La începuturile turbulente ale modernizării
Principatelor Române din secolul al XIX-lea, istoria consemnează prezența a
numeroși străini care au ajuns aici în urma unor diverse aventuri sau
concursuri de împrejurări. Atrași de posibilitățile unei zone în plină
reconstrucție după principiile occidentale, dar și de ospitalitatea oamenilor,
mulți n-au mai plecat și chiar s-au implicat în dezvoltarea socio-politică a
țării. Unul din aceștia a fost Mazar-Pașa care, în ciudat numelui său otoman,
era un englez get-beget.
Născut în 1823, în sudul Angliei, descendent al unei
familii olandeze stabilită acolo după sosirea regelului Wilhelm de Orania în
secolul al XVII-lea, Mazar Pașa se numea, de fapt, Stephen Bartlett Lakeman.
Prototip al englezului aventurier și excentric, Lakeman s-a înrolat în Legiunea
Străină, după terminarea studiilor la Sorbona, apoi a ajuns pe insula Sfânta
Elena unde s-a îngrijit de casa unde locuise Napoleon cât timp a fost exilat
acolo pentru ca ulterior, să ajungă ofițer în armata britanică din Africa de
Sud.
Ca ofițer și-a adus contribuția la modernizarea uniformei britanice alegând
o culoare potrivită camuflajului, și anume culoarea kaki, folosită până în ziua
de azi. Aventurile l-au purtat până în Ceylon unde a dobândit chiar și o
plantație de ceai. Pentru toate serviciile sale, Stephen Lakeman a fost
înnobilat și a devenit sir chiar în pragul Războiului din Crimeea dintre 1853
și 1856, când s-a și apropiat de Țările Române, după cum povestește istoricul
Emanuel Bădescu.
N-a ajuns oricum în Valahia, ci participând la Războiul Crimeei când Marea
Britanie a luptat alături de Imperiul Otoman și de Franța contra Rusiei. În
aceste condiții a fost numit de către turci Mazar Pașa, în calitate de ofițer
britanic atașat pe lângă Înalta Poartă de la Constantinopol. În această
calitate de atașat militar, el a fost numit de către sultan, având o experiență
vastă pe câmpul de luptă, mai ales în Africa de Sud. De aceea a fost numit
Guvernator al Bucureștilor, doar în timpul războiului, deci a fost practic
șeful orașului din partea Înaltei Porți
și a devenit o persoanp foarte importantă. După război s-a căsătorit cu văduva
Maria Filipescu. Această doamnă provovea
dintr-o veche familie valahă, familia Bujoreanu, care avea averi uriașe în zona
Argeșului, a Vâlciei și în fostul județul Vlașca până aproape de Giurgiu, adică
chiar pe malul Dunării. O parte din aceste moșii i-au revenit prin căsătorie
domnului Lakeman, zis Mazar Pașa.
De acum încolo, cea mai parte a vieții
sale, Stephen Bartlett Lakeman și-o va petrece în Țara Românească, administrând
numeroasele moșii ale soției sale, dar continuând să se amestece în politica
autohtonă, căci se împrietenise cu boierii români implicați în modernizarea
țării. Amestecul său n-a fost, însă, încununat de succes și, de altfel, nici
întrutotul favorabil intereselor de atunci ale României. Totuși, în casa sa din
București, s-a înființat în mai 1875 Partidul Național Liberal, în timpul unei
reuniuni care, inițial, se dorise a fi un complot de răsturnare a regelui Carol
I. Deși, între timp, liderii noului partid au renunțat la complotul dorit, poate,
de interesele Marii Britanii, a fost, totuși, meritul lui Lakeman de a fi
insistat ca diversele facțiunii liberale să se unească într-un singur partid.
Mazar Pașa a mai încercat să se amestece în politica internă și doi ani mai
târziu când nu a dorit implicarea României în războiul ruso-turc în urma căruia
țara noastră și-a căpătat independența față de Imperiul Otoman. Bineînțeles,
asta a dus la o răcire a relațiilor cu PNL. Dar, în ciuda acestor eșecuri
politice, Lakeman, în calitatea de moșier de data aceasta, a acționat, se pare,
mai favorabil, consideră istoricul Emanuel Bădescu. TRACK: Întâi s-a stabilit în
București pe strada Enei, chiar vis-a-vis de locul unde se află azi Facultatea
de Arhitectură. Dar majoritatea timpului și-a petrecut-o la moșia de la
Copăceni sau la celelalte moșii, cel
puțin zece la număr, pe care le administra în numele soției.
La Copăceni, în
apropiere de București, dar și în
celelalte sate unde avea pământuri, a impus sistemul britanic caroiat de
împărțire a ulițelor. Chiar și azi în satele de pe lângă Giurgiu stăpânite
odinioară de Mazar Pașa se păstrează încă această împărțire a ulițelor,
neobișnuită în zona rurală românească. În al doilea rând, el a contribuit cu
banii propriii la repararea tuturor bisericilor. Pentru unele din ele a
cumpărat chiar clopote din Anglia. Față de săteni, s-a comportat ireproșabil și
i-a susținut în toate procesele pe care unii le aveau cu diverșii negustori
care încercau să-i înșele.
După moartea Mariei Filipescu, Sir
Stephen s-a recăsătorit în 1881 cu mult mai tânăra Maria Arion, continuându-și
viața în București și la moșiile sale de la țara. Dar se întorcea deseori în
Anglia, povestește tot Emanuel Bădescu.
Apoi se mai ducea și când era chemat de
Ministerul Britanic de Externe la Londra – căci, eu cred că el a fost agent
secret britanic în România -, în plus, a fost prezent și la jubileele reginei
Victoria unde era obligat să participe deoarece fusese înnobilat de această
suverană. La Jubileul de Diamant, s-a prăbușit tribuna, iar Lakeman a fost
rănit la picior în acest incident. Piciorul s-a cangrenat, iar ulterior, de
aici i s-a tras și moartea. Aici e o mare problemă: unde a murit Lakeman. Unii
dintre prietenii lui susțin că a murit în Anglia la scurt timp după acest
accident din 1896, dar familia Chrissoveloni – înrudită prin alianță cu Mazar
Pașa – a pretins că el a murit în București și că a fost înmormântat într-un
cimitir evanghelic pe locul căruia acum se află Institutul de Istorie Nicolae
Iorga din nordul Capitalei.
Indiferent unde a murit, aventurierul, ofițerul, spionul,
moșierul și omul politic Mazar Pașa sau Stephen Bartlett Lakeman a intrat în
istoria românilor pentru rolul său în formarea partidului liberal. O parte din
aventurile sale sunt povestite în volumul său de amintiri intitulat What I saw in
Kaffir-Land, publicat la Editura William Blackwood and Sons, în anul
1880.