Radio România Internațional

Tag: voluntar

  • Un elev le propune colegilor săi alternativa la fast-food

    Un elev le propune colegilor săi alternativa la fast-food

    Ștefan Alexoaie are 16 ani și
    este elev la Colegiul Economic Octav Onicescu din Botoșani. Este pasionat de
    antreprenoriat, de educație juridică și de activismul civic, motiv pentru care
    toate preocupările lui extrașcolare au legătură cu aceste domenii. Spiritul lui
    de observație și nevoia de a se implica în rezolvarea problemelor cotidiene pe care
    le identifică în preajma sa l-au și determinat pe Ștefan să demareze primele
    proiecte personale.

    Eu, fiind pasionat de antreprenoriat, am
    această abilitate de a căuta problemele din societate și de a găsi soluții
    pentru ele. Sunt pasionat și de educație juridică, am găsit această
    oportunitate și pentru mine, de a avea o întreagă echipă pe care să o gestionez
    în cadrul Consiliului Școlar, care se va naște pe viitor, și de a identifica
    anumite probleme în legătură cu drepturile elevilor și de a organiza anumite
    activități extrașcolare. Cred că cele mai mari probleme sunt cele legate de
    necunoașterea legii. Sunt foarte mulți elevi care nu cunosc statutul elevului,
    nu știu ce obligații au și, în momentul în care li se încalcă un drept, au
    impresia că totul este al lor, că ei au numai drepturi, dar ei nu sunt la fel
    de bine informați și în legătură cu obligațiile lor. Din această cauză, nu
    discută destul de mult cu un consilier școlar în legătură cu conflictele cu
    profesorii și ajung în situații în care depun plângeri fiindcă nu apelează la
    oameni pregătiți în domeniul legislativ.


    Ștefan nu lasă să treacă
    neobservate nici problemele cu care se confruntă colegii lui în afara orelor de
    curs. Alimentele nu foarte potrivite din punct de vedere nutritiv, pe care le
    aleg cei mai mulți dintre liceeni, i-au dat o altă idee, aceea de a le propune
    alternativa la fast-food, simplă și gustoasă.

    Această idee
    mi-a venit în momentul în care mi-am văzut majoritatea colegilor și a
    prietenilor din liceu mergând la fast-food-urile din zonă în timpul pauzelor
    pentru a-și potoli foamea. Aici, am observat câteva probleme pe care ei le au,
    și anume timpul limitat și alimentația dezechilibrată. Noi am venit cu această
    soluție, cu budincile din fulgi de ovăz. Printr-un sistem foarte bine pus la
    punct, se pot prepara rapid, astfel încât elevii să nu aștepte mult timp, exact
    ca la un restaurant de tip fast-food. Ingredientele din care sunt făcute
    budincile sunt 100% naturale și nu îi afectează pe cei care le consumă pe
    termen lung. Deocamdată, încercăm să ne axăm pe cât mai multe clase din liceu
    și să le dăm produsele spre testare. Ne-am gândit că avem nevoie înainte de
    părerea lor, pentru a vedea toate rețetele și a ști ce să le oferim.


    În ceea ce privește
    antreprenoriatul, Ștefan Alexoaie a reușit deja să se afirme în domeniul
    planurilor de afaceri. A câștigat un concurs important, pentru care s-a
    pregătit intensiv timp de mai multe luni.

    Anul trecut, m-am
    înscris la un concurs de antreprenoriat,     Early Innovators Business Plan Contest,
    finanțat de BCR. Concursul a constat în construirea unui plan de afaceri pe
    timp de patru luni, timp în care am muncit foarte mult la acel plan. La final,
    am câștigat premiul pentru cel mai inovativ plan de afaceri. La acel concurs au
    participat aproximativ 600 de elevi din toată țara.



    Care crede Ștefan că sunt cele mai importante lucruri
    de avut în vedere pentru un
    tânăr care își dorește să aducă o schimbare în societate prin ideile lui de
    afacere?

    Pur și simplu consider că ar trebui să se implice în cât mai
    multe activități. Unde simte frică sau anxietate, acolo să se implice direct,
    pentru că doar așa se poate motiva pentru mai departe. Prin micile succese,
    poate prinde curajul să continue și cu alte lucruri. Consider că, dacă nu
    găsește persoanele cu care să pornească la drum, o poate face foarte bine și
    singur.


    Ștefan Alexoaie este, în prezent, președinte în cadrul Consiliului Școlar din
    liceul în care studiază, a participat la o tabără de educație juridică și este
    membru și voluntar în mai multe ONG-uri. De asemenea, este participant la
    proiectul Tineri. Voce și reprezentare organizat de către Consiliul
    Tineretului din România, în colaborare cu Ambasada Franței în România.


  • Mihai Teodor Bica este primul român absolvent de medicină la prestigioasa Universitate Cambridge

    Mihai Teodor Bica este primul român absolvent de medicină la prestigioasa Universitate Cambridge

    Entuziast şi pasionat cu adevărat de profesia pe care şi-a ales-o,
    Mihai a considerat că este important să îşi construiască o carieră în România,
    unde este nevoie din ce în ce mai mult de cadre medicale competente. A ales să
    fie medic printr-o conjunctură, însă este convins de faptul că acesta este
    drumul care îi era destinat.

    Mihai Bica:
    Drumul spre medicină a început
    neaşteptat, în sensul că nu mi-am dorit din copilărie să fac asta. La finalul
    clasei a 10-a către a 11-a mă aflam într-un impas, într-o căutare. Nu ştiam ce
    vreau să fac. Voiam să fiu arhitect, apoi mi-am pierdut această pasiune şi
    căutam una nouă. M-am gândit la medicină printr-o conjunctură şi mi-am
    consolidat această pasiune în anii ce au urmat, mai ales în clasa a 11-a, când
    am studiat anatomie şi fiziologie umană. Am decis să merg la olimpiada de
    biologie, un lucru nou pentru mine, la momentul respectiv. M-am îndrăgostit de
    această materie, de biologia omului.


    Deşi nu a fost convins
    de la bun început de faptul că ar trebui să urmeze o carieră în medicină, Mihai
    Bica a interacţionat cu mediul spitalicesc înainte de a lua o decizie finală.
    Este important, crede el, să ai contact direct cu cei în suferinţă, pentru a
    înţelege ce înseamnă profesia de medic:

    Am sondat puţin şi ceea ce înseamnă a fi
    cu adevărat doctor, dincolo de partea ştiinţifică, de spital. Am lucrat ca
    voluntar la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, pentru câteva luni.
    Unchiul şi mătuşa mea sunt amândoi medici la Braşov, am petrecut timp şi
    alături de ei. Mi-am dat seama ce înseamnă un om bolnav şi mi-am dat seama că
    îmi place să utilizez ştiinţele biologice pentru a ajuta oameni.


    Şi a ales să devină
    medic. Iar oferta de studiu de la Universitatea Cambridge i-a confirmat toate
    eforturile de pregătire: Când eram elev la Colegiul Naţional Sfântul
    Sava din Bucureşti, mulţi dintre colegii mei voiau să plece în străinătate, pe
    fondul nemulţumirilor faţă de sistemul educaţional românesc. Îşi doreau o
    experienţă internaţională, poate o lume mai civilizată. Şi mie mi-a surâs
    ideea. Mulţi dintre ei aplicau pentru studii în Anglia. Universitatea Cambridge
    părea ceva intangibil pentru mine, a fost un vis. Dar nu m-am descurajat şi
    m-am interesat punctual şi prompt despre toate etapele necesare, le-am urmat cu
    seriozitate şi am fost răsplătit, până la urmă, cu o ofertă de a studia.


    Pentru Mihai Bica,
    a fi student la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume nu a
    fost un drum uşor. Cu perseverenţă şi multă pasiune, însă, a impresionat corpul
    profesoral încă din etapa de admitere:

    Este un drum destul de lung de
    pregătire. Este nevoie de multă forţă de muncă şi de multă încredere în sine.
    Pe lângă asta, este nevoie de determinare şi de o capacitate de a te autoeduca
    şi a învăţa multe singur. Informaţie există, dar nu ţi-o oferă nimeni pe o
    tavă, de-a gata. Trebuie să fii conştient că e un drum lung, să fii dispus să
    admiţi un eşec, fiindcă şi asta se poate întâmpla. Şi trebuie să îţi doreşti cu
    adevărat. Eu cred că, dincolo de orice altceva, după ce am parcurs toate
    examenele, la interviul care reprezintă un factor de decizie, din ce am înţeles
    de la profesorii mei, le-am părut un tip foarte ambiţios, foarte pasionat, iar
    asta le-a plăcut foarte mult.


    Mihai Bica este
    unul dintre studenţii români eminenţi care, după absolvirea studiilor
    universitarea în Regatul Unit, aleg să revină în România pentru a profesa:

    După absolvire, am şi lucrat în Anglia. Nu voiam să mă întorc în
    România, consideram iniţial că nu este un mediu profesional în care să îmi pot
    continua activitatea la un nivel pe care mi-l doresc eu. Dar era o impresie
    falsă, pentru că, desigur, sistemul de sănătate, ca multe alte sisteme din România,
    are multe hibe, dar există şi nişte oaze de profesionalism, unde se lucrează ca
    în Occident. Mi-am spus că aşa ceva ar trebui să caut şi am pornit în căutarea
    acestor locuri. Având în minte că nu ar fi un compromis profesional să mă
    întorc în România, am luat mai uşor decizia de a reveni. Am împăcat dorinţa
    sufletească de a reveni în ţară cu dorinţa profesională de a avea o carieră
    frumoasă.


    Cu siguranţă,
    participarea celor mai buni dintre studenţi poate relansa sistemul sanitar din
    România. Iar Mihai Bica este un exemplu extraordinar în acest sens. În prezent,
    Mihai Bica este medic rezident în cardiologie la Institutul de Urgenţă
    pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu din Bucureşti.


  • Daniel Prelipcean, câştigător al marelui premiu la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate

    Daniel Prelipcean, câştigător al marelui premiu la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate

    Daniel Prelipcean,
    câştigător al marelui premiu la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate
    din ianuarie 2020, masterand în fizică
    aplicată la Universitatea Tehnică din München, Germania, beneficiar al unui stagiu
    de practică la Organizaţia Europeană de Cercetare Nucleară – CERN din Geneva,
    Elveţia.


  • Provocarea de a fi voluntar

    Provocarea de a fi voluntar

    Programul educaţional Ajungem MARI s-a născut în urmă cu un an dintr-o foarte mare dorinţă de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament din capitala României să devină adulţi responsabili, independenţi şi încrezători în forţele proprii. Prin programe educaţionale de lungă durată şi adaptate nevoilor lor, ei pot depăşi trauma instituţionalizării sau a vieţii în familii dezorganizate în care au loc frecvent abuzuri si nedreptăţi. Aceasta este miza celor de la Ajungem Mari. Iarina Ştefănescu, fondatoarea Programului educaţional Ajungem Mari. Programul educaţional Ajungem Mari a pornit după ce am fost implicată într-un proiect de limba engleză în centrele sociale. Şi mi-am dat seama că două ore de educaţie pe săptămână prin joc pentru copii, alături de voluntari care îi încurajează şi îi învaţă lucruri într-un mod interactiv, înseamnă enorm. Atât prin cunoştinţele cât şi prin valorile pe care şi le însuşesc, prin încrederea şi deschiderea pe care o capătă.



    De când au intrat în Programul Ajungem Mari, Iulia Blaga şi Andreea Dumitru nu s-au rezumat la ateliere de cinematografie şi de scriere creativă. I-au dus pe copii la cinematograf, au vizitat împreună cu ei muzee, librării, au plantat flori şi au pictat, i-au scos în parc, le-au arătat un oraş pe care mulţi dintre ei nu avuseseră ocazia să-l descopere. În opinia celor două voluntare, demotivarea, atât a copiilor, cât şi a personalului din centre este una din cele mai mari probleme ale sistemului. Andreea Dumitru: Copiii nu sunt motivaţi să facă paşi spre viitorul lor, poate pentru că nu au prea multe alternative nici în centru, nici în afara lui. Se ştie, la 18 ani părăsesc centrul într-un necunoscut total. Noi, voluntarii, asta încercăm să le arătăm, că fiecare dintre noi a reuşit cumva în viaţă, că fiecare dintre noi şi-a ales în final drumul. Aş vrea că şi aceşti copii să înţeleagă că nu e totul predestinat, că mai există şi alte lucruri în afara celor pe care le văd în instituţii, că se pot dezvolta şi în afara acestui sistem. Uneori avem impresia că noi, voluntarii, suntem o picătură într-un ocean şi că tot ce facem într-o oră cu copiii se năruieşte după.



    A fi voluntar presupune multe calităţi. Perseverenţa este, cu siguranţă, una dintre ele.


    Iulia Blaga: Este foarte mult de lucru cu ei, dar senzaţia mea e că sunt foarte receptivi. Şi cred uneori că ce le spui astăzi vor uita mâine, aşa cum au dărâmat paharele cu seminţe pe care le-am plantat într-un weekend dar, pe de altă parte, am senzaţia că ce le spunem noi rămâne undeva pentru totdeauna. Le-am arătat într-o zi The Kid regizat de Charlie Chaplin, le-a plăcut foarte mult, iar la un moment dat, unul m-a întrebat, “doamna, aţi fost şi dumneavoastră acolo în film? N-am ştiut ce să le răspund, dar probabil că atunci când le arăţi un film, pentru ei ai fost acolo, cu Charlie Chaplin şi cu cei care au filmat. “



    Andreea Dumitru: Cel mai mult am avut si eu de luptat cu această atitudine a personalului şi a copiilor, rezumată, pe scurt aşa: Tu nu ştii nimic, tu nu poţi nimic, tu nu vei ajunge nimic. Şi m-am bucurat în fiecare zi când am văzut un gest infim în direcţia opusă. M-am ataşat foarte tare de câţiva copii de la centrul unde fac voluntariat, dar în special de doi copii care aproape că nu au familie şi vreau să lucrez cu ei pe termen lung tocmai pentru că mi se pare o provocare să lucrezi cu un copil căruia nu i se dă nici o şansă la început. Despre care ţi se spune din prima zi că are un IQ atât de redus încât nu va fi capabil de nimic. De asemenea, vreau să-i scot cât mai mult din centre pe copii şi să-i duc în cât mai multe locuri ca să-i văd înflorind. Pentru că sunt sigură că vor înflori în câţiva ani şi vor recupera.



    Iulia Blaga: Chiar şi micile progrese de gramatică pot fi considerate progrese. Dacă îi corectezi de câteva ori, înţeleg. Şi eu încerc să mă uit la lucrurile mici care îmi ies. De exemplu, fac alfabetizare cu un băiat pe care l-am rugat să respecte orele stabilite împreună şi am observat că a început să se ţină de cuvânt. Am mers la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa şi la librărie, la Cărtureşti Carusel, unde văzând atâta lume, atâtea cărti, s-a speriat, nu ştia cum să reacţioneze, i se părea că toţi copiii sunt mai deştepti, mai drăguţi, mai iubiţi şi mai apreciati decât el. Pănă la urmă ne-am aşezat undeva şi ne-am uitat într-un album cu motociclete şi i-a plăcut foarte mult, ne alegeam pe rând câte o motocicletă, aşa cum fac copiii. Şi când am mers cu el la Festivalul Internaţional de Film NexT Kids am observat că are o manualitate foarte dezvoltată, o artistă îi învăţa pe copii să facă rochiţe din sârmă pornind de la personajele din filme şi el a făcut una, apoi mi-a dăruit-o. Si mă gândesc să-l ajut să-şi dezvolte acest talent.



    Iarina Ştefănescu, fondatoarea şi coordonatoarea Programului educaţional Ajungem Mari.


    Mi se pare foarte util ca odată ce îi cunoaştem pe copii intrând în centre prin proiectul de voluntariat Dă-ţi pasiunea mai departe! să facem şi nişte activităţi de orientare profesională şi să le descoperim vocaţia, abilităţile, pentru a-i ajuta pe termen lung. Următorul ar fi să pornim în forţă proiectul Îndrăzneşte să visezi!, prin care să-i ducem în diverse fabrici, companii, pentru a avea discuţii cu oamenii din diverse medii. În multe cazuri copiii nu au modele şi nu cunosc mare lucru despre ce presupune o profesie, şi atunci e normal să fie dificil pentru ei să-şi găsească drumul. De aceea au nevoie de oameni care să le spună că au trecut şi ei prin incertitudini, greutăţi, dar că până la urmă au reuşit.



    O veste bună este că Programul educaţional Ajungem Mari se extinde şi în afara Bucureştiului. Timişoara, Iaşi, Cluj, Buzău sunt următoarele oraşe unde vor ajunge voluntarii incluşi în program.

  • Povestea repatrierii voluntare a migranţilor

    Povestea repatrierii voluntare a migranţilor

    Migraţia este un fenomen vechi, care are loc dinspre şi înspre toate direcţiile. Oameni, care îşi doresc de obicei mai mult, aleg să plece către o altă ţară, în care trebuie să se adapteze la situaţii la care adesea nici nu s-au gândit. Circumstanţele în care ajung îi pot face să regrete decizia luată iniţial şi să dorească repatrierea. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie îi sprijină pe migranţii care nu se pot adapta în ţara gazdă prin programul de repatriere voluntară asistată.



    Migranţii se pot repatria voluntar din România încă din 1993, dar abia în anul 2002 guvernul României a semnat un memorandum cu OIM pentru realizarea unui cadru optim de repatriere voluntară asistată şi reintegrare.



    Maria Voica, coordonator program OIM ne spune despre ce este vorba: “Programul de repatriere voluntară umanitar asistată şi reintegrare este un program care oferă şansa unui nou început, un program care oferă migranţilor cu şedere ilegală în România sau a căror şedere a devenit ilegală posibilitatea de a se întoarce acasă cu demnitate, în siguranţă şi cu un mic bagaj pentru a începe ceva acasă, ceva constructiv şi în folosul familiei, dar şi al comunităţii în care se întorc.”



    Migranţii pot fi sprijiniţi prin achizitionarea biletelor de transport, prin asistenţă pe toată durata transportului, îmbarcare şi sosirea în ţara de destinaţie, iar odată ajunşi acasă, reprezentanţii OIM din ţările de origine, îi întâmpină la aeroport, îi însoţesc până acasă, după care încep o muncă de consiliere pentru reintegrarea în ţara de origine. Consilierea pentru reintegrare este o etapă foarte importantă, pentru că asigură sustenabilitatea proiectului.



    Care este bilanţul proiectului după doi ani de funcţionare aflăm tot de la Maria Voica: “280 de persoane informate şi consiliate cu privire la repatrierea voluntară, ţinta fusese de 400, dar numărul de migranţi cu şedere ilegală sau a căror şedere a devenit ilegală a scăzut foarte mult, atingerea ţintei devenind practic imposibilă. 32 persoane înscrise la cursuri vocaţionale, cursuri cu tematică de educaţie antreprenorială, realizate de colegii de la Asociaţia Servicul Apel, partener oficial OIM în implementarea acestui proiect. 109 persoane repatriate voluntar, 20 persoane care au beneficiat de pachetele sociale, alimente şi îmbrăcăminte, şi 43 persoane beneficiare de sprijin şi asistenţă pentru reintegrare, dintre care 30 au accesat efectiv alocaţia pentru reintegrare şi au obţinut contravaloarea în bunuri şi servicii unei sume de 1200 dolari.”



    Suma de 1200 dolari pe care migrantul o poate primi constă în bunuri şi servicii după ce se întoarce acasă. Cu suma aceasta de bani poate fie să înceapă o afacere, fie o activitate care să genereze venit pe termen mediu sau lung, fie poate să se înscrie la cursuri vocaţionale, să se reorienteze profesional, pentru a începe o viaţă nouă acasă.



    Repatrieri voluntare au început slab din 2006, cu 20 persoane pe an, pentru a se ajunge la aproximativ 300 pe an., Inspectoratul pentru migrări consideră că opţiunea repatrierii voluntare a cetăţeanului străin aflat într-o situaţie ilegală îi oferă acestuia o mai mare protecţie. Mariana Dumitrache, ofiţer migrări: Pentru noi este mult mai bine să ştim că un cetăţean străin doreşte să plece repatriat voluntar, dar nu stă ascuns, nu stăm noi să-l căutăm, pentru că se poate întâmpla orice pe teritoriul României în momentul în care rămâi într-o situaţie ilegală. Eşti singur.”



    Adele a apelat la o agenţie din Manila care se ocupă de toate formalităţile atunci când un cetăţean doreşte să plece din ţară. A ales România şi a semnat un contract prin care se angaja ca baby-sitter: Am venit în România în octombrie anul trecut. Am venit pentru că sunt mamă singură şi trebuie să plătesc pentru educaţia fiicei mele. Doream să muncesc în ţările arabe, dar la agenţie m-au întrebat de ce nu vreau să lucrez în România, pentru că este în Europa şi am vrut să o văd, dacă tot e în Europa. Prima ţară din Europa, pentru că ăsta este visul meu.”



    Şi Ruby a venit în România din Filipine cu un contract de muncă ca baby-sitter. În timp ce pe piaţa muncii din România bonele filipineze beneficiază de reputaţia de a fi foarte harnice pentru că pe bani puţini se ocupă şi de copii, dar şi de treburile casei, firmele care le intermediază angajarea din ţara de origine le promit condiţii mult mai bune, bani mai mulţi şi muncă mai uşoară: Ruby, repatriată în Filipine: La început erau aşa calzi, dar peste puţin timp angajatoarea mea s-a schimbat: de aceea a trebuit să plec de la familia la care lucram, din cauza atitudinii lor, care mă chinuia. La început au spus că trebuie doar să am grijă de copil, dar când am ajuns acolo, aveam de făcut toate treburile din casă: gătit, curăţenie, spălatul rufelor, totul de una singură. Este ok să muncesc mult, dar dacă mă tratezi frumos, eu doar asta am cerut, dar nu le-a păsat. De asta am plecat”.



    În plus din suma promisă de 400 euro pe lună, o singură lună Adele şi Ruby au primit 200, în rest doar 100, aşa că au ales să plece de la familiile angajatoare, au rămas fără contracte de muncă şi au devenit migrante ilegale.



    Ambele au intrat în programul de repatriere voluntară asistată, iar astăzi se află în Filipine, unde Adele a ales să-şi cumpere o motocicletă cu banii oferiţi de OIM în ajutor, pentru a face transporturi de marfă pentru şcoala din localitate, astfel putând asigura cheltuielile zilnice ale fiicei sale.