Ziua de 10 Mai e considerată piatra de temelie a
modernităţii româneşti. De aceea, a şi fost sărbătoarea naţională până la
instalarea comunismului. În 1866, pe 10 Mai, urca pe tronul de la Bucureşti
principele Carol I, din dinastia de origine
germană Hohenzollern-Sigmaringen. Înţelepciunea, energia şi devotamentul său faţă de
noua Patrie, ca şi o longevitate remarcabilă, ce i-a asigurat cea mai lungă
domnie din istoria românilor, de 48 de ani, i-au permis lui Carol să
transforme, prin reforme profunde, micul stat de lângă Balcani într-o ţară
europeană.
9 Mai este, mai întâi,
Ziua Independenţei de Stat. Proclamată în Parlament, în 1877, şi apărată pe
front, aceasta a marcat despărţirea de puterea suzerană din epocă, Imperiul
Otoman, şi încorporarea în viitorul Regat, ce avea să fie proclamat în 1881,
tot pe 10 Mai, a Dobrogei, provincia sud-estică de la Dunăre şi Mare. Urmaşul
lui Carol, Ferdinand, avea să desăvârşească procesul de unificare naţională la
sfârşitul primului război mondial, când sub autoritatea Bucureştiului au intrat
Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul, provincii cu populaţie majoritar românească,
aflate, până atunci, sub ocupaţia imperiilor multinaţionale ţarist şi
habsburgic. Dinastia şi-a legat destinul şi de victoria Naţiunilor Unite asupra
Germaniei naziste.
Istoricii spun că decizia ultimului rege al României, Mihai
I, de a scoate, în ’44, România din alianţa cu Hitler şi de a o readuce alături
de aliaţii tradiţionali, anglo-americanii, a scurtat cu cel puţin şase luni al
doilea război mondial în Europa şi a salvat sute de mii de
vieţi. Decorat
de dictatorul sovietic Iosif Stalin cu ordinul Victoria, Regele avea să
constate, în scurt timp, ingratitudinea noilor aliaţi. În 1947, cand ţara se afla,
practic, sub ocupaţia trupelor sovietice, ce instalaseră un guvern comunist
marionetă, el a fost silit să abdice si să se exileze. A revenit în Patrie abia
în anii ’90, când si-a recăpătat cetaţenia română, retrasă de comunişti, precum
şi o parte din proprietăţi. Condamnaţi de comunismul postbelic la teroare,
umilinţă şi sărăcie, românii pot acum, graţie revoluţiei din 1989 şi admiterii în Uniunea Europenă, în 2007, să
celebreze, ca pe propria lor sărbătoare, Ziua Europei. Aceasta marchează,
deopotrivă, capitularea nazismului, în 1945, şi declaraţia prin care, în 1950,
ministrul francez de Externe, Robert Schumann, lansa proiectul Uniunii Europene
de azi.
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj de Ziua Europei,
că anul acesta sărbătoarea a venit într-un context încă marcat de pandemia de
COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale
membre, însă ‘provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci,
dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european’.