Tag: Viena

  • Editura Casa Radio: Sesiune de autografe cu Ioana Cristina Goicea

    Editura Casa Radio: Sesiune de autografe cu Ioana Cristina Goicea

    Joi, 27 februarie, începând cu ora 19:00, protagonista concertului de seară de la Ateneul Român va fi reputata violonistă Ioana Cristina Goicea, tânăra muziciană care, pe lângă cariera interpretativă, desfășoară și o apreciată activitate profesorală la Universitatea de Muzică din Viena.

    La finalul concertului, violonista Ioana Cristina Goicea va oferi publicului o sesiune de autografe pe CD-urile George Enescu. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano și Moștenitorii României Muzicale – II, apărute la Editura Casa Radio. Sesiunea de autografe va avea loc în Foaierul Ateneului Român.

    Albumul George Enescu. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano conține înregistrări speciale realizate recent de cei trei muzicieni la Radio România, lucrări de referință din creația camerală a lui George Enescu: Sonata nr. 2 op. 6 în fa minor pentru pian și vioară, Toccata și Sarabanda din Suita a II-a op. 10 în Re major pentru pian și Sonata op. 26 nr. 2 în Do major pentru violoncel și pian.

    Albumul Moștenitorii României Muzicale – II conține două recitaluri extraordinare susținute sub egida proiectului Radio România Muzical, Moștenitorii României muzicale: cel al violonistei Ioana Cristina Goicea, alătruri de pianistul Andrei Banciu (12 octombrie 2019, Sala Radio) – Sonata nr. 2 în Sol major pentru vioară și pian de Maurice Ravel, Méditation (Souvenir d’un lieu cher op. 42 nr. 1 și 3) de P.I. Ceaikovski, Havanaise op. 83 și Introducere și Rondo Capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns – și cel al violoncelistului Valentin Răduțiu cu pianistul Per Rundberg (4 martie 2020, Sala Radio) – Sonata op. 19 în sol minor pentru violoncel şi pian de Serghei Rahmaninov, Variaţiuni pe o temă de Rossini de Bohuslav Martinů, Liedul Languir me fais din ciclul Șapte cântece pe versuri de Clément Marot de George Enescu, Menestrel de Claude Debussy, În stilul lui Albeniz de Rodion Scedrin și Abendlied, op. 85 de Robert Schumann.

    Albumele George Enescu. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano și Moștenitorii României Muzicale – II sunt disponibile, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul www.edituracasaradio.ro, dar pot fi achiziţionate și de la partenerii de distribuţie. Pe timpul concertului de la Ateneul Român din 27 februarie, pot fi achiziționate de la punctul de vânzare al Editurii Casa Radio de la Ateneul Român.

  • Jurnal Românesc – 09.10.2024

    Jurnal Românesc – 09.10.2024

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă prin care conducătorul auto va avea posibilitatea să plătească rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. La ora actuală, Legea nr. 226/2023 prevede că utilizatorul de autovehicul care, indiferent de motiv, uită să îşi plătească rovinieta este amendat automat. Or, proiectul adoptat vine în ajutorul cetăţenilor corecţi, dar neatenţi, şi ar reprezenta un pas în direcţia corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online. Modificarea legislativă va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

     

     

    Daria Ghiu şi Gabriela Mitan duc una dintre cele mai ascultate emisiuni ale Radio România Cultural la expoziţiile Ghenie şi Rembrandt de la Viena. Pe 10 şi 11 octombrie, emisiunea ‘Oraşul vorbeşte’ va putea fi ascultată în direct din capitala Austriei, fiind consacrată celor două mari expoziţii ale acestei toamne: ʺEgon Schiele – Adrian Ghenie: Shadow Paintingsʺ la Muzeul Albertina şi ʺRembrandt – Hoogstraten: Colour and Illusionʺ la Kunsthistorisches Museum. Expoziţia ʺShadow Paintingsʺ oferă o experienţă artistică unică, în care deja celebrul Adrian Ghenie recreează vizionar lucrările pierdute ale lui Schiele, cunoscute, până acum, doar din fotografii alb-negru. La invitaţia Oficiului Naţional de Turism al Austriei, emisiunea ‘Oraşul vorbeşte’ va transmite de la sediul ICR Viena şi va prezenta printr-o serie de interviuri în direct viaţa culturală a metropolei. Printre invitați se regăsesc Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, Andreea Dincă, director ICR Viena, mezzosoprana Ruxandra Donose, Mădălina Diaconu, specialistă în artă, filosofia şi istoria ideilor, directoare a Institutului pentru antropologia simţurilor şi cultura cotidiană ISAAK, Laura Cristinoiu – balerină, profesoară şi directoare a Attitude Ballet Vienna, regizorul Alexandru Weinberger-Bara, precum și Isabella Petruţ, artistă şi designer.

     

     

    Tot la Viena, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş va concerta pe 8 noiembrie, în Sala de Aur din cadrul MusikVerein. Este un proiect organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Iunona din Târgu Mureş. Programul concertului va cuprinde lucrări de George Enescu, Bartok Bela şi Astor Piazzolla, iar dirijor este Pablo Boggiano. Partenerii instituţionali ai proiectului sunt Ambasada României în Austria, Institutul Cultural Român de la Viena şi Consiliul Judeţean Mureş. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni finanţează organizarea evenimentului în cadrul căruia 80 de artişti şi personal tehnic vor face deplasarea la Viena. Pentru prima dată în istoria sa, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş va evolua pe scena celei mai cunoscute săli de concerte din Europa, în prezenţa a peste 1.400 de spectatori. Este una dintre rarele prezenţe ale unei orchestre din România în prestigioasa sală de concerte din capitala Austriei.

     

     

    Televiziunea TRINITAS TV a Patriarhiei Române anunţă încheierea cu succes a proiectului ‘Martirul Unirii’, finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Proiectul s-a desfăşurat în perioada iunie – octombrie, în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova şi TVR Moldova. Proiectul a constat în realizarea şi promovarea unui film documentar dedicat memoriei Protoiereului Alexandru Baltaga (1861 – 1941), unul dintre artizanii Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 şi martir al Ortodoxiei româneşti, trecut, recent, în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Filmul ‘Martirul Unirii’, regizat de Mara Ionescu, reconstituie biografia sfântului ortodox basarabean şi erou al istoriei naţionale, deportat şi ucis în închisoarea din Kazan pentru că a votat Unirea Basarabiei cu România şi pentru că a promovat constant şi energic idealul unităţii naţionale şi spirituale a poporului român în spaţiul Moldovei de dincolo de Prut prin activităţi incomode regimului sovietic. Premiera filmului documentar a avut loc la Chişinău, pe 27 septembrie. Materialul va fi utilizat ca instrument de catehizare în parohiile Mitropoliei Basarabiei şi ca resursă educaţională pentru studenţii Universităţii de Stat din Moldova şi pentru profesorii din şcolile şi liceele de pe teritoriul Republicii Moldova.

     

     

  • Două trenuri internaţionale cu destinaţia Viena vor circula numai până la Budapesta

    Două trenuri internaţionale cu destinaţia Viena vor circula numai până la Budapesta

    Două trenuri internaţionale cu destinaţia Viena vor circula numai până la Budapesta, şi retur, linia Viena – Hegyeshalom fiind închisă până la data de 17 septembrie, informează CFR Călători.

    “Din informaţiile primite de la compania feroviară OBB – Austria, linia Viena – Hegyeshalom este închisă până la data de 17.09.2024, ora 23:59. În aceste condiţii, până la noi informaţii de la OBB – Austria, trenurile internaţionale Dacia IR 347 / IR 346 Viena – Budapesta – Curtici – Arad – Braşov – Bucureşti Nord şi retur vor circula numai de la/ până la Budapesta şi retur. De asemenea, şi trenurile IR 686 /IR 1842 şi IR 687 / IR 1841 Viena – Budapesta – Valea lui Mihai – Baia Mare / Oradea şi retur (grupe de vagoane de la /la trenul Dacia) sunt limitate la staţia Budapesta şi retur”, potrivit sursei citate.

    Posesori de legitimaţii de călătorie internaţională la trenurile a căror circulaţie este suspendată pot solicita fie restituirea tarifului legitimaţiei, fie prelungirea valabilităţii biletului şi achiziţionarea unor noi rezervări de locuri.

    Măsura a fost determinată de condiţiile meteo nefavorabile care au condus la inundaţii majore în Austria, potrivit CFR Călători.

  • Jurnal românesc – 16.08.2024

    Jurnal românesc – 16.08.2024

    Ministerul Finanţelor pregăteşte noi soluţii tehnice care să permită achiziţia titlurilor de stat Tezaur inclusiv online, fapt ce va permite o distribuţie mai cuprinzătoare a acestor titluri, cu modalităţi noi de subscriere şi de plată la scadenţă. Potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului, şi românii din diaspora vor putea cumpăra online titluri de stat Tezaur. Totodată, se are în vedere flexibilizarea costurilor către Compania Naţionala Poşta Română, pentru activitatea acesteia de distribuire şi plată a titlurilor. La ora actuală, populația poate cumpăra, începând din 12 august, titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 5,80%, respectiv 6,60%.

     

    Ministerul de Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că, până duminică, este posibil să fie înregistraţi timpi crescuţi de aşteptare la trecerea prin punctele bulgare de frontieră, cu precădere la tranzitarea podului Giurgiu-Ruse. În 10 iulie, au fost începute lucrările de reparaţie majoră a podului pe partea bulgară. În acest context, se recomandă folosirea tuturor punctelor bulgare de frontieră deschise traficului internaţional. Totodată, date fiind condiţiile meteorologice de pe teritoriul bulgar (temperaturi extreme, incendii de vegetaţie, furtuni sau vijelii), românilor li se recomandă să se asigure că pe timpul călătoriei deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor.

     

    Tot Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia că în perioada 15-17 august este în grevă personalul de cabină al companiei aeriene easyJet, care operează pe teritoriul Portugaliei. Greva va determina perturbări considerabile ale zborurilor companiei aeriene. În aceste condiţii, celor care urmează să efectueze deplasări li se recomandă să îşi reconfirme zborurile cu easyJet, înainte de a se îndrepta către aeroporturile din Portugalia.

     

    „Tata”, documentarul semnat și regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, va avea premiera internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 5-15 septembrie. Este singurul documentar românesc selectat la eveniment. „Tata” este povestea personală a regizoarei Lina Vdovîi. Filmul a fost filmat timp de șase ani în Italia, Republica Moldova și România și este o explorare intimă a relației dintre o fiică pe cale să devină mamă, ce caută să se vindece de suferințele trecutului, și un părinte înstrăinat care-i cere ajutorul pentru a expune abuzurile la care a fost supus de către angajatorul său din Italia.

     

    Se reconstruiește biserica românească din localitatea Boian, regiunea canadiană Alberta, monument istoric, care a ars complet la jumătatea anului trecut. Recent, Episcopul Ioan Casian al Canadei s-a aflat în comunitate pentru a sfinți piatra de temelie a viitorului lăcaș de cult. „Suntem într-un moment de bucurie și de nou început de drum. Sperăm ca, în anul viitor, să ne întâlnim din nou aici, să sfințim noua biserică potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe. Vă rog să fiți alături de comunitatea de aici cu rugăciunea și cu darul financiar, în spiritul dragostei și al solidarității”, a îndemnat Episcopul Ioan Casian. Boianul este considerată cea mai veche așezare românească din Canada. Bazele acesteia au fost puse de un grup de imigranți români din Bucovina, la început de secol 20. Biserica mistuită anul trecut data din 1905.

     

    Între 11 şi 13 octombrie, la Viena, va avea loc întrunirea Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg. Una din temele de dezbatere va fi „Suferinţa de singurătate. Rolul tânărului de azi în a o îndepărta. O perspectivă biblică”. O prelegere pe subiect va fi susținută de părintele profesor Stelian Tofană, de la Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” și director adjunct al Centrului de Studii biblice din cadrul aceleiași universități. Monahul Pimen Vlad, starețul Schitului Lacu din Muntele Athos și al Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la același Schit, va vorbi „Despre dragostea în Hristos şi despre egoism”. Ieromonahul Pimen este cunoscut pentru vloggurile sale cu privire la explicarea credinței ortodoxe și în social media.

     

     

  • Adela Liculescu din Austria

    Pianista română stabilită la Viena, Adela Liculescu

     

  • Jurnal românesc 03.05.2024

    Jurnal românesc 03.05.2024

    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) îi invită pe românii din afara granițelor țării la evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, organizate în parteneriat instituțional, în perioada 24-26 mai 2024, la București. “Pregătim o nouă ediție a Zilei Românilor de Pretutindeni și îi așteptăm acasă pe toți cei care își asumă cu mândrie identitatea românească și pot fi alături de noi, într-o incursiune în cultura și tradițiile care ne unesc. Suntem cu sufletul lângă toți românii din afară! Le suntem recunoscători pentru că au continuat să creadă în România, o cinstesc și promovează zestrea noastră națională, contribuind la dezvoltarea unor comunități puternice și diverse acolo unde trăiesc și muncesc”, a declarat Secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

    Românii de pretutindeni interesați să participe la activitățile derulate în perioada 24-26 mai 2024 trebuie să parcurgă următorii pași de înscriere:
    1. Crearea unui cont în aplicația dedicată acestor evenimente și validarea acestuia prin intermediul adresei de e-mail;
    2. Completarea cererii de participare până pe 6 mai 2024;
    3. Validarea cererii de participare de către reprezentanții DRP și descărcarea invitației din contul personal.

    Participarea la eveniment se poate face doar în baza invitației nominale, care oferă acces la evenimente doar persoanei care s-a înscris. Cheltuielile privind cazarea, masa și accesul la activitățile din program, în perioada desfășurării evenimentelor (24-26 mai 2024), vor fi asigurate de către organizatori. Cheltuielile privind transportul din țara de reședință la București și retur vor fi asigurate de către participanți. Ziua Românilor de Pretutindeni e sărbătorită în fiecare an în ultima duminică din luna mai, potrivit Legii 101/2015, cu scopul de a păstra, afirma și promova identitatea românească lingvistică culturală, etnică și religioasă.

    Continuă promovarea cinematografiei româneşti în Regatul Spaniei cu manifestarea Muestra de Cine Rumano Contemporáneo, ne anunţă Institutul Cultural Român din Madrid. Vorbim despre un eveniment organizat în colaborare cu Ambasada României în Spania, Consulatul Onorific al României în Insulele Baleare şi Mallorca Film Commission. În fiecare joi, din 18 aprilie începând până pe 16 mai, la CineCiutat din Palma de Mallorca, rulează filme româneşti recente, premiate la festivaluri internaţionale. Astfel, pe 9 de mai poate fi vizionat lungmetrajul Om-Câine, regizat de artistul vizual româno-suedez Ștefan Constantinescu, iar pe 16 mai, Marocco / Mikado, în regia lui Emanuel Pârvu.

    În Statele Unite ale Americii, la Galeria „Brâncuși” a Institutului Cultural Român din New York, e în desfăşurare, până pe 20 iunie, expoziția de artă contemporană „Aproape de os”/“Close to the Bone” a artistului român de reputație internațională Radu Oreian. O radiografiere a condiției umane și o explorare a melancoliei colective ce pare să definească umanitatea (sau cel puțin o parte a ei), manifestarea e gândită sub forma unui dialog inedit al artistului român cu artiștii americani Mark Ryan Chariker și Kate Meissner, precum și cu artista mexicană María Fragoso Jara, toți din portofoliul 1969 Gallery, una dintre cele mai active galerii contemporane din cartierul Tribeca din New York. Născut în 1984 la Târnăveni, în judeţul Mureș, Radu Oreian trăieşte Franţa. E absolvent al Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca şi al Universităţii Naționale de Arte din București. A mai expus în Cehia, Belgia, Suedia, Marea Britanie sau India.

    Institutul Cultural Român de la Viena prezintă expoziția „Fragmentarium” a duetului artistic Denisa Angheluță (România) și Bruno Pisek (Austria), până pe 24 mai, la sediul reprezentanței. „Fragmentarium” cuprinde 15 lucrări realizate în medii diferite: desen, pânză, poezie / colaje de versuri pe pânză. Denisa Angheluță a studiat arta grafică la UNArte din București. Prin Programul Erasmus+ a urmat și cursurile Universităților de Artă din Gdańsk și din Atena. Mediile sale de exprimare preferate sunt desenul, scrisul și cusutul. Pentru propriile lucrări își prepară de câțiva ani culori și materiale cu plante, pământ, ciuperci sau miere. Bruno Pisek e autor și compozitor austriac, activ în domenii ca poezie sonoră, literatură, artă radio și performance. Multilingvismul din operele sale vine dintr-o atitudine deschisă către culturi diferite. Formele deseori interdisciplinare ale lucrărilor decurg din multiple straturi narative ce se dezvoltă continuu. Cei doi artiști au fost prezenți și în România, la Târgu Mureș, în perioada 6 – 20 aprilie 2024, cu expoziția „Ce mai putem înnădi?”, organizată cu sprijinul Forumului Cultural Austriac din București.