Tag: vizita Papa Francisc

  • Vizita Papei Francisc în România

    Vizita Papei Francisc în România

    Fecioara Maria să-şi întindă ocrotirea ei de mamă peste toţi cetăţenii României care, în decursul istoriei, şi-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredinţez pe voi toţi şi mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinţei, a scris Papa Francisc, în limba română, într-un emoţionant mesaj postat, duminică seara, pe Twitter, în avionul care îl ducea înapoi spre Vatican, după vizita sa în România. Sub genericul Să mergem împreună!, el a efectuat o vizită de stat, pastorală şi ecumenică, de trei zile, fiind aşteptat cu nerăbdare şi căldură de români, dornici să-l vadă pe Papa Francisc, unul dintre cei mai iubiţi Suverani Pontifi, a cărui popularitate este dată de omenie, modestie, austeritate.



    Petrecută în Bucuresti, prima zi pe pământ românesc a Papei Francisc a fost marcată de momente cu încărcătură simbolică şi istorică. Sfântul Părinte a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis şi a avut o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă. A vizitat, apoi, Palatul Patriarhal, unde a avut o întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a ţinut un discurs la Catedrala Naţională, şi a rostit, în limba latină, rugăciunea “Tatăl Nostru”. El a ţinut slujba la catedrala catolică Sfântul Iosif şi a salutat zecile de mii de oameni dornici să-l vadă.



    În a doua a zi a vizitei în România, Papa Francisc a oficiat, sâmbătă, o Liturghie Pontificală la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, într-o zonă din estul Transilvaniei locuită în majoritate de etnici maghiari şi unde are loc, anual, cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est.



    Papa Francisc: “Acest pelerinaj anual aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti, deopotrivă. Participă la el şi credincioşi de alte confesiuni şi este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii”.



    După Şumuleu Ciuc, Sanctitatea sa a plecat către Iaşi, unde trăieşte o importantă comunitate de catolici români. România este grădina Maicii Domnului şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă”, a spus Suveranul Pontif. Papa Francisc a făcut o vizită la Catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină, a binecuvântat 800 de copii, bătrâni şi bolnavi şi s-a rugat, împreună cu cei prezenţi, pentru tineri şi familii. Aproximativ 150.000 de pelerini au asistat la ceremonii. Momentul culminant al vizitei l-a reprezentat, însă, ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri, prigoniţi şi torturati de regimul comunist.



    Papa Francisc: “Îi avem în minte în mod deosebit pe cei şapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiţi, acum. În faţa persecuţiei aprige din partea regimului, ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplară pentru poporul lor. Cu mare curaj şi tărie interioară au acceptat să fie supuşi la o dură detenţie şi la tot felul de cruzimi, decât să-şi renege apartenenţa la biserica lor cea iubită. Aceşti păstori martiri ai credinţei au recâştigat şi au lăsat poporului român o moştenire preţioasă, pe care o puteţi sintetiza în două cuvinte: libertate şi milostivire”.



    La Blaj, Papa Francisc s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai comunităţii rome căreia i-a cerut iertare, în numele Bisericii, pentru discriminarea şi segregarea din istorie. Această vizită istorică a avut loc la 20 de ani după cea făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, prima a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. “Mă întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine!, a spus Suveranul Pontif, la finalul celor trei zile în România.

  • Papa Francisc, o vizită istorică în România

    Papa Francisc, o vizită istorică în România

    Papa Francisc se află în România pentru o vizită de trei zile, a doua după cea din 1999 întreprinsă de un alt cap al Bisericii Catolice – Sanctitatea Sa, Ioan Paul II.




  • Papa Francisc în România

    Papa Francisc în România

    Timp de 3 zile, în mai 1999, Bucureştiul a fost centrul lumii creştine. Papa Ioan Paul al II-lea a venit, atunci, în România. Primul Papă slav vizita, în premieră, o ţară majoritar ortodoxă, singura cu limbă de origine latină din spaţiul bisericii răsăritene. “Graţie lui Dumnezeu, după iarna dominaţiei comuniste, primăvara speranţei a început”, declara, la Bucureşti, Papa Ioan Paul al II-lea, sanctificat şi intrat în istorie drept demolator moral al citadelei Răului. După 20 de ani, un urmaş al său face o vizită apostolică în România.



    Între 31 mai şi 2 iunie, Papa Francisc va merge în toate provinciile istorice româneşti — Muntenia, Moldova şi Transilvania -, se va întâlni cu autorităţile statului, cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi cu oameni obişnuiţi.



    Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, profesor Liviu-Petru Zăpârţan: Fără îndoială, va rămâne în istorie. Ea urmează unei alte vizite, a Papei Ioan Paul al II-lea, care iată după 20 de ani, este evocată cu dragoste. Sunt convins că va veni cu un mesaj de păstrare a identităţii noastre naţionale, a unităţii noastre ca popor european. Avem, apoi, legăturile puternice dintre români şi Roma, şi nu mă refer aici numai la originea noastră latină, la caracterul neolatin al limbii noastre, mă refer la legăturile strânse spirituale pe care românii le-au avut întotdeauna cu Italia şi cu Vaticanul. Şi în acest sens, m-aş referi la Şcoala Ardeleană care este în cea mai mare măsură produsul Bisericii Greco-Catolice care s-a constituit ca atare la 1700 şi care a militat pentru identitatea limbii, culturii noastre neolatine, care a fost fermentul structurării conştinţei naţionale şi care, la rândul ei, a fost motorul acţiunii politice a românilor din Transilvania, pentru unirea cu ţara”.



    La Bucureşti, Papa Francisc se va întâlni, vineri, cu cele mai înalte oficialităţi ale statului şi cu Sinodul Bisericii Ortodoxe, va rosti o rugăciune în noua catedrală ortodoxă şi va oficia o liturghie în catedrala Catolică Sfîntul Iosif. Sâmbătă, în a doua zi a vizitei, va merge la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu — Ciuc, în estul Transilvaniei, zonă locuită în majoritate de etnici maghiari. Ziua de sâmbătă se va încheia la Iaşi, în nord-estul ţării, unde sunt concentraţi românii catolici. Va vizita catedrala Romano-catolică din oraş şi se va întâlni cu tinerii şi familiile.



    Episcopul romano-catolic Petru Gherghel consideră că, prin prezenţa sa la Iaşi, suveranul pontif împlineşte un vis al catolicilor din Moldova, dar şi un testament al Papei Ioan Paul al II-lea: Noi, cunoscându-l de câtva timp, am putut să vedem cum ştie să îi primească pe toţi, cum se îndreaptă spre familiile care sunt în diaspora sau în emigraţie, aceste gesturi ale Sfântului Părinte corespund de fapt acestui logo, să mergem împreună, să mergem unii spre alţii, să cultivăm această cultură a dialogului, a apropierii”.



    Duminică, în ultima zi a vizitei, suveranul pontif va oficia, la Blaj, în inima greco-catolică a Transilvaniei, beatificarea a şapte episcopi greco-catolici români, care au murit pentru credinţă în timpul comunismului. Zeci de mii de credincioşi vor asista la o Liturghie în rit bizantin, rostită în limba română, prezidată de Sanctitatea Sa, care însă va sluji în limba latină. Alegerea ca însuşi Papa să oficieze beatificarea este un semn de preţuire faţă de Biserica Greco-Catolică română, desfiinţată în timpul comunismului şi deposedată de patrimoniu.



    Episcopul auxiliar Claudiu Pop de la Blaj: Beatificarea episcopilor greco-catolici asumată de către Papa Francisc personal, e un gest extraordinar, ce merge pe urmele Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, foarte apropiat de bisericile persecutate din Europa de Est. Ştia personal, cunoştea personal situaţia şi de aceea am simţit întotdeauna o căldură cu totul aparte. Am simţit acelaşi gen de căldură la Papa Francisc, chiar dacă dintr-un context diferit; în momentul în care am vorbit de vizita în România, de invitaţia la Blaj şi de beatificare. A spus atât de simplu: “Vin şi fac eu beatificarea”



    Un moment aparte se va consuma duminică, tot la Blaj, când Papa Francisc se va întâlni cu comunitatea de romi.

  • Pelerinaj în scop caritabil cu ocazia vizitei Papei Francisc în România

    Pelerinaj în scop caritabil cu ocazia vizitei Papei Francisc în România

    Doi angajaţi ai Radio România Cluj, redacţia maghiară, Ferencz Zsolt şi Varga-Mihály Márton vor pleca mâine, 24 mai, într-un pelerinaj de 300 de kilometri. În următoarele 7 zile ei vor parcurge pe jos distanţa de la radio până la biserica romano-catolică din Şumuleu Ciuc, şi vor fi prezenţi la Sfânta Liturghie oficiată de Papa Francisc pe data de 1 iunie. Scopul celor doi este de a strânge 10.000 de Euro în scop caritabil, pentru a o ajuta pe Ágica, o fetiţă de 14 ani care de doi ani se luptă cu cancerul. Partenerul evenimentului este Radio România Târgu Mureş, redacţia maghiară.



    Despre plecarea pelerinilor din clădirea radioului din Cluj-Napoca, Kovács Péter, redactorul şef al redacţiei maghiare a declarat: Sarcina noastră, ca post de radio public este de a informa, a educa şi de a oferi programe de divertisment ascultătorilor. În acest cadru, încercăm să prezentăm problemele, aşteptările, succesele, dar şi eşecurile comunităţii maghiare din Transilvania, în general şi a comunităţilor locale în special.



    Colegii noştri, prin pelerinajul de 300 de kilometri, vor avea posibilitatea de a se întâlni cu membrii şi liderii acestor comunităţi, să le cunoască problemele şi aşteptările, iar prin intermediul undelor radio, să povestească despre toate acestea. Pentru ei o provocare importantă va fi şi faptul că pe traseu vor întâlni atât comunităţi maghiare dispersate, cât şi comunităţi care trăiesc în zonă etnică mixtă cu majoritate covârşitoare maghiară”.