Tag: zilele industriei europene

  • Zilele industriei europene

    Zilele industriei europene

    În
    zilele de 5 şi 6 februarie s-a desfăşurat la Bruxelles evenimentul Zilele
    industriei europene 2019, organizat de Comisia Europeană.






    Aproximativ
    1500 de reprezentanţi ai industriei, sindicatelor, autorităților naționale și
    regionale, dar și ai societăţii civile din întreaga Europă şi din afara
    acesteia au participat anul acesta, la Bruxelles, la Zilele industriei
    europene.


    Ediţia
    2019 a evenimentului s-a concentrat pe provocări industriale-cheie precum
    sustenabilitatea, digitalizarea, investiţiile şi globalizarea. În cele două
    zile organizate în capitala Europei, discuţiile s-au axat, de asemenea, pe
    aspectele societale și pe investițiile sociale, precum și pe investițiile
    industriale, cu scopul de a arăta modul în care politicile industriale ale UE
    creează beneficii pentru cetăţeni, aceasta în contextul apropiatelor alegeri
    pentru Parlamentul European.


    Jean-Claude
    Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a vorbit pe acest subiect în deschiderea
    Zilelor industriei europene: Industria europeană oferă mijloacele de trai
    pentru milioane de oameni. Este casă pentru unii dintre cei mai buni inovatori
    și antreprenori din lume. Și este forța motrice a relansării economice continue
    a Europei. Numerele vorbesc de la sine. Atât UE, cât și zona euro sunt acum în
    creștere. Peste 239 de milioane de persoane lucrează acum, mai mult ca
    niciodată – 12 milioane de locuri de muncă, create de la începutul mandatului
    acestei comisii. Crearea a 12 milioane de locuri de muncă nu este meritul
    acestei Comisii. Dar dacă am fi pierdut 12 milioane de locuri de muncă, Comisia
    ar fi fost responsabilă pentru asta. Investiția se întoarce, numai planul Juncker
    sprijinind punerea în mişcare a peste 375 miliarde de euro, ajutând 856 000 de
    întreprinderi mici în acest proces. Și industria a fost acolo la fiecare pas,
    angajând în mod direct peste 32 de milioane de persoane, și mult mai multe în
    mod indirect: pentru fiecare loc de muncă produs, alte 2,5 locuri sunt create
    în lanțul valoric. Acest lucru arată că industria conduce cu adevărat economia
    noastră.


    Comunicarea
    privind strategia de politică industrială din septembrie 2017 a stabilit Zilele
    industriei europene ca eveniment anual care implică toate părțile interesate
    relevante şi care este programat să preceadă Consiliul European de primăvară.
    Ediţia de anul acesta este ultima organizată de actuala Comisie şi precedă
    summitul informal de la Sibiu, din data de 9 mai, la care vor participa şefii
    de stat şi de guvern din UE.



    Ziua industriei europene este un forum anual
    care monitorizează progresul noii strategii privind politica industrială a UE,
    identifică noile tendinţe şi stimulează cooperarea.