Radio România Internațional

Tag: Yokohama

  • Ayako Funatsu 2

    Ayako Funatsu 2

    Am cunoscut-o deja în urmă cu câteva
    luni pe Ayako Funatsu, care vine din Yokohama, Japonia. Este designer de
    decorațiuni din hârtie origami și pasionată de România, de cultura și limba
    română. Prima oară a ajuns la noi în țară în 1995, când a venit ca turistă cu
    un rucsac în spate. S-a îndrăgostit de aceste locuri și peste câțiva ani s-a
    întors pentru a se stabili definitiv la București. Pentru că suntem în
    apropierea unei date importante pentru
    Ayako, Ziua Limbii Române, ea revine la Radio România Internațional pentru a ne
    vorbi despre cum învață în fiecare zi cuvinte noi în limba română, despre
    autorii pe care îi citește și despre locurile pe care i-ar plăcea să le
    viziteze la noi în țară. Pentru început, în acest al doilea interviu, ne
    reamintește de ce a ales România mai întâi ca turistă în 1995, apoi, din 2000
    ca rezident permanent:


    Vă
    mulțumesc foarte mult pentru invitația de astăzi, sunt foarte onorată și
    totodată sunt foarte emoționată. Eu aveam 25 de ani când am venit prima dată în
    România și până atunci nu văzusem niciodată o țară atât de frumoasă, cu oameni
    atât de prietenoși și foarte buni la suflet. Oamenii sunt cei care m-au atras
    să mă întorc aici în fiecare an.


    Ayako a făcut studii la Universitatea
    de Vest din Timișoara și a devenit ghid turistic pentru japonezii care vizitau
    România în acea perioadă. S-a atașat foarte rapid de toate valorile românești
    și a început să învețe rapid limba română, pentru a putea comunica mai bine. Îl
    citește pe Eminescu, vorbește bine românește și cântă romanțe. Limba română e
    prima limbă străină pe care o cunoaște Ayako, care spune că ar vrea să o
    vorbească într-o zi la perfecție. Am întrebat-o dacă a fost ușor să pătrundă
    tainele limbii noastre și dacă s-a obișnuit repede cu dificultățile ei:


    Da, și încă
    învăț în fiecare zi. Înainte notam într-un carnețel toate cuvintele pe care nu
    le cunoșteam și acasă le căutam în dicționar. Acum mai fac asta doar uneori,
    fiindcă folosesc mai mult telefonul mobil. Când am venit aici prima dată în
    1995, româna mi s-a părut o limbă foarte frumoasă, foarte fonetică și chiar a
    intrat în inima mea și am vrut să o stăpânesc bine. Am învățat continuu de
    atunci și învăț și azi, dar încă nu știu foarte multe cuvinte. Studiez zilnic,
    citind ziare. În urmă cu doi am început un business propriu și am avut șansa să
    fac promovare, să mai discut cu clienții și potențialii clienți, uneori chiar
    în public. Atunci am exersat româna ca să o pot vorbi mai bine. Îmi place
    româna foarte mult, iar mai demult am învățat citindu-l pe Eminescu. Abia acum
    am apucat să citesc și Creangă, care e foarte greu de înțeles, chiar dacă a
    scris cărți pentru copii. În fiecare seară citesc din Creangă câte puțin,
    alături de o altă carte, scrisă de Anton Pann.



    România e o țară cu o cultură
    diferită de cea a Japoniei. Ayako s-a adaptat, totuși, foarte bine la noi. Între
    timp, Ayako și-a lansat propria afacere cu decorațiuni origami și predă
    copiilor arta de a face flori de hârtie. Am întrebat-o dacă îi e dor de ceva
    din țara natală:


    Nu prea
    simt vreo lipsă. Există oameni care se interesează mult de cultura japoneză și
    știu că sunt și români care fac origami. Asta e extraordinar, fiindcă vor să dezvolte
    și să transmită cultura japoneză aici în România. Sunt și japonezi, există și
    un centru cultural româno-japonez, unde se organizează tot felul de activități
    care promovează cultura țării mele. Eu vreau să fac altceva, fiindcă sincer, nu
    m-am gândit niciodată să devin o legătură între Japonia și România. Eu sunt
    designer, artistă și vreau să creez o artă care încă nu există în lume,
    dezvoltând ceea ce fac aici, în România. Nu pot nici să uit de unde am plecat,
    de acolo am luat ceva ce am acum și pe care îl dezvolt în continuare aici. Vreau
    să fac o artă nouă, acesta este visul meu, să fac o artă care să existe și
    peste 100 de ani. Mi-am propus să trăiesc încă 50 de ani aici, nu mă gândesc să
    mă întorc în Japonia. Cred că ceea ce îmi doresc să fac va reuși, simt asta,
    dar trebuie să fiu aici, în România. Aerul de aici mă inspiră mereu.



    Prima slujbă a lui Ayako în România a
    fost cea de ghid turistic. Timp de cinci ani a călătorit prin toată țara, însă
    încă nu a ajuns în toate locurile pe care ar fi vrut să le descopere. Am
    întrebat-o unde ar vrea să mai meargă și care e cea mai mare comoară a României:


    Oamenii și
    țara. România, cu tot ce are ea, cu tot ce se poate vedea aici: oamenii,
    peisajele, tot ce se află în jurul nostru. Mi-e foarte greu să aleg un loc în
    care aș vrea să merg, dar mi-am dat seama că, chiar dacă am lucrat într-o
    agenție de turism timp de cinci ani și am fost în foarte multe părți ale țării,
    încă n-am ajuns în suficiente locuri. Prima dată vreau să văd cascada Bigăr,
    acolo vreau să ajung.


  • Ayako Funatsu

    Ayako Funatsu s-a născut în Japonia,
    lângă Tokyo, în orașul Yokohama, unde a absolvit liceul. Tot acolo și-a început
    cariera, lucrând într-o firmă de produse pentru industrie. Pe când avea 25 de
    ani, a citit în ziarul local o știre despre România. Era în anii ’90, când autoritățile de atunci lansau un apel către
    turiștii din toată lumea să vină să viziteze România, o țară foarte puțin
    cunoscută, dar foarte interesantă. Ayako nu mai călătorise până atunci singură,
    iar această vizită în țara noastră i-a schimbat viața.

    A fost timp de două
    săptămâni prin toate colțurile României, de la Sibiu la Suceava și a cunoscut
    oameni deosebiți, cu care a ținut legătura. După prima sa excursie în 1995,
    Ayako a revenit an de an pe meleagurile noastre, până în anul 2000, când s-a
    mutat definitiv aici. A început colaborarea cu o firmă de turism și a lucrat ca
    ghid cu grupuri de japonezi, pe care i-a plimbat prin toată România, le-a
    arătat tot ce are mai frumos și le-a prezentat cu un entuziasm nespus noua ei
    țară adoptivă:


    Prima dată
    am venit aici în 1995 cu un rucsac în spate. Aveam 25 de ani atunci și încă nu
    văzusem până atunci o țară atât de frumoasă și cu oameni atât de prietenoși și
    de buni la suflet. Oamenii m-au atras și m-am întors în fiecare an după aceea.
    Cu turiștii japonezi am avut șansa să le fac eu program, prin urmare i-am dus
    în Bucovina, unde este inima mea și unde trebuie neapărat să duc turiștii.

    Le-am vorbit despre istoria României, care este foarte interesantă. Pe mine m-a
    impresionat foarte mult și m-am simțit atrasă de istorie, de limba română, așa
    încât cred că știu istoria României mai bine decât pe cea a Japoniei. Totodată,
    pe turiștii japonezi i-a impresionat mâncarea, care este foarte asemănătoare cu
    cea japoneză. Nouă ne place mult mâncarea românească.

    Aș vrea să subliniez
    faptul că cel mai mult ne plac oamenii de aici, ospitalitatea lor. Găsim în
    România ceva ce noi am uitat mai demult. Spre exemplu, dacă vizităm sate,
    localnicii ne invită ca să ne arate casele lor, iar uneori ne așază la masă, cu
    bucurie.

    Și Japonia este o țară foarte frumoasă, iar eu de acolo vin, nu vă pot
    spune lucruri rele despre țara mea și nici nu îmi trece prin minte ceva negativ
    despre ea. Dar felul în care tratăm oamenii e ceva ce s-a pierdut în timp. Când
    am ajuns în România, am observat că oamenii ne ajută necondiționat. Deschiderea
    lor, brațele deschise la maximum sunt lucruri pe care noi le-am uitat deja, iar
    atunci când ajungem aici ne amintim că în trecut și noi am avut o astfel de
    atmosferă plăcută.

    Cred, însă, că mulți oameni din toată lumea au uitat de toate
    acestea, iar când venim în România cu toții ni le amintim. De fiecare dată când
    ajungem aici, se simte căldura sufletească. Și zâmbetele oamenilor de aici îmi
    plac foarte mult.



    Ayako a studiat Comunicare și Relații
    Publice la Facultatea de Vest din Timișoara, apoi a urmat mai multe cursuri
    internaționale pentru a stăpâni arta de a împacheta hârtia, numită origami.
    Acum Ayako predă cursuri de origami și are o afacere proprie prin care creează
    flori de hârtie, combinând tehnica japoneză cu cea americană. S-a specializat
    în predarea tehnicii origami și colaborează cu succes cu Moara de Hârtie din
    Comana, unde susține un atelier de origami. În această perioadă, Ayako predă cursuri
    online.


    Tradițiile noastre creștin-ortodoxe
    au cucerit-o pe Ayako încă de la prima sa călătorie în România, când a vizitat
    mănăstirea Agapia și câteva mănăstiri din Bucovina. Acum, după 20 de ani de
    ședere în România, Ayako vorbește românește și exersează în fiecare zi, fiindcă
    e prima limbă străină pe care a învățat-o și pe care își dorește să o cunoască
    la perfecție. Cântă romanțe românești, iubește opera lui Eminescu, îi citește
    pe Creangă și Anton Pann. Se îmbracă în ie românească și respectă sărbătorile
    noastre. Ayako Funatsu are un vis pe termen lung: își dorește să-și consolideze
    afacerea, astfel încât aceasta să existe și peste 100 de ani și să ajungă să expună
    florile de hârtie pe care le creează la Muzeul de Artă al României.


    Chiar acum
    port o ie și mă simt foarte bine. De fapt, am cinci ii și port câte una în
    fiecare zi, de luni până vineri și de sărbători. În perioada sărbătorilor nu
    pot să lipsesc din țară. Mi-am confirmat mie acest lucru de două sau de trei
    ori, când am plecat în străinătate înainte de Crăciun. Simțeam o lipsă și mi-am
    dat seama că acolo nu simt sărbătorile și că trebuie neapărat să fiu în România
    de Crăciun, de Anul Nou și de Paște.

    Este foarte important pentru mine să fiu
    aici. De fiecare Paște mă duc la biserica mea din Comana și stau la slujbă
    toată noaptea. Sinceră să fiu, am fost prima oară la o slujbă de Paște în
    România în 1997 și am stat toată noaptea la biserica din Rădăuți, cred că se
    numește Ștefan cel Mare. Atunci nu știam de ce trebuie să stăm toată noaptea.
    Țin minte că era foarte frig, dar nu puteam să intru în biserică pentru că era
    foarte multă lume. După ce m-am mutat aici în anul 2000, încet-încet m-am
    apropiat de biserică.

    Am fost și la mănăstirea Gura Humorului, unde am stat
    trei zile și unde am vorbit cu măicuțele, cu maica stareță și m-am familiarizat
    cu ortodoxia. În 2015, prietena mea din București, care are o casă la Comana,
    m-a dus la bisericuța din Comana. De atunci, am început să merg acolo duminică
    de duminică. Mi-am dat seama că mă simt foarte bine și, chiar dacă nu înțeleg încă
    sută la sută din ce spune părintele la predică, simt ceva. Eu sunt designer,
    sunt artistă și vreau să creez o artă care încă nu există în lume, dezvoltând
    ceea ce fac aici, în România.

    Nu pot uita nici de unde am plecat, folosesc ceva
    ce am învățat acolo și dezvolt în continuare aici în România. Vreau să fac o
    artă nouă, acesta este visul meu pentru următorii o sută de ani. Vreau să
    trăiesc încă cel puțin 50 de ani aici, nu mă gândesc să mă întorc în Japonia.
    Simt că reușesc să fac ceea ce mi-am propus, dar trebuie să fiu aici, în
    România, aerul de aici mă inspiră mereu.



    Ceea ce se întâmplă în aceste zile în
    întreaga lume a afectat-o, desigur, și pe Ayako. Ea predă cursuri de origami
    online și se gândește la noi modele de flori de hârtie pe care le va lansa pe
    piață atunci când criza va fi trecut. Am rugat-o să transmită un mesaj celor
    care ne ascultă:


    Vă
    mulțumesc foarte mult că m-ați ascultat, cu româna mea cu accent de japoneză.
    Eu cred că în ceea ce ni se întâmplă, poate că se repetă istoria. Am învățat să
    gândesc tot timpul pozitiv și cred că trecem printr-o perioadă foarte grea,
    nici eu nu știu cât va dura, nu pot să prevăd. Dar singurul lucru pe care îl
    pot prevedea este că aveam nevoie de această perioadă. Cred că după ce se va
    termina, nu după o lună sau două, ci mai mult, după ce ne vom reveni, iar acest
    lucru va cere timp, nu vom reveni la situația de dinainte, ci ne vom dezvolta.
    Eu sunt de părere că ne așteaptă o altă lume, diferită, mult mai bună, o lume
    pe care trebuie să o construim. Noi suntem foarte norocoși, fiindcă acum
    începem să punem bazele unei lumi care nu a existat până acum, avem o șansă să
    o construim de la zero. Pentru mine e o provocare și de-abia aștept să treacă
    această perioadă. Va veni și un timp foarte bun pentru toți artiștii, acum vom
    ieși noi în față. Prevăd un viitor foarte luminos.




  • Ayako Funatsu: Wahlrumänin aus Japan will Volkskunst beider Heimaten verbinden

    Ayako Funatsu: Wahlrumänin aus Japan will Volkskunst beider Heimaten verbinden

    Ayako Funatsu wurde in Yokohama bei Tokio geboren. In der Lokalzeitung ihrer Stadt hat sie in den Neunzigern einen Artikel über Rumänien gelesen. Der Artikel hat sie dazu bewegt, das weit entfernte und für sie interessant erscheinende Land im Südosten Europas zu besuchen. Zwei Wochen lang hat sie Rumänien bereist, von Sibiu (Hermannstadt) bis Suceava, und während der Reise Menschen kennengelernt, mit denen sie auch heute noch häufig im Kontakt ist. Nach 1995 hat Ayako jedes Jahr Rumänien besucht und im Jahr 2000 ist sie nach Rumänien gezogen. In Rumänien hat sie als Reiseleiterin gearbeitet und den japanischen Touristen mit viel Enthusiasmus ihre Wahlheimat gezeigt. Doch was war ihr erster Eindruck von Rumänien?



    Ich war 25, als ich Rumänien zum ersten Mal besuchte, und nie zuvor hatte ich ein so schönes Land mit so vielen freundlichen und warmherzigen Menschen gesehen. Den japanischen Touristen habe ich die Bukowina gezeigt, die mir so nah am Herzen liegt und mich bei meinem ersten Besuch hier so stark beeindruckte. Ich habe ihnen über die rumänische Geschichte erzählt, die ich sehr interessant finde. Ich glaube, ich kenne die rumänische Geschichte besser als die japanische. Natürlich waren die japanischen Touristen auch von der rumänischen Küche und der Gastfreundschaft der Rumänen sehr beeindruckt. Jedes Mal, als wir ein Dorf in Rumänien besuchten, zeigten uns die Menschen ihre Häuser und luden uns sogar zum Essen ein. Ich liebe auch mein Land, natürlich, aber in Japan sind die Beziehungen anders. Die Rumänen sind offen, sie empfangen ihre Gäste mit offenen Armen, das ist etwas, was man in Japan schon lange nicht mehr macht.“




    Ayako Funatsu hat im westrumänischen Timişoara (Temeswar) Kommunikationswissenschaft und Öffentlichkeitsarbeit studiert, dann hat sie angefangen, Origami-Workshops zu halten. Derzeit führt sie ihr eigenes Geschäft. Sie bastelt Papierblumen nach japanischer Kunst und möchte ihre Kunst einmal im Rumänischen Kunstmuseum ausstellen. Ayako war von den rumänischen Traditionen schon bei ihrem ersten Besuch in Rumänien sehr beeindruckt. Jetzt spricht sie Rumänisch flie‎ßend und übt dennoch jeden Tag. Rumänisch ist allerdings die erste Fremdsprache, die sie gelernt hat, und daher möchte sie ihre Kenntnisse vertiefen. Sie singt rumänische Liebeslieder, sie liebt die Gedichte des romantischen Dichters Eminescu, sie liest rumänische Literatur, sie trägt die traditionelle Trachtenbluse ie (auch: iie — dt. Leinenbluse). Wie sie uns eröffnete, hat sie fünf traditionelle Trachtenblusen in ihrer Garderobe und sie trage eine jeweils andere jeden Tag und zu den orthodoxen Festen. Jeden Feiertag verbringt sie auf dem Lande. An einer Ostermesse in einer orthodoxen Kirche hat sie 1997 zum ersten Mal teilgenommen. Seitdem sie im Jahr 2000 nach Rumänien gezogen ist, beteiligt sie sich jedes Jahr um Mitternacht an der Ostermesse und sonntags am Gottesdienst in einer orthodoxen Kirche. Selbst wenn sie die Predigt nicht vollständig versteht, fühle sie sich wohl in einer orthodoxen Kirche. Ayako Funatsu möchte als Künstlerin eine Kunst schaffen, die es noch nicht gibt, eine Mischung aus japanischer und rumänischer Volkskunst. Dafür möchte sie in Rumänien bleiben, weil sie hier die Inspirationsquelle ihrer Kunst findet.