Radio România Internațional

Tag: zeama de varza

  • Ciorbă de potroace

    Ciorbă de potroace

    Se apropie Boboteaza şi Sf.Ion și, totodată, sfârșitul sărbătorilor de iarnă, o perioadă marcată de întâlniri cu familia şi cu prietenii, de mese îmbelşugate, cu preparate specifice Crăciunului şi Anului Nou, udate, cum se spune, cu băuturi mai tari sau mai slab alcoolizate. O astfel de provocare gastronomică este urmată, în cazul unor excese, de acea senzaţie de mahmureală. Este o stare din care se poate ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele de „moare”.

    O altă variantă este așa-numita ciorba de potroace, pregătită și la ospeţele boiereşti de altădată. Se folosesc legume, măruntaie, gâturi, capete, gheare şi bucăţi de spate de pasăre, adică exact ceea ce nu prea se foloseşte la o masă cu multe preparate.

     

    Pentru a face o ciorbă de potroace într-o oală de circa 10 litri, avem nevoie de circa 2 kg de măruntaie de pasăre, pe care le curăţăm şi pe lăsăm să fiarbă în 5 litri de apă în care am pus şi puţină sare. După îndepărtarea spumei care se formează la suprafaţă, punem la fiert în oală 2 … 3 cepe, câţiva morcovi, un păstârnac, un pătrunjel şi o ţelină, toate aceste legume fiind mărunţite. După ce dă în fiert din nou, adăugăm o ceaşcă de orez şi lăsăm la fiert încă un sfert de oră. Urmează ingredientul cel mai important al acestei ciorbe: zeama de varză. Se toarnă circa 2 litri de zeamă de varză, condiţia fiind ca această să fie limpede. Zeama de varză murată va da ciorbei acel gust acru. Separat, se bat două ouă şi se amestecă cu puţină smântână. După ce a dat din nou în fiert, se ia oala de pe foc, se ia puţină zeamă care se amestecă cu ouăle bătute şi cu smântâna, după care totul se toarnă în oala de ciorbă. Deasupra se presară leuştean tocat. Bine, bine, vă veţi întreba, dar de ce i se spune ciorbă de potroace?

    Pentru că potroacă înseamnă sărătură, adică tocmai acea zeamă de varză, care, aşa cum am menţionat, combate starea de disconfort care poate apărea după o petrecere cu multă mâncare și, poate, băutură în exces. Ciorba de potroace este servită la nunțile tradiționale spre dimineață, la finalul petrecerii sau la prânz, după câteva ore de somn. În limba română există şi expresia „este sărat potroacă”, pentru a caracteriza concentraţia mare de sare dintr-un aliment sau lichid, de unde se trage probabil și denumirea de ciorbă de potroace.

  • Mâncăruri din Maramureş

    Mâncăruri din Maramureş

    Având
    influenţe ale bucătăriei maghiare şi austriece, regiunea istorică a
    Maramureşului se remarcă printr-o mulţime de supe
    şi ciorbe, adunate sub termenul de zămuri, precum şi prin multe alte preparate,
    cum ar fi tocăniţele, papricaş, balmoşul şi gomboţi, acele găluşti cu prune pe
    care le întâlnim în Ungaria şi în Serbia, dar şi în Transilvania de unde au
    trecut munţii pentru a-i delecta şi pe românii din exteriorul arcului carpatic.
    În Maramureş se găteşte cu multă untură de porc, la fel ca şi în Transilvania,
    iar un preparat
    specific este găina, umplută cu ficat şi cu legume, unsă cu untură de porc şi
    pusă pe jar.


    În
    Maramureş, cârnaţii afumaţi sunt folosiţi inclusiv la prepararea ciorbei. Cu
    jumătate de kg de cârnaţi afumaţi şi cu zeamă de varză poate fi pregătită o
    ciorbă consistentă. Mai avem nevoie de două cepe, de doi morcovi şi de o
    rădăcină de pătrunjel, de puţină varză murată şi de smântână. Ceapa se taie
    solzişori şi se căleşte uşor în puţin ulei, iar apoi se adaugă cârnaţii
    afumaţi, tăiaţi rondele. Celelalte legume trebuie tocate mărunt şi puse la
    fiert într-o oală de 4 litri, unde se adaugă cârnaţii şi ceapa. Zeama de varză
    este pusă la fiert separat, iar după ce a ajuns la fierbere este turnată în
    oala de ciorbă. După ce se pune o lingură de bulion, cât să coloreze ciorba, aceasta
    trebuie dreasă cu puţină smântână. Nu trebuie adăugată sare deoarece zeama de
    varză este sărată.


    Tot
    în bucătăria maramureşeană am întâlnim un aperitiv, nu foarte răspândit, la
    care cârnaţii sunt folosiţi ca umplutură şi anume clătite cu cârnaţi. Avem
    nevoie de un sfert de kg de șuncă de porc pe care o tăiem în cubulețe, de un
    sfert de kg de cârnați afumați, pe care-i tăiem în felii subțiri și de 250 de
    grame de cașcaval pe care îl dăm pe răzătoare. Amestecăm cârnații, șunca și
    cașcavalul ras. Punem acest amestec pe clătite pe care le facem fără zahăr,
    după care le rulăm. Clătitele se pun una lângă alta într-o tavă mai înaltă, iar
    peste ele turnăm puțină smântână. Lăsăm vasul în cuptor circa 20 de minute, la
    foc potrivit, Clătitele se servesc calde.


    Brânza şi smântâna sunt folosite la multe preparate, precum
    mămăliga cu
    brânză şi jumări, un alt fel de mâncare specific Ţării Maramureşului, uşor de
    preparat şi, în acelaşi timp, gustos şi săţios, Se mai face şi mămăligă în
    straturi sau, după cum se mai spune, în pături. Într-un ceaun
    se face o mămăligă obişnuită, după care se unge cu unt un alt vas care se
    încinge până când untul se topeşte integral. Se pune un prim strat de mămăligă,
    gros de vreo două degete, iar deasupra
    un strat de caş peste care se pune un strat subţire de mămăligă. În continuare
    se pun straturi de mămăligă şi din diferite brânzeturi. Astfel, se pune
    telemea, apoi mămăligă, un strat de urdă, din nou mămăligă, în continuare
    brânză de burduf şi iarăşi mămăligă, iar la sfârşit caşcaval amestecat cu smântână.
    Vasul se dă la cuptor la foc mic, iar mămăliga în pături se serveşte cu un
    pahar de horincă, adică o ţuică de prune dublu distilată.


  • Mâncăruri din Maramureş

    Mâncăruri din Maramureş

    Având
    influenţe ale bucătăriei maghiare şi austriece, regiunea istorică a
    Maramureşului se remarcă printr-o mulţime de supe
    şi ciorbe, adunate sub termenul de zămuri, precum şi prin multe alte preparate,
    cum ar fi tocăniţele, papricaş, balmoşul şi gomboţi, acele găluşti cu prune pe
    care le întâlnim în Ungaria şi în Serbia, dar şi în Transilvania de unde au
    trecut munţii pentru a-i delecta şi pe românii din exteriorul arcului carpatic.
    În Maramureş se găteşte cu multă untură de porc, la fel ca şi în Transilvania,
    iar un preparat
    specific este găina, umplută cu ficat şi cu legume, unsă cu untură de porc şi
    pusă pe jar.


    În
    Maramureş, cârnaţii afumaţi sunt folosiţi inclusiv la prepararea ciorbei. Cu
    jumătate de kg de cârnaţi afumaţi şi cu zeamă de varză poate fi pregătită o
    ciorbă consistentă. Mai avem nevoie de două cepe, de doi morcovi şi de o
    rădăcină de pătrunjel, de puţină varză murată şi de smântână. Ceapa se taie
    solzişori şi se căleşte uşor în puţin ulei, iar apoi se adaugă cârnaţii
    afumaţi, tăiaţi rondele. Celelalte legume trebuie tocate mărunt şi puse la
    fiert într-o oală de 4 litri, unde se adaugă cârnaţii şi ceapa. Zeama de varză
    este pusă la fiert separat, iar după ce a ajuns la fierbere este turnată în
    oala de ciorbă. După ce se pune o lingură de bulion, cât să coloreze ciorba, aceasta
    trebuie dreasă cu puţină smântână. Nu trebuie adăugată sare deoarece zeama de
    varză este sărată.


    Tot
    în bucătăria maramureşeană am întâlnim un aperitiv, nu foarte răspândit, la
    care cârnaţii sunt folosiţi ca umplutură şi anume clătite cu cârnaţi. Avem
    nevoie de un sfert de kg de șuncă de porc pe care o tăiem în cubulețe, de un
    sfert de kg de cârnați afumați, pe care-i tăiem în felii subțiri și de 250 de
    grame de cașcaval pe care îl dăm pe răzătoare. Amestecăm cârnații, șunca și
    cașcavalul ras. Punem acest amestec pe clătite pe care le facem fără zahăr,
    după care le rulăm. Clătitele se pun una lângă alta într-o tavă mai înaltă, iar
    peste ele turnăm puțină smântână. Lăsăm vasul în cuptor circa 20 de minute, la
    foc potrivit, Clătitele se servesc calde.


    Brânza şi smântâna sunt folosite la multe preparate, precum
    mămăliga cu
    brânză şi jumări, un alt fel de mâncare specific Ţării Maramureşului, uşor de
    preparat şi, în acelaşi timp, gustos şi săţios, Se mai face şi mămăligă în
    straturi sau, după cum se mai spune, în pături. Într-un ceaun
    se face o mămăligă obişnuită, după care se unge cu unt un alt vas care se
    încinge până când untul se topeşte integral. Se pune un prim strat de mămăligă,
    gros de vreo două degete, iar deasupra
    un strat de caş peste care se pune un strat subţire de mămăligă. În continuare
    se pun straturi de mămăligă şi din diferite brânzeturi. Astfel, se pune
    telemea, apoi mămăligă, un strat de urdă, din nou mămăligă, în continuare
    brânză de burduf şi iarăşi mămăligă, iar la sfârşit caşcaval amestecat cu smântână.
    Vasul se dă la cuptor la foc mic, iar mămăliga în pături se serveşte cu un
    pahar de horincă, adică o ţuică de prune dublu distilată.


  • Ciorbă de potroace

    Ciorbă de potroace

    În afară de faptul că este
    gustoasă, ciorba de potroace este medicamentul natural după o petrecere cu
    multă mâncare şi cu băuturi
    mai tari sau mai slab alcoolizate. O astfel de provocare este urmată, în cazul
    unor excese, de acea senzaţie de mahmureală. Este o stare din care se poate
    ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc
    de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele
    de moare. Ciorba de potroace este varianta cea mai sofisticată de a combate
    mahmureala de după petrecere, iar la acest remediu apelau şi participanţii la
    ospeţele boiereşti de altădată. Se folosesc legume, măruntaie, gâturi, capete,
    gheare şi bucăţi de spate de pasăre, adică exact ceea ce nu se foloseşte la o
    masă cu multe preparate, cum este cea de nuntă.


    Pentru a face o ciorbă de potroace într-o oală de circa 10 litri, avem nevoie de circa 2 kg de măruntaie de pasăre, pe care le curăţăm
    şi pe lăsăm să fiarbă în 5 litri de apă în care am pus şi puţină sare. După
    îndepărtarea spumei care se formează la suprafaţă, punem la fiert în oală 2 …
    3 cepe, câţiva morcovi, un păstârnac, un pătrunjel şi o ţelină, toate aceste
    legume fiind mărunţite. După ce dă în fiert din nou, adăugăm o ceaşcă de orez
    şi lăsăm la fiert încă un sfert de oră. Urmează ingredientul cel mai important
    al acestei ciorbe: zeama de varză. Se toarnă circa 2 litri de zeamă de varză,
    condiţia fiind ca această să fie limpede. Zeama de varză murată va da ciorbei
    acel gust acru. Separat, se bat două ouă şi se amestecă cu puţină smântână.
    După ce a dat din nou în fiert, se ia oala de pe foc, se ia puţină zeamă care
    se amestecă cu ouăle bătute şi cu smântâna, după care totul se toarnă în oala
    de ciorbă. Deasupra se presară leuştean tocat. Bine, bine, vă veţi întreba, dar
    de ce i se spune ciorbă de potroace? Pentru că potroacă înseamnă sărătură,
    adică tocmai acea zeamă de varză, care, aşa cum am menţionat, combate starea de
    mahmureală. În limba română există şi expresia este sărat potroacă, pentru a
    caracteriza concentraţia mare de sare dintr-un aliment sau lichid.


  • Ciorbă de potroace

    Ciorbă de potroace

    În afară de faptul că este
    gustoasă, ciorba de potroace este medicamentul natural după o petrecere cu
    multă mâncare şi cu băuturi
    mai tari sau mai slab alcoolizate. O astfel de provocare este urmată, în cazul
    unor excese, de acea senzaţie de mahmureală. Este o stare din care se poate
    ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc
    de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele
    de moare. Ciorba de potroace este varianta cea mai sofisticată de a combate
    mahmureala de după petrecere, iar la acest remediu apelau şi participanţii la
    ospeţele boiereşti de altădată. Se folosesc legume, măruntaie, gâturi, capete,
    gheare şi bucăţi de spate de pasăre, adică exact ceea ce nu se foloseşte la o
    masă cu multe preparate, cum este cea de nuntă.


    Pentru a face o ciorbă de potroace într-o oală de circa 10 litri, avem nevoie de circa 2 kg de măruntaie de pasăre, pe care le curăţăm
    şi pe lăsăm să fiarbă în 5 litri de apă în care am pus şi puţină sare. După
    îndepărtarea spumei care se formează la suprafaţă, punem la fiert în oală 2 …
    3 cepe, câţiva morcovi, un păstârnac, un pătrunjel şi o ţelină, toate aceste
    legume fiind mărunţite. După ce dă în fiert din nou, adăugăm o ceaşcă de orez
    şi lăsăm la fiert încă un sfert de oră. Urmează ingredientul cel mai important
    al acestei ciorbe: zeama de varză. Se toarnă circa 2 litri de zeamă de varză,
    condiţia fiind ca această să fie limpede. Zeama de varză murată va da ciorbei
    acel gust acru. Separat, se bat două ouă şi se amestecă cu puţină smântână.
    După ce a dat din nou în fiert, se ia oala de pe foc, se ia puţină zeamă care
    se amestecă cu ouăle bătute şi cu smântâna, după care totul se toarnă în oala
    de ciorbă. Deasupra se presară leuştean tocat. Bine, bine, vă veţi întreba, dar
    de ce i se spune ciorbă de potroace? Pentru că potroacă înseamnă sărătură,
    adică tocmai acea zeamă de varză, care, aşa cum am menţionat, combate starea de
    mahmureală. În limba română există şi expresia este sărat potroacă, pentru a
    caracteriza concentraţia mare de sare dintr-un aliment sau lichid.


  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    La sfîrşitul acestei săptămâni, mai precis duminică, 20 decembrie,
    este Ignatul, ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care
    urmează să fie
    preparat pentru masa de Crăciun. În gospodăriile din Transilvania, provincie unde
    carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci,
    unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou.



    Preparate tradiţionale
    pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca
    semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este
    consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, După tranşarea porcului
    se obţin slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne
    prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.

    Unul dintre preparatele
    specifice este guşa de porc fiartă în apă cu sare sau în zeamă de varză,
    conform unei reţete din zona Făgăraşului (partea de sud a Transilvaniei). Guşa
    este partea mai groasă de slănină din zona gâtului, care are şi puţină carne,
    în straturi. Această parte cu şorici, slănină şi carne se pune la fiert în
    zeamă de varză acră, în care se adaugă boabe de piper şi două frunze de dafin,
    precum şi apă în cazul în care zeama de varză este foarte sărată. Guşa se
    fierbe la foc mic pentru ca să nu plesnească şoriciul, după care se scoate la
    zvântat. Apoi guşa se dă pe exterior cu boia dulce de ardei, cu piper negru
    măcinat şi cu usturoi pisat. Se feliază înainte de a fi servită ca aperitiv, la
    masa de Crăciun. Guşa poate fi păstrată mai mult timp dacă este afumată.


    La sacrificarea rituală
    a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a porcului, o mâncare
    oferită celor care au participat la această activitate, pe durata căreia,
    ţinând cont de faptul că se desfoşoară în aer liber, se mai serveşte o ţuică
    fiartă sau un pahar de vin fiert.

    Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se
    adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce
    se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă,
    fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm
    apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră,
    amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de
    usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă
    de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    La sfîrşitul acestei săptămâni, mai precis duminică, 20 decembrie,
    este Ignatul, ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care
    urmează să fie
    preparat pentru masa de Crăciun. În gospodăriile din Transilvania, provincie unde
    carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci,
    unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou.



    Preparate tradiţionale
    pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca
    semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este
    consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, După tranşarea porcului
    se obţin slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne
    prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.

    Unul dintre preparatele
    specifice este guşa de porc fiartă în apă cu sare sau în zeamă de varză,
    conform unei reţete din zona Făgăraşului (partea de sud a Transilvaniei). Guşa
    este partea mai groasă de slănină din zona gâtului, care are şi puţină carne,
    în straturi. Această parte cu şorici, slănină şi carne se pune la fiert în
    zeamă de varză acră, în care se adaugă boabe de piper şi două frunze de dafin,
    precum şi apă în cazul în care zeama de varză este foarte sărată. Guşa se
    fierbe la foc mic pentru ca să nu plesnească şoriciul, după care se scoate la
    zvântat. Apoi guşa se dă pe exterior cu boia dulce de ardei, cu piper negru
    măcinat şi cu usturoi pisat. Se feliază înainte de a fi servită ca aperitiv, la
    masa de Crăciun. Guşa poate fi păstrată mai mult timp dacă este afumată.


    La sacrificarea rituală
    a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a porcului, o mâncare
    oferită celor care au participat la această activitate, pe durata căreia,
    ţinând cont de faptul că se desfoşoară în aer liber, se mai serveşte o ţuică
    fiartă sau un pahar de vin fiert.

    Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se
    adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce
    se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă,
    fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm
    apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră,
    amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de
    usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă
    de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.

  • Mâncăruri cu praz

    Mâncăruri cu praz

    Pe măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe
    apar tot mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru
    postul Paştelui. Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek -
    engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este
    cultivat în special în Oltenia (provincie românească cuprinsă între Dunăre,
    Carpaţii Meridionali şi râul Olt), ajungând să se identifice cu această
    provincie. Unii întreprinzători din această provincie istorică au creat şi
    atestat produse precum caşcaval oltenesc cu praz şi telemea oltenească cu praz.
    Înainte de a vă prezenta câteva reţete în care prazul este vedetă, să menţionăm
    că este folosit nu numai în bucătărie, ci şi în expresii ale limbii române
    precum a mânca praz, echivalentă cu a spune minciuni şi adio şi-un praz
    verde atunci când este exprimată indiferenţa cuiva faţă de cineva, obiect sau
    situaţie.


    Prazul este
    folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline
    şi sos tomat. Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov,
    telină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi
    puţin unt, atunci se poate obţine chiar o supă-cremă de praz. În continuare vă
    prezentăm modul de preparare a ciorbei olteneşti de praz cu zeamă de varză.
    Avem neoie de 3 fire de praz, de două roşii sau o conservă cu cuburi de roşii,
    de un morcov, o rădăcină de pătrunjel cu frunze, de 200 de grame de fidea şi de un litru de zeamă de varză.
    Prazul trebuie tocat şi călit în puţin ulei. Dăm morvocul şi pătrunjelul pe
    răzătoare şi le călim împreună cu prazul. Stingem cu sucul de roşii din conservă şi punem legumele călite la
    fiert într-un vas în acre adăugăm doi litri de apă şi unul de zeamă de varză.
    După ce zarzavatul este fiert, adăugăm şi fideaua şi mai lăsăm 20 de minute,
    iar la final presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Un
    preparat atrăgător este prazul umplut cu orez sau ciuperci. Avem nevoie de
    câteva fire de praz, pe care le tăiem în bucăţi cu o lungime de câţiva
    centimetri. Le opărim, după care scoatem partea din interior, lăsând cele două
    inele de la exterior. Tocăm miezul firelor de praz şi călim uşor în ulei
    împreună cu câteva ciuperci tocate mărunt. Umplem cilindrii de praz cu această
    tocătură şi îi punem într-un vas în care turnăm apă şi suc de roşii şi îi lăsăm
    la fiert pentru circa 10 minute, după care introducem vasul la cuptor. Înainte
    de fi servit, presărăm frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncăruri cu praz

    Mâncăruri cu praz

    Pe măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe
    apar tot mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru
    postul Paştelui. Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek -
    engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este
    cultivat în special în Oltenia (provincie românească cuprinsă între Dunăre,
    Carpaţii Meridionali şi râul Olt), ajungând să se identifice cu această
    provincie. Unii întreprinzători din această provincie istorică au creat şi
    atestat produse precum caşcaval oltenesc cu praz şi telemea oltenească cu praz.
    Înainte de a vă prezenta câteva reţete în care prazul este vedetă, să menţionăm
    că este folosit nu numai în bucătărie, ci şi în expresii ale limbii române
    precum a mânca praz, echivalentă cu a spune minciuni şi adio şi-un praz
    verde atunci când este exprimată indiferenţa cuiva faţă de cineva, obiect sau
    situaţie.


    Prazul este
    folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline
    şi sos tomat. Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov,
    telină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi
    puţin unt, atunci se poate obţine chiar o supă-cremă de praz. În continuare vă
    prezentăm modul de preparare a ciorbei olteneşti de praz cu zeamă de varză.
    Avem neoie de 3 fire de praz, de două roşii sau o conservă cu cuburi de roşii,
    de un morcov, o rădăcină de pătrunjel cu frunze, de 200 de grame de fidea şi de un litru de zeamă de varză.
    Prazul trebuie tocat şi călit în puţin ulei. Dăm morvocul şi pătrunjelul pe
    răzătoare şi le călim împreună cu prazul. Stingem cu sucul de roşii din conservă şi punem legumele călite la
    fiert într-un vas în acre adăugăm doi litri de apă şi unul de zeamă de varză.
    După ce zarzavatul este fiert, adăugăm şi fideaua şi mai lăsăm 20 de minute,
    iar la final presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Un
    preparat atrăgător este prazul umplut cu orez sau ciuperci. Avem nevoie de
    câteva fire de praz, pe care le tăiem în bucăţi cu o lungime de câţiva
    centimetri. Le opărim, după care scoatem partea din interior, lăsând cele două
    inele de la exterior. Tocăm miezul firelor de praz şi călim uşor în ulei
    împreună cu câteva ciuperci tocate mărunt. Umplem cilindrii de praz cu această
    tocătură şi îi punem într-un vas în care turnăm apă şi suc de roşii şi îi lăsăm
    la fiert pentru circa 10 minute, după care introducem vasul la cuptor. Înainte
    de fi servit, presărăm frunze tocate de pătrunjel.