Radio România Internațional

Tag: Voluntari

  • Reșița a intrat pe harta evenimentelor la nivel european din campania Time to Move

    Reșița a intrat pe harta evenimentelor la nivel european din campania Time to Move

    Un
    grup de tineri voluntari s-a întâlnit zilele trecute în centru Reşiţei, îmbrăcați
    în negru, fiecare cu muzică în căști și au dat o petrecere ziua în amiaza mare,
    cu muzica bubuind în liniște. Pare a fi doar o joacă, dar acest tip de happening
    este încurajat de autorităţile europene.

    Dana Lupşan, consilier pentru tineret,
    explică: Time
    to Move este inițiată de Comisia Europeană     și cuprinde o serie de evenimente
    pentru tineri organizate în toată Europa în luna octombrie. Aceste activități
    își propun să ajute tinerii să descopere sutele de posibilități prin care pot
    merge în străinătate și pot participa la un proiect internațional, pot explora
    Europa sau câștiga experiența de care au nevoie pentru viitorul lor. Exista o
    mulțime de oportunități privind educația, ocuparea forței de muncă, dar și
    programe de voluntariat pe care un tânăr le poate alege. Poate că acum este
    momentul ca tinerii să exploreze ceea ce Europa are de oferit.



    Activitățile Time to Move sunt organizate de
    experții Eurodesk    . De la o sesiune de informare la un concert rock, există
    diferite tipuri de activități, astfel încât fiecare să poată găsi activitatea
    care să-l pună în mișcare.


    Ca
    organizație de sprijin pentru programul Erasmus+, Eurodesk oferă informații
    gratuite despre oportunitățile europene cum ar fi călătoriile, studiul,
    voluntariatul, dar și munca în străinătate. Spre exemplu dacă un tânăr se
    gândește să ajute comunitățile locale din Europa, atunci, Serviciul European de
    Voluntariat (SEV) poate fi imboldul pentru a participa la proiecte de
    voluntariat care să aibă un impact pozitiv asupra comunității locale.


    La
    evenimentul de la Reşiţa au participat membri ai Centrului de tineret Mansarda
    și ai Centrului de Voluntariat Reșița.


  • O masă caldă, în spaţiul real şi virtual

    O masă caldă, în spaţiul real şi virtual

    Pentru oamenii străzii, pentru bătrâni singuri şi
    bolnav, pentru copiii provenind din familii sărace, o masă caldă – zilnică sau
    măcar săptămânală – poate fi un simplu vis. Pentru a-i apropia mai mult de
    acest vis – fapt divers pentru majoritatea populaţiei -, un grup de voluntari
    din Cluj a iniţiat în 2013 proiectul O masă caldă. Azi, 5 ani mai târziu,
    ideea a fost importată şi în alte oraşe din ţară şi a crescut la 900 de
    porţii săptămânale oferite celor care n-au posibilitatea să-şi gătească, dar au
    cea mai mare nevoie de hrană. Raimonda Boian, una dintre iniţiatoarele
    proiectului, ne povesteşte. Proiectul a crescut foarte frumos,
    iar grupul ţintă sau beneficiarii provin din toate categoriile sociale care au
    nevoie de hrană şi duc lipsă de aceasta. La cantina pe care o coordonez eu ne
    adresăm celor care vin în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca şi întind mâna după o
    porţie de mâncare. Sunt şi oameni ai străzi, şi persoane cu locuinţă, dar fără
    hrană. Dar noi nu sunt asistenţi sociali, nu facem anchete sociale, nu-i
    controlăm pe cei care vin să ceară de mâncare, căci important este ca ei să
    primească acea mâncare.


    Deşi O masă
    caldă e un proiect independent de instituţiile administrative, n-ar fi putut
    fi pus în aplicare fără colaborarea cu primăriile locale sau cu Direcţiile de
    Asistenţă Socială. De-a lungul anilor, această colaborare a dus O masă caldă
    de la Cluj, la Constanţa, la Adjud, la Bistriţa, la Satu-Mare şi la Bucureşti.
    Alimentele provin 100% din donaţii. La Cluj, rămân, în continuare, cele mai
    multe locuri unde se serveşte o masă caldă, în exclusivitate cu ajutorul
    voluntarilor. Surprinzător sau nu, aceştia sunt foarte mulţi şi provin din
    toate categoriile sociale şi de vârstă. Raimonda Boian. La cantina din Cluj pe care o coordonez
    eu, am înscrise echipe de voluntari până în ianuarie 2019. Deja îmi este jenă
    şi ştiu că voi crea frustrări când trebuie să răspund solicitărilor că doar în
    ianuarie anul viitor mai putem face înscrieri. Îi atrage şi gătitul. Chiar dacă
    nu te pricepi, îţi doreşti să faci parte din aşa ceva. Cred şi asta e atractiv.
    Activitatea în sine e una plăcută, iar voluntarii nu sunt foart solicitaţi,
    mulţi dintre ei au făcut maximum un sendvici.


    La Bucureşti, proiectul O masă caldă a
    fost implementat chiar de una dintre voluntare, Monica Abagiu. Eu
    am preluat acest proiect anul trecut în octombrie. Mă înscrisesem ca voluntar
    în mai 2017 şi apoi, împreună cu Raluca Apostol, am preluat coordonarea
    proiectului la Bucureşti. Voiam mai demult să intrăm într-un proiect de genul
    acesta. Am ales O Masă Caldă fiindcă un pic cochetăm cu gătitul şi ne-a atras
    şi ideea că venim în ajutorul cuiva. Oricum, împreună mai participasem şi la
    alte proiecte de voluntariat.


    Voluntariatul este o activitate pe care Monica Abagiu o face în paralel
    cu celelalte aspecte ale existenţei ei. Nu îi este greu să îmbine viaţa de
    familie şi voluntariatul desfăşurat în cele două locuri unde se desfăşoară în
    Bucureşti, proiectul O Masă Caldă. Unul din aceste locuri este Cantina Ominis
    din sectorul 4, o zonă defavorizată a capitalei. Celălalt loc se află în
    cartierul Ferentari, altă zonă problematică. Monica Abagiu. Celălalt
    e o cantină mobilă, mai exact o ambulanţă dotată cu o bucătărie pe care o avem
    în curtea unei şcoli din cartierul Ferentari. La Cantina Ominis, beneficiarii
    sunt în primul rând adulţi: între 70 şi 100 de beneficiari. Ei vin şi în timpul
    săptămânii la cantină, dar noi gătim doar în weekend. Iar în ceea ce priveşte
    şcoala, e vorba de copiii care învaţă acolo. Alături de activistul civic
    Valeriu Nicolae, care alături de alţi voluntari îi ajută pe copii la teme, noi
    le gătim. Sunt copii cu diverse probleme, cazuri sociale. Sunt în jur de 70-100
    de beneficiari. Acolo gătim şi sâmbătă, şi duminică.


    Mesele calde oferite doar de două ori pe săptămână sunt atât de
    necesare nevoiaşilor încât Monica Abagiu se gândeşte să extindă proiectul şi în
    alte locuri din Bucureşti. S-ar putea să-i vină în ajutor o altă extindere a
    proiectului O masă caldă: aplicaţia ShareFood. George Jiglău, unul
    iniţiatorii de la Cluj, este şi cel care a sprijinit apariţia aplicaţiei al
    cărui scop e, printre altele, şi combaterea risipei alimentare. George Jiglău. Este vorba de o aplicaţie prin care încercăm să facilităm comunicarea dintre
    cei care produc şi comercializează hrană şi cei din comunitate care au nevoie
    de hrană. În cei cinci ani de când aplicăm proiectul O Masă Caldă întâi la
    Cluj, apoi şi în celelalte oraşe, am putut să intrăm în contact şi cu cei care
    fac donaţii. E vorba de cei care au la dispoziţie multă hrană pe care n-o mai
    pot comercializa, dar pe care de multe ori ajung s-o arunce, deşi nimeni nu
    doreşte să arunce mâncarea. (…)Aplicaţia vine în întâmpinarea ambele părţi.
    Este un mijloc care are ca scop larg combaterea risipei alimentare, dar care
    este şi un instrument facil prin care intermediem colaborarea dintre
    potenţialii donatori şi cei care au aceste nevoi.



    Aplicaţia Share Food
    este destinată doar persoanelor juridice: de o parte potenţialii donatori -
    firme – şi de cealaltă parte instituţiile publice, ong-urile sau parohiile care
    pot transmite hrana direct beneficiarilor. Cei care au creat aplicaţia sunt doi
    informaticieni din Cluj care, după ce au gătit în cadrul proiectului O masă
    caldă, au dorit să se implice şi mai mult, tot voluntar. Astăzi, la aproape
    două luni de la lansare, aplicaţia ShareFood e disponibilă pentru toate oraşele
    din ţară şi are deja zeci de conturi active atât ale donatorilor, cât şi ale
    beneficiarilor.

  • Lucrul cu tinerii şi ocupaţia de lucrător de tineret în România

    Lucrul cu tinerii şi ocupaţia de lucrător de tineret în România

    Este nevoie
    de lucrători de tineret pentru a ajuta tinerii din comunităţi să îşi pună în
    valoare potenţialul, să se integreze în societate, să interacţioneze cu alţi
    tineri, să se cunoască mai bine. Am observat că de foarte multe ori tinerii nu
    înţeleg foarte bine ce pot face în societate, la ce instituţii pot apela, la ce
    organizaţii neguvernamentale, unde se pot îndrepta pentru a face lucruri cu
    sens pentru ei înşişi, pentru a-şi pune în valoare potenţialul, spune
    Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România.


    Foarte puţini tineri au auzit de lucrătorii de tineret,
    ocupaţie ce a fost reglementată abia în anul 2012, când a fost introdusă în COR
    – Codul Ocupaţiilor din România şi a fost realizat standardul ocupaţional. Din
    echipa de redactare a făcut parte şi Marius Donţu, expert în domeniul
    tineretului, manager al Schultz Consulting România, compania care, de fapt, a
    iniţiat proiectul. Motivaţia a fost dorinţa de a profesionaliza această
    meserie, pentru că prea toată lumea se
    ocupa de tineret şi oricine se ocupa de tineret se considera specialist în
    domeniu. Marius Donţu La început ne-au ieşit foarte multe elemente
    ocupaţionale. Am zis să nu îl facem supraom şi ne-am oprit doar la patru
    competenţe specifice, şi anume: capacitatea de informare a tinerilor – adică,
    să îi
    informeze pe tineri despre diferite activităţi, beneficii, drepturi pe care le
    au sau oportunităţi gen proiecte internaţionale de schimburi sau în carieră; o
    a doua competenţă – proiectarea standardului de dezvoltare personală şi
    profesională, adică cineva care să stea de vorbă şi să-i ajute să îşi croiască
    un drum profesional şi personal; o altă competenţă este sprijinirea procesului
    de învăţare nonformală în rândul tinerilor – activităţi în care să îi înveţe să
    ia decizii singuri, să rezove probleme, să aibă iniţiative, să se implice, să fie
    activi. A patra competenţă era dezvoltarea cooperării în comunitate, adică
    lucrătorii de tineret, pe baza problemelor pe care le identifică în grupurile
    de tineri, prin discuţii, să propună la nivel de comunitate tipuri de servicii
    sau tipuri de intervenţii.


    Lucrătorul de tineret ar putea fi angajat de
    ONG-urle care desfăşoară activităţi pentru tineri. Una dintre acestea este
    Asociaţia Curba de Cultură, înfiinţată în comuna Izvoarele, judeţul Prahova,
    care se adresează strict tinerilor din mediul rural. Din personalul angajat al
    asociaţiei fac parte şi doi lucrători de tineret. Când vine vorba despre
    principalele dificultăţi cu care se confruntă din punct de vedere legislativ,
    Cosmin Catană, preşedintele asociaţiei, preferă să le abordeze ca pe nişte oportunităţi Avem oportunitatea de a trece meseria de lucrător de tineret în Legea
    tinerilor. Există un proiect de lege în care sunt definite Activitatea de
    tineret, Lucrătorul de tineret, Centrul de tineret, pentru că în momentul de
    faţă nu există în Legea tinerilor conceptul de Centru de tineret. Avem
    oportunitatea să ducem aceste lucruri mai departe şi să clarificăm puţin
    contextul lucrului cu tinerii în România, în anul 2018. Şi să-l aducem puţin mai aproape de alte
    state europene cu tradiţie în lucrul cu tinerii.


    Deşi în România sectorul de tineret este destul de
    bine dezvoltat în privinţa calităţii lucrului cu tinerii, spune Cosmin Catană,
    nu există o validare socială, foarte puţină lume ştie ce este lucrul cu
    tinerii. Introducerea acestor concepte într-un cadru legislativ ar schimba mult
    situaţia. În plus, cei mai mulţi lucrători de tineret acreditaţi până acum,
    chiar şi cei care lucrează pentru MTS, activează ca voluntari, atenţionează
    Mihai Dragoş. De aceea, prin proiectul de lege ce urmează a fi trimis la
    Parlament, se doreşte crearea obligativităţii pentru primării, mai ales în
    oraşele mai mari, şi pentru Centrele de tineret care vor fi acreditate, să aibă
    lucrători de tineret angajaţi. Existenţa oportunităţilor de angajare va creşte
    interesul pentru această ocupaţie. Mihai Dragoş Din păcate, chiar
    dacă se întâmplă în unele locuri, regula generală este că primăriile nu au
    angajaţi lucrători de tineret, nu desfăşoară astfel de activităţi în mod
    constant. Avem un exemplu fericit la Baia Mare, Capitala Tineretului din
    România începând cu 2 mai 2018. Prin candidatură, şi-au asumat inclusiv
    angajarea a zece lucrători de tineret în cadrul primăriei. Va fi un exemplu
    interesant şi sperăm că va aduce rezultate importante pentru comunităţile în care
    aceşti lucrători de tineret vor activa, un exemplu care să fie multiplicat
    ulterior şi în alte oraşe.


    În România există o nevoie acută de lucrători de
    tineret, în special în mediul rural, unde încă locuieşte 47 la sută din
    populaţia ţării, atenţionează Cosmin Catană Şcolile sunt destul
    de departe de casă, activităţile sunt rezumate de cele mai multe ori la
    activităţi în gospodărie şi activităţile oferite de căminele culturale,
    centrele culturale. Nu există însă foarte răspândită oportunitatea ca tinerii
    să se întâlnească, să lucreze împreună şi să-şi propună împreună lucruri pe
    care apoi să le realizeze pas cu pas, sub îndrumarea şi cu sprijinul unor
    lucrători de tineret.



    De la
    reglementarea sa ca ocupaţie în 2012 şi până în prezent, conceptul de tineret a
    evoluat totuşi destul de mult în România în zona organizaţiilor
    neguvernamentale, spune expertul Marius Donţu Acolo încă mai vin
    oameni să se instruiască. Au început să vină din sistemul de învăţământ oameni
    care să îşi completeze puţin partea aceasta de competenţe. Dar am observat ceva
    ce nu speram: vin părinţi. Am văzut foarte mulţi avocaţi, notari, deci oameni
    cu bani, cu un anumit statut, care veneau şi spuneau că vor să înveţe să creeze
    canale mult mai eficiente de comunicare cu copiii lor adolescenţi.

  • În România, a fost declanşată o săptămână de luptă împotriva corupţiei la frontiere

    În România, a fost declanşată o săptămână de luptă împotriva corupţiei la frontiere

    În perioada 5-9 decembrie, cu ocazia aniversării Zilei Internaţionale Anticorupţie (9 decembrie) se desfăşoară acţiunea intitulată “Săptămâna anticorupţie la frontiere”. Comportament responsabil şi eliminarea riscurilor de fapte de corupţie, cât şi conştientizarea cetăţenilor care tranzitează graniţele României cu Ucraina şi Republica Moldova – sunt câteva din cerinţele impuse de Direcţia Naţională Anticorupţie în acest interval.



    Până vineri, 9 decembrie, cetăţenii din cele trei state şi alţi turişti care trec prin punctele de frontieră din Sighet, Halmeu, Galaţi, Oancea, Albiţa, Siret şi în Aeroportul Otopeni, pe sensul de intrare în ţară, vor primi din partea reprezentanţilor Direcţiei Anticorupţie, ai Poliţiei de Frontieră şi a voluntarilor materiale informative însoţite de recomandări pentru adoptarea unui comportament integru şi o atitudine pro-activă la sesizarea faptelor de corupţie. Deviza programului este : Pe aici, corupţia nu trece ! La această campanie vor participa, în calitate de voluntari, inclusiv elevi din localităţile de frontieră cu care Direcţiile Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare cu deviza “Tinerii împotriva corupţiei!”



    Masurile de prevenire si de combatere a corupţiei la frontiere sunt, de altfel, insistent aduse în atenţia opiniei publice, în situaţia în care România solicită, de mai mulţi ani, statutul de membru al Spaţiului Schengen. În timp ce autorităţile de la Bucureşti spun că nu există motive obiective, tehnice, ca România să nu poată adera la acest spaţiu de liberă circulaţie în cadrul UE, o decizie politică prin consens, favorabilă României se lasă, încă, aşteptată. Principala obiecţie a unor parteneri din UE este tocmai nivelul ridicat al corupţiei. Aderarea la Spaţiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor între frontierele interne ale statelor membre care aplică în întregime acquis-ul Schengen, fiind creată o singură frontieră externa, unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migraţie, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau vamală.



    Paralel cu măsurile anticorupţie de la frontiere, în luna decembrie, inspectorii ANAF vor face controale de amploare la agenţii economici, a căror activitate se intensifică în preajma sărbătorilor de iarnă. Ei vor urmări, cu precădere, fluxurile de bunuri provenite din achiziţii din state ale UE sau din import, în vederea identificării riscurilor determinate de comportamentul fiscal al destinatarilor înscrişi în documentele vamale, de transport sau de provenienţă. Tot pe parcursul lunii decembrie, ANAF va organiza zeci de licitaţii pentru valorificarea unor bunuri mobile şi imobile, în vederea recuperării unor sume stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală şi rămase definitive.




  • Telefonul vârstnicului

    Telefonul vârstnicului

    Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen în creştere în întreaga Europa.
    Conform Institutului Naţional de Statistică, în România, peste 3 milioane de
    persoane au vârste de peste 65 de ani. Unii îşi găsesc un loc în căminele de
    bătrâni, alţii însă trăiesc singuri şi
    lipsiţi de ajutor. Pentru a veni în sprijinul lor, Fundaţia Principesa
    Margareta a României a deschis o linie telefonică gratuită şi confidenţială
    unde bătrânii, cu vârste de peste 65 de ani, pot suna pentru diverse probleme.
    Practic, de 25 de ani de când Alteţa Sa Regală s-a întors în România, a cautat
    să vină în sprijinul bătrânilor prin programe menite să crească calitatea
    vieţii vârstnicilor. Telefonul Vârstnicului este un proiect care răspunde
    nevoilor bătrânilor din România, fie că vorbim de informare, ori de sprijin
    emoţional şi de alinare a singurătăţii, după cum se spune Mugurel Enescu,
    director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României: Vârstnicii pot să
    sune la 0800460001 şi acolo le vom răspunde cu suflet. Avem colege care răspund
    la acest telefon, instruite în dialogul cu persoanele vârstnice şi cu studii în
    asistenţă socială şi care încearcă cu toate puterile să-i ajute pe bătrâni să-şi rezolve problemele. Telefonul
    Vâstnicului este o linie care vrea să facă o legatură între vârstnici şi
    serviciile ce li se oferă. Ne gândim că vârstnicii nu sunt întotdeauna la fel
    de bine informaţi ca cei mai tineri care au acces la internet şi priceperea să
    folosească internetul. Vârstnicii nu pot face acest lucru. Am creat o bază de
    date foarte bine structurată şi ştim să facem legătura între ei şi alte
    organizaţii neguvernamentale, sau alte instituţii care ar putea să-i ajute.
    Putem, de asemenea, să le recomandăm un club al seniorilor sau alte
    servicii care sunt la ei în comunitate.


    Şi pentru că mii de bătrâni sunt afectaţi de fenomenul izolării sociale şi
    nu ştiu cui să se adreseze pentru a primi o vorbă bună, nu puţini au fost cei
    care au auzit de Telefonul vârstnicului şi l-au apelat, ne spune Mugurel
    Enescu: În cele trei luni de la
    dechidere am avut aproximativ 1100 de apeluri, dar cel mai important este că au
    fost peste 500 de persoane care ne-au solicitat ajutorul sau care, pur şi
    simplu, au dorit să intre în contact cu cineva care să-i ajute să treacă peste
    momentele de singurătate. Au fost peste 120 de ore de conversaţii cu
    persoanele vârstnice. Oamenii ne-au sunat pentru că-şi doreau să obţină un
    ajutor financiar sau medical, pentru că aveau nevoie de informaţii practice sau
    au dorit să ne semnalizeze un caz de abuz asupra persoanelor vârstnice. Dacă o
    persoană se află într-o perioadă dificilă de viaţă, atunci noi putem să facem
    legătura între persoana respectivă şi o organizaţie neguvernamentală de la
    nivel local sau serviciul social de la nivel local care are printre îndatoriri
    să aibe grijă de persoanele vârstnice aflate în dificultate.


    D-na Elisabeta are 62 de ani este din Baia Sprie, Maramureş, şi este
    foarte încântată de această iniţiativă: Postul Naţional Radio, pe
    care-l ascult foarte mult, a anunţat acest număr la începutul anului, iar
    pe data de 7 ianuarie am sunat şi eu. Eram curioasă să aflu despre ce este
    vorba şi mi-a răspuns domnişoara Roxana, o fată foarte amabilă. I-am spus
    de ce am nevoie şi m-a ajutat. Mi-a dat numărul de telefon de care aveam
    nevoie, m-a pus să-l repet ca să nu greşesc. Să ştiţi că sun aici şi mă
    simt că într-o familie. Sun cu încredere, nu am emoţii.
    Eu zic că sfaturile sunt utile, sunt binevenite.


    Lucia Felicia are 77 de ani şi este
    din Galaţi. Pictează ca să-i mai treacă singurătatea şi sună, din când în
    când, la Telefonul vârstnicului pentru că numai de aici primeşte soluţii la problemele ei. Numai
    aici găseşte o voce caldă şi prietenoasă: Am
    primit diferite sugestii la doleanţele mele. Omul are multe de spus câteodată,
    mai ales la vârsta a treia. Eram necajită atunci când a venit poştăriţa şi mi-a
    lăsat broşura cu numărul de telefon şi am zis să sun că nu aveam căldura în
    casă şi eram foarte supărată. Eu am un hobby; îmi place să pictez şi din cauza
    frigului nu puteam să pictez. Am sunat
    aici şi mi-au dat sfaturi, mi-au spus unde să sun.. Deci este util…
    foarte util. Mă încurajează, mă întreabă dacă am început să pictez, voiam să-mi
    deschid o expoziţie. După ce mi-a murit soţul am rămas singură şi am nevoie de
    încurajare, de ajutor.


    Fundaţia
    Principesa Margareta a lansat, la sfârşitul anului trecut, şi o asociaţie
    condusă de voluntari. Este vorba despre Asociaţia Niciodată singur care îşi
    propune să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale vârstnicilor de peste 65 de
    ani,prin
    dezvoltarea şi extinderea unor servicii, ne spune Mugurel Enescu, director
    executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României: E vorba de
    o asociaţie care cuprinde peste 200 de voluntari şi care merg acasă la
    vârstnici sau în centrele pentru persoane vârstnice pentru a încerca să creeze
    o relaţie cu aceştia, să-i scoată din starea de singurătate şi de izolare.
    Asociaţia încearcă să-i reactiveze pe vârstnici şi periodic atunci când
    avem şi noi donaţii din partea unor companii, de Paşte sau de Crăciun, încercăm
    să-i ajutam şi cu diverse pachete.




    Noua
    asociaţie a fost lansată ca urmare a unor studii realizate de Institutul GFK
    care evidentiază cele mai critice probleme ale bătrinilor din România. Potrivit studiului, aproximativ 1,5
    milioane de vârstnici din România sunt afectaţi de singurătate.Mugurel
    Enescu ne prezintă şi alte rezultate ale acestui studiu: A reieşit că unul din doi
    vârstnici este afectat de singurătate. Tot acel studiu ne-a arătat că foarte
    mulţi vârstnici au o problemă cu sentimentul de inutilitate. Practic ei nu mai
    au nici un rol în comunitatea în care trăiesc şi asta îi afectează profund. De
    asemenea, vârstnicii nu vor să fie dependenţi de alţii, au un sentiment de
    ruşine prin simplul fapt că-i împovărează pe alţii cu existenţa lor. Lucrurile
    astea ne duc cu gândul la faptul că
    această societate în care trăim şi care este o societate în curs de îmbătrânire
    trebuie neapărat să se schimbe.Trebuie să ne adaptăm la această problemă, să ne
    adaptăm la faptul că îmbătrânim şi trebuie să încercăm să le oferim vârtnicilor
    posibilitatea de a avea un rol activ în comunitate. Trebuie să le oferim
    posibilitatea să facă voluntariat, aşa cum încercăm şi noi să facem, să se
    implice din punct de vedere civic. Să le oferim posibilitatea să lucreze dacă
    vor într-un program scurt chiar şi după ce au terminat pensia,daca vor să câştige nişte bani în
    plus.




    Linia telefonică Telefonul
    Vârstnicului a fost deschisă de Fundaţia Principesa Margareta a României
    în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România.



  • Biblioteca din tramvai

    Biblioteca din tramvai

    Oraşul marilor idei, al primei mari uniri, al primului
    spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ţicău, Casa memorială Ion Creangă) şi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Iaşiul invită
    cu începere de anul trecut la o nouă experienţă culturală. Pasionaţii de lectură pot acum să opteze între
    bibliotecă şi tramvai. Şi asta pentru că la sfârşitul anului trecut s-a lansat
    aici cea de-a doua bibliotecă din tramvai, o bibliotecă mobilă amenajată de mai
    mulţi voluntari într-un mijloc de transport în comun.


    Adrian Mihai, purtător de cuvânt
    al Regiei de transport public din Iaşi, ne spune povestea acestui demers: Pe data de 4
    decembrie 2015, două proiecte concepute separat s-au reunit prin intermediul
    Regiei de transport public din Iaşi: tramvaiul literaturii pictat cu figurile
    diferitelor personalităţi literare ieşene din iniţiativa asociaţiei Tramclub
    Iaşi găzduieşte de atunci ca parte a proiectului Cartea pe bancă, iniţiat de
    dl.Eugen Benea, o mică bibliotecă. Mesajul transmis către călători este:
    Citeşti! Dăruieşti! Las-o pe bancă! Iar menirea proiectului este de a încuraja
    lectura şi schimbul de cărţi prin intermediul bibliotecii mobile. Iaşiul a fost
    şi este un oraş al culturii, a creat permanent atmosfera necesară stimulării
    creţiei, şi nume mari de scriitori şi-au legat de-a lungul vieţii lor destinul
    de oraşul Iaşi. De aceea noi îi invităm pe concitadini să se comporte ca atare
    şi să revină la plăcerea de a citi o carte.



    Cum a crescut
    biblioteca din tramvai? Ne spune Adrian Mihai, purtător de cuvânt al Regiei de transport public din Iaşi: În afară de cărţile donate de dl. Eugen Benea, în cadrul proiectului
    său, am avut plăcerea să primim donaţii şi din partea unor concitadini care au
    îmbrăţişat această idee. Bineînţeles că pe parcurs biblioteca capătă dimensiuni.
    Să sperăm că acest demers va fi de bun augur. Tramvaiele circulă prin oraşul
    Iaşi, nu au un anumit traseu prestabilit. Pentru a le întâlni ar trebui să
    sunaţi la dispeceratul nostru pentru a afla pe unde circulă aceste două vagoane
    care au în dotare această mică bibliotecă.



    L-am întrebat pe Adrian
    Mihai cum au primit ieşenii această idee şi dacă intenţionează să extindă
    proiectul: Ideea a fost îmbrăţişată de marea majoritate, mai
    ales că în Iaşi sunt şi foarte mulţi studenţi şi circulă cu mijloacele de
    transport public. Cel puţin pe perioada unei călătorii, mulţi dintre pasageri
    iau o carte şi o răsfoiesc. Ne-am bucura să putem extinde proiectul şi cu alte
    vagoane, el într-adevăr să-şi găsească menirea şi bineînţeles că împreună cu
    colegii din asociaţia Tramclub Iaşi gândim şi alte proiecte la fel de
    interesante.



    În Iaşi, pe dealul Copoului, se află cea mai veche
    universitate din România, Universitatea din Iaşi,
    numită azi şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Universitatea a fost
    întemeiată în 1860 prin decret de către principele Alexandru Ioan Cuza.
    Clădirea principală, monument de arhitectură, a fost ridicată în 1896. Tot în
    Iaşi se află continuatoarea primei şcoli superioare de inginerie din România, Universitatea
    Tehnică Gh. Asachi, a cărei bibilotecă a fost menţionată anul
    trecut primtre primele zece cele mai frumoase biblioteci din lume, alături de competitori prestigioşi, precum Biblioteca
    Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de
    Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont, realizată în stilul barocului târziu,
    Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca
    Congresului Statelor Unite de la Washington. Biblioteca nu este singurul spaţiu total deosebit din acest palat
    universitar, tot aici găsindu-se Sala paşilor pierduţi, unde se găsesc frescele
    lui Sabin Bălaşa, din anii 70, şi aula Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi,
    o aulă deosebită, realizată în acelaşi stil ca întregul palat, în stilul
    eclectic, practicat la vremea aceea. Tot la Iaşi a apărut şi prima şcoală superioară de muzică din România,Universitatea
    de Arte George Enescu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T.
    Popa, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
    Ion Ionescu de la Brad,Universitatea
    Petre Andrei. În Piaţa Eminescu, în perioada interbelică, s-a
    ridicat clădirea Fundaţiei Culturale Regale, ce astăzi găzduieşte cea mai veche
    bibliotecă universitară din ţară, Biblioteca
    Centrală Universitară Mihai Eminescu, cu un fond de carte ce se
    apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare.


    Şi pentru că Iaşiul respiră istorie,
    Regia autonomă de transport local a mai pus în circulaţie şi un tramvai de
    epocă ce îi poate duce pe doritori pe drumuri mult bătute şi cunoscute. Vine cu
    detalii, Adrian Mihai: Noi avem în dotare un vagon de epocă restaurat pe care foarte mulţi din
    pasionaţii tramvaielor, care vizitează oraşul Iaşi, doresc să-l închirieze
    pentru o cursă pe bulevardul Copou, mai ales, şi nu numai, acolo unde,
    bineînţeles, îşi aduc aminte de vremuri de demult şi de cei care au făcut
    cinste Iaşiului prin activitatea lor. Mă refer aici la Mihai Eminescu, la
    Creangă şi nu numai.


    Şi chiar
    dacă edilii locali au creat posibilitatea să coborâm cu regret din tramvai,
    Iaşiul ne îmbie la tot pasul cu atracţii.

  • Împreună pentru sănătate rurală

    Împreună pentru sănătate rurală

    Societatea Studenţiilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Romania şi Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” organizează lunar caravane de sănătate în zone rurale defavorizate. Doisprezece studenţi la medicină, împreună cu medici şi rezidenţi fac examene clinice, ecografii şi analize populaţiei de la sate. Elena Sburlan, membră a SSMB şi coordonatoarea proiecului numit “Împreună pentru sănătatea rurală” povesteşte cum a început această aventură: Împreună pentru sănătatea rurală este un proiect de sănătate publică, iniţiat în aprilie 2011. De atunci avem 18 ediţii numărate, am consultat aproximativ 2500 de pacienţi adulţi şi o mie de copii. În aceste ediţii am crescut încetul cu încetul. Acum consultăm aproximativ 200-250 de pacienţi la fiecare ediţie. Iniţial organizam caravana mai rar, dar acum am ajuns să organizăm una sau două ediţii pe lună, ediţii ce durează între 2 şi 5 zile. Mergem de obicei în week-end, pentru că atunci sunt medicii liberi, de cele mai multe ori mergem dimineaţa şi până seara, efectiv consultăm aproximativ 100 de pacienţi într-o zi şi în dimineaţa următoare o luăm de la capăt.”



    La început, Asociaţia comunelor din România le indica studenţilor voluntari locurile defavorizate. Acum destinaţiile sunt stabilite în funcţie de informaţiile pe care le primesc de la primari şi de la medicii de familie din satele în care nu ajung prea des medicii specialişti: Sunt medici de familie care au 3-4 sate în grijă, sunt la 10 kilometri de satul respectiv, ajung o dată pe lună sau de cel mult două ori pe lună. E greu. Luăm legătura cu primarul, el se ocupă în general de programări. Când ajungem acolo, avem deja o listă pe care s-au înscris oamenii de 2-3 săptămâni şi începând cu ora 8 îi strigăm şi ei intră la consultaţie.”



    Mai întâi se recoltează sânge pentru analize, apoi se intră la examenul clinic, efectuat de către studenţi, mi-a explicat Elena Sburlan: Avem o foaie de observaţie pe care o respectăm şi, în funcţie de patologia găsită, sunt trimişi către medicii de diferite specialităţi care îi aşteaptă: ginecologie, dermatologie, ecografie, consult cardiologic. Avem nevoie de medici reumatologi. Am reuşit să mergem într-o singură ediţie şi cu medici reumatologi. Cardiologia ne însoţeşte de fiecare dată. Avem eco-cardiograf, facem EKG-uri tuturor pacienţilor în 2 exemplare. Unul rămâne la pacient. Ecografia se face de către medicii cu competenţă ecografică, chiar dacă sunt medici de diferite specialităţi. La dermatologie şi la ginecologie suntem însoţiţi de medici rezidenţi. Se face testul Babeş Papanicolau gratuit, cu sprijinul spitalului militar. Rezultatele se întorc la primărie. Ceea ce pe mine m-a impresionat foarte mult este că deja am găsit femei care au leziuni displazice şi pentru care s-a instituit un tratament cu ajutorul primăriilor locale.”



    Cincizeci de medici şi 100 de voluntari asigură, prin rotaţie, funcţionalitatea caravanelor. O companie farmaceutică sponsorizează proiectul cu banii pentru consumabile — aproximativ 80 de milioane pentru fiecare ieşire din Bucureşti. Am întrebat-o pe Elena cum s-a simţit la prima caravană la care a participat: “M-am îndrăgostit. Mi-a plăcut foarte mult. Am văzut ce înseamnă să ajuţi, poţi să ajuţi dacă vrei. Atât de puţin cât putem noi face, important e că putem. Am văzut bunătatea oamenilor şi ce înseamnă pentru ei un consult. Sunt oameni care n-au mai fost consultaţi de 10 ani, de 20 de ani, oameni care ştiu că au probleme de sănătate dar nu ajung în oraş să facă un consult. Am văzut multe lucruri care m-au impresionat. La ultima ediţie, la o ecografie banală am văzut două mânuţe mişcând. Viitoarea mămică nu ştia că este însărcinată şi a fost o surpriză atât pentru ea cât şi pentru noi. Este greu, dar nu este imposibil. Este frumos, la sfârşitul zilei nici nu ne dăm seama când a trecut timpul. Se face ora trei şi după aia, se face opt şi noi rămânem cu datele pacienţilor, avem o bază de date în care introducem toate datele, rezultatele analizelor şi constatările consultului. Ei rămân cu o scrisoare medicală şi trimiteri către specialităţi. Noi atât putem face, să le oferim un punct de plecare. Vorbim la telefon cu ei, dar nu ne întoarcem ca echipă.”



    Adelina Toma, vicepreşedintele SSMB, spune că locul cel mai impresionant dintre toate cele vizitate de caravana mediciniştilor a fost Delta Dunării. Acolo oamenii trebuie să meargă 7 ore până la cel mai apropiat spital: “Inclusiv noi, cu caravana am ajuns acolo trecând o parte din Dunăre cu barca, vă puteţi imagina că acolo realmente nu există conceptul de urgenţă, de ambulanţă… Dacă Dunărea e îngheţată, oamenii sunt blocaţi acolo, accesul la serviciile medicale este inimaginabil de greu.”



    Studenţii care organizează caravana îşi doresc să achiziţioneze un ecograf performant, cu care să poată face ecografii de sân şi de tiroidă. Şi sunt dispuşi să muncească pentru acest ecograf, mi-a spus Elena Sburlan: Momentan facem ecografii abdominale dar consultaţia medicală ar fi extraordinară din punctul nostru de vedere dacă am putea face rost de un ecograf. Şi vom munci pentru el. Vrem să facem strângeri de fonduri, trimitem mail-uri, căutăm sponsori, oameni care să ne audă. Un ecograf costă undeva la 15.000 de euro. Am mai fost ajutaţi de-a lungul vremii de companii farmaceutice, de persoane fizice, dar niciodată cu îndeajuns de mult încât să putem îndeplini această dorinţă.”



    Nu este nevoie de donaţii foarte mari din partea unei singure persoane, spun cele două studente. Dacă un număr mai mare de oameni ar dona câte puţin s-ar strânge suficient cât să poată organiza caravane mai dese şi să poată achiziţiona ecograful de care au atâta nevoie cei ce locuiesc în zonele defavorizate. Suntem convinşi că vor reuşi tot ce şi-au propus. Poate şi cu ajutorul dvs.

  • Spitalul de jucării

    Spitalul de jucării

    La începutul lunii martie, în Bucureşti, într-un subsol generos de pe strada Foişorului s-a deschis primul Spitalul de jucării din România. Aici sunt primite jucării din toată ţara, care au nevoie de îngrijire sau recondiţionare, jucării uitate de copiii mai norocoşi sau care le-au rămas mici adolescenţilor ce nu se mai joacă de-acum cu pluşuri decât pe 14 februarie. Doctori” pricepuţi le redau strălucirea şi apoi le pun frumos pe raftul cu jucării gata să bucure alţi copii. Iulia Ghiţă este una dintre iniţiatoarele proiectului. Ea povesteşte cum a fost înfiinţat Spitalul de jucării: Este o iniţiativă a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) şi s-a născut din nevoia unui centru de reparare a propriilor jucării. Avem în subordine centre de îngrijire şi educaţie timpurie pentru copii cu vârste între 0 şi 3 ani, în care jucăriile se strică foarte, foarte repede. Ne-am trezit cu multe jucării care trebuiau reparate. Am căutat un centru de reparare a jucăriilor, nu am găsit, din nefericire, şi am încercat să îl facem pe al nostru. L-am denumit Spitalul de jucării. Medicul şef este colegul meu, Valentin Dinu, care se ocupă în primul rând de primirea pacienţilor, de sortarea lor. Le pune pe categorii. Jucăriile electronice, într-o parte, cele ce trebuie spălate sau cusute în altă parte. Cele de spălat merg la spălătorii şi sunt dezinfectate şi date apoi către copiii în nevoie. La cusut şi la reparat suntem ajutaţi de către beneficiarii centrelor noastre, în mod special persoanele care nu au adăpost şi sunt cazate în centrele noastre. Având în vedere că mulţi sunt vârstnici şi îşi doreau să facă o activitate au fost foarte încântaţi, mai ales că toată ziua şi-o petrec printre jucării. Valentin Dinu e foarte entuziasmat de tot ce avem în spitalul de jucării. A salvat foarte multe jucării, chiar dintre cele electronice, cărora nu le mai dădeam şanse de viaţă, se pricepe şi are îndemânare şi chiar îi place ceea ce face.”


    L-am întrebat pe medicul-şef”, Valentin Dinu, dacă a fi doctor de jucării e complicat.. : Nu este complicat, chiar e frumos. Oricărui om, indiferent de vârstă, îi face plăcere să vadă atâtea jucării în jurul lui, să le aranjeze… să le sorteze. Cu toţii păstrăm o parte a copilăriei noastre în noi, care ne face să ne simţim fericiţi când suntem în preajma jucăriilor.”


    Cum au recţionat oamenii la vestea că există un astfel de centru, aflăm de la Iuliana Ghiţă: Am demarat acest proiect la începutul lunii martie, deocamdată suntem foarte la început şi merge foarte bine. Lumea este foarte receptivă, primim jucării de peste tot, şi din ţară. Am primit colete şi de la Suceava şi de la Iaşi, lumea a auzit de noi şi a înţeles ideea de a face o bucurie şi celor ce nu îşi permit să cumpere jucării. Programul este non-stop, e în permanenţă acolo cineva care primeşte jucării. Ca recompensă pentru că ne oferă o părticică din copilăria lor, copiii primesc din partea noastră mici cadouri: nişte reviste pentru fetiţe şi pentru băieţi nişte cutiuţe pentru mâncare.”


    DGASMB intenţionează să înceapă o serie de ateliere lunare de lucru pentru voluntarii care vor să repare jucării. Iuliana Ghiţă spune că, momentan, Spitalul funcţionează cu 10 voluntari: Cei mai mulţi sunt angajaţii instituţiei noastre, care, după orele de program, mai stau o oră sau două în plus să ne ajute să mai reparăm jucăriile, să le spălăm, să le îmbrăcăm. Cele care nu pot fi reparate vor fi sortate pe categorii şi date către operatorii de salubritate pentru a fi reciclate. Asta e şi ideea spitalului. Pe lângă faptul că dăm viaţă unor jucării care şi-au pierdut din frumuseţe, le reînviem, mai e şi un centru de reciclare. Conform statisticilor, o mie de tone de jucării ajung anual la gropile de gunoi şi nu sunt reciclate.”


    Multe din jucăriile donate de copii încă au etichetele pe ele şi asta spune ceva despre cât de des cumpără adulţii jucării ce rămân uitate prin colţuri de cameră. Unele trebuie doar să fie scuturate de praf sau spălate. Dar faptul că spitalul a primit deja donaţii importante de jucării este un semn bun. Au fost implicate şi şcolile din Bucureşti, spune Iuliana Ghiţă: Am fost deja la câteva şcoli, am strâns foarte multe jucării frumoase, chiar jucării aproape noi. Copiii au înţeles şi nevoia altor copii care nu-şi permit să-şi cumpere jucării că trebuie să împartă şi cu cei nevoiaşi. Toată luna aprilie vom avea foarte multă treabă, chiar de pe 1 aprilie suntem aproape în fiecare zi la câte o şcoală să colectăm jucării.”


    80% dintre beneficiarii cantinelor sociale din Bucureşti sunt copii. Ei sunt destinatarii acestor jucării. Medicul Valentin Dinu spune că jucăriile recondiţionate vor ajunge la ei cu ocazia zilei de 1 iunie: Ne-am gândit să organizăm un eveniment la care să chemăm copiii beneficiarilor de la cantinele sociale, să facem o tombolă cu surprize, ca fiecare copil să plece cu o jucărie-cadou dintre cele recondiţionate de noi. Sunt foarte multe pluşuri şi pluşurile merg şi pentru fetiţe şi pentru băieţei. Până atunci se vor strânge foarte multe jucării.”


    Ne despart mai puţin de două luni de Ziua Internaţională a Copilului. Suficient timp pentru a salva de la moartea prin uitare o mulţime de jucării.