Radio România Internațional

Tag: Zidul Berlinului

  • 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

    35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

    Căderea Zidului Berlinului, în urmă cu 35 de ani, a reprezentat pentru români o încurajare în lupta pentru libertate, iar înlăturarea Cortinei de Fier a făcut posibilă revenirea României în familia democraţiilor europene, a declarat, la Berlin, preşedintele Klaus Iohannis. Aflat în vizită în Germania, şeful statului a avut un discurs în Parlamentul federal, în cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Războiului şi ale Dictaturii.

    În context, a subliniat faptul că de 35 de ani, România este o ţară liberă, în urma Revoluţiei din decembrie 1989. El a spus, în discursul său din Bundestag, că după cel de-al Doilea Război Mondial, valorile democratice europene, dar şi modelul economic european au fost surse de inspiraţie pentru partenerii internaţionali. A atras însă atenţia că, din păcate, se constată că teama ‘unor regimuri totalitare de atractivitatea valorilor europene’ a făcut ca Uniunea să fie percepută ca ‘o ameninţare’, subliniind că România a avertizat din timp asupra riscului pentru securitatea Europei reprezentat de agresivitatea regimurilor dictatoriale.

    Klaus Iohannis: „Din păcate, mecanismele propagandei şi ale dezinformării se propagă din nou astăzi, pentru că regimurile dictatoriale se bazează pe faptul că o minciună spusă suficient de des devine adevăr. Vedem această realitate revoltătoare în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Rămânem alături de poporul ucrainean, care s-a opus cu curaj şi eroism invaziei dictate de la Kremlin, sfidând forţa şi brutalitatea imperialismului rus. Sprijinul statelor noastre şi al comunităţii internaţionale este vital pentru a asigura în final o pace justă şi durabilă, în deplin acord cu Carta ONU şi cu Dreptul internaţional.”

    Aceste riscuri, mai spune Klaus Iohannis, sunt şi un motiv important pentru care pledăm pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, cel mai afectat stat de acest război, după Ucraina. “Rămânem, de asemenea, ferm angajaţi alături de Ucraina şi de Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană’, a mai subliniat președintele.

    Potrivit șefului statului, păstrarea memoriei victimelor războaielor şi totalitarismului, precum şi a celor prigoniţi pentru credinţa lor, pentru căutarea dreptăţii şi a libertăţii, este ‘o datorie şi ‘o formă de justiţie”. “Trebuie să avem permanent în minte că uitarea trecutului conduce la repetarea greşelilor istoriei sau la perpetuarea injustiţiei. Această uitare reprezintă un pericol din ce în ce mai mare”, a mai spus Klaus Iohannis.

    Și-a exprimat, totodată, admiraţia pentru grija cu care statul german înţelege să se aplece asupra cunoaşterii corespunzătoare a istoriei, în special de către generaţiile tinere. A precizat că ‘și în România depunem eforturi serioase pentru ca tinerii să înveţe în şcoli despre greşelile trecutului şi să fie conştienţi de ele, pentru a nu le repeta’.

    Pe de altă parte, Klaus Iohannis a dat asigurări Germaniei că va găsi, în continuare, în România un partener profund dedicat valorilor europene, “gata să lucreze pentru întărirea Uniunii Europene şi pentru ca aceste valori ale libertăţii şi democraţiei să fie protejate şi acceptate, atât în vecinătate, cât şi la nivel global’.

     

  • Zidurile Berlinului

    Zidurile Berlinului

    În urmă cu 35 de ani, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, în 1989, Zidul Berlinului înceta să mai fie teribila și impenetrabila graniță care îi despărțea pe germani de germani. Atunci, locuitorii din Berlinul de Est au putut călătorii fără restricții în partea occidentală a Berlinului. Imaginile vremii arată clar ce a însemnat această cădere: cu entuziasm, est-berlinezii au venit la punctele de trecere a frontierei unde grănicerii nu i-au mai oprit. Berlinezi au trecut imediat și la demolarea Zidului, într-o atmosferă de sărbătoare.

    Târziu s-a înțeles că a fost o neînțelegere. Un responsabil est-german a spus că esticii vor putea trece din acea clipă liber spre Vest, deși deciziile oficiale încă nu permiteau asta. Liderul de esență stalinistă al esticilor, Erich Honecker, cedase puterea cu trei săptămâni în urmă unor conducători reformiști din cadrul partidului comunist, care era încă la putere.

    Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1989 a fost un eveniment istoric care a marcat destinul unor țări și popoare, viața a sute de milioane de oameni. Acest Zid a fost unul real, cumplit de real, iar valoarea sa simbolică era uriașă. Germania lui Hitler a fost învinsă în Al Doilea Război Mondial iar în 1945 pe teritoriul ei se aflau armatele aliaților învingători care veneau și din Est, și din Vest. Armata Roșie eliberase Berlinul și partea de Est a Germaniei, americanii, britanicii și francezii veniseră din Vest, luptând și ei din greu cu regimul nazist. Înțelegerile aliaților fac ca Berlinul să fie împărțit în sectoare controlate de cele patru puteri. Până la urmă, ideologia își spune cuvântul și întreaga Germanie este astfel divizată.

    În partea estică, ocupată de sovietici, se instalează un guvern comunist, cu capitala la Berlin. Partea vestică, aflată sub control american, britanic și francez constituie un stat federal, cu capitala la Bonn. Berlinul se împarte după aceleași criterii doar că orașul se află în mijlocul statului german comunist. Astfel, Berlinul vestic devine o enclavă în mijlocul statului est-german, unde staționa o numeroasă armată sovietică. Pe măsură ce confruntarea între cele două blocuri ideologice se accentuează, cele două state germane cunosc evoluții diferite, opuse chiar.

    În 1961, separarea este totală, războiul rece între foștii aliați este o realitate. Atunci liderii est-germani au decis să ridice un zid adevărat, care să împiedice trecerea liberă dintr-o partea în alta a Berlinului, de fapt dintr-o parte în alta a celor două sisteme politice. Blocul comunist european se închidea din ce în ce mai mult și cetățenii săi nu mai putea călătorii în Vest decât în condiții și cu aprobări speciale. Zidul Berlinului a închis singurul loc unde această circulație liberă mai era posibilă. A fost un zid adevărat, după cum se poate vedea acum. Mai mult, el era întărit de o zonă aproape imposibil de penetrat, care străbătea ca o cicatrice fața Berlinului.

    Mulți est-berlinezi au murit încercând să treacă ilegal acest Zid. Înlăturarea acestui obstacol a fost explozia care a aruncat în aer regimurile comuniste din întreaga Europă de Est. În acel moment, în România, Ceaușescu era încă la putere și nu se gândea să plece. Ca un domino grăbit au căzut aceste regimuri, până la sfârșitul anului, adică în nici două luni. Ceaușescu a fost ultimul care a cedat puterea și singurul care a plătit cu viața. Revoluția Română anticomunistă a fost una sângeroasă, românii luptând la propriu pentru libertatea lor.

    La 22 decembrie, în acest an, se vor împlini 35 de ani de la căderea regimului comunist al lui Ceaușescu în România. Se vor face analize serioase și se va vedea că multe alte ziduri s-au ridicat de atunci în Europa sau chiar în întreaga lume.

  • Oameni şi ziduri

    Oameni şi ziduri

    Şi la nivel geopolitic, zidul poate fi o noţiune pozitivă dar şi negativă.
    Zidul apără oamenii adunaţi într-o familie sau societate dar îi ŞI poate izola
    pe oameni, îi poate ţine închişi sau divizaţi. Chinezii au ridicat singura construcţie
    umană vizibilă de pe Lună, un zid uriaş, pentru a se izola de lumea exterioară
    şi de pericolele ei. Romanii au ridicat ziduri de apărare dar şi de civilizaţie
    şi cultură. Şi poduri au ridicat romanii. Evul Mediu este o perioadă a
    zidurilor şi a cetăţilor, dar cel mai cunoscut şi mai traumatizant zid
    contemporan este Zidul Berlinului. Cu această adevărată cortină de fier,
    ridicată în inima Europei, zidul devine un factor internaţional de divizare, de
    separare până la izolare a unor ţări sau blocuri de ţări, cu tot cu popoarele
    şi cu toţi oamenii care trăiesc acolo. Construcţia europeană se bazează pe
    dispariţia zidurilor, a restricţiilor şi a divizării.

    Marile realizări ale
    filosofiei europene se numesc libertăţi, de circulaţie, pentru oameni, pentru
    bani, pentru mărfuri. În acelaşi timp, ca pol de prosperitate, spaţiul
    comunitar a devenit o atracţie excepţională pentru toate continentele şi
    regiunile lumii. Mediterana, mare nostrum a romanilor, a transformat această
    denumire, de-a lungul timpului, în revendicare, fie de la nord, din Europa, fie
    de la sud, din Africa. În a doua parte a anului 2015 şi începutul lui 2016,
    fluxul de oameni care încercau să intre în Grecia, venind de pe coastele
    asiatice ale Mediteranei, a prins Europa nepregătită.

    Decizia comunitară s-a
    lovit de această problemă umanitară, de situaţia concretă din diferite puncte
    nevralgice ale noii rute pentru refugiaţi, deschise pe continentul european.
    Este momentul în care Ungaria a decis să ridice un gard de protecţie, un zid de
    netrecut, pe frontiera cu Serbia, tocmai pentru a împiedica trecerea masivă a
    frontierei de către migranţii noului val. În septembrie 1989, Ungaria a
    îndepărtat gardul de sârmă de la frontiera cu Austria, parte a Cortinei de
    Fier ce a izolat Vestul capitalist de Estul comunist, permiţând refugiaţilor
    est-germani de pe teritoriul său să treacă în Occident. A fost prima deschidere
    oficială în zidul Războiului Rece, care
    a dus, peste două luni, la căderea Zidului Berlinului. 26 de ani mai târziu,
    Ungaria ridica un zid de sârmă pe frontiera sa sudică, devenită frontieră
    europeană. Era momentul în care Siria era răvăşită de lupte, era vârful
    experienţei ISIS, moment în care oamenii fugeau să scape cu viaţă. Soluţiile
    europene pentru această situaţie teribilă au fost departe de a fi ideale dar
    s-au făcut eforturi fantastice pentru a uşura suferinţa oamenilor, peste un
    milion, veniţi numai în 2015. În prezent, migraţia continuă, oamenii vor să
    plece iar Germania rămâne ţinta aşteptărilor şi a speranţelor.

    Dacă Europa face
    eforturi şi cheltuieli pentru a rezolva criza umanitară a refugiaţilor, alţii
    încearcă să profite de pe urma acestei tragedii. Şi nu ne gândim la profitorii
    care împânzesc coastele Turciei sau Libiei, generând situaţii de-a dreptul
    inumane, ci chiar de state care atrag refugiaţii în acţiuni împotriva statelor
    europene. După răpirea disidentului Roman Protasevici, în urma unui act de
    piraterie aeriană, Belarus a devenit punct de primire a refugiaţilor, deşi se
    află departe de malurile Mediteranei, de prima linie a migraţiei spre Europa.
    Refugiaţii au fost lăsaţi să vină în număr mare în Belarus, pentru a apărea,
    apoi, la frontiera cu Polonia. Acolo este frontiera Uniunii Europene cu fostul
    spaţiu sovietic, cu Belarus, o fostă republică unională, condusă autorahic şi
    dictatorial. Asia şi Africa sunt departe dar, totuşi, oameni veniţi de acolo,
    unii tineri şi copii, au ajuns la această frontieră ca un zid, îmbrăcată în
    sârmă ghimpată. Nu are cum să fie o nouă rută spre Europa ci pare mai degrabă
    un desant, o acţiune împotriva Uniunii Europene, care aplică o serie de
    sancţiuni împotriva Belarus. Astfel, migranţii devin o masă de presiune,
    deplasarea lor nu mai este una naturală ci devine o acţiune politică evidentă.
    S-a anunţat că Belarus a evacuat miile de refugiaţi de la frontiera cu Polonia
    dar a fost deja trecut un prag, acela al manipulării cu scop politic, într-un
    fel de război informal, de alt tip, hibrid, a unor grupuri de oameni, de
    refugiaţi, de folosire a unor situaţii umanitare ca mijloc de presiune asupra
    unor ţări civilizate care fac din drepturile omului un principiu esenţial bază
    al societăţii omeneşti.

  • Zidul Berlinului – 60 de ani

    Zidul Berlinului – 60 de ani

    Povestea începe cu uimirea oamenilor din Berlin când, în dimineața zilei de 13 august 1961, au văzut că soldații est-germani ridicaseră un gard de sârmă ghimpată pe acolo pe unde li se spusese că ar începe o altă țară. Ca de obicei, fotografiile spun mult mai mult: oamenii râd, tinerii sunt puși pe glume, un jurnalist filmează, alții fotografiază. În fața lor, dincolo de gard, soldații estici par ceva mai serioși, dar nu foarte mult. Chiar așa, cum să faci o graniță prin mijlocul unui oraș, peste noapte?! Frontiera exista, însă, de la sfârșitul ultimului război mondial, când armata sovietică ocupase Berlinul, dând lovitura finală jocului nebun al lui Hitler.



    Capitala inamicului avea să fie împărțită în patru sectoare, pentru cei patru învingători: sovieticii și americanii, britanicii și francezii. Odată încheiate luptele, s-a declanșat războiul rece, pentru stăpânirea ideologică a lumii. Astfel, în timp ce partea Germaniei aflată sub stăpânirea celor trei puteri vestice, nord-atlantice, s-a constituit într-un stat capitalist, părții estice, unde se afla Armata Roșie, i s-a rezervat comunismul, ca întregului Est european. În esență, este confirmarea principiului agreat de Stalin și Churchill, privind împărțirea Europei încă dinaintea încheierii războiului.



    Cele două state germane se constituiseră, de facto, încă din 1949, iar timp de 12 ani Berlinul scăpase de divizarea efectivă. Totuși, Berlinul de Vest a fost de la început o enclavă în spațiul est-german și trecuse printr-o blocadă, la scurt timp de la război. Ridicarea unui zid, ca o graniță ce poate fi trecută doar prin locuri autorizate, a fost, se pare, ideea liderilor est-germani, care se plângeau că se scurg pe acolo alimentele subvenționate de regimul comunist. Prin Berlin se desfășurau și tot felul de schimburi informale dar pe sovietici se pare că nu îi deranja acest aspect.



    La 13 august 1961, gardul de sârmă ghimpată nu părea amenințător dar, treptat, el a ajuns un sistem îngrozitor de izolare strictă. Zidul efectiv a ajuns să fie o placă de beton rezistent, de vreo trei metri înălțime, având partea de sus rotunjită, pentru a împiedica mâna omului să se agațe de marginea sa. Până la acest zid, însă, era imposibil de ajuns. El era urmat, în paralel, pe toată lungimea sa, de mai multe benzi de siguranță, cu nisip sau alte materiale în care s-ar fi imprimat orice urme, un rând de proiectoare aprinse tot timpul, un rând de turnuri de observație, zone de patrulare, cu câini sau în mașini militare, alte rânduri de sârmă ghimpată sau grilaje, și iar o zonă de protecție imposibil de trecut. Granița trasă prin mijlocul orașului a tăiat străzi, case, biserici și cimitire, dar mai ales a zdrobit vieți și destine.



    Prima victimă a venit la numai 10 zile de la fatidica zi de 13 în care s-a născut Zidul, și după alte două zile un om a fost împușcat pentru că încerca să treacă înot în Vest. Tocmai fusese semnat ordinul de împușcare a celor care mai încercau să treacă Zidul Berlinului. Se apreciază că peste 5 mii de oameni au reușit, totuși, să treacă în Berlinul de Vest iar aproape 200, copii sau chiar mai în vârstă, au fost omorâți. Memoria reține cazuri de mare dramatism, într-o perioadă în care țările Estului european, printre care și România, erau izolate cu forța de restul lumii, mai ales de Occident.



    Zidul Berlinului a fost un simbol al Războiului Rece, o imagine clară și vie a ce însemna regimul comunist pentru popoarele aflate sub dominația acestei ideologii. A fost un simbol puternic, reprezentând lumea împărțită între două mari puteri, de ideologii diferite. Practic, orice frontieră a unui stat comunist era un zid impenetrabil, orice cetățean est-european sau sovietic era înconjurat de un Zid al Berlinului care îl ținea izolat de tot ce se întâmpla în lume.



    Zidul Berlinului a căzut în 1989, când s-a prăbușit și sistemul comunist din Estul Europei. A fost momentul căderii acestor ”ziduri al Berlinului” ce au ținut închiși în țările lor, sute de milioane de oameni din Estul Europei. La 9 noiembrie 1989, Zidul de la Berlin a fost luat cu asalt de germanii din ambele părți, marcând sfârșitul diviziunii și al regimului comunist în Germania. Românii mai aveau de trecut o lună și o Revoluție pentru a scăpa de comunism.




  • Istoria UE – ep 9: Extinderea (partea I – Unificarea)

    Istoria UE – ep 9: Extinderea (partea I – Unificarea)

    Structura politică a Europei s-a schimbat dramatic odată cu căderea Zidului Berlinului în 1989. Evenimentul a condus la reunificarea Germaniei în octombrie 1990 și la democratizarea țărilor Europei Centrale și de Est, în ritmuri diferite, prin strategii diferite. Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991. La acel moment, Uniunea Europeană era formată din 12 state. Iar de la 1 ianuarie 1995, avea să acopere aproape toată Europa de Vest, prin aderarea Austriei, Finlandei și Suediei. Urma declanșarea procesului de unificare a Estului cu Vestul. Comentează prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu.

    La 1 mai 2004, aderă la UE 10 noi state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Urmate, la 1 ianuarie 2007, de alte două: Bulgaria și România. Cea mai recent intrată în Uniune este Croația, la 1 iulie 2013.



  • Revolta anticomunistă de la Brașov din 1987

    Revolta anticomunistă de la Brașov din 1987

    La 15 noiembrie 1987 a venit vestea că muncitorii
    din Braşov, al doilea oraş ca mărime al României, s-au revoltat
    împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Ei au devastat
    sediile puterii din Brașov și au distrus intangibilele portrete ale
    dictatorului Nicolae Ceaușescu, adevărate icoane ale comunismului. Era un
    eveniment fără precedent în mijlocul unui regim intens represiv. România mai
    cunoscuse revolta muncitorilor, cu fix 10 ani înainte, în 1977, când minerii
    din Valea Jiului făcuseră grevă. Atunci, însă, chiar Nicolae Ceaușescu venise
    să discute cu greviștii.

    La Brașov, însă, în 1987, revolta a fost spontană și
    fără drept de apel. Pe platforma industrială a Brașovului lucrau zeci de mii de
    muncitori, 22 de mii numai la celebra Steagul roșu. Se lucra în 3 schimburi, 7
    zile din 7. În noaptea de sâmbătă, 14 noiembrie, spre duminică, 15 noiembrie,
    muncitorii din schimbul de noapte au fost întâmpinați cu vestea că salariul
    le-a fost redus pentru că nu fusese îndeplinit planul impus de conducere. Era
    picătura care a umplut un pahar cu multe lipsuri și nemulțumire. Muncitorii au
    refuzat să lucreze și, dimineața, au pornit spre sediul conducerii județene și
    municipale a administrației comuniste a Brașovului.

    Este momentul când li s-au
    alăturat muncitorii care veneau la muncă, în dimineața zilei de duminică, 15
    noiembrie. În acea zi, în întreaga țară, erau organizate alegeri pentru Marea
    Adunare Națională, un fel de parlament al României comuniste astfel că atmosfera
    era una triumfalistă, de intensă propagandă. Muncitorilor de la Steagul roșu
    li s-au alăturat alți muncitori de pe marea platformă industrială a Brașovului,
    în drumul spre centrul orașului. Acolo, protestatarii au intrat cu forța în
    sediul administrativ unde au găsit materiale de propagandă dar și mese pline de
    bunătăți culinare, românii fiind nevoiți, atunci, să suporte mari lipsuri din
    cauză că Ceaușescu decisese să plătească în ritm rapid datoria externă pe care
    tot el o contractase. Totul a fost aruncat în stradă și, pentru prima dată,
    portretul lui Ceaușescu este distrus.

    Aparențele dispar și apare clar revolta
    muncitorilor pe care comuniștii susțineau că îi reprezintă. Represiunea,
    dirijată de Securitate, poliția politică a regimului, a anchetat și a îndepărtat
    din Brașov pe toți cei considerați a fi instigatori sau lideri ai revoltei din
    Brașov. Evenimentele din 1987 au avut loc cu exact doi ani înainte de Căderea Zidului
    Berlinului, momentul considerat a fi declanșatorul prăbușirii, ca un domino, a
    regimurilor comuniste din Estul Europei. Revolta de atunci a fost înăbușită dar
    a arătat că românii nu suportă în liniște unul dintre cele mai represive
    regimuri ale comunismului est-european. Măsurile aberante luate de Ceaușescu și
    regimul său, la sfârșitul anilor 80 au făcut de nesuportat viața în România, cu
    lipsuri generalizate, de la alimente și medicamente, la bunuri casnice și
    dreptul de a circula în afara granițelor.

    Regimul comunist din România era cel
    mai represiv dintre regimurile similare din Europa, cele din Bulgaria, Cehoslovacia,
    Ungaria, Polonia sau Germania de Est, iar reformele nu au fost niciodată
    acceptate. Schimbarea unui regim atât de dur s-a făcut prin adevărate lupte de
    stradă, românii căpătându-și libertatea cu jertfa supremă a peste o mie de
    oameni. La sfârșitul lui decembrie și al anului 1989, România era singura țară în
    care comunismul se menținea la putere. La doi de la revolta muncitorilor din
    Brașov, întreaga Românie se ridica împotriva regimului de dictatură comunistă. Din
    nou, românii au ieșit în stradă, strigând Jos Ceaușescu! și Jos comunismul!,
    luptând pentru libertate și demnitate.

  • Crescuţi pentru a fi liberi

    Crescuţi pentru a fi liberi

    11 radiouri din Europa Centrală şi de Est au răspuns apelului lansat de Radio România Cultural de a transmite, pe 9 noiembrie, data la care a căzut Zidul Berlinului, documentare radio originale reunite sub titlul: Crescuţi pentru a fi liberi. Poveşti din Centrul şi Estul Europei. Acestea au fost realizate la iniţiativa Radio România Cultural de a celebra şi a cerceta deopotrivă cei 30 de ani trecuţi de la căderea regimurilor comuniste. S-au alăturat iniţiativei Radio România cu creaţii radio originale: Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Serbia, Ucraina, Lituania, Cehia, Germania şi Polonia.

    Radio România Cultural contribuie cu documentarul Vlad, despre care Maria Balabaş, autoarea lui, spune: Pe un ton confesiv şi auto-ironic pe alocuri, Vlad vorbeşte despre viaţa lui şi cred că în idealurile, dezamăgirile şi emoţiile lui, suntem atâţia care ne recunoaştem.

    Prin intermediul poveştilor personale, menite să evidenţieze puncte comune din istoria recentă a Estului Europei, începe o cercetare amănunţită asupra imaginarului colectiv specific acestei zone geo-politice. Deopotrivă, poveştile vor reflecta modificările apărute în paradigma individuală: Ce înseamnă libertatea pentru generaţia tinerilor care au crescut în aceşti 30 de ani?

    Ideea îi aparţine Mariei Balabaş şi este dezvoltată împreună cu George Gîlea, cu sprijinul Departamentului Relaţii Internaţionale.

    Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18:00, Radio România Cultural organizează un eveniment special dedicat acestei iniţiative: o audiţie cu public a unei selecţii de fragmente din documentarele realizate de radiourile participante şi a emisiunii radio live dedicată evenimentului, la Arcub Gabroveni, Sala Mică. Povestitori sunt Maria Balabaş, realizatoarea emisiunii Dimineaţa Crossover şi George Gîlea, realizatorul matinalului.

    Programul Crescuţi pentru a fi liberi poate fi ascultat, de asemenea, pe frecvenţele Radio România Cultural, în transmisiune directă.

  • Relațiile diplomatice dintre România și RFG

    Relațiile diplomatice dintre România și RFG

    După împărțirea Germaniei la
    sfârșitul celui de-al doilea război mondial au apărut două state germane,
    Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană. Noul stat federal
    german a refuzat să recunoască existența statului german comunist, iar
    relațiile inter-germane s-au limitat la o competiție economică și
    propagandistică acerbă de-a lungul Cortinei de Fier și a Zidului Berlinului,
    după anul 1961. Aflate în alianțe militare și în modele economice de dezvoltare
    opuse, România și RFG s-au deschis reciproc începând cu a doua parte a anilor
    1960. Iar un moment foarte important al noilor raporturi dintre un stat
    capitalist foarte dezvoltat și un stat comunist în curs de dezvoltare a fost
    vizita vicecancelarului vest-german Willy Brandt în România în 1967.


    În a doua jumătate a anilor 1960,
    relațiile internaționale erau în schimbare, granițele dintre cele două mari
    blocuri economice și militare, capitalismul și comunismul, nemafiind atât de
    rigide. Fiecare țară își dorea relații care să-i aducă profit economic și
    fiecare a încercat o deschidere către zone geopolitice de interes propriu.
    Astfel, România, în buna tradiție a legăturilor sale cu spațiul german, s-a
    orientat către relații diplomatice cu Germania de Vest, fiind prima țară din
    blocul comunist.


    România a dezghețat relațiile cu
    Germania capitalistă în 1967 printr-o vizită la București a vicecancelarului
    Willy Brandt, viitorul șef al guvernului german. Diplomatul Vasile Șandru, atunci
    ministru-adjunct de externe, își amintea în 1994 într-un dialog purtat cu Centrul
    de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română de preliminariile acelei vizite. Acest act al politicii externe
    a României s-a produs ca o manifestare a atitudinii independente a României în
    relaţiile internaţionale. Contextul era următorul: în vara anului 1966 avusese
    loc la Bucureşti consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de
    la Varşovia. În documentul adoptat cu acel prilej a fost lansată ideea
    convocării unei conferinţe europene de colaborare şi securitate pentru
    normalizarea relaţiilor cu ambele state germane. În spiritul acestui document,
    România a iniţiat stabilirea de relaţii diplomatice normale cu RFG făcând acest
    lucru de pe poziţii proprii, fără nici un fel de consultări cu aliaţii. Bineînţeles
    că asta a provocat o reacţie de nemulţumire în special din partea Uniunii
    Sovietice, dar şi a celorlalte participante la Tratatul de la Varşovia.


    Noul lider comunist de la București, Nicolae Ceaușescu, ajuns la putere în 1965, era perceput de populație și de
    Occident ca un comunist mai puțin dogmatic. El și echipa sa au fost inițiatorii
    deschiderii către Germania de Vest. Vasile Șandru. Actul de stabilire a relaţiilor diplomatice s-a produs cu
    ocazia unei vizite a ministrului român de externe la Bonn, Corneliu Mănescu, o
    vizită care a stârnit un mare interes în presa internaţională, mai ales
    datorită reacţiilor potrivnice care au venit din partea Uniunii Sovietice.
    Caracteristic este că într-un ziar german s-a publicat atunci o caricatură în
    care, pe un lac din Germania, se aflau într-o barcă Corneliu Mănescu şi Willy
    Brandt, iar de pe mal nişte trăgători trăgeau în ei cu tot felul de arme care,
    bineînţeles, simbolizau pe de o parte reacţia Tratatului de la Varşovia şi pe
    de altă parte reacția cercurilor cele mai radicale din RFG.



    Vizita
    lui Brandt a stat sub semnul unei destinderi diplomatice, dar și sub cel al
    speranței într-o nouă era al relațiilor bilaterale. Vasile Șandru. Willy Brandt a sosit, a avut o
    primă rundă de convorbiri cu ministrul de externe Corneliu Mănescu. A fost după
    aceea primit de primul ministru Ion Gheorghe Maurer cu care au fost abordate şi
    probleme politice, dar în special probleme de relaţii economice între România
    şi Germania Federală. Şi după aceea Willy Brandt s-a deplasat pe litoral unde a
    fost primit de Nicolae Ceauşescu cu care a avut o convorbire foarte
    substanţială care a durat vreo 5 ore. Cu Nicolae Ceauşescu discuţiile au fost
    preponderent politice şi s-au referit nu numai la situaţia politică din Europa
    ci şi legăturile dintre partidele comuniste, socialiste.



    Vizita politicianului german a avut
    și note personale, iar românii au fost gazde primitoare: Cum a abordat Willy Brandt această vizită? El a venit
    împreună cu soţia şi cu fiul, cu Lars, un băiat care după aceea a devenit
    participant la mişcările acestea stângiste din Germania. Deci el abordat
    problema vizitei nu numai din plan politic, ci şi personal, de apropiere faţă de
    ţara noastră. Şi doamna Brandt şi cu fiul au avut un program separat, pe
    litoral au avut un program foarte interesant. Au fost foarte mulţumiţi de
    vizită. Au putut să vadă şi anumite spectacole de folclor românesc şi au
    vizitat obiective culturale. A fost o vizită cu un program care i-a ajutat în
    a-şi crea o imagine despre România. Trebuie spus că România, când a stabilit
    relaţii diplomatice cu RFG, nu a făcut nimic pentru a diminua relaţiile cu RDG
    care existau la acea dată, pentru a nu crea, şi nici nu a creat nici un fel de
    pretext, pentru a i se aduce vreo critică, cum că ar acorda vreo preferinţă
    într-o parte sau alta. România a abordat în mod principial relaţiile cu ambele
    state germane.



    Ulterior,
    relațiile economice ale României cu RFG au cunoscut un trend ascendent. Însă în
    anii 1980, ele s-au deteriorat în ritm galopant deoarece criza de sistem de
    comunismului a dovedit că acesta nu poate avea relații corecte cu state care puneau
    pe primul loc drepturile omului.

  • Un nou război rece?

    Un nou război rece?

    În acordurile “Odei bucuriei”, pe 9 noiembrie, mii de baloane albe au fost eliberate deasupra Berlinului, pentru a marca un sfert de secol de la căderea Zidului, de la reunificarea Germaniei şi sfârşitul războiului rece. Câteva sute de mii de oameni adunaţi la Poarta Brandenburg au participat la eveniment, organizat ca o uriaşă petrecere în aer liber în centrul capitalei germane.



    Cancelarul Angela Merkel, care a trăit în Germania comunistă, a transmis un mesaj de speranţă popoarelor care sunt încă oprimate: Acea zi ne aduce aminte că dorinţa de libertate a oamenilor nu va putea fi niciodată înfrântă. Odată cu evenimentele petrecute în 1989, cetăţenii din Est şi-au depăşit frica în faţa represiunii şi vicleniei autorităţilor.”



    Ridicat într-o singură zi, pe 13 august 1961, de către autorităţile fostei RDG, zidul Berlinului a fost iniţial un gard de sârmă ghimpată, consolidat ulterior şi extins de-a lungul anilor. Timp de 28 de ani, Zidul a separat cele două Germanii, reunificarea acestora realizându-se abia pe 3 octombrie 1990, la 11 luni de la căderea simbolului divizării Europei sub presiunea manifestanţilor. Timp de aproape trei decenii, încercările de evadare din lagărul comunist au inclus metode dintre cele mai ingenioase, mergând de la săparea de tunele pe sub zid, până la întinderea de cabluri aeriene sau construirea de aparate de zbor ultrauşoare, încercări soldate cu împuşcarea a cel puţin 128 de oameni care îşi doreau libertatea. Numărul victimelor a fost mult mai mare, relevă, însă, diverse cercetări.



    În 1989, pe fondul schimbărilor politice radicale în Europa de est, a pierderii puterii de către guvernele pro-sovietice, după săptămâni de proteste, pe 9 noiembrie, autorităţile din Berlinul de est au ridicat interdicţiile de la punctele de trecere. Est – germanii au trecut în număr mare în Berlinul de vest, bucăţi din zid au fost smulse, iar în următoarele săptămâni, autorităţile au dărâmat ce mai rămăsese din simbolul divizării Europei.



    La sărbătoarea de acum de la Berlin a participat şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, unul dintre artizanii evenimentelor de acum 25 de ani, alături de fostul lider al sindicatului polonez “Solidaritatea”, Lech Walesa. “Lumea se află în pragul unui nou război rece, iar unii spun chiar că acesta a început”, a avertizat, referindu-se la situaţia din Ucraina, Gorbaciov, căruia i se atribuie meritul că a permis reunificarea germană. În ultimele luni, “încrederea s-a rupt”, a apreciat el, subliniind că “nu poate exista securitate în Europa fără parteneriatul germano-rus”.



    Într-un interviu pentru RadioTeleviziunea Elvetiană, Gorbaciov a apreciat că “pericolul este prezent”. “Ei cred că au câştigat Războiul Rece. Nu există un învingător, toată lumea a câştigat, dar, în prezent, ei vor să înceapă o nouă cursă a înarmării”, subliniază Gorbaciov. “Ei”, adică cine? Este vorba despre ţările NATO? Răspunsul fostului lider sovietic: “NATO este un instrument care este folosit”. În opinia sa, pe fondul încetării dialogului dintre puteri, stârnesc o mare îngrijorare conflictele sângeroase din Europa şi din Orientul Mijlociu.



    Cei 25 de ani scurşi de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de est au fost analizaţi şi la Bucureşti, mai mulţi foşti şefi de state europene, lideri ai revoluţiilor din 1989, dar şi ai tranziţiei ulterioare spre democraţie, venind la Bucureşti pentru o conferinţă pe această temă. Subiect dominant al agendei politice în 2014, situaţia din Ucraina a fost şi de această dată abordată. Istoricul Zoe Petre, fost consilier prezidenţial: Din păcate, ultimele şase luni de istorie au obligat întreaga lume să revizuiască conceptele mult prea optimiste care se înscăunaseră după 1989 şi care au supravieţuit inclusiv crizei georgiene din 2008. Ideea că până la urmă Rusia e o ţară ca toate celelalte, poate puţin mai autoritară, s-a dovedit o iluzie. Vă amintesc că la instaurarea noului preşedinte al SUA, Barack Obama, un grup important de lideri est-europeni, în frunte cu Václav Havel, s-a adresat noului preşedinte, rugându-l să examineze foarte atent noţiunea de resetare a relaţiilor cu Rusia. Din păcate, nu au fost cine ştie ce ascultaţi. Acum, nu are rost, cum spun englezii, să plângem pentru laptele care s-a stricat. Problema este că într-adevăr, în momentul de faţă, suntem puşi în faţa unei agresiuni.”



    Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a avertizat, la rândul său, cu ocazia celei de 25-a aniversări a căderii Zidului Berlinului, asupra riscului apariţiei unor noi frontiere în Europa ca rezultat al unor acţiuni în forţă, cum se întâmplă în Ucraina. Un lucru inacceptabil, spune Schulz, acest conflict neputând fi soluţionat decât prin mijloace politice. Ne place sau nu, Rusia este o putere-cheie, un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Suntem în măsură să ne angajăm faţă de păstrarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar trebuie să menţinem în acelaşi timp deschise toate canalele de comunicare cu Rusia”, crede preşedintele Parlamentului European.