Tag: Ziua Internaţională a Francofoniei

  • Jurnal românesc – 18.03.2024

    Jurnal românesc – 18.03.2024

    România condamnă alegerile ruse în teritoriile ocupate temporar şi anexate ilegal ale Ucrainei, precum şi deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiunile Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud, fără acordul autorităţilor din Moldova, respectiv Georgia, afirmă Ministerul de Externe, într-o postare pe reţeaua X (fostă Twitter). Potrivit MAE, alegerile din aceste zone sunt ilegitime, ilegale, încalcă legislaţia internaţională, iar rezultatul lor este nul.

     

    Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Institutul Cultural Român organizează și sprijină evenimente menite să consolideze legăturile culturale între România și celelalte țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei. Astfel, ICR Varșovia, în colaborare cu Ambasada României în Republica Polonă, susține participarea filmului „Insula”, în regia Ancăi Damian, o coproducție România-Belgia-Franța, la Festivalul Filmului Francofon de la Cinema Muranów din Varșovia.

    Programul este organizat de reprezentanțele culturale din țările francofone prezente în capitala Poloniei, sub coordonarea Institutului Francez. Pelicula românească va fi proiectată pe 19 martie 2024. De asemenea, pe 20 martie, ICR Varșovia va difuza pe rețelele de socializare două episoade din emisiunea canalului TV5 Monde, „Destination Francophonie”, puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe. Ele prezintă atașamentul mediului cultural și educațional românesc la Francofonie, fiind, totodată, și o călătorie prin diverse spații artistice din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

    În acelaşi registru, ICR Beijing va organiza o suită de evenimente desfășurate în colaborare cu Ambasada Franței și Institutul Francez în China. Acestea vor avea loc în perioada 20 martie – 20 aprilie 2024, la sediul ICR Beijing şi la sediul Institutului Francez. Printre evenimentele culturale organizate cu această ocazie se numără: vernisajul expoziției „Pace prin Artă: Manifestul Dadaist al lui Tristan Tzara” (20 martie, sediul ICR Beijing), secțiunea de film „Rencontres du Cinéma Francophone” (15-31 martie), conferința „De la Transylvanie à la Francophonie” (22 martie, sediul ICR Beijing).

     

    ICR Chișinău, cu sprijinul MAE, organizează o serie de proiecții de filme românești subtitrate în limba franceză: Căutătorul de vânt (2021, r. Mihai Sofronea), Oameni de treabă (2022, r. Paul Negoescu) și Metronom (2022, r. Alexandru Belc). Evenimentele au loc în colaborare cu Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei în Republica Moldova și fac parte din Programul Activităților Zilelor Francofoniei în Republica Moldova derulat în perioada 15-29 martie 2024. Filmele vor fi proiectate în instituții de învățământ care au ca obiect de activitate studiul intensiv al limbii franceze: Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Ungheni, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

     

    ICR Paris susține Festivalul de film românesc din cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Cultural Ro-Mania, organizat de Consulatul Onorific al României de la Nisa în parteneriat cu Primăria oraşului Villeneuve-Loubet și în colaborare cu Ambasada României în Franţa. Festivalul va avea loc la Centrul Cultural Escoffier din Villeneuve-Loubet, sâmbătă, 6 aprilie şi duminică, 7 aprilie. Evenimentul este inclus în Festivalul Francofoniei (6 martie – 6 octombrie 2024).

     

    În contextul acțiunilor de comemorare a 50 de ani de la „Revoluția garoafelorˮ în Portugalia, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Primăria Municipiului Redondo organizează la Muzeul Regional al Vinului din Redondo, în data de 23 martie, ora 16:00, vernisajul expoziției,,Istorii din 89 în benzi desenateˮ a Muzeului Județean de Istorie Brașov, curatoriată de Nicolae Pepene (managerul muzeului și idirectorul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov).

    Expoziția a fost prezentată pentru prima dată în Portugalia, în anul 2023, la Galeria ICR Lisabona și cuprinde o selecție de lucrări din albumul BD ,,Istorii din 89 în benzi desenateˮ, realizate de artiști români. Acesta este primul album de benzi desenate despre revoluția din decembrie 1989 publicat în România, cel mai mare album colectiv de benzi desenate (39 de autori) și cel mai voluminos. Expoziția de la Muzeul Regional al Vinului de la Redondo va putea fi vizitată până la data de 12 mai 2024.

     

  • Asociaţii româneşti din lume 23.03.2022

    Asociaţii româneşti din lume 23.03.2022

    1) Asociaţia România-Levant, din Liban — tradiţii româneşti, francofonie şi poezie (în preajma zilelor de 1 şi 8 martie, 20 martie — Ziua Internațională a Francofoniei, 21 martie – Ziua Internațională a Poeziei). Dialog cu Anca Cheaito – profesoara de limba franceză la Beirut, preşedinta Asociaţiei România-Levant, fondatoare a publicaţiei culturale Orient Românesc”;



    2) Asociaţia Interculturală Româno-Elenă “Dacia”, de la Atena — cursuri (în format fizic şi online) de limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru 250 de copii din comunitatea românească din Grecia şi din alte ţări, parteneriate cu instituţii şi asociaţii culturale şi de educaţie din România, activităţi recente şi planuri. Interviu cu Daniela Popescu — preşedinta “Dacia”:



  • 20 martie  –  Ziua Internaţională a Francofoniei

    20 martie – Ziua Internaţională a Francofoniei

    Limba, cultura şi instituţiile franceze au fost o importantă sursă de inspiraţie în procesul de formare a statului român modern – afirmă şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu, într-un mesaj transmis de Ziua Internaţională a Francofoniei.

    România sărbătoreşte la 20 martie, alături de alte 87 de state din întreaga lume, Ziua Internaţională a Francofoniei şi e ţara cu cele mai puternice legături francofone din Europa Centrală şi de Est – adaugă ministrul de Externe.

    El mai spune că România, cu o apartenenţă de 30 de ani la mişcarea francofonă, contribuie activ la obiectivele-cheie ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei: promovarea limbii franceze şi a diversităţii culturale şi lingvistice, promovarea păcii, democraţiei şi drepturilor omului, consolidarea solidarităţii între statele francofone prin cooperare economică, pentru o dezvoltare durabilă şi susţinerea educaţiei şi cercetării.

    România este centrul zonal al francofoniei, găzduind Birourile Regionale ale OIF şi Agenţiei Universitare a Francofoniei la Bucureşti, precum şi un mare număr de ambasade ale statelor francofone. Peste un milion de elevi români învaţă limba franceză, iar multe unităţi de învăţământ au programe bilingve. În septembrie 2006, Bucureştiul a găzduit sommet-ul OIF.