Tag: vioara

  • Ediţia a XIX-a  a Concursului Internațional George Enescu debutează pe 31 august 2024, la București

    Ediţia a XIX-a a Concursului Internațional George Enescu debutează pe 31 august 2024, la București

    Ediția XIX a Concursului Internațional George Enescu debutează pe 31 august 2024, la București.
    Anul acesta s-a înregistrat un record istoric de înscrieri la Concursul Enescu. 555 de tineri din 27 de ţări au aplicat pentru cele trei secţiuni ale concursului – vioară, violoncel, pian.  Doar 149 au fost selecţionaţi pentru a participa la prima etapă a competitiei.

     

    Fiecare secţiune are doua etape eliminatorii, semifinala şi finala. Organizatorii concursului oferă acces gratuit la etapele eliminatorii și semifinalele competiției, fără o rezervare prealabilă.

     

     

    Concursul debutează cu Secțiunea Violoncel, la care vor participa, în prima etapă, 49 de concurenți din țări precum Coreea de Sud, China, S.U.A. România, Taiwan, Rusia, Germania, Franța, Canada, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Japonia, Suedia, Slovenia și Hong Kong.

    Prima etapă a concursului se va desfășura între 1 și 3 septembrie, cea de a doua etapă, între 5-6 septembrie, semifinala va avea loc în 8 septembrie, iar finala în 10 septembrie.

     

     

     

    Pentru Secțiunea Vioară, care va debuta în 7 septembrie, au fost selectați 50 de concurenți din 18 țări: Coreea de Sud, China, S.U.A., Taiwan, Rusia, Germania, Franța, Africa de Sud, Polonia, Ucraina, Canada, Austria, Italia, Belgia, Japonia, Suedia, Slovenia și Elveția.

    Prima etapă a concursului se va desfășura între 7 și 9 septembrie, cea de a doua etapă va avea loc între 11 și 12 septembrie, semifinala în 14 septembrie, iar finala este programată pentru data de 16 septembrie.

     

     

    În data de 13 septembrie 2024 – prima etapă a concursului de pian. Cei 50 de concurenți selectați pentru această etapă a concursului provin din Coreea de Sud, China, S.U.A. România, Rusia, Germania, Olanda, Marea Britanie, Albania, Polonia, Japonia, Georgia, Slovenia și Hong Kong.

    Prima etapă a concursului de pian se va desfășura între 13 și 15 septembrie; cea de a doua etapă – între 17 – 18 septembrie; semifinala va avea loc în 20 septembrie; iar finala este programată pentru data de 22 septembrie 2024.

     

     

    Concursul Internaţional George Enescu este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

  • 70 de ani de tinereţe

    70 de ani de tinereţe

    Cel mai mare producător de
    instrumente muzicale din lemn din Europa, este fabrica HORA, din Reghin, care
    în acest an aniversează 70 de ani de la înfiinţare. Deşi pandemia a adus
    schimbări în ceea ce priveşte comenzile de instrumente muzicale, fabrica a
    reuşit să scoată pe piaţă, în perioada de pandemie, trei noi produse. Indiferent
    ce domeniu de activitate ai, trebuie sa te adaptezi la economia de piaţă, ne-a
    spus Dorin Man, director tehnic, explicând cum funcţionează producţia de
    instrumente muzicale aici:

    Fabrica noastră a dezvoltat trei linii mari
    de producţie: o linie de chitară, tot ceea ce înseamnă chitară, o varietate foarte mare – mărime
    1/4, până la 4/4 şi într-o diversitate foarte mare, adică este vorba de
    speciile lemnoase utilizate, de calitate, de structură, tot ceea ce înseamnă
    registru. O altă linie e linia de instrumente cu arcuş: viori, viole, violoncei,
    contrabaşi, şi eventual alte instrumente cu arcuş, cum ar fi psalterul. Această
    linie produce o gamă largă de instrumente cu arcuş, iar când zic gamă largă mă
    refer tot la speciile lemnoase, structură, culori şi calitate. Avem diferite
    calităţi pentru toate instrumentele, pornind de la începători, avansaţi,
    profesionişti, maeştri.

    O a treia linie care a fost creată cu scopul de a mari
    diversitatea datorită contextului pieţei internaţionale, este linia de
    instrumente etno. Instrumentele etno sunt instrumente specifice anumitor
    comunităţi. Aici apare exemplul Balalaika, pentru Rusia, Domra, pentru Rusia,
    Psalter, Germania, Bouzouki, irlandez,
    mandoline, naiuri, naiuri româneşti, naiuri peruane, instrumente muzicale
    pentru persoane cu dizabilităţi. În acest context, având în vedere că pandemia
    a redus cumpărarea de instrumente muzicale de tipul ghitare sau viori, unde
    aveam şi o concurenţă puternică, Asia, am încercat să dezvoltăm linia de
    instrumente etno. În felul acesta am dezvoltat încă trei produse, cum ar fi cajonul,
    un instrument de percuţie, apoi vioara cu goarnă, care este specifică zonei
    Bihorului şi am îmbunătăţit chitare electrice. Am scos pe piaţă două tipuri de
    chitare electrice solo.


    L-am invitat pe Dorin Man să ne
    vorbească despre fiecare dintre aceste produse de nişă: Vioara cu goarnă are
    un istoric aparte. A fost o combinaţie a unui domn Stroh, care a alăturat
    vibraţia corzii cu vibraţia unui dispozitiv special şi a fost amplificată
    printr-o goarnă şi nu printr-o cutie acustică, aşa cum este vioara. La vioară
    coarda vibrează, produce un sunet care iată, aici avem o amplificare, care dă
    timbru şi dă volum acelei vibraţii. E un produs pe care nu îl face multă lume în
    serie.


    Apoi am aflat povestea ajonului,
    un instrument de percuţie, o percuţie latino, care se practică în diverse săli
    de concerte. Este un instrument reuşit şi la un preţ de cost acceptabil pentru
    orice iubitor de percuţie, după cum ne-a spus Dorin Man, Director tehnic: Cajonul este un instrument de percuţie, adică o cutie din lemn, de mărimea
    unui taburet, pe care se asază persoana care vrea să cânte, adică să scoată
    sunete prin percuţie, şi bate într-un anumit mod o laterală a cajonului. El
    este un paralelipiped cu şase feţe, dar se bate pe o singură faţă, o faţă care
    pe interior are montate nişte corzi cu o anumită structură, ca să scoată un
    anumit sunet. Nu este pur şi simplu o vibraţie a lemnului, ci o combinaţie
    între vibraţia lemnului atins de nişte corzi. Şi în acest fel se pot obţine
    diverse combinaţii de sunete.


    Tot la HORA se fabrică chitare
    electrice cu 6 corzi, cu finisaje cu totul deosebite pe care, până acum, puţini
    le-au văzut, şi aceste chitare vin să dea o nuanţă şi o nouă linie de modă în
    lumea chitariştilor. Datorită aparaturii electrice folosite şi datorită
    formelor mai complexe, create cu maşini numerice cu mobilitate mare, acestea
    sunt realizate după ultimele cerinţe ale marilor chitarişti şi vin să aducă un
    plus de valoare fabricii.


    O poveste cu şi despre muzică şi
    despre cum 70 de ani de existenţă se menţin cu mult suflu tânăr.

  • Muzica de stradă. Muzica în cetate

    Muzica de stradă. Muzica în cetate

    Ștefan Taijti a absolvit Conservatorul la
    București și preferă să dea concerte de
    vioară pe stradă, promovând un stil muzical în expansiune în România. Proiectul
    său Vioara în cetăți medievale, l-a adus
    la Sighișoara, unde am realizat un scurt reportaj.


  • Sindi Loci din Albania

    Sindi Loci din Albania

    “Bună ziua, sunt Sindi Loci, studiez la Universitatea de Muzică din Bucureşti, sunt din Albania, din Tirana, capitala, am 20 de ani.”


    De aproape 15 ani Sindi Loci studiază vioara. Muzica a însoțit-o încă din copilărie.


    “Tatăl meu cântă la chitară și el a fost unul din motivele pentru care eu am vrut să studiez vioara. A fost visul meu să studiez muzică, muzică clasică mai ales, a fost foarte greu. Aici, în România, am învățat atât de multe despre vioară și tehnica interpretării, despre cum trebuie să cânt, cum pot să transmit tot ce pot transmite, a fost foarte greu și totodată foarte frumos.”


    România a făcut cumva mereu parte din viața lui Sindi Loci. Admiterea sa pe primul loc la liceul de muzică de la Tirana s-a datorat și interpretării reușite a Baladei pentru vioară și orchestră a lui Ciprian Porumbescu.


    “Pentru mine e o baladă minunată, îmi place foarte mult și încă o cânt de câte ori mi se ivește ocazia de a susține un concert, un recital, eu cânt balada lui Ciprian Porumbescu cu foarte multă plăcere. Mi-a plăcut dintotdeauna foarte mult și a fost o experiență pentru mine foarte frumoasă, o amintire foarte dragă.”


    De România Sindi Loci e strâns legată și prin faptul că provine dintr-o familie cu rădăcini aromânești.


    “Bunica mamei mele vine din zona Transilvaniei, cred, și am o soră (n.r. studentă) aici, a venit cu un an înaintea mea, ea chiar mi-a spus că e foarte frumos aici și că oamenii sunt foarte sociabili, m-am gândit că poate nu îmi va plăcea, dar de fapt mi-a plăcut foarte mult România și a fost o experiență foarte bună pentru mine.”


    În 2016, după ce câștigă o bursă oferită de statul român cetăţenilor străini prin Ministerul Afacerilor Externe, Sindi Loci ajunge în România. Cum s-a adaptat aici?


    “Când pleci de acasă e foarte greu să te obișnuiești să faci totul doar tu. Pentru sora mea cred că a fost mai greu, eu am avut un sprijin în ea. Da, m-am simțit puțin stresată, nu știam cum o să reușesc cu examenele, cum o să mă descurc cu limba, care mi s-a părut foarte grea. E o limbă cu o gramatică foarte dificilă, e greu să te obișnuiești cu accentul, am încă foarte multe de învățat, dar sper pe viitor să reușesc să vorbesc ca un român. Oamenii aici mi s-au părut puțin reci, în Albania suntem foarte amabili. Poate nu m-am întâlnit eu cu oamenii cei mai călduroși. Vreau să văd la un moment dat și Timișoara, am auzit că e foarte frumoasă, cu peisaje deosebite, cu oameni foarte amabili, deci vreau să ajung acolo.”


    Cum se împacă Sindi Loci din Albania cu dorul de casă?


    “Mi-e foarte dor, acasă e acasă și, oricum, oriunde ai merge, întotdeauna îți va fi dor de casă, de oamenii de acolo, de țară, de limbă, de cultura albaneză. Deci, da, mi-e foarte dor de Albania.”





    În vara lui 2017 a cântat la Sala Radio din București cu prilejul concertului susţinut de Orchestra “Universitaria” şi Corul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.


    “Am cântat la vioară cu orchestra și a fost foarte frumos, o experiență foarte specială, și sper să mai cânt pe scena Sălii Radio din București.”


    Sindi Loci și lucrează momentan la o companie scoțiană din București specializată în servicii pentru clienți. Vorbește italiană, engleză și română.


    “Vreau să învăț și coreeană, vreau să învăț o limbă străină mai dificilă decât cele pe care le știu deja. Eu și ascult muzică coreeană, îmi place mult acum mai ales K-pop, muzica pop coreeană. Cultura coreeană mi se pare interesantă, vreau să învăț despre Asia, care mi-a plăcut dintotdeauna, mi-ar plăcea și să vizitez Seulul în viitor. “


    Sindi Loci și câteva cuvinte despre autorul său preferat.


    “Citesc foarte mult din Charles Bukovski, îmi place foarte mult, iar o carte scrisă de el pe care o prefer e “Femei”, vorbește pentru femei acolo, chiar îmi place foarte mult, mai ales că eu sunt și o feministă. Eu și scriu o carte acum, e gen științifico-fantastic, poate în șase luni o voi lansa. Am mai scris când eram mai mică, dar nu am mai publicat până acum. Mi-a plăcut dintotdeauna mult legenda Atlantidei, scrisesem despre o fată care cumva a găsit o poartă secretă de intrare în ținutul Atlantidei.”


    În 2020 Sindi Loci îşi va termina studiile la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti. Ce îşi propune în viitor?


    “Vreau să rămân în muzică, asta e sigur. Îmi place foarte mult muzica clasică și vioara și cred că am mult de învățat încă. În România mi-a plăcut foarte mult. Vreau să ajung mai departe în America, în Washington sau la New York, sau în Scoția, la Glasgow.”




  • Vioara românească a împlinit 65 de ani

    Vioara românească a împlinit 65 de ani

    În luna ianuarie s-au împlinit 65 de ani de la
    fabricarea în regim industrial a primei
    viori din România. Aniversarea a fost marcată de fabrica de instrumente
    muzicale din lemn Hora de la Reghin, singura de acest tip din România şi cea
    mai mare din Europa, care a fost construită în 1951, în perioada comunistă.
    După Revoluţie, fabrica de instrumente muzicale din lemn Hora de la Reghin a
    fost privatizată prin preluarea pachetului majoritar de către angajaţi şi între
    timp a devenit şi cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din
    Europa, după ce firme de prestigiu europene s-au divizat sau şi-au restrâns
    activitatea.


    Până în 1951, când s-a decis înfiinţarea primei
    fabrici de instrumente muzicale din lemn, în România existau doar câteva
    ateliere mici de lutierit, însă recunoaşterea internaţională a venit după
    începerea exporturilor de chitare, viori şi violoncele, în 1959.


    Cu întreaga viaţă profesională desfăşurată în
    Fabrica Hora de la Reghin, Nicolae Bâzgan, inginer mecanic, directorul Fabricii
    Hora de la Reghin din 1967, ne spune povestea viorii de aici, cum o ştie mai
    bine: Vioara este de fapt regina instrumentelor muzicale. Ea se face din
    lemn de molid, faţa şi spatele, eclisa, gâtul, din paltin de munte. Acest
    material lemnos se taie, cu mult timp înainte de a începe să fie prelucrat,
    pentru ca să avem parte de o uscare înceată, uniformă, fără tensiuni interne şi
    lemnul să aibă timp să se coacă, adică să-şi omogenizeze proprietăţile.Lemnul
    din care este tăiată vioara, fie că este de molid sau paltin, trebuie să aibă
    inelele anuale cât mai regulate, trebuie să fie lipsit de defecte, precum
    nodurile sau fibră răsucită. Acest lemn trebuie să fie cu fibra dreaptă, în aşa
    fel încât să nu aducă distorsiuni în propagarea sunetului. Molidul de rezonanţă
    şi paltinul de munte este o combinaţie tradiţională făcută de primii lutieri,
    de peste 600 de ani.


    L-am întrebat pe Nicolae Bâzgan dacă îţi trebuie
    pasiune pentru a fabrica viori: Da, pasiune, răbdare şi mai ales bun
    gust. Pentru că vioara este un exemplu al stilului baroc, un exemplu al
    perfecţiunii. Dacă ne uităm la o vioară putem să o asemănăm cu corpul unei
    femei, cu umeri, cu talie, cu şolduri. Şi stilul baroc a făcut ca această formă
    a viorii să nu poată fii schimbată de sute de ani. Aşa de tare s-a întipărit în
    tradiţie.



    Una dintre cele mai prestigioase recunoaşteri
    internaţionale a calităţii viorii de Regin a fost cea a celebrului violonist
    sovietic, David Oistrakh, care a cântat cu vioara de aici în cadrul
    Festivalului George Enescu de la Bucureşti, din 1967. Care sunt motivele pentru
    care instrumentele de la Reghin se bucură de atâta apreciere am aflat de la
    Nicolae Bâzgan: Instrumentele noastre sunt în primul rând
    apreciate datorită calităţii lemnului cu care lucrăm. Noi avem rezerve de lemn
    pentru 10 ani, pentru execuţia viorilor. De asemenea, după ce acest lemn este
    tăiat, el se usucă în şoproane acoperite, lent şi înainte de a fi introdus în
    prelucrare, el se usucă şi artificial până la o umiditate de 6-8%. Acestă
    uscare este necesară pentru ca să reziste apoi tuturor schimbărilor climatice
    prin care trece.


    Între anii 1986-1987, au început aici primele
    încercări de confecţionare a naiurilor, care au fost şi abandonate până acum 15
    ani. Fabrica a ajuns să confecţioneze naiuri din zeci de esenţe de lemn, cel
    mai scump instrument fiind cel din abanos, care costă peste 1.000 de euro la
    poarta fabricii. Gheorghe Zamfir cântă cu naiuri fabricate la Reghin,
    regretatul Radu Simion cânta tot cu naiuri făcute la Reghin, dar şi mai tânăra
    discipolă a acestui instrument, Cornelia Tihon, a adăugat directorul general al
    fabricii Hora. Pe lângă viori şi naiuri, firma confecţionează peste 200 de
    tipuri de instrumente muzicale şi peste 300 de tipuri de accesorii pentru
    instrumente muzicale, recunoscute pentru calitatea lor, în ţară şi în
    străinătate. Vine cu detalii Nicolae Bâzgan: La Reghin fabricăm
    toate instrumentele cu arcuri, vioară, violă, violoncel, contrabas, atât în
    varianta clasică, cât şi în variante electrice. Apoi fabricăm chitarele clasice
    şi pentru copii şi pentru adulţi, chitare acustice, electrice şi avem grupa de percuţie
    din lemn, xilofoane atât pentru copii, cât şi pentru profesionişti, instrumente
    cu corzi lovite, ţambalul mic şi cel de concert, instrumente de suflat din
    lemn, fluiere, caval, nai. Executăm naiul tradiţional românesc, dar şi un nai
    peruan, şi între ele am găsit de cuviinţă să dezvoltăm un nai hibrid, care
    uşurează foarte mult acordarea. Fiind un instrument de suflat, naiul trebuie
    acordat de fiecare dată când variază temperatura mediului în care se cântă cu
    el.


    Rămâne să ducem mai departe tradiţia, şi-a
    încheiat Nicolae Bâzgan, directorul fabricii Hora de la Reghin povestea. O
    poveste despre pasiune, despre dedicare, despre arta de a crea valori.