Radio România Internațional

Tag: Vintilă Brătianu

  • Personalităţi ale Marelui Război

    Personalităţi ale Marelui Război

    După o perioadă cu lupte grele, sacrificii şi chiar ocuparea Bucureştiului de către armata germană, România ieşea din prima conflagraţie mondială întărită şi unificată în 1918. Politicienii şi militarii în acele vremuri dificile sunt astăzi eroi naţionali şi urmele trecerii lor prin diverse locuri şi oraşe sunt bine documentate. Un proiect recent al Asociaţiei Istoria Artei s-a intitulat chiar Personalități ale Primului Război Mondial și locuințele lor bucureștene”. Unele din aceste locuinţe — vile mai mult sau mai puţin luxoase — au supravieţuit şi sunt amplasate în zone istorice ale Capitalei. Una din ele se află într-un cartier care a început să fie amenajat la începutul secolului XX şi care s-a numit Parcelarea Ioanid, după denumirii grădinii ce se întindea pe terenul care ulterior a fost parcelat şi scos la vânzare. Multe vile superbe s-au construit aici, iar una i-a aparţinut lui Vintilă Brătianu, primar al Capitalei şi fratele mai mic al liberalului Ionel Brătianu, prim-ministrul şi unul din artizanii României Mari.



    Oana Marinache, din partea Asociaţiei Istoria Artei, ne schiţează biografia lui Vintilă Brătianu, primar al Bucureştiului pe vremea parcelării zonei Ioanid: El aprobă parcelarea Grădinii Ioanid în 1909 și, după ce-și termină mandatul, își oprește cea mai mare parcelă de teren din zonă. Partea vegetală, grădina sau parcul cartierului, nu era adiacentă proprietății sale, dar Vintilă și-a oprit pentru sine terenul de la numărul 25. Destinul face ca, după moartea lui Ionel Brătianu din 1927, frâiele partidului liberal să le preia fratele mai mic, Vintilă. El moare, la rândul său, în 1930. Însă, înainte de a se poziționa la șefia partidului, între 1907 și 1910, a fost primar al Bucureștiului.



    Casa construită acolo în stil neoromânesc de marele arhitect Petre Antonescu se mai află şi azi pe strada Aurel Vlaicu. Oana Marinache: Aici avem un amalgam de influențe și stiluri, de la cel al culelor oltenești — vizibilă prin volum masiv al casei –, există și o poartă creată sub influența arhitecturii vernaculare din zona subcarpatică. De asemenea, este evidentă și influența venită din partea arhitecturii mănâstirești, mai alea a incintelor mânăstirilor muntenești. Este o construcție care devine, rapid, emblematică pentru arhitectura începutului de secol XX. În general, marile figuri politice transmit un mesaj nu numai prin declarațiile și activitățile lor politice, dar și prin modul de viață. Ulterior, după Marea Unire, în toate aceste locuințe ale personalităților vremi apare și o sobă transilvană. Ei știu să pună în evidență și elemente aparținând provinciei pentru care se luptaseră și se jertfiseră mulți români. E vorba de o sobă cu cahlele pe fond deschis cu desene în albastru sau verde. În toate conacele boierești sau ale oamenilor politici, apare în această perioadă această decorație cu simbolistică politică.



    Într-o birou din această casă, pe 4 august 1916, s-a ajuns la o înţelegere secretă cu Antanta, înţelegere care ulterior avea să fie aprobată de Consiliul de Coroană şi care a dus la intrarea României în război. Iar unul dintre cei care s-au distins în acest război a avut generalul Henri Cihoski, participant la bătălia de la Mărășești și adjunct în cadrul Marelui Stat Major. Din decembrie 1920, a primit sarcina de a reorganiza armata din Transilvania, proaspăt alipită României, iar în 1921 i-a fost încredinţată supravegherea ceremoniei de încoronare a regelui Ferdinand, dar și supravegherea șantierului catedralei unirii de la Alba Iulia. Locuinţa sa din Bucureşti, construită în stil modernist, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu și finalizată in 1934, se mai află şi azi într-o zonă adiacentă Parcului Ioanid, denumită parcelarea Dumbrava Roșie. Aici, la începutul anilor 1930, regele Carol II i-a recompensat pe ofiţerii care s-au distins în război, prin împroprietărirea cu terenuri. Unul din ei a fost Henri Cihoski. Din această casă, unde locuia cu întreaga familie, a fost arestat în mai 1950 de către comunişti pentru a muri 11 zile mai târziu în închisoarea Sighet.



    Nici alt ofiţer participant la Primul Război Mondial n-a avut o soartă mai bună. Generalul Ioan Dragalina, erou celebrat şi azi, a murit în 1916, după ce a apărat România la frontiera sa vestică în calitate de comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Din păcate, Ioan Dragalina a murit pe 24 octombrie 1916, din cauza unei septicemii făcute în urma unei răni la omoplat. Oana Marinache povesteşte: În 12 octombrie 1916, pleacă cu o mașină, însoțit probabil și de altcineva în afară de șofer, într-o misiune de recunoaștere. Sunt prinși într-o rafală de gloanțe și atacați de armata austro-ungară. Pe moment scapă cu viață, deși este rănit la un braț. Este dus la Craiova și apoi transportat la București, la chemarea regelui. Dar din cauza întârzierii provocate de traficul dificil de pe căile ferate, se declanșează septicemia. Se stinge din viață pe 24 octombrie, în chinuri groaznice.



    În perioada interbelică, copiii generalului au fost împroprietăriți, în onoarea tatălui lor, cu un teren în București, în parcelarea Bonaparte, redenumită apoi Parcul Ferdinand I. Astăzi, acolo se află una din cele mai elegante zone rezidenţiale din nordul Capitalei, aşa numită zonă a străzilor cu nume de capitale.


  • Wirtschafts- und Finanzreformen im Rumänien der Zwischenkriegszeit

    Wirtschafts- und Finanzreformen im Rumänien der Zwischenkriegszeit

    Nach dem Ende des 1. Weltkrieges wurde aus dem Altreich Rumänien Gro‎ßrumänien. Der Sieg der Entente brachte Rumänien die Vereinigung mit Bessarabien, der Bukowina, dem Banat und Siebenbürgen. Gro‎ßrumänien konfrontierte sich aber mit einer schwierigen wirtschaftlichen und finanziellen Lage und musste die neuen Provinzen integrieren. Das ganze Verwaltungssystem des Landes war schwach. Die rumänische Währung hatte an Wert verloren und das Land war verschuldet. Unter der Leitung von Vintilă Brătianu setzte das Finanzministerium einen Wirtschaftskonsolidierungsplan fort, das vom vorigen Finanzminister Nicolae Titulescu eingeleitet worden war. Der Historiker Ioan Scurtu berichtet über die wichtigsten Etappen der Fiskalreform in den 1920er Jahren.



    Nicolae Titulescu war der erste Finanzminister, der ein Gesetz, das das Prinzip der Steuerklassen und die Einkommenssteuer einführte, erarbeitet hat. Es handelte sich dabei um ein komplexes und langes Gesetz, deswegen wurde es zunächst auch nicht gebilligt. Diejenigen, die mehrere Einkommens-Quellen hatten, zahlten eine Steuer für die ganze Summe. Vintilă Brătianu hat die Grundideen von Nicolae Titulescu übernommen. Dank ihm wurde im Februar 1923 ein neues Gesetz erlassen, das grundsätzlich gleich war, aber weniger Einkommens-Kategorien definierte.“




    Die Finanzpolitik von Vintilă Brătianu konzentrierte sich auf die Modernisierung des rumänischen Finanzsystems und auf die Einhaltung eines ausgewogenen Haushalts. Das Gesetz über die direkten Beiträge, das unter seiner Leitung erarbeitet wurde und 1923 vom Parlament gebilligt wurde, hat den Modernisierungs-Anforderungen des rumänischen Finanzsystems entsprochen. Das Gesetz hatte positive Folgen für die Höhe und Struktur der Haushalts-Einnahmen. Die neue Einteilung der Ausgaben war ein wichtiger Schritt für die Konsolidierung der Finanzlage Rumäniens in der Zwischenkriegszeit. Der Historiker Ioan Scurtu:



    Dieses Gesetz führte einen speziellen Schutz für die Einkommen aus Industrie-Geschäften ein. Vintilă Brătianu unterstützte eine Politik der Entwicklung der Wirtschaft und insbesondere der Industrie. Er war der Ansicht, dass infolge des Krieges und der Vereinigung Rumänien seine politische Unabhängigkeit erlangt hatte, aber auch wirtschaftliche Unabhängigkeit brauchte. Vintilă Brătianu glaubte, dass die politische Unabhängigkeit ohne wirtschaftliche Unabhängigkeit unmöglich aufrecht zu erhalten sei. Die erwähnte Reform zielte auf die wirtschaftliche Entwicklung Rumäniens, insbesondere der Industrie des Landes ab. Die liberale Regierungszeit stellte den Rahmen dar. Es war die längste der Zwischenkriegszeit, sie dauerte vier Jahre, von Januar 1922 bis Ende März 1926. In dieser Zeitspanne wurde auch eine neue Verfassung angenommen, die die Verstaatlichung der Boden-Ressourcen vorsah. 1928, zehn Jahre nach der Vereinigung, war die Industrie Rumäniens zweieinhalb Mal so stark wie vor dem 1. Weltkrieg.“




    Der Finanzminister Vintilă Brătianu erkannte die Probleme der rumänischen Wirtschaft. Er war derjenige, der die nationale Energie-Politik ausgearbeitet hat. Er beharrte auf einer bestmöglichen Nutzung der Erdöl-Ressourcen Rumäniens. Die Energie-Nachfrage war sowohl intern als auch weltweit steigend. Der Historiker Ioan Scurtu dazu:



    Die Reform von Nicolae Titulescu war wichtig, weil sie eine Richtung vorgegeben hat. Vintilă Brătianu hat die Reform umgesetzt. Er hat die Verteilung der Haushalts-Gelder festgelegt. Er setzte den Schwerpunkt auf die Investitionen und und nicht auf die Zahlung der Au‎ßenschulden. Er ermöglichte den Menschen, Kredite aufzunehmen, die neue Industrie-Tätigkeiten gründeten und in Rumänien neue Güter produzierten. Wir sprechen hier insbesondere über Maschinenbau. So wurden das Malaxa-Werk und weitere gro‎ße Werke in der Zwischenkriegszeit gegründet. So wurden die Grundsteine der rumänischen Flugindustrie gesetzt.“




    Die Nutzung der Naturressourcen war Finanzminister Vintilă Brătianu für die Entwicklung einer vom ausländischen Kapital unabhängigen Wirtschaft wichtig. Die liberalen Wirtschafts-Politiken haben zwischen 1918 und 1940 auch zur Stabilisierung der rumänischen Währung beigetragen.

  • Reforme monetare în România interbelică

    Reforme monetare în România interbelică

    După încheierea Primului Război Mondial, România Mică devenea România Mare. Victoria Antantei aducea României aliate alipirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi a Transilvaniei la Vechiul Regat. Dar România Mare se confrunta cu o situaţie economico-financiară precară şi trebuia să integreze noile provincii. Bugetul dezechilibrat de refacerea artificială prin emisiune continuă din partea Băncii Naţionale, devalorizarea leului şi neplata datoriilor externe ducea la dezorganizarea întregului sistem administrativ. Sub conducerea lui Vintilă Brătianu, Ministerul de Finanţe al României avea să continue un plan de consolidare economică iniţiat de precedentul ministru, Nicolae Titulescu.



    Istoricul Ioan Scurtu, care s-a referit la principalele etape ale reformării fiscale din anii 1920: Nicolae Titulescu a fost cel dintâi ministru de finanţe care a elaborat o lege — de altfel complexă şi stufoasă, motiv principal pentru neaplicarea ei — care introducea principiul progresivităţii, aşadar în funcţie de mărimea veniturilor, dar şi impozitul pe venitul global. Cei care obţineau venituri din mai multe surse plăteau un impozit cumulat pentru această sumă globală. Practic, Vintilă Brătianu a reluat ideile de bază ale lui Nicolae Titulescu. Din iniţiativa lui, s-a adoptat, în februarie 1923, o nouă lege, care avea, în esenţă, acelaşi conţinut, cu deosebirea că erau mai puţine categorii de venituri.”



    Politica financiară a lui Vintilă Brătianu s-a concentrat asupra modernizării sistemului fiscal românesc şi asupra respectării principiului echilibrului bugetar. Proiectul de lege a contribuţiilor directe, elaborat sub stricta sa îndrumare şi votat în Parlament în 1923, a răspuns cerinţelor de modernizare a sistemului fiscal din România. El va avea un impact pozitiv asupra valorii şi a structurii veniturilor bugetare. Noul sistem de repartizare a cheltuielilor reprezenta un pas important în consolidarea situaţiei financiare a României interbelice. Revine cu detalii Ioan Scurtu: De asemenea, această lege introducea o protecţie specială pentru veniturile obţinute din activităţile industriale. Vintilă Brătianu era adeptul politicii prin noi înşine”, a politicii care să ducă la dezvoltarea economiei şi, în special, a industriei. El susţinea că în urma războiului şi prin actele de unire, România îşi câştigase întregirea şi independenţa politică, dar era nevoie şi de independenţa economică. Vintilă Brătianu credea că independenţa politică era imposibilă în absenţa independenţei economice. Această reformă de care menţionăm avea scopul de a sprijini dezvoltarea economică a României, cu deosebire a industriei. Cadrul era guvernarea liberală, cea mai lungă din întreaga perioadă interbelică, care a durat mai mult de patru ani, din ianuarie 1922 până la sfârşitul lunii martie 1926. De altfel, această perioadă este caracterizată de adoptarea unei noi Constituţii, care prevedea naţionalizarea bogăţiilor subsolului. Pe această bază, s-a adoptat şi o legislaţie care să permită aplicarea concepţiei liberale prin noi înşine”, asigurând refacerea şi dezvoltarea într-un ritm accelerat a economiei naţionale. Aş menţiona faptul că, în 1928, la zece ani după Unire, nivelul de dezvoltare industrială a României era aproape de două ori şi jumătate mai mare decât cel dinaintea primului război mondial.”



    Provocările pentru funcţia de ministru al finanţelor au fost importanţa economică deosebită a graniţei dunărene şi valorificarea petrolului românesc. Lui Vintilă Brătianu i se recunoaşte meritul în identificarea dificultăţilor întâmpinate de economia naţională ca urmare a prezenţei importante a capitalului străin în industria petrolieră din România. Brătianu este omul politic care a stabilit principalele coordonate ale unei politici energetice naţionale. Conform principiului liberal prin noi înşine”, Vintilă Brătianu a insistat asupra utilizării optime a resurselor petroliere din România în condiţiile creşterii cererii de energie nu doar pe plan intern, ci şi mondial.



    Ioan Scurtu: Reforma lui Nicolae Titulescu a fost importantă pentru că a stabilit o anumită direcţie. Vintilă Brătianu a dat conţinut acestei reforme, în sensul că a stabilit ce să se facă cu sumele care ajungeau în bugetul statului, dincolo de achitarea salariilor şi a pensiilor, deşi erau foarte puţini cei care beneficiau, la vremea respectivă, de pensii de stat. El nu a mizat pe achitarea datoriilor statului român, ci pe asigurarea de investiţii, îndeosebi prin acordarea de împrumuturi către cei care se încumetau să înceapă activităţi industriale pentru producerea de bunuri care nu se fabricau încă în România. Aici vorbim mai ales de industria constructoare de maşini. În acest fel a luat fiinţă uzina Malaxa şi tot astfel s-au pus bazele Industriei Aeronautice Române şi ale altor mari întreprinderi din perioada interbelică.”



    Valorificarea resurselor naturale reprezenta, în viziunea ministrului de finanţe Vintilă Brătianu, un element important pentru crearea unei economii care să nu mai depindă atât de mult de capitalul străin. Măsurile de politică economică susţinute de guvernul liberal au contribuit între 1918 şi 1940 şi la stabilizarea de facto a monedei româneşti.