Tag: Vioara lui George Enescu

  • Vioara lui Enescu a încheiat prima călătorie muzicală a toamnei

    Vioara lui Enescu a încheiat prima călătorie muzicală a toamnei

    Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, cea pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu), a răsunat în seara de 19 septembrie la Slatina, în ultimul recital al ediţiei din 2017 a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România. Turneul a început pe 12 septembrie şi a poposit la Alba Iulia, Deva, Pucioasa, Tulcea şi Slatina. Programul recitalurilor a fost unul atractiv, cu piese de mare popularitate şi sensibilitate, menite a-i atrage spre acest gen muzical şi pe cei nefamiliarizaţi cu el.



    Numeroşii spectatori prezenţi la recitaluri au fost cuceriţi de sunetul extraordinar al viorii, impresionaţi fiind, în aceeaşi măsură, de interpretarea celor doi mari solişti, protagonişti ai turneului: violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail.


    Ne-am bucurat mult că au trecut şi pe la noi. Iubim aceşti artişti”. Vioara sună atât de cald dar pregnant. E o minune”. Un regal în oraşul nostru. A fost minunat să ascultăm recitalul cu fotografia lui Enescu pe fundal. A fost un arc peste timp şi o legătură profundă în muzică” , au spus spectatorii.



    Gabriel Croitoru a declarat la final de turneu: Cu siguranţă există un segment de public care nu prea are acces la sălile de concerte. Fie că oraşul nu are viaţă muzicală sau viaţă culturală foarte bogată, fie că e prea departe o eventuală filarmonică sau din diverse alte motive. În orce caz, faptul că aducem muzica de bună calitate, prin intermediul Radio România, la sursă, cred că este de mult folos. La un moment dat, ne-a spus un preot , într-un sat: Domnilor, dumneavoastră sunteţi ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil” . Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta (…). De multe ori, turneul este un mijloc de a arăta publicului din România că există şi acest gen de muzică şi mai mult decât atât, cred că reuşim, măcar în parte, să-l atragem către sălile de concerte”.



    Este un sentiment de bucurie imensă, fiindcă înseamnă că, ceea ce încercăm să facem, să transmitem emoţie, cu ajutorul instrumentelor, cu ajutorul muzicii, se îndeplineşte. Şi atâta vreme cât o facem cu multă sinceritate şi publicul percepe acest lucru, nu putem avea decât succes”, a spus Horia Mihail.


    Peste foarte puţin timp, Vioara Guarneri şi Gabriel Croitoru vor porni din nou la drum pentru o luptă din care întotdeauna muzica iese câştigătoare. Celebrul Duel al Viorilor, turneul în care va putea fi ascultată în competiţie cu vioara Stradivarius a lui Liviu Prunaru, începe pe 27 septembrie. Va fi o ediţie foarte specială, căci protagoniştii vor avea şi invitaţi speciali.



    Detalii despre turneul Vioara lui George Enescu, pe www.vioaraluienescu.ro.


    Un proiect Radio România.


    Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Parteneri: Accendo, Senia Music, Muzeul Naţional George Enescu. Sponsor: Vimetco-Alro Slatina.


    Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Observator Cultural, România TV, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Media Trust.


    Parteneri culturali: Municipiul Alba Iulia, Asociaţia Culturală DevArt, Colegiul Naţional Decebal Deva, Primăria Pucioasa, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria şi Consiliul Judeţean Tulcea, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina.

  • Vioara lui Enescu, concerte extraordinare la Bucureşti

    Vioara lui Enescu, concerte extraordinare la Bucureşti

    Punctul culminant al Turneului Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada 9 septembrie – 1 octombrie, este momentul sosirii la Bucureşti, unde vor avea loc două concerte excepţionale. Pe 18 septembrie legendara vioară se va auzi la Sala Teatrelli, acest recital fiind organizat cu sprijinul creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Pe 19 septembrie, la Sala Radio, va avea loc concertul de gală. Până acum, cei doi muzicieni, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, au dus muzica de calitate în mai multe localităţi urbane şi rurale din Transilvania, Constanţa, Olt şi Dâmboviţa.



    Turneul a fost un succes până acum , lucru demonstrat de reacţiile spectatorilor din sate: O oază de cultură, o surpriză pentru noi să prindem un aşa spectacol cu cei doi artişti, de muzică clasică. Mi-a plăcut în primul rând Balada lui Ciprian Porumbescu.” Extraordinar. Emoţionant. Pe viu, nu prea am avut ocazia să ascultăm aşa ceva. Mai ascultăm muzică clasică, dar astăzi, când am auzit, am plecat cu o oră mai devreme de la serviciu, ca să vin să nu pierd niciun minuţel”. Mi se pare o iniţiativă foarte bună, mai ales că în mediul rural de obicei nu se întâmplă astfel de evenimente. Noi suntem din Constanţa, suntem studenţi la Universitatea maritimă şi am auzit de pe internet de acest eveniment şi am zis să vedem cum este să vii la un concert simfonic în mediul rural.”



    Dată fiind misiunea educativă a turneului, la fel ca la ultimele ediţii, la recitalul de la Sala Radio, accesul studenţilor şi elevilor va fi gratuit, pe baza carnetelor de student sau elev, în limita locurilor disponibile.



    Violonistul Gabriel Croitoru are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu).


    Gabriel Croitoru împărtăşeste impresii din turneu: Până acum a fost foarte frumos, am avut parte de public deosebit de receptiv peste tot, fie sate sau oraşe, el a fost dornic de a asculta genul nostru muzical, chiar dacă mulţi dintre spectatori, sunt convins, n-au mai avut tangenţă cu vreo sală de concerte. Peste tot au fost foarte mulţi copii, ceea ce ne bucură foarte mult.”



    Programul din cele două seri este deosebit de atractiv cuprinzând pagini speciale din repertoriul pentru vioară semnate de Debussy, Prokofiev, Ravel, Chausson, Saint-Saëns.


    Detalii despre turneu, pe www.vioaraluienescu.ro.


    Un proiect Radio România.



    Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Parteneri: creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu. Transportator oficial: Dacia. Sponsori: Vimetco-Alro.


    Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional, Radio România Cluj, Radio România Constanţa, România Liberă, Observator Cultural, România TV, Caţavencii, Şapte Seri, Agenţia de carte, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accendo, Media Trust.


    Parteneri culturali: Municipiul Alba Iulia, Primăria şi Consiliul Local Viişoara, Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, Primăria Mihail Kogălniceanu, Primăria Slatina, Centrul Cultural Eugen Ionescu, Centrul Inter-Art România, Filarmonica de Stat din Piteşti, Primăria Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean, Primăria şi Centrul Cultural Aninoasa, Asociaţia Rei Culturae Fautores.