Tag: zboruri Romania

  • Noi zboruri din şi spre România

    Noi zboruri din şi spre România

    Au fost lansate mai multe curse charter sau regulate dinpre şi spre România. Cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, cursele aeriene charter pe ruta Tel Aviv – Constanța s-au reluat din 25 iulie şi vor continua de trei ori pe săptămână în lunile august şi septembrie, în zilele de marţi, joi şi duminică. Aproximativ 1.600 de turişti israelieni sunt aşteptaţi la Constanţa, pe litoralul românesc al Mării Negre, în această vară, aceștia aflându-se pe locul doi în topul străinilor care vizitează România. Astfel, în acest an, turiştii israelieni pot beneficia de mai multe opţiuni de durată a vacanţei pe litoralul românesc, anume vacanţe de 3, 5 sau 7 nopţi.

     

    Pe de altă parte, operatorul aerian low-cost Wizz Air a lansat recent o nouă rută de zbor, de la Bucureşti către Leipzig, Germania, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână. Wizz Air a lansat şi o nouă rută, de la Bucureşti către Izmir (Turcia), zborurile fiind operate de trei ori pe săptămână. Această nouă rută este unică pentru Wizz Air, exclusiv oferită călătorilor români din Bucureşti, a informat operatorul aerian. O altă noutate în protofoliul companiei menţionate este lansarea zborurilor Wizz Air pe ruta Budapesta-Braşov (partea centrală a României), care vor fi operate de trei ori pe săptămână, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Braşovul este a şasea destinaţie nouă anunţată de compania aeriană în această vară.

     

    În altă ordine de idei, trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, au fost relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. Rutele influenţate de această schimbare sunt: Bucureşti Băneasa – Sevilla, Bucureşti Băneasa – Madrid şi Bucureşti Băneasa – Malaga. Astfel, în perioada 9 iulie – 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort sporit pasagerilor în timpul sezonului de vârf al verii. Pasagerii care zboară pe aceste rute au fost rugaţi să îşi verifice e-mailurile pentru informaţii detaliate şi să confirme aeroportul de plecare. Pasagerii care şi-au cumpărat biletele prin intermediul agenţiilor de turism online trebuie să contacteze agenţiile în cauză şi să confirme modificările, a comunicat operatorul aerian low-cost.

     

    Vă mai informăm că Aeroportul Internaţional Iaşi a sărbătorit, recent, pentru a şasea oară în istoria sa, pasagerul cu numărul un milion. Prognoza pentru întregul an 2024 indică un număr total de 2,3 milioane de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi.

     

  • Flota aeriană comercială a Uniunii Europene

    Flota aeriană comercială a Uniunii Europene


    Companiile aeriene din UE utilizau 6.711 avioane, în 2017, pentru transportul de pasageri sau marfă, conform datelor publicate de Eurostat pe 6 decembrie, cu ocazia Zilei internaţionale a aviaţiei civile.



    Cea mai mare flotă din cele 28 de state membre UE o deține Marea Britanie cu 1.312 avioane în dotare, respectiv 20% din totalul Uniunii. Pe următoarele poziții se situează Germania (1.100 avioane sau 16%), Franţa (571 de avioane sau 9%), Irlanda (569 avioane sau 8%) şi Spania (509 avioane sau 8%).



    România se află la coada clasamentului cu 62 de aeronave comerciale, urmată de Letonia (57 avioane) și Bulgaria (54 avioane). Pe ultimele trei poziții se află Cipru cu 10 avioane, Lituania (27 avioane), Croaţia (30 avioane).



    Patru din 10 avioane din România sunt mai vechi de 20 de ani



    Datele Eurostat mai arată că 21% din flota Uniunii Europene aveau o vechime mai mică de cinci ani, 27% din totalul aeronavelor aveau o vechime cuprinsă între cinci şi nouă ani, 19% dintre avioanele companiilor aeriene aveau o vechime de 10-14, în timp ce 17% din totalul flotei are formată din aeronave cu o vechime de 15-19 ani.


    Tot 17% totaliza și flota a cărei vechime depășea 20 de ani, iar Suedia avea peste jumătate din flotă mai veche de două decenii, urmată de Lituania (52%) şi Croaţia (50%). România avea 39% dintre avioane mai vechi de 20 de ani și doar 6% din totalul aeronavelor cu o vechime mai mică de cinci ani. În urma țării noastre se aflau Slovenia cu 5% din întregul flotei, Bulgaria, Lituania și Slovacia, fiecare cu 4% din total.


    Avioanele cu o vechime de peste 20 de ani în statele Uniunii Europene (Sursa: Eurostat)

    flota-ue-peste20-ani-eurostat.jpg


    Trei sferturi dintre zborurile din București și Cluj, în interiorul UE



    Cele mai aglomerate aeroporturi din Uniunea Europeană au fost Heathrow (Londra) Paris-Charles de Gaulle din Paris. Cele două aeroporturi au transportat circa de 2,3 milioane de pasageri către Statele Unite ale Americii. Pe lista aeroporturilor cu număr foarte mare de pasageri se situau și Schiphol (Amsterdam), Frankfurt-Main și Adolfo Suarez (Madrid), utilizate în ceam mai mare parte pentru destinații europene.



    73,4% dintre zborurile de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București fost către și din alte state membre ale Uniunii Europene, 10% au fost avut zboruri naționale, iar 16,6% spre țări din afara Uniunii Europene. Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj, a înregistrat o cifră aproape identică pentru zborurile între state din Uniunea Europeană (73,5%) 18,2% au fost zboruri naționale, iar 8,3% în afara spațiului comunitar.

  • România, creștere semnificativă a pasagerilor pe rutele aeriene

    România, creștere semnificativă a pasagerilor pe rutele aeriene

    Peste 1 miliarde de pasageri au călătorit cu avionul spre sau din Uniunea Europeană, anul trecut. Dintre aceștia aproape 18 milioane de persoane au sosit sau au decolat de pe aeroporturile din România, conform datelelor publicate joi de Eurostat. Țara noastră înregistrează a treia creștere a numărului de pasageri din Uniunea Europeană cu 18,4% mai muți decât în anul 2016.


    Pe prima poziție se află Slovacia cu 20% mai mulți pasageri față de anul precedent urmată de Luxemburg, Estonia, Bulgaria şi Cehia, toate cu creşteri de 19%.



    Cele mai aglomerate aeroporturi europene



    Cel mai aglomerat aeroport din Uniunea Europeană a fost, și a anul trecut, Aeroportul Heathrow din Londra cu aproape 78 de milioane de pasageri, în creştere cu trei procente, în comparație cu cu 2016. Al doilea aeroport european ca număr de pasageri a fost Charles de Gaulle din Paris cu 69 de milioane de pasageri, în 2017, o creştere de 5%, urmat de aeroportul Schiphol din Amsterdam cu 68 de milioane de pasageri (creştere de 8%), aeroportul din Frankfurt cu 64 de milioane de pasageri (6% mai mult) şi aeroportul Barajas din Madrid cu 52 milioane pasageri (o creştere tot de 6%).



    Aeroportul Henri Coandă (București), mai puțin pasageri decât Budapesta sau Varșovia



    Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti ocupă locul 37 în topul celor mai aglomerate aeroporturi din Uniunea Europeană cu numai 12,8 milioane pasageri plecați sau soți din Capitală, în 2017. Totuși, aeroprtul înregistrează p creșetere semnificativă față de anul 2016, respctiv 16,6%. În fața Bucureștiului se situează aeroportul internaţional din Budapesta, care ocupă a 33-a poziție, cu puțin peste 13 milioane de pasageri și o creștere de 14,6% sau aeroportul internaţional din Varşovia, locul 28 cu 15,7 milioane pasageri în 2017, în creştere cu 22,7% față de 2016.



    Cei mai mulți pasageri de pe aeroportul Henri Coandă (74,7%) au zburat din sau spre alte state ale Uniunii Europene, 15,2% au mers sau au venit din state aflate în afara blocului comunitar, în timp ce 10,1% au fost zboruri pasagerii din zborurile interne. Ruta București-Tel Aviv a îngregistrat cei mai mulți pasageri, apropximativ 290.000, urmată de București-Londra (aeroportul Luton) cu aproape 270.000 de pasageri, București-Cluj Napoca (cca 250.000), București-Amsterdam (223.000) și București-Madrid (220.00 de mii).



    Pasageri pe rute aerieni în UE (2017) – Sursa: Eurostat


    eurostat-pasageri-aerieni-2017.jpg



    Cele mai populare destinații din Cluj-Napoca și Timișoara



    Al doilea aeroport din țară este Avram Iancu din Cluj-Napoca care a înregistrat cel mai mare număr de pasageri pe zborurile către sau dinspre București (244.000). Eurostat mai prezintă date și de la aeroprtul Traian Vuia din Timișoara unde tot cursele către și dispre București au avut cel mai mare număr de pasageri în 2017 (aprox. 176.000). Cursele către și dispre Londra, Muncehn și Bergamo sunt următoarele în privința numărului de pasageri plecați sau sosiți din cele două aeroporturi.