Planul Național de Redresare și
Reziliență propus de România spre aprobare Comisiei Europene prevede alocarea a
cinci miliarde de euro pentru căile ferate. În planul infrastructurii, sunt
vizate în principal cinci proiecte regionale, unul din zona Banatului, unul din
Transilvania de Nord și câte unul din Brașov, Timișoara și Cluj, ultimele trei
mai degrabă locale, vizând o mai bună conectare a aeroporturilor oraşelor
amintite cu centrele urbane.
L-am întrebat pe eurodeputatul Vlad Botoş, din
grupul RENEW Europe, vicepreşedinte al Comisiei pentru dezvoltare regională a
Parlamentului European (REGI), cât de importante sunt aceste proiecte în raport
cu strategia de dezvoltare regională a României?
Infrastructura feroviară este deosebit de importantă în noul context al
dezvoltării ecologice europene. Toate aceste proiecte vor moderniza şi
reabilita infrastructura pentru a o readuce la nivel european. Cu siguranţă că
toate proiectele care îmbunatăţesc transportul feroviar sunt deosebit de
importante. Ideal ar fi să putem moderniza întreaga infrastructură, însă banii
din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu vor fi suficienţi. Trebuie să
ne gândim şi la fondurile din programele operaţionale, fondurile europene
clasice, aşa cum le ştim noi din 2007, dar mai ales la contribuţia României,
pentru că, deşi vorbim foarte mult de fonduri europene, nu trebuie să uităm că
este datoria noastră, ca ţară, să facem investiţiile strategice, iar banii
europeni trebuie să vină doar în completare. În acest caz, cinci miliarde de
euro, cum bine spuneaţi, nu reprezintă doar o completare, ci vor constitui
fondurile de bază în aceste proiecte. Sunt convins ca aceste proiecte au fost
îndelung negociate, iar priorităţile au venit în urma unor analize realizate
atât la nivel tehnic, economic, dar şi politic. Din punctul meu de vedere,
orice proiect care va duce la creşterea utilizării trenului, ca opţiune de
transport, este esenţial.
Multe regiuni ale României, mai
ales cele din sudul și estul țării, sunt slab integrate în sistemul feroviar
european. De la București la Arad, de pildă, un tren de pasageri face 12 ore,
iar unul de marfă, chiar mai mult… Putem oare imagina dezvoltarea regiunilor
defavorizate ale României fără căi de transport solide și bine integrate în
Europa?
Ne răspunde Vlad Botoş, vicepreşedinte al Comisiei pentru dezvoltare
regională a Parlamentului European:
Sigur că dezvoltarea regională este strâns legată de conexiunile pe
care le are regiunea cu alte zone. Din punctul meu de vedere, transportul
feroviar din România are nevoie de o transformare radicală, de o reformă
serioasă. Poate chiar statul să nu fie atât de implicat cum este acum, ci să încercăm
să şi privatizăm anumite segmente.
Discuţiile privind acest domeniu sunt ample
şi trebuie să ţină cont în primul rând de părerea specialiştilor în
infrastructură şi economie. Un sistem de transport trebuie să fie fezabil din
ambele puncte de vedere – tehnic şi economic. Sigur că ne dorim cu toţii să
avem linii MAGLEV în România, sau trenuri precum cele japoneze sau cele de mare
viteză din vestul Uniunii Europene, dar acestea vor veni doar cu timpul şi vor
necesita investiţii imense, care trebuie să vină din România, din zona
investiţiilor private. Nu putem să ne gândim la asemenea investiţii, la o
reformă atât de radicală doar utilizând bani europeni. Nu vom avea niciodată
suficienţi. Transportul feroviar va trebui să se dezvolte tot mai mult, însă aici
trebuie să ţinem cont şi de aspectele economice.
În condiţiile în care
transportul rutier se transformă şi el, având tendinţe de a merge spre maşini
cu emisii extrem de scăzute, spre zero, dezvoltarea tot mai accentuată a
sectorului maşinilor şi camioanelor electrice, fără poluare, oamenii vor avea
de făcut o alegere între transportul rutier şi cel feroviar. Ambele au plusuri
şi minusuri, tocmai de aceea este necesar ca strategiile de dezvoltare să
includă ambele variante de infrastructuri. Poate chiar şi variante pentru
transportul naval şi cel aerian. Statul nu trebuie să fie cel care îi spune
cetăţeanului cum să circule, ci să vedem cum putem dezvolta infrastructurile
cele mai puţin poluante, aşa încât cei care aleg să fie cetăţenii.