Tag: viza de munca

  • Jurnal românesc – 02.06.2021

    Jurnal românesc – 02.06.2021

    Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, i-a solicitat vicepreşedintelui Comisiei Europene Maroš Šefčovič implicarea activă pentru soluţionarea abordării diferenţiate a Marii Britanii în ceea ce priveşte taxele de viză de muncă pentru cetăţenii români şi ai altor patru state membre ale UE. Cei doi au avut o întrevedere în marja vizitei la Bucureşti a oficialului european cu prilejul inaugurării Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă. Ministrul român a apreciat că în speţa vizelor de muncă este necesară identificarea cât mai curând a unei soluţii în cadru european. Totodată, a adresat solicitarea ca în contextul discuţiilor dintre Bruxelles şi Londra să fie ridicat şi subiectul detenţiilor temporare ale unor cetăţeni români care nu îndeplineau condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Unit. Aurescu a declarat că Bucureştiul este extrem interesat de buna implementare de către Regatul Unit a Acordului de retragere, în special a dispoziţiilor privind drepturile cetăţenilor, având în vedere comunitatea românească numeroasă din acest stat. De la 1 ianuarie, peste 150 de cetăţeni români au fost respinşi la frontiera britanică, iar unii dintre ei reţinuţi în centre de imigrări din cauza lipsei vizei de muncă sau a nerespectării măsurilor de protecţie în context pandemic. De asemenea, românii, bulgarii, estonienii, lituanienii şi slovenii trebuie să plătească o taxă de viză de muncă în UK cu 55 de lire sterline mai mare decât restul cetăţenilor din UE, după ce Londra a aplicat diferenţiat o reducere a costului acesteia.



    A doua reuniune din cadrul campaniei “Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021”, iniţiată de ministerul de Externe, s-a desfăşurat online cu reprezentanţi ai comunităţilor şi mediului asociativ românesc din Marea Britanie. La videoconferinţă au participat atât noul ambasador al României la Londra, Laura Popescu, cât şi oficiali din ambasada de la Londra şi din consulatele generale la Edinburgh şi Manchester. MAE transmite că românii din Regatul Unit s-au arătat interesaţi de prestarea serviciilor consulare prin intermediul platformei econsulat.ro, în special din perspectiva obţinerii programărilor şi de stadiul extinderii reţelei consulare pe teritoriul britanic, cu accent pe operaţionalizarea oficiilor consulare de la Belfast şi Birmingham. De asemenea, conaţionalii au vrut să afle detalii despre organizarea de consulate mobile şi au solicitat îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare prin Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate. Prima reuniune din cadrul campaniei “Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021” a avut în luna mai cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Germania. Următoarele reuniuni vor fi organzate de două ori pe lună sau cu ocazia unor deplasări în străinătate ale reprezentanţilor Departamentului Consular. Programul “Dialog cu diaspora pe teme consulare” a început în 2015 şi le oferă românilor din străinătate posibilitatea de a prezenta problemele pe care le întâmpină, cu scopul de a identifica rapid soluţii.



    Persoanele care sosesc din România în Turcia pe cale rutieră, aeriană şi maritimă trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, unui test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore, un document care atestă că au trecut 14 zile de la efectuarea schemei complete de vaccinare împotriva COVID-19 sau o dovadă a faptului că au fost infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni. Ministerul român de Externe arată că, potrivit noilor prevederi intrate în vigoare la 1 iunie, oamenii care sosesc în Turcia pot fi supuşi, în mod aleatoriu, unei testări moleculare tip PCR efectuată de reprezentanţi ai ministerului turc al Sănătăţii. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei ţării noastre la Ankara +90 312 447 79.40, al Consulatului General la Istanbul +90 212 358 35 41 şi Consulatului General la Izmir +90 232 465 05 79. De asemenea, pentru situaţii de urgenţă există linii telefonice speciale în toate reprezentanţele diplomatice ale României în Turcia. Acestea, precum şi informaţii suplimentare, se găsesc pe paginile de internet ankara.mae.ro, istanbul.mae.ro şi izmir.mae.ro.



    Filmele “Acasă, My home” în regia lui Radu Ciorniciuc, “Colectiv” de Alexander Nanau, “Éden” de Ágnes Kocsis şi “Servitori” de Ivan Ostrochovský paarticipă la a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Crossing Europe, care se desfăşoară la Linz în perioada 1-6 iunie. ICR Viena transmite că pelicula lui Radu Ciorniciuc a fost inlcusă în competiţia dedicată documentarelor în vreme ce “Colectiv” şi “Éden” sunt prezentate în cadrul secţiunii European Panorama Documentary, iar “Servitori”, în secţiunea Tribut. Festivalul Internaţional de Film Crossing Europedin are loc anual din 2004 şi reuneşte o selecţie de 123 de filme artistice, documentare şi scurtmetraje din 40 de ţări. Programul complet al proiecţiilor se găseşte pe site-ul crossingeurope.at.





  • Condițiile pentru a lucra în Regatul Unit de la 1 ianuarie 2021

    Condițiile pentru a lucra în Regatul Unit de la 1 ianuarie 2021

    Cetățenii români care doresc să lucreze, să studieze, să dezvolte propria afacere sau să locuiască în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la fel ca toți ceilalți cetățeni europeni, vor avea nevoie de viză conform noii legi de imigrare bazată pe sistemul de puncte, informează Ambasada României la Londra.

    Datorită spectrului larg de meserii pe care o acoperă, probabil cea mai accesată va fi viza de lungă durată pentru Lucrători calificați (Skilled Workers), în care se încadrează toți cetățenii români care dețin o diplomă de bacalaureat și toți absolvenții de studii superioare studiilor liceale (aici se pot încadra toți cei cu o calificare – instalatori, frizeri, cofetari, ospătari, contabili, medici, ingineri etc).

    Viza de muncă pentru cetăţenii UE care intenţionează să lucreze în Regatul Unit se acordă după atingerea unui nivel de 70 de puncte, care reprezintă un total obţinut din îndeplinirea unor criterii.


    *Primele 50 de puncte se obțin prin îndeplinirea unor cerințe (obligatorii):

    -20 de puncte – oferta de muncă din partea unui angajator (sponsor) cu sediul în UK, autorizat de Ministerul de Interne britanic (Home Office), la nivelul de calificare corespunzător;

    -20 de puncte – nivelul școlarizării – minim nivelul RQF3/nivelul A (în România, Bacalaureat)

    -10 puncte – nivelul de limba engleză – nivelul minim este intermediar B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine). Detalii aici: https://www.coe.int/en/web/common-european-framework-reference-languages/table-1-cefr-3.3-common-reference-levels-global-scale

    **Celelalte 20 de puncte se obțin prin îndeplinirea unor condiții specifice:

    -20 puncte – salariul minim relevant – 25.600 GBP/an sau salariul corespunzător funcției, oricare dintre cele două este mai mare.

    https://www.gov.uk/government/publications/skilled-worker-visa-going-rates-for-eligible-occupations/skilled-worker-visa-going-rates-for-eligible-occupation-codes

    -locul de muncă este într-un domeniu deficitar pe piața muncii;

    -deține diplomă de doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă.

    Pentru încadrarea cu salariul minim național de 20.480 GBP nu se acordă puncte. Doar în cazul în care aplicantul este persoană nou-intrată pe piaţa muncii din Marea Britanie, va fi punctat dacă va obține salariul minim de 20.480 GBP.

    Solicitanţii vor plăti o taxă pentru viză. Lista taxelor poate fi consultată la:

    https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october

    Sursa: AMBASADA ROMÂNIEI în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord