Victor Sandu este
unul dintre muzicienii noii generații. Aventura lui pe teritoriul muzicii
clasice a început încă din copilărie, când tatăl său l-a introdus în universul
sunetelor. Cum își amintește Victor de acele momente? Provin dintr-o
familie în care unul dintre părinți este muzician. Tata este trombonist, iar
mama nu are nicio tangență cu muzica. Am apărut eu pe lume și, de când eram
mic, tata fiind la Filarmonică, m-au dus la concerte. La oratoriile de Haydn,
la simfoniile de Beethoven. Îmi povestește tata cum nu mă plictiseam deloc, în
momente în care chiar el poate că se plictisea. Atunci și-a spus: Îl dăm să
facă muzică! Chiar am o casetă video din copilărie, cu o înregistrare în care
dirijez Oda Bucuriei din Simfonia a 9-a de Beethoven.
Îndrăgostit de
sunete, Victor Sandu nu își mai imaginează viața în afara artei pe care a
îmbrățișat-o încă de copil. Crede că simțul auzului este atât de important
pentru că oferă informații clare, nedisimulate, despre lumea în care trăim. Cred că este foarte important, fiindcă noi ne naștem sensibili în mod
fiziologic la sunet. Cred că în aceste momente de mare tensiune și violență
între oameni, cu foarte multe conflicte, este timpul să fim mai deschiși la
vibrații și la sunete și mai puțin la ceea ce vedem. De multe ori, ochiul poate
fi înșelat. Cu urechea, este mai greu, poate doar într-o situație de
hipoacuzie. Cred că, de multe ori, celelalte simțuri în afară de auz ne pot
înșela.
În prezent,
Victor Sandu este masterand în anul I în cadrul Universității Naționale de
Muzică din București. Studiază violoncelul, instrumentul lui de suflet, sub
îndrumarea maestrului Marin Cazacu. Este important, în opinia lui Victor, să
mai avem, încă, mentori? Mă simt privilegiat, pentru că, într-adevăr,
generația mea este undeva la mijloc. Avem și mentori, dar și foarte, foarte
multă informație. Cu atâta informație, dacă ai un maestru lângă tine sau un om
care să te coordoneze, este mult mai ușor să selectezi ceea ce ți se
potrivește. Sper să reușesc să devin cât mai sincer în actul artistic, să pot
să am o conexiune foarte bună cu publicul, să știu să dialoghez cu el, să
înțeleg ce simte, cine este acest public. O comunicare mai bună cu cei din jur.
Pasiunea este,
pentru Victor Sandu, cu mult mai importantă decât câștigul material. Vorbește
despre muzica clasică și despre marii compozitori cu multă însuflețire. Odată cu instituționalizarea muzicii în filarmonici, opere et alia, s-a
restrâns puțin ideea de câștig. Desigur, un post definitiv îți oferă un salariu
constant, primești niște bani și ai siguranța zilei de mâine. Dar ceea ce nu
vede lumea, în ansamblu, este faptul că profesia de muzician a început pe
stradă. Erau freelanceri cu toții. Până să ajungă la Curte compozitorii sau
interpreții, să devină cunoscuți și să poată primi niște bani în schimbul
produsului lor artistic, servind o persoană importantă, erau pe stradă și
cântau de plăcere, în primul rând. Era ceva ce făceau cu drag.
L-am rugat pe
Victor Sandu să ofere un sfat pentru o viitoare carieră de succes unui tânăr
care s-ar hotărî să devină muzician. Ce aș putea recomanda unui tânăr? Am
putea face mai ușor pentru ei, dacă le-am prezenta o viitoare carieră muzicală
ca pe o joacă, la început. Dacă îi spui unui copil va fi greu și vei avea mult
de muncă, pentru a ajunge cunoscut și a și câștiga bani, o să fugă de asta.
Apoi, un tânăr trebuie să fie cât mai sincer în actul artistic, ceea ce urmăresc
și eu, pentru că poți să faci un produs care să se vândă ușor, dar să nu aibă
conținut. De forma fără fond fugim de foarte mult timp. Iar publicul simte când
nu ești sincer cu el.
Deși ar accepta
oferta de a se alătura unei filarmonici internaționale, Victor Sandu ar reveni
întotdeauna acasă. Crede că România are nevoie, mai mult decât oricând, de
modele demne de urmat. De altfel, Victor Sandu este parte a Orchestrei de
Tineret a Uniunii Europene.
