Tag: Woodstock

  • Festivaluri muzicale în România

    Festivaluri muzicale în România

    De câţiva ani, vara în România rimează cu
    numeroasele festivaluri muzicale organizate pentru toate gusturile – Neversea
    de la malul Mării Negre, Untold de la Cluj, din nord-vestul ţării, Electric
    Castle de pe domeniul castelului Banffy din inima Transilvaniei ori Open Air
    Blues Festival de la Brezoi, un orăşel forestier din Carpaţii Meridionali.


    Cel
    mai proaspăt cronologic, Untold, s-a încheiat duminică. Peste
    100 de mii de oameni au luat parte la concertele din ultima noapte, care a avut
    drept punct de referinţă un concert pop, nu un spectacol de muzică electronică,
    aşa cum se întâmpla până acum.


    Stadionul Cluj Arena, pe care a fost instalată
    scena principală, din totalul celor 10 din cadrul festivalului, a devenit
    neîncăpător, iar spectatorii s-au aşezat inclusiv pe căile de acces pentru a
    vedea prestaţia arhi-cunoscutului Robbie Williams, care a avut şi o surpriză
    pentru spectatori – a interpretat una
    din melodiile din program împreună cu tatăl său.


    Dumneavoastră sunteţi prima dată la Untold? / -: Nu, e a patra oară. / Aveţi
    vreun artist preferat? / -: Îmi place de toţi. Vreau să-l văd şi pe Robbie,
    vreau să-l văd şi pe Martin. Sunt mai mulţi. Ideea în sine de atmosferă, şi
    prieteni, şi grup şi, na, până dimineaţă, că, vorba aia, ‘patru zile într-un
    an’ măcar să fie la maxim.


    Cea de-a cincea ediţie, de anul acesta, a Untold
    a fost şi cea mai mare de până acum. Peste 350 de artişti au urcat pe scenele
    amenajate la Cluj. Cotat printre cele mai bune festivaluri din lume, Untold i-a
    avut, la ediţia 2019, invitaţi,
    printre alţii, pe Armin van Buuren, Bastille, David
    Guetta şi Martin Garrix.


    ‘E ca o descătuşare de energie’, spun participanţii la
    festival, care, unii, s-au vopsit pe faţă, pe păr, au ales frizuri felurite,
    haine franjurate sau fâşii din diferite materiale cu care şi-au acoperit
    parţial trupurile. Au cântat, au dansat,
    au râs, au vorbit tare sau au stat tolăniţi în iarbă. Într-un
    cuvânt, au făcut cam tot ce le-a trecut prin cap. Românilor li s-au alăturat la Untold şi tineri veniţi din
    străinătate, de la mii de kilometri.


    Potrivit
    organizatorilor, în cele patru zile ale festivalului s-au adunat sute de mii de
    persoane, cam cât populaţia Clujului, de pe toate continentele: din Europa, desigur, dar şi din îndepărtatele Brazilia, Argentina, China, India sau Australia.


    Cine nu a avut drum
    prin nord-vestul României, la Cluj, dar
    a ales, în schimb, ca destinaţie a călătoriilor de vacanţă litoralul Mării
    Negre, a putut profita de festivalul ‘Out of Doors Fest’ de la Costineşti sau de ‘One! Festival’ de la
    Constanţa.


    În fine, cum anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la legendarul
    festival de la Woodstock, ediția a XI-a a festivalului de la castelul Mocioni,
    din judeţul Arad, din vestul ţării, a celebrat mișcarea hippie și le-a oferit amatorilor două
    zile pline de muzică folk într-o atmosferă ‘flower power’ unică în România.