nou proiect: Aleea Celebrităţilor. Inspirată de Walk of Fame, Aleea
Celebrităţilor este gândită ca un loc permanent de celebrare și de recunoaştere
a contribuţiei unor personalităţi la dezvoltarea Sibiului. Nume precum Klaus
Maria Brandauer, Neil LaBute, Tim Robbins – care a primit anul acesta steaua -
sunt prieteni ai festivalului şi ai teatrului sibian. După George Banu, Silviu
Purcărete, Gigi Căciuleanu, a venit rândul lui Victor Rebengiuc să aibă o stea
pe Aleea din Parcul Cetăţii, din Sibiu. Actorul a fost extrem de emoţionat de
aplauzele care parcă nu se mai opreau.
Victor Rebengiuc: Nu mă consider o
celebritate, mă consider un actor cunoscut în urma activităţii sale. Concluzia
asta o pot trage din faptul că aici, în Sibiu, merg pe stradă şi se întâmplă ca
oameni pe lângă care trec să-mi spună Respect, domnule Rebengiuc!. Acesta
este un lucru care mă emoţionează. Îmi dă o satisfacţie deosebită faptul că
munca mea nu trece neobservată. În afară de ceilalţi români care sunt pe Aleea Celebrităţilor – Silviu
Purcărete, George Banu şi Gigi Căciuleanu, pe care îi cunosc – cu Silviu Purcărete
am lucrat multe spectacole, cu George Banu sunt prieten, ne ştim de multă
vreme, cu Gigi Căciuleanu, la fel, ceilalţi sunt personaje legendare ale
teatrului. Pe toţi îi stimez, iar doi dintre ei sunt doi mari regizori cărora
le-am văzut spectacolele – Christoph Marthaler şi Thomas Ostermeier. Mă gândeam,
când vorbea Evgeny Mironov cât de fericit este – şi îl cred – pentru că a
lucrat cu cei mai mari regizori din lumea asta, eu nu aş avea posibilitatea
asta, dar am avut norocul să lucrez cu cei mai mari regizori din România: Liviu
Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Silviu Purcărete, Yuri Kordonsky,
Andrei Şerban, de care pomenea şi Tim Robbins… Şi ei au fost universităţile
mele. La steaua care-a răsărit/ E-o cale atât de lungă/ 60 de ani i-au
trebuit/ Luminii să m-ajungă. L-am parafrazat eu pe Eminescu. E o stea care
îmi face mare plăcere!.
Profesor
de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle-Paris, câştigător, de trei ori, al
Premiului pentru Cea mai bună carte de teatru în Franţa, George Banu este de
foarte multă vreme prietenul FITS. Şi lui i se datorează aducerea, la Sibiu, a
unor nume care marchează istoria teatrului european contemporan. Iar cartea
lansată anul acesta în festival, Convorbiri teatrale. Festivalul Internaţional
de Teatru de la Sibiu, editată de Nemira, dă o idee despre ce spaţiu al
întâlnirilor şi al schimburilor de idei îl reprezintă festivalul şi dezvăluie
puţin din gândirea teatrală a unor artişti precum Peter Stein, Wajdi Mouawad,
Silviu Purcărete sau Dragoş Buhagiar.
George Banu: Această carte a fost
concepută în urma unei discuţii cu Constantin Chiriac, care spunea că există un
capital de gândire teatrală adunat în înregistrările de la Sibiu. Şi atunci
mi-am spus că e interesant să vedem ce au spus oameni ca Peter Stein sau Krystian
Lupa aici, la Sibiu, nu în general. Nu am vorbit decât cu creatorii a căror
operă este considerată esenţială pentru scena europeană. Situaţia mea era
situaţia celui care îi cunoştea pe toţi dinainte. Acest prealabil este
important, în măsura în care există o anumită încredere reciprocă. Ştii cu cine
vorbeşti. Eu sunt foarte interesat de ceea ce spun oamenii şi oamenii simt
interesul pe care îl am pentru ce spun. De aceea, cred că au fost discuţii
foarte îmbogăţitoare. Această carte este născută şi din ideea că oamenii de
teatru vorbesc mai bine decât scriu.
La
final, impresii de festival împărtăşite de George Banu: Putem saluta
programatorii festivalului pentru spectacolele din Piaţa Mare, care sunt
spectacole cu totul şi cu totul neaşteptate, pe care nu le văd în Occident.
Aici este şi strategia foarte profundă şi binevenită a lui Constantin Chiriac,
despre care regizorul Eugenio Barba spunea că reuneşte teritoriul ecologic al
teatrului, în sensul în care vedem şi spectacole care nu au o mare calitate
artistică, dar au o mare calitate de animaţie, şi creează şi forme pure şi
perfecte precum teatrul japonez Noh, deci, acest conglomerat contradictoriu e
specificul poziţiei pe care o adoptă Constantin Chiriac şi care îi permite, în
acelaşi timp, să se adreseze publicurilor Sibiului.
