Radio România Internațional

Tag: vita

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Limbă cu măsline

    Limbă cu măsline

    Unul dintre cele mai populare mâncăruri din
    bucătăria românească este, în mod surprinzător, limba cu măsline. Este
    surprinzător pentru faptul că în România nu sunt plantaţii de măslini, însă
    acest produs adus de sute de ani din ţinuturile însorite şi mai calde din sud,
    a fost combinat cu limbă de porc sau de vită şi cu sos tomat pentru a obţine,
    în final, o mâncare pe placul multor români, comparabilă cu tocăniţa de cartofi
    cu carne. Cine ştie, este posibil ca ea să fi fost inventată în bucătăria unui
    măcelar exasperat de faptul că limba, ca şi alte organe, nu era pe placul
    clienţilor care îi treceau pragul.


    Limba
    de vită sau mai mult limbi de porc trebuie spălate şi puse la fiert, după care
    trebuie îndepărtată pieliţa. În cea mai simplă formă, limba poate fi servită ca
    rasol, caz în care o punem la fiert, într-o oală cu apă curată, în care mai adăugăm
    câţiva morcovi, câteva rădăcini de pătrunjel şi câţiva cartofi întregi, dar
    curăţaţi de coajă, precum şi o ceapă. Se mai adaugă sare, după gust. După ce au
    fiert toate legumele, limba se porţionează şi se serveşte caldă, alături de
    legumele care au fiert, fie cu zeamă de lămâie, fie cu o cremă de hrean, fie cu
    mujdei de usturoi.


    După
    ce a fost fiartă şi curăţată, limba poate fi tăiată transversal în felii cu
    grosimea de un cm, care pot fi trecute apoi prin făină, ou bătut şi pesmet.
    După ce le prăjim în baie de ulei, obţinem limbă pane, care poate fi servită cu
    legume fierte sau cu o garnitură de cartofi prăjiţi.


    Pentru
    a pregăti această tocană de limbă cu măsline, trebuie să fierbem separat
    principalele ingrediente. După ce a fiert, limba trebuie tăiată transversal, în
    felii cu grosimea de un cm. Mai ales dacă sunt sărate, măslinele, cu sau fără
    sâmburi, negre şi mai mari, trebuie fierte în două … trei ape. Limba şi
    măslinele trebuie puse în proporţii egale. În continuare, tocăm una … două cepe
    pe care le călim uşor în ulei într-un vas, după care le stingem cu suc de roşii
    sau cu două … trei linguri de bulion şi cu puţină supă. Adăugăm măslinele şi
    feliile de limbă, amestecăm şi lăsăm la fiert pentru 20 de minute. Înainte de
    final punem piper negru măcinat, frunze tocate de pătrunjel şi, doar dacă mai
    este cazul, puţină sare. Este posibil ca măslinele să fi rămas totuşi puţin
    sărate, chiar dacă anterior au fost puse la fiert. Limba cu măsline poate fi
    servită rece ca aperitiv sau caldă împreună cu piure de cartofi, cu garnitură
    de orez sau cu paste sau, în lipsa unei garnituri, cu pâine.

  • Limbă cu măsline

    Limbă cu măsline

    Unul dintre cele mai populare mâncăruri din
    bucătăria românească este, în mod surprinzător, limba cu măsline. Este
    surprinzător pentru faptul că în România nu sunt plantaţii de măslini, însă
    acest produs adus de sute de ani din ţinuturile însorite şi mai calde din sud,
    a fost combinat cu limbă de porc sau de vită şi cu sos tomat pentru a obţine,
    în final, o mâncare pe placul multor români, comparabilă cu tocăniţa de cartofi
    cu carne. Cine ştie, este posibil ca ea să fi fost inventată în bucătăria unui
    măcelar exasperat de faptul că limba, ca şi alte organe, nu era pe placul
    clienţilor care îi treceau pragul.


    Limba
    de vită sau mai mult limbi de porc trebuie spălate şi puse la fiert, după care
    trebuie îndepărtată pieliţa. În cea mai simplă formă, limba poate fi servită ca
    rasol, caz în care o punem la fiert, într-o oală cu apă curată, în care mai adăugăm
    câţiva morcovi, câteva rădăcini de pătrunjel şi câţiva cartofi întregi, dar
    curăţaţi de coajă, precum şi o ceapă. Se mai adaugă sare, după gust. După ce au
    fiert toate legumele, limba se porţionează şi se serveşte caldă, alături de
    legumele care au fiert, fie cu zeamă de lămâie, fie cu o cremă de hrean, fie cu
    mujdei de usturoi.


    După
    ce a fost fiartă şi curăţată, limba poate fi tăiată transversal în felii cu
    grosimea de un cm, care pot fi trecute apoi prin făină, ou bătut şi pesmet.
    După ce le prăjim în baie de ulei, obţinem limbă pane, care poate fi servită cu
    legume fierte sau cu o garnitură de cartofi prăjiţi.


    Pentru
    a pregăti această tocană de limbă cu măsline, trebuie să fierbem separat
    principalele ingrediente. După ce a fiert, limba trebuie tăiată transversal, în
    felii cu grosimea de un cm. Mai ales dacă sunt sărate, măslinele, cu sau fără
    sâmburi, negre şi mai mari, trebuie fierte în două … trei ape. Limba şi
    măslinele trebuie puse în proporţii egale. În continuare, tocăm una … două cepe
    pe care le călim uşor în ulei într-un vas, după care le stingem cu suc de roşii
    sau cu două … trei linguri de bulion şi cu puţină supă. Adăugăm măslinele şi
    feliile de limbă, amestecăm şi lăsăm la fiert pentru 20 de minute. Înainte de
    final punem piper negru măcinat, frunze tocate de pătrunjel şi, doar dacă mai
    este cazul, puţină sare. Este posibil ca măslinele să fi rămas totuşi puţin
    sărate, chiar dacă anterior au fost puse la fiert. Limba cu măsline poate fi
    servită rece ca aperitiv sau caldă împreună cu piure de cartofi, cu garnitură
    de orez sau cu paste sau, în lipsa unei garnituri, cu pâine.

  • Varză a la … Transilvania

    Varză a la … Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de
    porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească.
    Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu
    siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi
    din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere. Varza murată sau mai mult proaspătă în această perioadă, cam un kg şi
    jumătate, trebuie tocată
    mărunt. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită
    sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru
    uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare.

    Călim
    uşor varza în ulei sau, pentru a respecta reţetele din Transilvania, folosim
    untură de porc în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de
    roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce. Separat, călim ceapa,
    tocată mărunt şi carnea, de asemenea, tocată, adăugăm orezul şi piper negru măcinat.
    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea
    tocată, iar deasupra, restul de varză călită, în care adăugăm cimbru uscat în
    cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci
    când avem varză dulce. Se pot adăuga mici cuburi de carne de porc afumată sau
    cârnaţi afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp
    de 45 de minute, având grijă să completăm, dacă este cazul, cu apă sau zeamă de
    varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu
    mămăligă şi cu un ardei iute.


    Ar fi greu de stabilit ce preparat ar urma într-un
    top al popularităţii, pentru că există multe alte mâncăruri din varză şi carne,
    cu denumire de origine. În partea de sud a României întâlnim varză cu carne
    muntenească sau varză cu carne ca la Giurgiu, iar în Transilvania, nu
    departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o
    denumire care explică totul, slănină afumată cu varză ca la Huedin. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg
    şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi
    egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de
    kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu
    una … două cepe tocate mărunt. În
    aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de
    păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină,
    tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva
    clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se
    condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor
    la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Varză a la … Transilvania

    Varză a la … Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de
    porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească.
    Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu
    siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi
    din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere. Varza murată sau mai mult proaspătă în această perioadă, cam un kg şi
    jumătate, trebuie tocată
    mărunt. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită
    sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru
    uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare.

    Călim
    uşor varza în ulei sau, pentru a respecta reţetele din Transilvania, folosim
    untură de porc în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de
    roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce. Separat, călim ceapa,
    tocată mărunt şi carnea, de asemenea, tocată, adăugăm orezul şi piper negru măcinat.
    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea
    tocată, iar deasupra, restul de varză călită, în care adăugăm cimbru uscat în
    cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci
    când avem varză dulce. Se pot adăuga mici cuburi de carne de porc afumată sau
    cârnaţi afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp
    de 45 de minute, având grijă să completăm, dacă este cazul, cu apă sau zeamă de
    varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu
    mămăligă şi cu un ardei iute.


    Ar fi greu de stabilit ce preparat ar urma într-un
    top al popularităţii, pentru că există multe alte mâncăruri din varză şi carne,
    cu denumire de origine. În partea de sud a României întâlnim varză cu carne
    muntenească sau varză cu carne ca la Giurgiu, iar în Transilvania, nu
    departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o
    denumire care explică totul, slănină afumată cu varză ca la Huedin. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg
    şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi
    egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de
    kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu
    una … două cepe tocate mărunt. În
    aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de
    păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină,
    tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva
    clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se
    condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor
    la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Sarmale

    Sarmale

    Există preparate gastronomice cărora
    li se dedică festivaluri, pe de
    o parte pentru a descoperi reţete
    transmite de multe ori în
    familie, pe de altă parte
    pentru a crea un eveniment în
    beneficiul comunităţii. În România există
    festivaluri ale cârnaţilor, ale plăcintelor, ale brânzei,
    ale păstrăvului, ale clătitelor şi, bineînţeles, ale sarmalelor. În
    cursul lunii septembrie, în România sunt organizate două festivaluri ale
    sarmalelor, unul la Salonta, ajuns la cea de a 7-a ediţie în acest an, iar
    altul cu o tradiţie de 20 de ani, la Praid. De-a lungul anilor, la festivalul
    de la Praid, pe lângă premiile pentru cele mai gustoase sarmale, au fost
    acordate premii pentru cea mai mică, cea mai mare şi cea mai originală sarma. La una
    dintre ediţii, cea mai mare sarma premiată, a avut, reţineţi, jumătate de metru
    lungime şi grosimea unui braţ.


    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au împrumutat şi numele, pentru că în turcă
    li se spune sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi
    le-au umplut cu carne de vită sau cu orez şi stafide, celelalte popoare au
    diversificat reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată,
    iar ca umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. Mai mult
    decât atât, în Bucovina sunt pregătite
    aşa-numitele sarmale în cuib la care fie învelişul este diferit, fie umplutura
    este diferită. Se face umplutură cu carne de porc, cu carne de viţel, cu
    carne de miel, cu carne de pasăre, pui sau gâscă şi cu ciuperci. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Întindem o foaie de varză şi punem pe ea câte o sarma din fiecare
    categorie. Împăturim apoi foaia de varză şi punem sarmalele la fiert într-un vas. Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi
    pastă de roşii sau suc de roşii şi
    lăsăm în cuptor, la
    foc mic, timp de circa două
    ore. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin
    vin alb. Cuiburile trebuie scoase cu grijă din vas, apoi fiecare cuib este aşezat pe farfurie, se toarnă deasupra puţină smântână, iar alături se pune o porţie
    de mămăligă.


    În România,
    sarmalele tradiţionale sunt
    cele cu varză acră şi cu carne de porc. Avem nevoie de una … două verze acre, de mărime potrivită, pe care le desfacem foaie
    cu foaie. Putem lăsa foile în apă rece, la desărat. Avem nevoie de 1,5 kg de
    carne tocată de porc, pe care o amestecăm cu o cană de orez şi cu două cepe
    tocate mărunt. Tăiem nervurile foilor de varză pentru a ne fi mai uşor la
    rulat. Le întindem, punem apoi carnea, le rulăm şi aşezăm sarmalele în oală,
    una lângă alta. Printre sarmale punem două, trei crenguţe de cimbru, puţin suc
    de roşii, apă cât să le acopere şi le lăsăm la fiert la foc mic, timp de circa
    două ore. Pentru un plus de savoare, printre sarmale se mai poate adăuga
    costiţă afumată de porc. Se servesc calde, cu smântână deasupra şi cu mămăligă
    şi, de ce nu?, cu un pahar de vin roşu. Poftă bună!

  • Sarmale

    Sarmale

    Există preparate gastronomice cărora
    li se dedică festivaluri, pe de
    o parte pentru a descoperi reţete
    transmite de multe ori în
    familie, pe de altă parte
    pentru a crea un eveniment în
    beneficiul comunităţii. În România există
    festivaluri ale cârnaţilor, ale plăcintelor, ale brânzei,
    ale păstrăvului, ale clătitelor şi, bineînţeles, ale sarmalelor. În
    cursul lunii septembrie, în România sunt organizate două festivaluri ale
    sarmalelor, unul la Salonta, ajuns la cea de a 7-a ediţie în acest an, iar
    altul cu o tradiţie de 20 de ani, la Praid. De-a lungul anilor, la festivalul
    de la Praid, pe lângă premiile pentru cele mai gustoase sarmale, au fost
    acordate premii pentru cea mai mică, cea mai mare şi cea mai originală sarma. La una
    dintre ediţii, cea mai mare sarma premiată, a avut, reţineţi, jumătate de metru
    lungime şi grosimea unui braţ.


    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au împrumutat şi numele, pentru că în turcă
    li se spune sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi
    le-au umplut cu carne de vită sau cu orez şi stafide, celelalte popoare au
    diversificat reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată,
    iar ca umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. Mai mult
    decât atât, în Bucovina sunt pregătite
    aşa-numitele sarmale în cuib la care fie învelişul este diferit, fie umplutura
    este diferită. Se face umplutură cu carne de porc, cu carne de viţel, cu
    carne de miel, cu carne de pasăre, pui sau gâscă şi cu ciuperci. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Întindem o foaie de varză şi punem pe ea câte o sarma din fiecare
    categorie. Împăturim apoi foaia de varză şi punem sarmalele la fiert într-un vas. Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi
    pastă de roşii sau suc de roşii şi
    lăsăm în cuptor, la
    foc mic, timp de circa două
    ore. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin
    vin alb. Cuiburile trebuie scoase cu grijă din vas, apoi fiecare cuib este aşezat pe farfurie, se toarnă deasupra puţină smântână, iar alături se pune o porţie
    de mămăligă.


    În România,
    sarmalele tradiţionale sunt
    cele cu varză acră şi cu carne de porc. Avem nevoie de una … două verze acre, de mărime potrivită, pe care le desfacem foaie
    cu foaie. Putem lăsa foile în apă rece, la desărat. Avem nevoie de 1,5 kg de
    carne tocată de porc, pe care o amestecăm cu o cană de orez şi cu două cepe
    tocate mărunt. Tăiem nervurile foilor de varză pentru a ne fi mai uşor la
    rulat. Le întindem, punem apoi carnea, le rulăm şi aşezăm sarmalele în oală,
    una lângă alta. Printre sarmale punem două, trei crenguţe de cimbru, puţin suc
    de roşii, apă cât să le acopere şi le lăsăm la fiert la foc mic, timp de circa
    două ore. Pentru un plus de savoare, printre sarmale se mai poate adăuga
    costiţă afumată de porc. Se servesc calde, cu smântână deasupra şi cu mămăligă
    şi, de ce nu?, cu un pahar de vin roşu. Poftă bună!

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare

    Ciorba de perişoare este una
    dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Preparea ei pare
    simplă, dar trebuie făcută cu atenţie deoarece există pericolul ca perişoarele
    să se desfacă şi să se împrăştie în zeama în care fierb.


    Avem nevoie de circa trei
    sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu os,
    de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă de
    orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una de
    mărar.


    Se pune rasolul la fiert într-o
    oală de circa 4 litri şi se spumează după care trebuie adăugate toate legumele
    rădăcinoase, date pe răzătoare. Pot fi puse şi ardei gras şi roşii, de asemenea
    tăiate mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi
    foarte mici pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o
    amestecăm într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul
    tocat mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20
    de minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem
    în oala în care au fiert legumele. După ce fierb, perişoarele se ridică la
    suprafaţă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert,
    după care luăm oala de pe foc şi punem în ea frunze tocate de pătrunjel. După
    ce turnăm ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Se poate servi cu
    un ardei iute.

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare

    Ciorba de perişoare este una
    dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Preparea ei pare
    simplă, dar trebuie făcută cu atenţie deoarece există pericolul ca perişoarele
    să se desfacă şi să se împrăştie în zeama în care fierb.


    Avem nevoie de circa trei
    sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu os,
    de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă de
    orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una de
    mărar.


    Se pune rasolul la fiert într-o
    oală de circa 4 litri şi se spumează după care trebuie adăugate toate legumele
    rădăcinoase, date pe răzătoare. Pot fi puse şi ardei gras şi roşii, de asemenea
    tăiate mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi
    foarte mici pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o
    amestecăm într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul
    tocat mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20
    de minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem
    în oala în care au fiert legumele. După ce fierb, perişoarele se ridică la
    suprafaţă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert,
    după care luăm oala de pe foc şi punem în ea frunze tocate de pătrunjel. După
    ce turnăm ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Se poate servi cu
    un ardei iute.